1,291 matches
-
structuri actuale ale gândului nostru despre arte, iar prin metafizica revizionară interogăm obiectul artei ca lucru în sine. Pentru că opera de artă prezintă un statul relativ într-o relație continuă cu al său contemplator, nu putem decât să încercăm o introspecție ontologică descriptivă, dar și revizionară, în măsura în care prin prima putem stabili principiile prime ale operei și putem trasa direcția de cercetare, iar prin a doua să explicăm dihotomia exprimată de obiectul artei. Ontologia ingardiană descrie structurile realității/realului, ceea ce pentru o
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
modul prin care putem ajunge la soluții veridice. Teoriile ontologice intră în conflict cu multiplele aspecte ale simțului comun. Chiar dacă opera se prezintă ca fiind singulară este foarte posibil să observăm anumite multiplicități ontologice la anumite tipuri de operă. O introspecție euristică este necesară în cazul relației dintre arta definită în mod tradițional și arta înțeleasă prin simțul comun. Chiar dacă teoriile științifice oferă o perspectivă empirică acceptată universal, ele nu sunt întru totul acceptate de teoriile ontologice pentru că nici o dovadă empirică
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
arta contemporană, unde printr-o cercetare intimă a conceptelor se poate extrage o definiție proprie și universală operei de artă și a obiectului artistic. 5. Planul ontologic al lucrării Interogarea ontologică a operei de artă poate fi privită ca o introspecție universală asupra existenței umane. Acest lucru însemană că prin cerectarea noastră ajungem la o conștiință de sine a epocii. Ontologia oferă o viziune și o înțelegere a lumii, ca existență în sine, ce are la bază o metodologie de tip
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
va duce către o înțelegere a umanismului. Determinarea aparatului conceptual ontologic necesar în descifrarea operei de artă ține de existența simplă a omului. Arta, ca un concept universal, definește, explică și este un fel de existență a omului. De aceea, introspecția ontologică va aduce în discuție natura umană ca formă de expresivitate, dar și ca început al artei. Dar acest început al artei nu trebuie înțeles în mod determinist ci, mai de grabă, ca formă originară a ei. Urmând ideile prezentate
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
de artă fie ca un obiect estetic, fie ca o creație estetică 8. Condițiile originare pe care le presupune obiectul de artă sunt în strânsă legătură cu posibilitatea reproducerii sale, dar și cu evaluarea sa. De aceea, orice formă de introspecție a operei de artă necesită știința esteticii ca metodă de cercetare. Însă, fie ca vorbim de opera de artă ca obiect sau ca acțiune, fie că vorbim în termenii unei cauze artistice sau estetice, nu putem avea o înțelegere deplină
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
al operei de artă. 3. Interogarea ontologică a operei de artă Ontologia cercetează tipul de entitate a operei de artă. Diferitele tipuri de obiecte pe care opera de artă le oferă prin intermediul modului ei de apariție necesită o clarificare a introspecției naturii obiectului dat. Dar să nu uităm că modul de apariție a operei este strâns legat de stările mentale ale artistului și de cele ale contemplatorului. De aceea, indiferent de tipul de obiect de care opera dispune și care iese
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
doar ce ne acaparează atenția. Opera de artă exprimă imagini ce sunt identificate cu impresiile senzoriale neformate sau imaginii intuiționale tranzitorii. Prin intermediul primului tip de imagini este posibilă experiența estetică, în timp ce prin al doilea tip de imagini se încearcă o introspecție ce identifică ideea artistului înțeleasă și ca imagine originară, cu impresiile contemplatorului care au la bază istoricitatea obiectului de artă de contemplat. Arta poate fi interpretată din diferite perspective posibile datorită efectului imaginii. Efectul pe care imaginea îl are este
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
literaturii - literatura imaginativă, și conceptele extinse - literatura științifică. Prin literatura imaginativă Beardsely înțelege poemul, romanul, nuvela, iar prin literatura științifică înțelege eseul sau discursul, însă ambele se află "într-o relație paradoxală dijunctivă și unitară"5. Această separare duce la introspecția ontologică a textelor literare pentru definirea naturii lor, adică la cercetarea ontologică a cuvântului și a textului, împreună cu figurile de stil și metodele de (re) prezentare. Înțelesul literaturii pe care îl propun aici urmărește limitele definiției dată de Rezeptionaesthetik. Prin
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
individuale tema legăturii strânse care trebuie să existe între talent și cenzorul său. Apoi, simetric, receptorul creației artistice reverifică în forul său interior, într-o considerație exigentă a operei, tot ceea ce asimilează din viziunea autorului și face astfel apel la introspecții simpatetice edificatoare ale atitudinii estetice. El este capătul unui circuit axiologic care confirmă universalitatea mijloacelor de "autodisciplinare" artistică, ce ilustrează asemănarea conștiințelor și fundamentează această întâlnire mijlocită a lor. El este, în plus, beneficiarul unui act de inducere împărtășită, transformând
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
intim de caracteristici care definește esențialul în profilul particular al fiecăruia și care deschide o perspectivă eliberatoare de cunoaștere asupra întregului). El îndrumă explorarea de sine către unghere ascunse, inaccesibile unei priviri comune și unor categorii ale uzului natural al introspecției, care devin principii de desfășurare ale unei viziuni de cele mai multe ori revoluționare (și în direcția unei neașteptate confirmări a unor tendințe deja conținute în curentul evolutiv principal și în direcția săpării unor noi făgașe de opțiune). El este un copil
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
de o civilizație a consecvenței tenace care debutează cu primele încercări reflexive și se desăvârșește în sistemul elaborat al unui solid demers aperceptiv. El constă într-o revenire cu caracter ultim la sine, generând schimbarea cu instrumentul unei purificări prin introspecție, a unei adânciri (scufundări) în rezervorul de înnoire care este propria interioritate. El înfăptuiește o necesară eliberare a spațiului esențial în care urmează să se nască starea consecutivă, lăsând forței generative sufletești ocazia irumperii conținuturilor sale înnoitoare. Dacă se spune
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
obiectelor lumii o poate arunca în joc și fundamentează experiența estetică după criteriile unei aspirații către frumos trecută prin filtrul personalității. Astfel, receptorul creației artistice verifică în forul său interior tot ceea ce asimilează din viziunea autorului și face apel la introspecții simpatetice care edifică atitudinea estetică. El invocă în permanentă căutare de semnificații cunoașterea de sine pe care i-o prilejuiește întâlnirea cu opera și se bazează pe ea dincolo de relația estetică strictă, construindu-și experiența de viață pe tezaurul acumulat
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
unei biografii de care nu pare atît de străin. Sînt parcă transcrise acte, stări, reflexe și atitudini, însumate în experiențe de viață trăite pe care, acum, ni le dezvăluie (e aici ipostaza luptei cu preocuparea de sine) printr-o dezinvoltă introspecție care vrea să rămînă, retoric, desigur, incognito și oarecum fals-sibilinică. În plus, nu putem eluda faptul că filosoful Cioran este scriitor și, în egală măsură, actor care face prestidigitație cu măștile pe care le poartă eul său, și tocmai de
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
bucuria lucrurilor mărunte, dar și inteligența, vocea plăcută și mîinile frumoase. Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei: intransigența (inclusiv față de defectele mele), dar și fidelitatea, franchețea și atașamentul deplin. • Principalul meu defect: credulitatea, dar și introvertirea (combinată cu introspecția), romantismul și microfobia. • Ocupația preferată: regizor de film sau de teatru (eventual: medic psihiatru). Visul meu de fericire: este o expresie inventată, se pare, de oameni nefericiți. Care ar fi cea mai mare nefericire a mea: am trăit-o deja
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
Metzger, ci se mulează după aceasta. Romantismul viziunii lui Dilthey reiese limpede chiar din felul în care el definește teoria cunoașterii, pe care o socotește "psihologie în mișcare": "Ea se deplasează în funcție de un scop determinat și-și are fundamentul în introspecție, care înțelege fără distorsiuni întreaga situație a vieții sufletești: valabilitatea universală, adevărul, realitatea sunt determinate, conform sensului lor, abia pe baza acestei situații"144. Consecința imediată a unei asemenea viziuni am și anticipat-o: relativizarea categoriilor are ca efect relativizarea
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
pe ideea romantică de istoricitate: "Ca și pozitivismul lui Comte, care spunea că <<o concepție oarecare nu poate fi bine cunoscută decât prin istoria ei>>, gândirea lui Dilthey ia ca organ de cunoaștere a omului orizontul obiectiv al istoriei, nu introspecția subiectivă. <<Omul se cunoaște pe sine în istorie, niciodată în introspecție>>213. <<Istoricitatea>> este esența omului, care de aceea nu poate fi statică. <<Totalitatea naturii omului este numai în istorie>>"214 . În legătură cu aceste afirmații subliniem că M. Florian trece totuși
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
spunea că <<o concepție oarecare nu poate fi bine cunoscută decât prin istoria ei>>, gândirea lui Dilthey ia ca organ de cunoaștere a omului orizontul obiectiv al istoriei, nu introspecția subiectivă. <<Omul se cunoaște pe sine în istorie, niciodată în introspecție>>213. <<Istoricitatea>> este esența omului, care de aceea nu poate fi statică. <<Totalitatea naturii omului este numai în istorie>>"214 . În legătură cu aceste afirmații subliniem că M. Florian trece totuși cu vederea cel puțin o deosebire esențială, relevantă pentru înțelegerea celor
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
celui de-al doilea este doar logic (vezi și cap. III, 1B). 144 W. Dilthey, Gesammelte Schriften, V, pp. 151-152 (apud A. Metzger, op. cit., p. 44). Erwin Hufnagel explică în felul următor raportul stabilit de Dilthey între teoria cunoașterii și introspecție (Selbstbesinnung): Teoria cunoașterii "nu poate renunța la dimensiunea de fundamentare și de diferențiere pe care o oferă psihologia [pentru științele spiritului], tot așa cum psihologia nu poate să se dispenseze de caracterul nemijlocit al datelor furnizate subiectului pe cale psihică, fapt pe
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
dimensiunea de fundamentare și de diferențiere pe care o oferă psihologia [pentru științele spiritului], tot așa cum psihologia nu poate să se dispenseze de caracterul nemijlocit al datelor furnizate subiectului pe cale psihică, fapt pe care Dilthey îl sintetizează în conceptul de introspecție" (op. cit., p. 11) 145 M. Florian, Recesivitatea..., II, p. 343. 146 H. Schnädelbach, Philosophie in Deutschland..., p. 53. 147 Theobald Ziegler, Die geistigen und sozialen Strömungen des XIX. Jahrhunderts, Berlin, Georg Bondi, 1911, p. 356. 148 Cu romanticii ne situăm
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
a paradigmei romantice într-o epocă istorică sau alta. 213 Această afirmație a lui Dilthey pare a intra în contradicție cu o alta, pe care abia am citat-o: cea referitoare la faptul că teoria cunoașterii "își are fundamentul în introspecție". Aici este vorba însă despre introspecția pur subiectivă, despre o autoanaliză în care omul se privește exclusiv pe sine, doar în prezent (vezi supra nota 2 despre "iluzia prezentului care tinde să se eternizeze"), ignorând categoria mobilă a istoricității, pe când
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
istorică sau alta. 213 Această afirmație a lui Dilthey pare a intra în contradicție cu o alta, pe care abia am citat-o: cea referitoare la faptul că teoria cunoașterii "își are fundamentul în introspecție". Aici este vorba însă despre introspecția pur subiectivă, despre o autoanaliză în care omul se privește exclusiv pe sine, doar în prezent (vezi supra nota 2 despre "iluzia prezentului care tinde să se eternizeze"), ignorând categoria mobilă a istoricității, pe când acolo era adusă în discuție introspecția
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
introspecția pur subiectivă, despre o autoanaliză în care omul se privește exclusiv pe sine, doar în prezent (vezi supra nota 2 despre "iluzia prezentului care tinde să se eternizeze"), ignorând categoria mobilă a istoricității, pe când acolo era adusă în discuție introspecția obiectivată prin raportare la ceilalți (Einfühlung) așadar, ca intropatie și prin raportare la dimensiunea istorică a cunoașterii. Pentru alte clarificări în privința conceptului de Selbstbesinnung vezi II, 2Ba. În fond, putem spune că autorul caută în acest fel să împace încă
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
personal, fără relevanță, ci ea ne deschide calea spre înțelegerea întregului. Ca atare, nu socotim că "trăirea" poate fi interpretată ca un simplu fenomen accidental, "pur psihologic-spiritual, sau restrâns biografic". Distincția operată în nota anterioară în legătură cu cele două tipuri de introspecție, comentariile despre conceptul de pars pro toto (vezi III, 1B) și despre caracterul transcendental al conceptului de trăire, precum și trimiterile la corelațiile lui obiective (vezi III, 3), ne oferă destule argumente ca să privim cu circumspecție obiecțiile ce i-au fost
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
111. Sensul istoriei "se edifică din imensa diversitate a valorilor umane, după cum nexusul cauzal se edifică din aceeași diversitate de intercondiționări". În acest context, Dilthey îi reproșează filozofiei istoriei faptul că "în loc să se slujească de metodele analizei istorice și de introspecție (care prin natura ei este tot analitică), aceasta rămâne la niște reprezentări generale, care ori stabilesc impresia integrală lăsată de procesul istoric universal sub forma unei abrevieri de tipul unei esențe, ori concep această imagine concentrată, pornind de la un principiu
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
urmare, indiferent cum procedează fie inductiv, fie deductiv -, filozofia istoriei nu oferă un răspuns satisfăcător în ceea ce privește sensul istoriei. Reproșul lui Dilthey nu are totuși temei dacă ne întrebăm ce soluție ar putea aduce recursul la "metodele analizei istorice" sau la "introspecție", atâta vreme cât după propria-i mărturisire "legea universală a progresului" ne rămâne oricum inaccesibilă. De altfel, în Das Wesen der Philosophie, atunci când se referă la "formarea conceptelor în științele spiritului" și subliniază "intercondiționarea permanentă dintre trăire și concept", Dilthey accentuează faptul
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]