799 matches
-
raporturilor sociale, însă, în majoritatea copleșitoare a cazurilor, camuflat; este o pasiune cutremurătoare foarte greu sau imposibil de mărturisit (Braud, 2008). Putem recunoaște că suntem furioși, fricoși, speriați, triști sau bucuroși, dar aproape niciodată (sau extrem, extrem de rar) că suntem invidioși. Uneori, susțin specialiștii, invidia este atât de ascunsă, încât individul nu este nici el însuși conștient de faptul că aceasta invidia este adevăratul motiv al propriului său comportament 53. Prin urmare, oamenii își pot recunoaște (sieși și/sau altora) celelalte
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
pare, iar dacă îi merge prost suntem încântați", remarcă R. Holmes și J. Holmes (2001, p. 124). Ca simțământ nivelator, invidia tinde să micșoreze totul în cel pe care îl ia în stăpânire; și de câte ori ea intră în joc, judecata invidiosului "este înăsprită și ieftinită" (Epstein, 2008, pp. 158-159); ies la suprafață umbrele și rudimentele sufletului său. Invidia ne otrăvește mintea și ne poluează lumea interioară; cât timp ne confiscă, ea "ne blochează claritatea, atât în privința propriei persoane, cât și în privința
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
animale gregare. Invidiem, pentru că semănăm unii cu alții" și pentru că "majoritatea lucrurilor la care râvnim sunt cele pe care le vedem la alții" (Savater, 2008, p. 174)55. Actul de a râvni este unul dintre temeiurile invidiei. Principala problemă pentru invidioși este: "de ce el/ea are, iar eu nu am?"; "de ce la el/ea se poate, iar la mine nu (se poate)?"; "de ce la el/ea merge, iar la mine nu merge?"; "de ce el/ea a reușit, iar eu nu?" ș.
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
oricât de meritate, dacă vom avea mereu reușite, noroc, realizări, vom declanșa invidia. Reușita noastră îi irită pe cei care râvnesc (la) același loc, (la) același public, (la) aceeași izbândă, (la) aceeași atenție, (la) aceeași recunoaștere. Oamenii nu sunt niciodată invidioși pe eșecurile, suferințele sau banalitatea/cenușiul altora, ci pe fericirea, norocul și calitățile lor. Ei nu pot suporta faptul că celălalt a reușit, că îi merge (bine), că este prosper sau că este celebru (Goleman, 2005). C-o vrem sau
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
noi și străfulgera doar pasager sau dimpotrivă ca un element dominant și dominator. Prin urmare, unii dintre noi parcurgem invidia, fiind doar un simțământ pe cât de superficial, pe atât de trecător, alții au tendința de a fi constant (din orice) invidioși, dacă nu cumva sunt ele însele firi invidioase. Ultimii, invidioșii prin firea lor, sunt în mod natural competitivi și înclinați spre rivalitate (Epstein, 2008). Competiția și rivalitatea constituie reperele esențiale care le întemeiază concepția despre viață, lume și raporturile personale
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
un element dominant și dominator. Prin urmare, unii dintre noi parcurgem invidia, fiind doar un simțământ pe cât de superficial, pe atât de trecător, alții au tendința de a fi constant (din orice) invidioși, dacă nu cumva sunt ele însele firi invidioase. Ultimii, invidioșii prin firea lor, sunt în mod natural competitivi și înclinați spre rivalitate (Epstein, 2008). Competiția și rivalitatea constituie reperele esențiale care le întemeiază concepția despre viață, lume și raporturile personale. Cooperarea este subordonată concurenței; prietenia intereselor de parvenire
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
dominant și dominator. Prin urmare, unii dintre noi parcurgem invidia, fiind doar un simțământ pe cât de superficial, pe atât de trecător, alții au tendința de a fi constant (din orice) invidioși, dacă nu cumva sunt ele însele firi invidioase. Ultimii, invidioșii prin firea lor, sunt în mod natural competitivi și înclinați spre rivalitate (Epstein, 2008). Competiția și rivalitatea constituie reperele esențiale care le întemeiază concepția despre viață, lume și raporturile personale. Cooperarea este subordonată concurenței; prietenia intereselor de parvenire 61. Invidioșii
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
invidioșii prin firea lor, sunt în mod natural competitivi și înclinați spre rivalitate (Epstein, 2008). Competiția și rivalitatea constituie reperele esențiale care le întemeiază concepția despre viață, lume și raporturile personale. Cooperarea este subordonată concurenței; prietenia intereselor de parvenire 61. Invidioșii arată eseistul britanic "au un spirit de competiție neobosit" (2008, p. 53), spirit care "nu va înceta să-i tragă de mânecă până nu se simt consacrați în mod clar drept primii între egali" (ibidem). Ei simt "o inechitate fundamentală
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
neobosit" (2008, p. 53), spirit care "nu va înceta să-i tragă de mânecă până nu se simt consacrați în mod clar drept primii între egali" (ibidem). Ei simt "o inechitate fundamentală, constatată cu un statornic sentiment de înciudare" (ibidem). Invidioșii pretind că întotdeauna trebuie scoasă în evidență propria lor valoare, care este un dat, este de la sine înțeleasă. Unii oameni sunt patologic invidioși. În cazul lor, "invidia este aerul pe care îl respiră, condiționându-le înfățișarea, motivațiile, punctele de vedere
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
primii între egali" (ibidem). Ei simt "o inechitate fundamentală, constatată cu un statornic sentiment de înciudare" (ibidem). Invidioșii pretind că întotdeauna trebuie scoasă în evidență propria lor valoare, care este un dat, este de la sine înțeleasă. Unii oameni sunt patologic invidioși. În cazul lor, "invidia este aerul pe care îl respiră, condiționându-le înfățișarea, motivațiile, punctele de vedere" (idem, p. 88). Pentru aceștia, invidia este un mod de a fi, un mod de viață. În principiu, invidiosul poate fi identificat după
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
Unii oameni sunt patologic invidioși. În cazul lor, "invidia este aerul pe care îl respiră, condiționându-le înfățișarea, motivațiile, punctele de vedere" (idem, p. 88). Pentru aceștia, invidia este un mod de a fi, un mod de viață. În principiu, invidiosul poate fi identificat după (ibidem): • disprețul excesiv: tendința de a disprețui ceea ce el nu pot avea sau nu poate face; • tendința de a practica ironia, arta de a spune alta decât ceea ce gândește; • talentul de disimulare; • tendința de a lăuda
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
toate aspectele pozitive ale vieții și personalității noastre pălesc și devin nesemnificative. Specialiștii au constatat, de asemenea, faptul că emoția invidiei apare într-o stare de insecuritate, de nesiguranță, de neîncredere și din prea puțin rescpect de sine. Când suntem invidioși, remarcă R. Holmes și J. Holmes (2001), încetăm să mai credem în noi înșine și înzestrăm obiectul invidiei cu toate atributele ideale pe care am vrea să le posedăm noi. La rădăcina acestui fapt se află sentimentul că nu putem
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
invidia ostilă în haina dorinței de dreptate, atitudine desigur mult mai nobilă. Invidia cuprinde în conținutul ei între altele și "o mare dragoste de dreptate" (W. Hazlitt, apud Epstein, 2008, p. 38). Când le afectează interesele și stima de sine, invidioșii "tind să devină colecționari de nedreptăți" (idem, p. 38). Frecvent, ei consideră că au fost trădați și că viața este profund nedreaptă cu ei. Chiar dacă se însoțesc de multe ori, invidia și resentimentul nu sunt identice. Bunăoară, dacă invidia are
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
jandarmi ai precizărilor/clarificărilor. Ca și resentimentul, invidia poate fi stăruitoare numai atunci când atinge (sau depășește) un anumit nivel de intensitate 64. Pentru a o îmblânzi, Fr. Lelord și Ch. André (2003) propun următoarele: a. să (ne) recunoaștem că suntem invidioși. Invidia "ne amintește poziția de inferioritate în care ne găsim și lezează stima de sine, greu de suportat"; ea ne arată că "nu suntem atât de perfecți sau de împliniți pe cât credem" (Wilks, 2003, p. 146). Deși conține note de
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
legătură mai mult sau mai puțin profundă, activă, persistentă, tot astfel există o relație între invidie și gelozie. Într-o anumită măsură/până la un anumit punct, gelozia seamănă cu invidia, dar ea gelozia implică întotdeauna trei persoane. De asemenea, suntem invidioși/ invidioase pe fericirea, pe reușitele sau pe bunurile altora, dar suntem geloși pe ceea ce dorim să păstrăm. Prin urmare, dacă invidia este centrată pe ceea ce a realizat/obținut celălalt, gelozia este centrată pe riscul de a pierde (mai ales în
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
calea bucuriei sau ... o sursă pentru manifestarea bucuriei maligne. Oricât ar părea de surprinzător, la prima vedere, există și o bucurie răuvoitoare, răutăcioasă. Ea se rezumă la sintagma "Așa-i trebuie!", nutrită de oamenii acriți, răutăcioși, vanitoși, zeflemiști și/sau invidioși. Spre deosebire de bucuria benignă, bucuria malignă contribuie la înveninarea relațiilor interpersonale. Ea este alimentată "de spectacolul umilirii celorlalți, în urma unui eșec, a unei sorți neprielnice, chiar a unei nenorociri adevărate" (Braud, 2008, p. 30). Vorbind despre acest malefic tip al bucuriei
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
sufocăm, să facem tot ce putem ca să reușim în ceea ce vrem să reușim (fără să ne forțăm), să ne dăm dreptul de a decepționa sau de a rata, să cerem ajutor fără să ne simțim inferiori, să nu ne simțim invidioși de succesul sau de fericirea celorlalți, să putem să supraviețuim nefericirilor noastre, să ne dăm dreptul să ne schimbăm părerea după ce chibzuim, să dăm dovadă de umor față de noi înșine, să spunem ce avem de spus, chiar dacă avem trac, să
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
structura noastră, dar o cantitate mică nu face niciun rău. Trebuie să ne asigurăm că acea invidie servește unui scop util. Trebuie să se reflecte în muncă, în perseverență și confruntarea cu problemele noastre" (p. 80). 53 Uneori, a fi invidioși este ca și cum am fi îndrăgostiți: suntem de-a dreptul obsedați de persoana pe care o invidiem (Holmes, Holmes, 2001). 54 Am mai putea adăuga mândria și ambiția... 55 Potrivit lui Fr. Savater, concurența și invidia "își au originea în caracterul nostru
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
urmată o atare filosofie... Prin urmare, există o (foarte) mare probabilitate ca invidia să se hiperextindă social și să se adâncească în inima noastră. Viitorul este însă întotdeauna greu previzionabil... Putem redescoperi oricând măsura... 61 În cele mai frecvente situații, invidioșii sunt sensibili la lingușire și dețin arta lingușirii. Nimic nu le domolește patima de elogii (Braud, 2008). Adevărata lingușeală presupune "calcularea deliberată a cuvintelor și a gesturilor pentru a seduce, oricare ar fi prețul ce trebuie plătit. Este vorba, în
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
reuși să își exercite puterea asupra cuiva. Lingușeala este principala formă de manipulare a superiorilor de către subordonați, a celor ce dețin puterea de către cei veroși și oportuniști. Este uimitor cât de facil poate fi succesul oportuniștilor! (Braud, 2008, p. 129). Invidioșii au cu ce se mândri... 62 Fr. Lelord și Ch. André (2003) au stabilit că există următoarele forme ale invidiei: a. invidia depresivă, destructivă și angoasantă; b. invidia ostilă (malignă): forma care ne face să-l urâm fie și numai
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
de efort, e) inapți pentru serviciul militar, indisciplinați, refuză să execute ordinele, dezertează, comit acte infracționale de diferite forme și gravități, f) incapabili de a desfășura o activitate profesională teoretică sau practică utilă, susținută, continuă, indisciplinați, nepunctuali, instabili, vanitoși, suspicioși, invidioși față de colegii lor, g) tendință la delicventă și criminalitate, apetență pentru alcool, droguri, conduite de refugiu sau agresiune (suicid, criminalitate), tendință la perversiuni. Făcând o sinteză a acestor aspecte mai sus menționate, E. Dupré afirmă că viața psihopaților se înfățișează
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
dacă îi cereți cuiva să facă un lucru și vă spune „Ce am să primesc pentru asta?”, știți că ați încurajat comportamentul greșit. Dacă cineva se plânge de ceea ce primește altcineva și dumneavoastră încurajați acest lucru, învățați oamenii să fie invidioși. Când un angajat se plânge în legătură cu ceea ce primește un altul, primul dumneavoastră răspuns ar trebui să fie: „Vrei ceea ce primește el?”. S-ar putea să vă surprindă că, de multe ori, persoana în cauză nu vrea ceea ce are celălalt, ci
[Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
-
pe frunte cele șapte "P"-uri. Cărarea care duce spre purificare și mîntuirea, cum citim în Cîntul IV este strîmtă, dificilă și va fi cu greu străbătută de Dante. Pe cele șapte trepte ale Purgatoriului în ascendență, trufașii pe primul, invidioșii, cei plini de mînie, nepăsătorii, zgîrciții și risipitorii, pe penultimul sînt lacomii și pe al șaptelea își ispășeau pedeapsa sufletele desfrînaților, ale celor care n-au avut puterea de a se stăpîni. În Cîntul VI, Dante întîlnește umbre ce se
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
secretar de platou, operator și monteur. El schimbă cu dexteritate mediile și unghiurile de înregistrare, scoțând succesiv în prim-plan grupuri eteroclite de personaje - muncitori și aristocrați decrepiți, sindicaliști apatici, vedete culturale și sportive, șefi și lingăi subalterni, gospodine acrite, invidioase pe nevestele de activiști ajunși, dar mai ales o droaie de „înregistratori”, aflați pe urmele acestora, la vedere, sub lumini de reflector. Între portretizarea epică a unui personaj și tehnicile de descriere a unei persoane în vederea urmăririi active (adică a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290051_a_291380]
-
cu Pedigree. Lui i s-a spus tandru și respectuos, pentru puterea tatălui său, Muc cel Mare, stăpân mai mult de patru decenii peste pivnițele și averea Zmeului Roșu, simplu și curat: Muc cel Mic. Pe ea au poreclit-o, invidioșii, chiar Moni Hari, deși - naratorul o spune aici de la obraz - nu o ducea în niciun caz mintea la spionaj". Dar așa stau lucrurile în poveste. În ciuda norocului de a se fi născut în Grădina aleșilor, zisă a Primăverii, Muc cel
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]