4,125 matches
-
sistematică a hedonistului în cotețul găinilor și la grajduri... Autor al unei serii de cărți, dialoguri, diatribe și lucrări consacrate virtuții, educației, lui Socrate, norocului, exilaților, naufragiaților etc., Aristip va fi consacrat oare tot atâta timp analizei, reflecției, gândirii și intelectului de vreme ce trăgea concluzia sumară a excelenței unei vieți de armăsar sau de taur? Se va fi înflăcărat el cu definițiile plăcerii - catastematică, dinamică și pozitivă -, își va fi pus întrebări în legătură cu modalitățile cunoașterii - perspectivism și relativism -, se va fi aplecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
nici să-i Îmbuibe cu noțiuni fantasmagorice, ci doar să-i pună În fața unor opere de artă care să declanșeze În ei uimirea, curiozitatea, inadaptabilitatea. Interesul lor spontan și instinctiv pentru artă sau pentru orice altă formă de exprimare a intelectului uman era deja extirpat de cei opt ani de școală, iar entuziasmul care mai mocnea În ei nu-l putea aprinde Într-o singură zi. Sasha Își numea elevii orfani, căci, deși aveau toți câte un părinte, uneori chiar trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Silviu Gherman Cartea a fost, este și va fi unul dintre cele mai de preț moșteniri ale omenirii. În ciuda acestui fapt, sesizam indiferență cu care este tratată, mai ales în cazul tinerilor, indiferență care duce la erodarea intelectului uman. Dar asta nu cred că va surprinde. Trăim într-o societate în care importantă bogăției materiale domină și devotamentul pentru literatură este considerabil diminuat. De ce tinerii se îndreaptă către această zonă a graficului? Nu știu, poate din cauza influentelor mass-mediei
A doua oară unu by Silviu Gherman () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91792_a_92940]
-
scurtul trai. Desigur, În colibele lor ascunse după Împrejmuiri ca de cetate se petreceau beții și desfrâuri măiestre, căci legile erau bune numai pentru dobitocii de rând, nu și pentru Mintoși - lucru cu care, credeți-mă, sunt foarte de acord; intelectul trebuie ocrotit, respectat și nicidecum pus În rând cu sărăcimea de minte. Dar ne-am Îndepărtat nițel de subiect - nu fără folos, firește - și de-acum ne luăm seama și ne Întoarcem către războiul despre care am pomenit de câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
damigene de zece litri de vin roșu, l-au plimbat și pe el douăzeci de minute, timp În care au răspândit insecticide peste o cultură de sfeclă de zahăr; auzind că un consilier Încuiat la minte, căruia nu-i Îngăduie intelectul să priceapă și să Îndrăgească poveștile și istoriile și legendele locului, a propus asanarea Văii Puțului, punându-i, astfel, În Încurcătură, Daie Gulu, Toporan și Sfânta de pe Vale au protestat verbal În curtea primăriei Împotriva unui astfel de abuz; un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Ioan Cerghit, reflecția personală desemnează „capacitatea și modul de acțiune mintală, strâns legată de inteligența și puterea de anticipație, de posibilitățile de abstractizare și de creație, de esența umanului. Privită ca tehnică a activității mintale, reflecția înseamnă o concentrare a intelectului și o iluminare ce se produce asupra unor cunoștințe, idei, sentimente, acțiuni etc. luate în analiză, în examinare” (Cerghit, 1997, p. 141). Jean Piaget o consideră una dintre cele mai active și mai fructuoase metode, de mare valoare euristică. De
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
știința este posibilă În ciuda numeroaselor dificultăți ce sunt de rezolvat atât În ceea ce privește validitatea, cât și veracitatea enunțurilor care se fac În domeniul cunoașterii științifice. Rezultă că, de fapt, singurul domeniu supus Îndoielii este cel al cunoașterii teoretice. Erorile intelectuluiTC "Erorile intelectului" \l 4 Că intelectul nostru este supus erorii nu este o idee nouă, care să fi apărut doar odată cu filosofia carteziană. Cu mult Înaintea lui Descartes, William de Ockham considera că Întreaga cunoaștere este o activitate imanentă a spiritului, că
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
numeroaselor dificultăți ce sunt de rezolvat atât În ceea ce privește validitatea, cât și veracitatea enunțurilor care se fac În domeniul cunoașterii științifice. Rezultă că, de fapt, singurul domeniu supus Îndoielii este cel al cunoașterii teoretice. Erorile intelectuluiTC "Erorile intelectului" \l 4 Că intelectul nostru este supus erorii nu este o idee nouă, care să fi apărut doar odată cu filosofia carteziană. Cu mult Înaintea lui Descartes, William de Ockham considera că Întreaga cunoaștere este o activitate imanentă a spiritului, că ea se produce prin
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
certitudine, iar această certitudine este una de natură intelectivă: știm că acele senzații sau reprezentări există Într-adevăr. Că ele pot fi eronate, este o altă chestiune, dar pentru a fi depistate și categorisite astfel ele trebuie să existe pentru intelect. În afară de asta, tocmai pentru că falsul sau adevărul sunt revelate de către intelect, o seamă de erori care se atribuie În mod curent acestuia se dovedesc până la urmă a avea o origine senzitivă. O idee carteziană de referință, reluată În principalele scrieri
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
acele senzații sau reprezentări există Într-adevăr. Că ele pot fi eronate, este o altă chestiune, dar pentru a fi depistate și categorisite astfel ele trebuie să existe pentru intelect. În afară de asta, tocmai pentru că falsul sau adevărul sunt revelate de către intelect, o seamă de erori care se atribuie În mod curent acestuia se dovedesc până la urmă a avea o origine senzitivă. O idee carteziană de referință, reluată În principalele scrieri ale filosofului, este aceea care precizează căreia dintre facultățile spiritului i
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
lărgire a cunoașterii rolul principal revine voinței. Dar se Întâmplă de multe ori ca voința umană, dat fiind că e cea mai apropiată parte a noastră de natura voinței divine, să se avânte dincolo de limitele pe care le poate atinge intelectul. În astfel de cazuri eroarea este comisă În mod nemijlocit de către intelect, care este forțat de voință să pună În relație noțiuni ce nu au corespondent În realitate. „...intelectul nu se aplică decât acelor puține obiecte care i se prezintă
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
ori ca voința umană, dat fiind că e cea mai apropiată parte a noastră de natura voinței divine, să se avânte dincolo de limitele pe care le poate atinge intelectul. În astfel de cazuri eroarea este comisă În mod nemijlocit de către intelect, care este forțat de voință să pună În relație noțiuni ce nu au corespondent În realitate. „...intelectul nu se aplică decât acelor puține obiecte care i se prezintă, iar cunoașterea sa e Întotdeauna limitată, pe când voința poate părea Într-un
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
divine, să se avânte dincolo de limitele pe care le poate atinge intelectul. În astfel de cazuri eroarea este comisă În mod nemijlocit de către intelect, care este forțat de voință să pună În relație noțiuni ce nu au corespondent În realitate. „...intelectul nu se aplică decât acelor puține obiecte care i se prezintă, iar cunoașterea sa e Întotdeauna limitată, pe când voința poate părea Într-un anume fel infinită, ș...ț acesta este motivul pentru care de obicei o Împingem dincolo de ceea ce cunoaștem
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
a dat-o spre a concepe, fără Îndoială că tot ceea ce concep cum trebuie, și nu este posibil să mă Înșel cu aceasta. Greșelile mele se nasc așadar din aceea că voința, fiind mult mai Întinsă și mai mare decât intelectul, nu o mențin În aceleași limite, ci o extind chiar asupra unor lucruri pe care nu le Înțeleg, care În sine Îmi sunt indiferente; astfel, ea pierde cu ușurință drumul și alege falsul ca adevăr și răul ca bun; ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
care nu le Înțeleg, care În sine Îmi sunt indiferente; astfel, ea pierde cu ușurință drumul și alege falsul ca adevăr și răul ca bun; ceea ce face să mă Înșel și să păcătuiesc”. Rătăcit de voință, dincolo de limitele sale firești, intelectul stabilește relații și dă naștere unor idei care nu au nici un fundament real. Această rătăcire a intelectului este un alt tip de eroare pe care o identifică Descartes. Mai departe, dacă supunem Îndoielii noțiunile ce le avem despre diferite lucruri
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
alege falsul ca adevăr și răul ca bun; ceea ce face să mă Înșel și să păcătuiesc”. Rătăcit de voință, dincolo de limitele sale firești, intelectul stabilește relații și dă naștere unor idei care nu au nici un fundament real. Această rătăcire a intelectului este un alt tip de eroare pe care o identifică Descartes. Mai departe, dacă supunem Îndoielii noțiunile ce le avem despre diferite lucruri, vom avea șansa de a ne apropia mai mult de fundamentul cunoașterii. Aici vom găsi unele de
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
interpretarea sa, el consideră că Descartes ar fi procedat la o echivalare nepermisă a expresiei „gândesc, deci sunt” cu o alta, singura valabilă pentru acest caz: „gândesc, deci sunt gânditor”, de unde ar fi inferat: „adică un spirit, un suflet, un intelect, o rațiune”. Pentru a-și susține ipoteza, Hobbes extrapolează situația, arătând falsitatea concluziei pe care o poate induce o astfel de judecată: sunt Într-o plimbare, deci sunt o plimbare. Răspunsul lui Descartes la acest gen de observație, după ce demontează
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
este urmărită menținerea În orizontul existenței, este cea care se apropie cel mai mult de intențiile filosofului, care ne avertizează, de altfel, că certitudinea despre propria existență poate urma căi ce se raportează și la alte acțiuni decât cele ale intelectului, dar că numai În cazul acesta din urmă, când ne stabilim punctul de priză În gândirea Însăși, concluzia ce o obținem devine infailibilă: „Prin cuvântul a gândi Înțeleg tot ceea ce se petrece În noi În așa fel Încât intuim aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
a găsit tot mai mult locul și În filosofie, cumulând semnificații dintre cele mai diferite, Începând chiar cu conceptele de proveniență platonică „Unu”, „Bine absolut”, „Adevăr absolut”; iar ceva mai târziu, asimilându-le și pe cele aristotelice „Prim Motor”, „Substanță”, „Intelect”, și mai ales „Ființă”. Întreaga gândire și filosofie a Evului Mediu a recunoscut În Dumnezeu ființa perfectă, care nu conține nimic de natură să-i contrazică perfecțiunea. El reprezintă actul pur de a fi, fără posibilitatea nici unei alterități de sine
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
și o negație. Într-un astfel de enunț se neagă esențele „obișnuite”, pentru ca, În același timp, să fie reafirmate În concept drept ceva dincolo de ele. Această ne-determinare a esențelor, datorată trecerii lor Într-un registru mai Înalt, În care intelectul nu le mai poate cuprinde, dar nici nu poate să nu le presupună, o vom Întâlni și la Descartes atunci când filosoful va caracteriza atributele ideii despre Dumnezeu ca fiind infinite. Pierre Abélard Prin Pierre Abélard (1079-1142), filosofia Își precizează tot
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
unele temporale, altele În durată nesfârșită și printre toate acestea, unele exterioare, altele lăuntrice, pentru a ajunge la gândirea principiului dintâi, care este spirit pur, etern și deasupra tuturor”. Dintre căile cunoașterii pe care le stabilește Bonaventura: simțuri, imaginație, rațiune, intelect, inteligență, synderesis - a separa și a distinge deodată, intuitiv -, aceasta din urmă ne reține În mod deosebit atenția. Numită și „culme a minții”, synderesis prezintă o asemănare destul de mare cu ceea ce vrea să fie enunțul cartezian al cogito-ului, care nu
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
altă parte, ca și Descartes, care a stabilit că adevărul nu poate veni din mintea noastră, deoarece s-a dovedit că ne putem Înșela, și deci că trebuie să aibă o sursă transcendentă, Sfântul Bonaventura susține aceeași idee: „Zicem că intelectul nostru Înțelege cu adevărat propozițiile când știe cu certitudine care sunt adevărate; și deci știe cum că nu se poate să se Înșele În această comprehensiune. Prin urmare, se află că un adevăr nu are a fi altfel decât este
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
o asemenea natură numai pentru că «smintitul a zis În inima lui: nu există Dumnezeu?» Cu siguranță acest smintit, atunci când aude ceea ce vorbesc despre ceva care nimic nu poate fi gândit mai mare, Înțelege ceea ce aude, și ceea ce Înțelege e În intelectul său, chiar dacă nu Înțelege că acest ceva este. Căci una este de a fi În intelect și altceva de a Înțelege că acest lucru este. ș...ț Chiar și smintitul trebuie să se convingă că este În intelect, măcar, ceva
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
acest smintit, atunci când aude ceea ce vorbesc despre ceva care nimic nu poate fi gândit mai mare, Înțelege ceea ce aude, și ceea ce Înțelege e În intelectul său, chiar dacă nu Înțelege că acest ceva este. Căci una este de a fi În intelect și altceva de a Înțelege că acest lucru este. ș...ț Chiar și smintitul trebuie să se convingă că este În intelect, măcar, ceva despre care nu se poate gândi altceva ca fiind mai mare, pentru că atunci când aude așa ceva Înțelege
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
e În intelectul său, chiar dacă nu Înțelege că acest ceva este. Căci una este de a fi În intelect și altceva de a Înțelege că acest lucru este. ș...ț Chiar și smintitul trebuie să se convingă că este În intelect, măcar, ceva despre care nu se poate gândi altceva ca fiind mai mare, pentru că atunci când aude așa ceva Înțelege, iar ceea ce Înțelege este În intelect. Este, deci, sigur că ceea ce este gândit ca fiind cel mai mare nu poate fi numai
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]