3,971 matches
-
structura formelor sale, vor trebui identificate mai multe rădăcini: aș-, arși a-, urmate de dezinențe doar în parte „aberante”, dar nu specifice: aș-, a-i, ar-, a-m, a-ți, ar-. Aceeași situație caracterizează structura auxiliarului a voi de la viitorul indicativului: dezinențe cu totul particulare, dacă se interpretează ca rădăcină elementul absolut comun, neschimbat în întreaga paradigmă a timpului: v-oi, v-ei, v-om, v-eți, v-or; dezinențe „obișnuite” (de prezent) dacă este considerat verb cu „flexiune” neregulată din
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
liberetc "Temele libere" Temele verbale libere (infinitiv, participiu, gerunziu) intră în structura sintagmelor analitice din flexiunea verbului românesc pentru dezvoltarea unor sensuri categoriale de diateză, timp, mod împreună cu verbe auxiliare. Tema de infinitiv Intră în structura timpurilor compuse: viitorul I - indicativ: voi + inf. Ț voi cânta prezent-potențial optativ: aș + inf. Ț aș cânta Precedată de prepoziția-morfem a, intră în sintagma infinitivului, formă verbal-nominală: a + cânta Ț a cânta Tema de participiu Intră în structura timpurilor compuse, exprimând sensul de „anterioritate”; rămâne
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
tema se poate confunda cu rădăcina, dar identitatea există numai la nivel fonetic, nu și morfologic. • Sufixul -EZ-, din structura temei verbelor celei de a doua clase flexionare (I2), datorită acțiunii vocalei -ă, dezinență pentru persoana a III-a, la indicativ, pentru persoana a II-a, la imperativ, devine la aceste forme verbale -EAZ-: (el, ei) lucr-eaz-(ă), lucr-eaz-(ă) (tu)!. La prezentul conjunctivului, în schimb, datorită dezinenței -e, sufixul rămâne neschimbat și la persoana a III-a: (el, ei) să
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
patru, la prezent: tema I, pentru singular; se confundă cu rădăcina: a-(m), a-(i), a-(u); tema II, pentru plural: avE-(m, -ți), să avE-(m, -ți), avE-(-ți); tema III, numai pentru persoana a III-a, singular, a indicativului: ar-(e), tema IV, pentru prezentul conjunctivului, persoana a III-a (întâlnită în limba vorbită și în limba textelor vechi și la persoana a II-a a imperativului): să aib-(ă); o temă bivalentă avEA-, pentru infinitiv avea și imperfect
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a vrea păstrează omonimia persoana a III-a plural - persoana a III-a singular doar în limba vorbită: (eu, ei) vreaU. Dezinențe condiționate de modul verbului Variațiile dezinenței privesc modurile a căror expresie se constituie pe baza temei prezentului, adică, indicativul, conjunctivul și imperativul. Între conjunctiv și indicativ se afirmă două elemente de variație a dezinențelor: • conjunctivul prezintă pentru toate verbele omonimia: persoana a III-a plural - persoana a III-a singular: (să) cântE, lucrezE, apropiE, doarm|, soseasc|, coboarE, urasc|, aflE
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aib| etc. • la persoana a III-a singular (și plural, pentru conjunctiv), dezinențele indicativului și conjunctivului se inversează, în realizarea lor concretă, și anume: • au dezinența -E, la conjunctiv, persoana a III-a, verbele care prezintă la aceeași persoană a indicativului (singular) prezent, dezinența -|, adică verbele din tipurile I de flexiune și II2.a.: (el, ea) cânt-|/să cânt-E, lucreaz-|/să lucrez-E, coboar-|/să coboar-E etc. • au dezinența -|, verbele celorlalte tipuri și clase de flexiune, care își exprimă persoana a III
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dezinența -|, adică verbele din tipurile I de flexiune și II2.a.: (el, ea) cânt-|/să cânt-E, lucreaz-|/să lucrez-E, coboar-|/să coboar-E etc. • au dezinența -|, verbele celorlalte tipuri și clase de flexiune, care își exprimă persoana a III-a a indicativului prezent, singular, prin dezinența -E: (el, ea) vind-E/să vând-|, doarm-E/să doarm-|, soseșt-E/să soseasc-|, urășt-E/să urasc-|, par-E/să par-|, prind-E/să prind-|etc. Observații: • Fac excepție de la această regulă de paralelism „alternativ” al dezinențelor de indicativ și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a indicativului prezent, singular, prin dezinența -E: (el, ea) vind-E/să vând-|, doarm-E/să doarm-|, soseșt-E/să soseasc-|, urășt-E/să urasc-|, par-E/să par-|, prind-E/să prind-|etc. Observații: • Fac excepție de la această regulă de paralelism „alternativ” al dezinențelor de indicativ și conjunctiv pentru persoana a III-a prezent singular verbele a căror rădăcină se termină în vocala i: apropi-E/să apropi-E, scri-E/să scri-E etc. • Verbele care primesc în mod excepțional dezinența -| la indicativ dezvoltă același paralelism conjunctiv-indicativ, dar în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de paralelism „alternativ” al dezinențelor de indicativ și conjunctiv pentru persoana a III-a prezent singular verbele a căror rădăcină se termină în vocala i: apropi-E/să apropi-E, scri-E/să scri-E etc. • Verbele care primesc în mod excepțional dezinența -| la indicativ dezvoltă același paralelism conjunctiv-indicativ, dar în sens invers sub aspectul realizării concrete a dezinențelor, în raport cu celelalte verbe din tipul de flexiune la care aparțin: (el) ofer-|/să ofer-E, față de (el) vin-E/să vin-|, soseșt-E/să soseasc-| etc. La imperativ singular
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
concrete a dezinențelor, în raport cu celelalte verbe din tipul de flexiune la care aparțin: (el) ofer-|/să ofer-E, față de (el) vin-E/să vin-|, soseșt-E/să soseasc-| etc. La imperativ singular, forma afirmativă, dezinențele intră într-un alt „joc” de omonimii cu indicativul. Dezinența pentru persoana a II-a a imperativului este, în general, omonimă cu dezinența pentru persoana a III-a a indicativului: dezinențele -|: (el) cânt-|!/cânt- | (tu)!, (el) lucreaz-|!/lucrez- | (tu)!, (el) coboar-|!/coboar- | (tu)!, sau -E, în funcție de tipul de flexiune
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
vin-|, soseșt-E/să soseasc-| etc. La imperativ singular, forma afirmativă, dezinențele intră într-un alt „joc” de omonimii cu indicativul. Dezinența pentru persoana a II-a a imperativului este, în general, omonimă cu dezinența pentru persoana a III-a a indicativului: dezinențele -|: (el) cânt-|!/cânt- | (tu)!, (el) lucreaz-|!/lucrez- | (tu)!, (el) coboar-|!/coboar- | (tu)!, sau -E, în funcție de tipul de flexiune al verbului: (el) prind-E/prind-E (tu)!, (el) vind-E/vind-E (tu)!, (el) urășt-E/urășt-E (tu)! etc. Observații: • Mai multe serii de verbe
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau -E, în funcție de tipul de flexiune al verbului: (el) prind-E/prind-E (tu)!, (el) vind-E/vind-E (tu)!, (el) urășt-E/urășt-E (tu)! etc. Observații: • Mai multe serii de verbe au și la imperativ aceeași dezinență ca la persoana a II-a a indicativului, -I (ultrascurt sau semivocalic): (tu) merg-I/merg-I (tu)!, (tu) rămâ-I/ rămâ-I (tu)! etc. Dezvoltarea acestei noi omonimii-excepție: persoana a II-a imperativ - persoana a II-a indicativ este condiționată de structura fonetică a verbului și de relațiile de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la imperativ aceeași dezinență ca la persoana a II-a a indicativului, -I (ultrascurt sau semivocalic): (tu) merg-I/merg-I (tu)!, (tu) rămâ-I/ rămâ-I (tu)! etc. Dezvoltarea acestei noi omonimii-excepție: persoana a II-a imperativ - persoana a II-a indicativ este condiționată de structura fonetică a verbului și de relațiile de fonetică sintactică în care acesta se cuprinde. Primesc dezinența -I și la imperativ cele mai multe din verbele bisilabice a căror rădăcină se termină în africatele ¥, ©: plâng-I!, trec-I!, merg
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
africatele ¥, ©: plâng-I!, trec-I!, merg-I!, tac-I! etc. și unele verbe cu rădăcina terminată în sonantele n sau r: rămâ-I!, răsar-I!, apar-I! etc. Compușii acelorași verbe, însă, păstrează prima omonimie, cu persoana a III-a a indicativului: (el/deplâng-E/deplâng-E (tu)!, (el) petrec-E/petrec-E (tu)! etc. Pe de altă parte, aceleași verbe simple, care prezintă și la imperativ dezinența -I,ân mod obișnuit, revin la prima omonimie, mai generală, atunci când formează corp comun, sub aspect fonetic, cu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
La un al doilea nivel, apoi, descrierea celor două categorii se desfășoară din perspectiva unui raport de înglobare în sensul mod ¬ timp; fiecare din termenii corelativi ai categoriei gramaticale mod prezintă două (conjunctivul, optativul, prezumtivul și infinitivul) sau mai multe (indicativul) timpuri. În realitatea funcționării limbii, însă, categoria fundamentală, înglobantă, a verbului este timpul; modul și aspectul sunt variante diferite în care este înscris timpul, de către subiectul vorbitor, în desfășurarea raportului enunțare-enunț, propriu actului de comunicare. TIMPULtc "TIMPUL" Se consideră că
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
timp: conjunctivul, optativul, prezumtivul au câte două variante temporale: prezent și perfect. Considerând categoria gramaticală a timpului o categorie centrală a sistemului verbal, se pot interpreta cu mai multă îndreptățire termenii corelativi ai opozițiilor temporale din perspectiva variantelor modale: prezent indicativ, prezent conjunctiv, prezent imperativ - perfect (compus) indicativ, perfect conjunctiv etc. Categorie de esență deictică, expresie a atitudinii subiectului vorbitor față de conținutul mesajului, modul este, chiar mai mult decât timpul, și o categorie sintactică; o anumită variantă modală nu mai intervine
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sintactică mai largă a modalității circumscrisă actului de comunicare. * * * Prin specificitatea combinării trăsăturilor semantice modale în structura planului său semantic și prin organizarea planului expresiei într-o relativă corespondență, verbul românesc dezvoltă cinci termeni corelativi ai categoriei gramaticale a modului: indicativ, conjunctiv, potențial-optativ, prezumtiv, imperativ. Observații: Fiind exterioare planului enunțării și, în consecință, lipsite de conținut modal, infinitivul, gerunziul, participiul, supinul rămân în afara paradigmei modului 21. Prezente în paradigma Modului în edițiile precedente ale Gramaticii Academiei, aceste forme verbal-nominale sunt interpretate
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
interlocutorului său; este conținutul semantic propriu modului Imperativ: „Așează-te la pian și studiază această piesă!” Prin dominanta planului lor semantic, termenii corelativi ai categoriei gramaticale a modului dezvoltă trei variante principale, unele distingând și subvariante. I. Moduri ale certitudinii • Indicativul - mod al certitudinii și al realității; • Imperativul - mod al certitudinii presupuse (din partea subiectului vorbitor); II. Moduri ale incertitudinii • Conjunctivul - mod al deliberării, al acțiunii în același timp posibilă și incertă; • Prezumtivul - mod al ipotezelor, al prezumției; III. Moduri ale neutralizării
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
semantice ale aceluiași mod verbal, optativ-potențial (în terminologia curentă, optativ-condițional). * În planul expresiei, opozițiile categoriei mod se manifestă, ca și opozițiile aspectului (subiectiv), din perspectiva raportului de solidaritate (complementaritate) cu categoria gramaticală a timpului. Optativul, de exemplu, nu se opune indicativului; în relație de opoziție intră, de fapt, optativul prezent și indicativul viitor I: voi cânta (viitor I indicativ)/aș cânta (optativ prezent). Marca distinctivă a fiecăruia din cele două moduri-timp este verbul auxiliar, cealaltă componentă a sintagmelor fiind aceeași în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
planul expresiei, opozițiile categoriei mod se manifestă, ca și opozițiile aspectului (subiectiv), din perspectiva raportului de solidaritate (complementaritate) cu categoria gramaticală a timpului. Optativul, de exemplu, nu se opune indicativului; în relație de opoziție intră, de fapt, optativul prezent și indicativul viitor I: voi cânta (viitor I indicativ)/aș cânta (optativ prezent). Marca distinctivă a fiecăruia din cele două moduri-timp este verbul auxiliar, cealaltă componentă a sintagmelor fiind aceeași în structura ambelor forme temporal-modale: tema liberă a infinitivului. De altfel, și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ca și opozițiile aspectului (subiectiv), din perspectiva raportului de solidaritate (complementaritate) cu categoria gramaticală a timpului. Optativul, de exemplu, nu se opune indicativului; în relație de opoziție intră, de fapt, optativul prezent și indicativul viitor I: voi cânta (viitor I indicativ)/aș cânta (optativ prezent). Marca distinctivă a fiecăruia din cele două moduri-timp este verbul auxiliar, cealaltă componentă a sintagmelor fiind aceeași în structura ambelor forme temporal-modale: tema liberă a infinitivului. De altfel, și opoziția semantică se stabilește, în realitate, tot
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aceste două realizări ale modurilor în discuție: voi cânta (acțiune viitoare sigură sau relativ - presupus - sigură)/aș cânta (acțiune viitoare nesigură: dorită dar realizabilă sau nerealizabilă într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat) În același fel, conjunctivul se opune indicativului prin forma de prezent: (eu) cânt (indicativ prezent)/să cânt (conjunctiv prezent) în care opoziție, elementul-morfem cu realizare pozitivă este conjuncția-morfem să, ceea ce înseamnă că marca indicativului (prezent) este morfemul Ø. Indicativului perfect (pentru a rămâne la același nivel, avem
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mai îndepărtat) În același fel, conjunctivul se opune indicativului prin forma de prezent: (eu) cânt (indicativ prezent)/să cânt (conjunctiv prezent) în care opoziție, elementul-morfem cu realizare pozitivă este conjuncția-morfem să, ceea ce înseamnă că marca indicativului (prezent) este morfemul Ø. Indicativului perfect (pentru a rămâne la același nivel, avem în vedere perfectul compus) i se opun optativul perfect și conjunctivul perfect: am cântat (indicativ perfect)/aș fi cântat (optativ perfect)/să fi cântat (conjunctiv perfect) Opoziția - în planul expresiei - o realizează
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nivel, avem în vedere perfectul compus) i se opun optativul perfect și conjunctivul perfect: am cântat (indicativ perfect)/aș fi cântat (optativ perfect)/să fi cântat (conjunctiv perfect) Opoziția - în planul expresiei - o realizează aici concomitent morfemele de mod-Ø, pentru indicativ, auxiliarul aș, pentru optativ și conjuncția să, pentru conjunctiv - și de timp - auxiliarul am (a avea), pentru indicativ perfect (compus), auxiliarul fi (a fi) pentru optativ-perfect și conjunctiv-perfect. Dar opoziția modală - în planul expresiei - se realizează - mediat - și din perspectiva
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aș fi cântat (optativ perfect)/să fi cântat (conjunctiv perfect) Opoziția - în planul expresiei - o realizează aici concomitent morfemele de mod-Ø, pentru indicativ, auxiliarul aș, pentru optativ și conjuncția să, pentru conjunctiv - și de timp - auxiliarul am (a avea), pentru indicativ perfect (compus), auxiliarul fi (a fi) pentru optativ-perfect și conjunctiv-perfect. Dar opoziția modală - în planul expresiei - se realizează - mediat - și din perspectiva dezinențelor. Așa, de exemplu, dezinența -E, componentă a unui morfem discontinuu (să...e), în forma de conjunctiv prezent
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]