1,200 matches
-
fecunda, substanța creației, pământul, elementul stabil, locul în care ființă se odihnește și găsește alinare; aerul și vântul reprezintă motoare ale căutării, dar și suflu vital. S-a văzut într-un capitol anterior modul în care apă statuta este metaforă interiorității afectate de incapacitatea de a desăvârși procesul de creație: oglindirea elementelor în interiorul ființei, metamorfoza lor, eliberarea cuvântului perfect constituiau, în acea poezie, etapele acestui proces, al cărui blocaj amintește de lungă perioadă de tăcere a poeziei pe care poetul recanatez
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
goi de îngeri / se ascultă-n întuneric (Pământului meu); Tìndari blândă te știu / între coline-ntinse supendate / pe luciul blând, de ostroave cerești / azi mă cuprinzi / și-n inima-mi te-nclini (Vânt la Tìndari).355 Insula, adesea metaforă a interiorității, este numai aparent un refugiu sigur în calea îndoielii și a rătăcirii, căci în universul imaginar al sicilianului însăși această zonă de stabilitate devine nesigură și mobilă. Poetul matur a conștientizat imposibilitatea unei ancorări definitive: Pentru mine insula este acum
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Într-unul din capitolele anterioare s-a văzut că pentru Quasimodo apă este materia fecunda direct responsabilă de reușită procesului de creație, care se poate întrerupe prin suspendarea comunicării dintre eu poetic și natura. În Apăstătută, somnul apei, metaforă a interiorității ce oglindește natură înconjurătoare favorizând eliberarea cuvântul poetic marchează întreruperea activității creatoare, tocmai prin oprirea corespondentei cu exteriorul. Tăcerea poeziei provocată de neputința de a dialogă cu natura, se preciza atunci, ascunde un substarat leopardian. Totuși, în vreme ce concluzia romanticului cu privire la
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
poezia Vânt la Tìndari epitetul ce trădează ascendentă leopardiană a întregii poezii este vânt adânc vento profondo. Prin acesta creatorul ermetic a introdus în propria creație cunoscută epifanie sonoră leopardiană a vântului prin desiș. Solitudinea eului care ascultă ritmurile propriei interiorități, dar și experiența cu totul singulară, în urma căreia ființă depășește limitele spațiului și timpului, pășind într-o lume a armoniei, au confirmat, prin netăgăduita asemănare cu Infinitul, faptul ca poetul ermetic reformulase în propriul laborator ecouri ale rimelor romantice. Influență
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Anei Blandiana: Ana Blandiana. O poetică a deconstrucției: Deconstrucție și canon la Ana Blandiana, Etapa poetică a metaforizării sau volumele deconstrucției (Metafore succesive, metafore deschise, metafore opace), Etapa poetică a demetaforizării sau volumele reconstrucției (Absența metaforei, Un alt fel de interioritate), Ana Blandiana vs Ileana Mălăncioiu studiu comparativ al scrierilor reprezentative, a celor două autoare, în contextul încadrării lor în generația șaizecistă, Literatura anticomunistă, Poezia anticomunistă, Comunismul în România, Culoare politică și cenzură, Stil, stilistică, limbaj, semioză, Duplicitate lingvistică. Într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
constatăm o mizare exacerbată pe autenticitatea actului relatării, pe transpunerea inovativă a acestuia într-un univers ficțional la a cărui decodificare accesul este, în aparență, restricționat. Originalitatea noilor forme de a realiza actul literar pare să facă apel exclusiv la interioritatea autorului, ignorând factorii extraliterari și propunând o literatură a însingurării și a non-apartenenței, o literatură care își este suficientă sieși, care nu comunică cu exteriorul. Aceste trimiteri la o literatură a interiorizării dezvoltă o percepție limitativă a conceptului de literatură
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
asemenea, sentimentul grav al trecerii timpului, ca și melancolia sau angoasa ființei umane confruntate cu absurdul existențial, cu un univers ce nu răspunde la interogațiile sale. De la elanurile cosmosului, transcrise în manieră ușor hiperbolizantă, la retranșarea din peisajul exterior în interioritate, poeții grupați în jurul revistei "Steaua" au reușit să dea dimensiuni și modulații noi lirismului, căci, după cum observa Petru Poantă, "construit din sugestii și notații fine, peisajul devine o stare mentală. Semnele vitalității lirice apar. Poetul se confesează prin peisaj și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
metafizici romantice, ochiul întors înlăuntru devine, în simbol obsesiv, o imagine cosmică a omului"55. Alegorismul discursiv, marcat prin metafore cu alură mistică, înlocuiește frenezia de început a participării senzoriale la lume, instaurând "un anumit calm al resorbției, într-o interioritate, lipsită de interogații, sau o sensibilitate sacralizată, tulburătoare, totuși"56. Ar putea fi înțeleasă toată această traiectorie poetică drept o cădere, fără sfârșit a zborului, care, pe parcurs, se transformă în tăcere. O interiorizare a exteriorului, sau o formă de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Dincolo de acestea, există "sentimentul grav al trecerii timpului, ca și melancolia sau angoasa ființei umane, confruntate cu absurdul existențial, cu un univers ce nu răspunde la interogațiile sale (...) imaginile cosmosului, transcrise în manieră ușor hiperbolizantă, retransarea din peisajul exterior în interioritate"75, care sunt tot atâtea teme pe care poeta le "împrumută" de la Generația sa, reușind, astfel, împreună, să aducă "dimensiuni si modulații noi lirismului"76. Acestei dominante de factură tematică, a Generației '60, se alătură cea "a descoperirii trăirii și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de a media dialogul autor-cititor, ajutându-l pe cel din urmă să descopere sensurile criptate ale mesajului poetic, mai ales că, "în secolul XX (deci în modernitate, n. n.) alteritatea nu este nici dialogală, nici reflexivă, proiecție metaforică a subiectului (...), iar interioritatea trebuie ghicită, ea pierzându-și transparența, drapată în falduri grele de fum, ea nu poate fi de fapt captată. Ce a rămas din experiența romantică a căutării comuniunii absolute este doar faptul că celălalt poartă, dacă nu semnul minus, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de exteriorul sufocant și reconsturind o lume nouă în interiorul său, guvernată de lumina credinței și a dragostei. Noua lume este creată la nivel stilistic prin renunțarea la cuvinte și prin îndepărtarea de metafore. Vidul stilistic reconstruiește un alt fel de interioritate, în care dominantă este puterea imagistică a sugestiei: "Cine-a numit/ Auriu/ Această culoare/ A extazului frunzelor,/ Această triumfătoare/ Țară a nimănui/ Dintre viață și moarte,/ Această beatitudine/ Învăluind în vegetala-i lumină/ pământul,/ Cu mireasmă de fructe/ Dezgolite pe
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Stând nemișcată,/ Cu ochii închiși și fața în pernă,/ În timp ce liniștea asurzitoare/ Mă va trezi tot mai plin/ Ca să încep,/ Ca pe-o dimineață de toamnă,/ Ziua eternă". (În dimineața de după moarte) 3.1.2.2. Un alt fel de interioritate În munca sa de a recepta o operă literară, cititorul, la fel ca autorul, înțelege informația transmisă, trecând-o prin filtrul propriu, și reconstruind-o apoi într-un mod unic și diferit de un alt potențial cititor. Deconstrucția prin reconstrucție
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cu greu" poate fi citit și "În timp ce prin cerul greu/ O frunză tot cade mereu"142. Ne aflăm, totodată, după cum am spus, într-o etapă creatoare care este marcată de prezența vidului stilistic, exprimat prin lipsa aproape completă a metaforelor. Interioritatea nouă promovată de Ana Blandiana se exprimă, la nivel ideatic, prin uterul dătător de viață, primul mormânt al omului, după cum aceeași poetă îl vedea în poemul Mama, al unui volum anterior. De data aceasta, Gemenii, care, sub o altă formă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cazul de față Ana Blandiana, își subminează textele prin excesul de sensibilitate. Îi rămâne interpretului sarcina de-a le reciti astfel încât părțile disipate, obținute din procesul deconstructivist, să se-adune într-o formă omogenă, coerentă. Reconstrucția înseamnă centrarea spre zona interiorității, neignorând forțele și legile exteriorității. Prima secțiune, Introducere în deconstrucția canonului, este constructul teoretic, eșafodajul fără de care aflăm din mărturisirile Alinei-Iuliana Popescu lucrarea nu ar fi putut să înceapă. E o călătorie temerară printre definițiile și clasificările făcute, de-a
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
1.1.2. Metafore deschise 183 3.1.1.3. Metafore opace 192 3.1.2. Etapa poetică a demetaforizării sau volumele 195 reconstrucției 195 3.1.2.1. Absența metaforei 195 3.1.2.2. Un alt fel de interioritate 209 3.2. Ana Blandiana vs Ileana Mălăncioiu 239 două modele de poetică a deconstrucției 239 3.3. Poezia interzisă 264 3.3.1. Culoare politică și cenzură 264 3.3.2. Duplicitate lingvistică 283 Concluzii 298 Anexe 310 [ANEXA
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
imperativ exterior, ca o cerință constituită În afara individului și care are o influență coercitivă În determinarea conduitei sale. În sfera responsabilității morale, obligativitatea Își menține caracterul coercitiv, dar constrângerea Își extinde câmpul, din cel al exteriorității În cel al interiorității, devenind datorie morală: „Obligația este instanța prin intermediul căreia datoria irumpe În conștiința unui om pentru a-i orienta și a lansa acțiunea.” Propriul obligației morale apare pe de o parte, În sentimentul respectului față de legea morală și, pe de altă
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
este din ce În ce mai mult eteronomie: “Aceasta, pentru că libertatea se descoperă ea Însăși nedreaptă și uzurpatoare sau, uneori, chiar ucigașă, În relația cu Celălalt...” Pentru aceasta Însă, libertatea trebuie să se raporteze la Infinit. Astfel se cristalizează profunzimea interiorității: creșterea deosebită a exigenței pe care Încep s-o am față de mine, face să crească gravitatea judecății față de propria persoană, adică responsabilitatea. În acest proces, libertatea nu are ultimul cuvânt, conștiința morală este În mod esențial și continuu insatisfăcută; ea
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
de text și ca efect de lectură prin sintagme de tipul "imaginea autorului", "figura autorului", anunță totuși o viziune originală, prin modalizarea punctului de vedere asupra autorului cu ajutorul adjectivului interior, care plasează centrul de interes al actului critic în planul interiorității, al sufletescului. Pe lângă această serie cvasi sinonimică circumscrise unei perspective "clasice" în legătură cu duplicarea textuală a instanței creatoare, întâlnim, în scrierile Elvirei Sorohan, o altă categorie de "imagini" care proiectează dimensiunea vizuală în planul artelor plastice, într-un prim moment de
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
încercarea de delimitare a profilului moral, intelectual și emoțional al celui ce scrie. Din punct de vedere lexico-semantic, acest palier de viziune este asumat discursiv de structuri verbale și substantivale din sfera psihologiei și psihanalizei, căi privilegiate de scrutare a interiorității auctoriale. Din numeroasele fragmente care ar putea fi circumscrise unei analize psihologice sui-generis a instanței creatoare, oferim doar câteva exemple care ilustrează importanța pe care Elvira Sorohan o acordă înțelegerii omului "din spatele textului": Ipostaze... "Eul social al revoltatului, oprimat sau
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
nevoia bolnavă de a interpreta lumea ("De ce-mi pun oare întrebări, dacă nu fiindcă sunt bolnav"22), această poezie este antispiritualistă. E o înțelepciune care proslăvește suprimarea conștiinței de sine, viețuirea într-un prezent perpetuu, fără idei. E negarea interiorității: " A fi real înseamnă să nu fiu în interiorul meu/ De ființa mea interioară nu se leagă nici o noțiune de realitate.23" Realismul lui Alberto Caeiro e cum nu se poate mai îndepărtat de sensibilitatea exprimată în scrierile semnate de Fernando
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
a timpului nostru interior sau navigăm prin spații indiferente, care devin ale noastre doar întrucât le pla căm cu propria sensibilitate adezivă? Este posibilă, în general, călă toria, sau, incapabili de desprindere, mai degrabă o imaginăm? Ce este exterior din interioritatea noastră și ce se lasă din ea absorbit de peisaj? Cred că nimic sau aproape nimic nu este stabilit odată pentru totdeauna în ceea ce ne privește și mai cred că ne putem mira ca de o mare peripeție atunci când, de la
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
aparențele se volatilizează, în exultarea prăbușirii mele, cînd se suspendă și se anulează tocmai ceea ce se numește "eu". (C) Cioran e ca o bandă Möbius, indiferent de ce parte o întorci, prezintă o singură și aceeași suprafață: el însuși, pe care interioritatea și exterioritatea se întîlnesc. Și o predilecție, manifestă de altfel în cultul paradoxului vital, nu doar stilistic, al lui între. Această înclinație, distinctă în toate textele sale, ar avea, credem, două surse principale: ontologică, pe linia mentalității tradiționale românești, și
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
244 și definiția lui Aristotel, după care "sunetele articulate prin voce sunt simboluri ale stărilor sufletești, iar cuvintele scrise sunt simboluri ale cuvintelor vorbite"245. Scrierea era privită la vechii greci ca pharmakon de natură declarat ambivalentă, hipnotizând memoria, "infectând" interioritatea omului și devenind astfel un suplement primejdios 246. Platon consideră ideală o memorie fără semn, fără suplement, deoarece acesta introduce primejdia redublării și, în loc să stimuleze viața, simulacrul dă naștere unei serii infinite de "monumente moarte". O dată cu scrierea se deschide posibilitatea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
oricărei ființări, însuși subiectul depinzând de mișcarea ei din moment ce nu se poate constitui decât prin amânare, spațiere, temporizare. O dată cu opoziția dintre scriere în general și urmă/scriere în sens restrâns, grafie, cei doi termeni ce aparțineau gândirii logocentrice dedans/dehors (interioritate/exterioritate) nu mai pot justifica primatul vorbirii asupra scrierii. Mai mult decât atât, nu există scriere pur fonetică de vreme ce spațierea semnelor, punctuația și intervalele sunt absolut necesare pentru funcționarea ei, fonemul sau grafemul putându-se constitui doar prin intermediul urmei pe
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
împotriva raționării reci. (2, p. 123) Rupându-se de romantism, W. Dilthey a susținut dualitatea dintre natură și trăire în teoria cunoașterii și dualitatea dintre științele naturii și științele spiritului în epistemologie. Prin trăire el apăra domnia eu-lui primordial, a interiorității și a conștientizării de sine, cu care Gadamer nu a fost de acord. Dimpotrivă, Gadamer a vrut să reabiliteze prejudecata, autoritatea, tradiția împotriva subiectivității luată drept criteriu al reflexivității. Inițiind o polemică antireflexivă, Gadamer a ajuns să fie un apărător
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]