2,101 matches
-
grădinii și al vieții, m-am simțit, adeseori, asemeni lui Tezeu în labirintul lui Minos, cu diferența că, la mine n-a existat nicio Ariadnă să-mi împrumute „firul” pentru a mă ghida spre „lumină” ... După atâta alergat, prin căldura insuportabilă, am găsit, în sfârșit, un loc unde să ne răcorim și să ne tragem sufletul. Seamănă cu „masa tăcerii” a lui Brâncuși, numai că scaunele au spătar. De fapt, e un mic bazin cu apă rece, având în mijloc o
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
filme, pe-nde lete. În timpul acesta, cînta muzica de la Menix, cea de la început, cînd apărea scrisul. Tanam, tanam, tanam, tanam, tam... Dănuț rămase împietrit și nu mai știa ce să facă. Privea tot dezastrul și în urechi îi răsuna melodia aceea insuportabilă. Cînd Cristi trecu pe lîngă el, după ce-și terminase treaba, de-abia mai putu să-l întrebe pierit : „De ce-ai făcut asta ?“. Văru -său îi aruncă peste umăr, pășind țanțoș : „Acum lucrez pentru Barbu !“. Dănuț stătea pironit în
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
nici un cu vînt. Amîndoi în cămăși și chiloți, așa cum rămăsese răm. Eu eram într-o cămașă albă, elegantă, de poplin. Cămașă care mi se lipise de spate de transpirație (pe de o parte, muncile lui Hercule, pe de alta, căldura insuportabilă pe care o emana soba de teracotă). Dimineața m-am trezit tot cu ea lipită de spate, dar de data asta era ca de gheață. Îmbrăcasem cămașa morții, cum, frumos, se spune. Idioții opriseră gazele și în cameră era un
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
de duminica viitoare Lina începe marea curățenie de toamnă. Bat câmpii... Ești așa de departe... Aș vrea să te știu instalată într-un cartier, ca să te urmăresc cu gândul și cu un Baedeker deschis în față. Distanța asta e atroce, insuportabilă. Azi după-masă m-am dus la poștă să întreb dacă pot trimite scrisoarea asta prin avion; am primit răspuns afirmativ și mâine o trimit. Scrie tot acasă; am dat dispoziție să mi se trimită la Mangalia, expres. S-ar putea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
că ziarele ne asigură că iarna nu va fi grea, dar frig ca azi nu am văzut de mult. Am pierdut obiceiul să vorbesc deschis de ceea ce e preocuparea obsedantă acum: situația de aici. Uneori cred că înnebunesc, o atmosferă insuportabilă; sunt fericită că ai plecat, că trăiești într’o țară liberă și nobilă; aici mă sufoc. Chestiunea Stana care a vrut să-și micșoreze vârsta, în vederea mariajului, a avut repercusiuni și pentru casa noastră care a fost vizitată de un
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
recunoscuse în unanimitate marea mea putere de muncă: sosită prima la școală, plecam întotdeauna ultima. Dar, cum ți-am spus, eram istovită de muncă și, dacă n-ar fi teama de urmări, aș respira mai liber, n-aș mai avea insuportabila senzație că zilnic calc pe morminte dragi, atât de iubite. Trebuie, cu orice preț, să-mi continui munca, să nu-i fac să creadă că „sabotez“ partidul fiindcă am fost exclusă. Motiv de a fi cu ochii în patru, încă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
întăia și putea să lipsească e opera unui cârpaciu. Dintr-o familie prosperă, în care-i numai râs și voie bună, tinereță și iubire, nu rămâne decât un singur individ, neguros, pentru care viața a devenit o povară cenușie și insuportabilă. Pe toți ceilalți i-a măcinat viața. Au murit și dorm ori putrezesc în liniștea eternei umbre. Cestalalt rămas e încă la soare, dar cât de nenorocit! Noaptea este mantaua amorului. Fântânarul dela Hanul-Ancuței are o vărguță cu care descoperă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
sus, că el a reprezentat, decenii la rând, după revoluție, dar și Înainte, unul dintre elementele de vârf, dar și semnificative, ale vieții și turbulențelor politice - turbulențe care În zilele și săptămânile de după 22 decembrie ’89 au prins o intensitate insuportabilă nu numai pentru clasa politică, dar pentru Întreaga comunitate națională. Și, iată, În aceste memorii, pe care le intitulăm cam „arogant” - Sensul vieții (convinși că lectorii și contemporanii mei sunt interesați, la urma-urmelor, de o temă pe care filosofia vremurilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
indestructibil și infinit creația și distrugerea - necesară Viului. - Ein jeder Engel ist schreklich! strigă Rainer Maria Rilke În prima și a doua elegie Duineză - „orice Înger este teribil!” și e vorba, cu siguranță, despre acei Îngeri ai unei realități adesea insuportabile umanului obosit sau abrutizat de formele minore și multiple ale realității sale, secunde, triviale, ciclice, fără sfârșit. Deoarece, după credința mea - poate și a altora! -, numai acest prezent, rar și cu dificultate conștientizat, fugace precum argintul viu și adeseori insuportabil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
de fapt, atunci, niciodată! Mândria, ideea mea despre propria-mi demnitate m-a salvat Întotdeauna de la această cerșetorie a divinității doar În momente de criză! Nu, ci mai ales În momentele de „victorie”, de prea-plin, de Împlinire bruscă, neașteptată și insuportabil de plenară a unui vis, a unui țel care mie Însumi mi se părea atât de orgolios, de arogant, Încât nu-l confesam decât unor prea puțini intimi, uneori nici mie Însumi. Și atunci, aproape fizic, „Îl” simțeam pe acest
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
nici mie Însumi. Și atunci, aproape fizic, „Îl” simțeam pe acest zeu al bucuriei și dansului, al nepăsării și poeticului, frate cu Eros prin care, Însă, abia mai târziu mi-am dat cont, prin care Însă acea zeitate ascunsă și insuportabilă pentru ochii noștri umani, Prezentul, Își face apariția. Poate În cortegiul său, al lui Dionysos, printre fauni, nimfe, delfini, nereide, driade și alții, se strecoară și el, modest, dar... ce mai Înseamnă acest epitet la unul dintre atotputernici?! Și, ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
cei mai puternici, peste zei, Iisus Însuși, care În pustiu a Învins categoric cele trei mari ispite ale Satanei, nu a putut să-și Învingă propriul orgoliu și, suindu-se pe muntele Thabor cu trei ucenici, le-a „dezvăluit adevărata, insuportabila sa față”, orbindu-i și culcându-i la pământ pe cei care voiau „să-l Înțeleagă”. Și ei l-au și „Înțeles”, dovadă că l-au urmat și și-au anulat viața lor pentru ideile lui, atât de ciudate - pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Wilhelm al II-lea, părea În pragul destrămării - așa cum urma „să pară” și parțial chiar „să fie!” În toamna lui ’40, cu Basarabia și Nordul Bucovinei furate de Sovietici și Nordul Ardealului de Ungurii lui Horty! -, această imensă și aproape insuportabilă bucurie și-a arătat roadele În anii ce urmau să vină: cele pozitive, se’nțelege, dar și cele pernicioase, negative. Deoarece, oricât ar părea de paradoxal, o veste bună, o mare realizare care apare „din senin” cumva și pentru care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
memorie” a părinților și bunicilor noștri care au luptat și uneori au stat În pușcăriile maghiare, iar alții, vorbesc de intelectualii pașoptiști, Heliade, Bălcescu și alții, au trebuit să ia calea exilului; ei nu mai „simt” emoția fantastică și bucuria insuportabilă, cum o spuneam, a vârfurilor unei populații care se vedea, după secole și sub ochii răutăcioși și cinici ai celor care ne Îngenuncheaseră și spoliaseră, că „visul unor generații de utopici” devine realitate, ba chiar de-o realitate atât de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
acel „maniheism tipologic” ce făcuse carieră amplă Începând din medievalitate - și care face și azi, În nu puțin opuri epice ce apar mai peste tot! - și propunând acel „personaj amoral”, de fapt insul uman posedat și copleșit adeseori de o insuportabilă povară morală, nod al unor deșirante și agresive pulsiuni contrarii, surse de fapt nu numai ale „viului tipologic”, dar și ale Viului, tout court! Doar la divinul Shakespeare, În operele sale mari - Hamlet, Richard al III-lea, Macbeth, Furtuna și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
de fapt „conținându-l” ab initio! Miracolul plenar și, uneori, insuportabil al Viului, al lui Onthos! L-am „văzut” cu atâta putere, cu atâta „acuitate intim profetică” pe „viitorul Nichita” În persoana acelui Mitia prins În cleștele grandorii și exuberanței insuportabile a caracterului său și „judecata rațională, publică”, de bun-simț, Încât mi s-a părut că aiurez, că am o „viziune” - ceea ce era adevărat, dar... ce fel de viziune, a viitorului unui caracter, atât de apropiat, de stăpân pe sine, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
autentici, care, prin reflexele lor comportamentale, dar și prin opera lor, au Îndrăznit a „provoca” bunul-simț ubicuu și tiranic. Iată cât de puternică, de „devastatoare” poate fi o „lectură” a unui „roman” În care sunt „etalate” resorturile acute și grave, insuportabile uneori, ale firii umane dintotdeauna și de pretutindeni, eterne și anistorice. Adevărul uman care ne atrage, dar care ne și zăpăcește și „distruge” uneori, dacă nu suntem pregătiți a-i face față, ca și privirea meduzei sau ca lumina taborică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
autor presimțea apropirea acestor crize printr-un sentiment, o stare de uriașă bucurie a ființei, o plenitudine a armoniei existențiale În care, se pare, toate contradicțiile și limitele, suferințele și neînțelegerile lipite de ființa umană se dizolvau În beatitudinea aproape insuportabilă a acestei stări. O formă a extazului, cred eu, comparabilă - dacă nu risc prea mult! -, comparabilă cu acea „ieșire din sine” care este extazul și pe care l-au trăit unii sfinți și sfinte În istoria Bisericii creștine. E adevărat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
fiu, În aproape plenitudinea ființei mele, de parcă o zeitate mi-ar fi fluturat hlamida ei În preajmă sau forțe „din mine” aflate Într-o ciudată așteptare s-ar fi urcat la „suprafața ființei”, acordându-mi privilegiul unei existențe „reale”, totale, insuportabile. Arătându-mi limita și mediocritatea trăirii mele cotidiene, dar și părăsindu-mă „la timp”, apărându-mă Într-un fel, pentru a nu mă „balansa” Într-un alt „fel de a fi” - insuportabil pentru cel care eram, dar și mai de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
căsătorie) ne asuprea în fel și chip”. „Eu - îmi povestește mătușa Marința - m-am măritat cu Aurel al Dascălului, și-am scăpat”. Din cîte înțeleg, prin plecarea sa echilibrul s-a frînt. Viața mamei și-a mătușii Aneta a devenit insuportabilă: corvezi, bătăi pînă la sînge, înfometare. Cel mai greu însă a dus-o mama, fiindcă mătușa Aneta, pe atunci un „drac împielițat”, se pricepea s-o mintă și s-o înșele pe Mamuca, să sustragă lucrurile de care avea nevoie
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
satisfacție, e, ca și literatura, în ciuda încordărilor pe care le presupune în anumite momente, o formă de reverie, de transfer într-o altă lume. Evident, dintr-o asemenea stare de spirit, sarcinile, ca să nu zic mizeriile vieții cotidiene, devin aproape insuportabile, prelungiri ale cunoscutului blestem biblic, de unde și vorba de „sudoarea frunții”. După ce-am coborît amîndoi din autobuz, mi-a spus: „Merg mai întîi la croitor să-i las un model de pantalon, apoi (băgînd mîna în gură și atingînd
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
de oameni, pentru a le spune banalități, iată un lucru oneros și greu de înțeles! „Totul nu-i decît o îngălare de fraze”, e de părere și Sp. „Clișee, lucruri știute de ani și ani!” *Sporici se plînge de „căldura insuportabilă de afară”. Nimeni n-are chef să comenteze în vreun fel situația. Tăcerea e întreruptă însă de Genoiu care, pîndind reacția celorlalți, cugetă cu voce tare: „Acuma, vara, nu prea merge tăria...” Sp. sare ca ars: „Ce vară, Gigioacă? Nu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
care vorbea, teama de a nu merge mai departe decât plănuia nu i-ar fi dat năravul unei false bâlbâieli care îi urâțea vorba și care, întețindu-se când a ajuns să joace un rol în treburi importante, a devenit insuportabilă și uneori de neînțeles. Fără aceste fereli și judecând după puținul firesc care răzbătea prin toată paza sa, conversația lui ar fi fost plăcută. Avea spirit, citise destul, literatură, isto rie, cunoștea o grămadă de lume, murea de poftă să
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
rămânând totuși cantonat în spațiul fluctuant al lui „simț enorm și văz monstruos” întrucât ceea ce definește epoca pentru autor este circumscris unei dimensiuni perceptive : auzul. La finele articolului, semnatarul lui propune niște urechi de cauciuc capabile să reziste acestui zgomot insuportabil. Zgomotul a făcut mereu parte din partitura stradală a cotidianului. Caragiale pare deodată să sesizeze că dina- mis mul vieții urbane este acompaniat de tot mai mult zgo- mot. Nota bene, autorul a crescut în tumultul levantin, în zumzetul capitalei
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
urbane este acompaniat de tot mai mult zgo- mot. Nota bene, autorul a crescut în tumultul levantin, în zumzetul capitalei, satul cu liniștea lui patriarhală nu-l interesează și nu rezonează o clipă cu el. Când a devenit acest zgomot insuportabil ? O lectură a articolului ne lămu- rește însă asupra faptului că zgomotul epocii nu se adre- sează numai auzului. Este vorba și de un zgomot intern, de o agitație pe care o creează acumularea de informație, de un zgomot mediatic
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]