1,407 matches
-
Petrino, desigur, cu acordul răzeșilor care stăpâneau cealaltă jumătate. În octombrie 1847, când s-a făcut hotărnicia Ipoteștilor, moșia era împărțită Eufrosinei Petrino, fraților Isăcești și lui Nicolae Albotă, după cum urmează: Eufrosina Petrino, născută Hurmuzachi, stăpânea jumătate (două pătrimi) din Ipotești, moșie pe care o primise drept zestre de la părinții ei, aga Doxachi Hurmuzachi și soția acestuia, Ilinca; Nicolae și Alexandru Isăcescu stăpâneau și ei o pătrime din Ipotești. Aici însă intervine o donație: Alexandru, la 17 iulie 1843, făcuse un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Albotă, după cum urmează: Eufrosina Petrino, născută Hurmuzachi, stăpânea jumătate (două pătrimi) din Ipotești, moșie pe care o primise drept zestre de la părinții ei, aga Doxachi Hurmuzachi și soția acestuia, Ilinca; Nicolae și Alexandru Isăcescu stăpâneau și ei o pătrime din Ipotești. Aici însă intervine o donație: Alexandru, la 17 iulie 1843, făcuse un testament, prin care dăruise partea sa din Ipotești schitului Gorovei, din ținutul Dorohoiului. La vremea respectivă, erau obișnuite aceste danii. În 1840, de exemplu, stolnicul Mihalachi Mavrodin, căsătorit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
de la părinții ei, aga Doxachi Hurmuzachi și soția acestuia, Ilinca; Nicolae și Alexandru Isăcescu stăpâneau și ei o pătrime din Ipotești. Aici însă intervine o donație: Alexandru, la 17 iulie 1843, făcuse un testament, prin care dăruise partea sa din Ipotești schitului Gorovei, din ținutul Dorohoiului. La vremea respectivă, erau obișnuite aceste danii. În 1840, de exemplu, stolnicul Mihalachi Mavrodin, căsătorit cu Maria, sora Ralucăi Eminovici, a dăruit și el aceluiași schit pe tot anul câte 5 dimirlii popușoi cât va
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cu Vitalie Lemne, starețul schitului Gorovei. Prin aceasta, Eminovici își mărea suprafața pentru agricultură, pe lângă faptul că partea lui Alex. Isăcescu, dăruită de acesta schitului, avea câmp mai mult [...]. Câștigul ce trebuia să-l plătească Gh. Eminovici pentru partea din Ipotești a schitului Gorovei era de 2.200 lei pe an13; Al treilea stăpânitor al ultimei pătrimi din această moșie era pitarul Nicolae Albotă, părintele și epitropul răposatei clironomilor Zmarandei Romanesei 14. Individualizate după cum am arătat, aceste părți din Ipotești au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
din Ipotești a schitului Gorovei era de 2.200 lei pe an13; Al treilea stăpânitor al ultimei pătrimi din această moșie era pitarul Nicolae Albotă, părintele și epitropul răposatei clironomilor Zmarandei Romanesei 14. Individualizate după cum am arătat, aceste părți din Ipotești au avut, în genere, o evoluție funciară separată. Cele două pătrimi din Ipotești ale Eufrosinei Petrino fuseseră vândute, în vara anului 1847 deja, contra sumei de 4.000 galbeni, căminarului Gh. Eminovici. Doxachi Hurmuzachi scria fiului Constantin [...] să ajute pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
treilea stăpânitor al ultimei pătrimi din această moșie era pitarul Nicolae Albotă, părintele și epitropul răposatei clironomilor Zmarandei Romanesei 14. Individualizate după cum am arătat, aceste părți din Ipotești au avut, în genere, o evoluție funciară separată. Cele două pătrimi din Ipotești ale Eufrosinei Petrino fuseseră vândute, în vara anului 1847 deja, contra sumei de 4.000 galbeni, căminarului Gh. Eminovici. Doxachi Hurmuzachi scria fiului Constantin [...] să ajute pe Petrache (Petrino 15) să-și ia mai repede banii de la Eminovici, pentru moșia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
ale Eufrosinei Petrino fuseseră vândute, în vara anului 1847 deja, contra sumei de 4.000 galbeni, căminarului Gh. Eminovici. Doxachi Hurmuzachi scria fiului Constantin [...] să ajute pe Petrache (Petrino 15) să-și ia mai repede banii de la Eminovici, pentru moșia Ipotești [...]. Nu mai încape nici o îndoială că tranzacția cumpărării Ipoteștilor de către Eminovici era înfăptuită la 30 iulie 184716. Dar ca să devină stăpân pe partea sa din Ipotești și să achite obligațiile bănești față de vânzătoarea moșiei, căminarul a trecut prin multe peripeții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
deja, contra sumei de 4.000 galbeni, căminarului Gh. Eminovici. Doxachi Hurmuzachi scria fiului Constantin [...] să ajute pe Petrache (Petrino 15) să-și ia mai repede banii de la Eminovici, pentru moșia Ipotești [...]. Nu mai încape nici o îndoială că tranzacția cumpărării Ipoteștilor de către Eminovici era înfăptuită la 30 iulie 184716. Dar ca să devină stăpân pe partea sa din Ipotești și să achite obligațiile bănești față de vânzătoarea moșiei, căminarul a trecut prin multe peripeții. Încurcăturile se întâmplă chiar de la început: tranzacțiile s-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
pe Petrache (Petrino 15) să-și ia mai repede banii de la Eminovici, pentru moșia Ipotești [...]. Nu mai încape nici o îndoială că tranzacția cumpărării Ipoteștilor de către Eminovici era înfăptuită la 30 iulie 184716. Dar ca să devină stăpân pe partea sa din Ipotești și să achite obligațiile bănești față de vânzătoarea moșiei, căminarul a trecut prin multe peripeții. Încurcăturile se întâmplă chiar de la început: tranzacțiile s-au stabilit în vara lui 1847, iar actele s-au făcut în ziua de 11 martie 1848, când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
a trecut prin multe peripeții. Încurcăturile se întâmplă chiar de la început: tranzacțiile s-au stabilit în vara lui 1847, iar actele s-au făcut în ziua de 11 martie 1848, când Gheorghe Eminovici a cumpărat cele două părți din moșia Ipotești, pe care Eufrosina Petrino le avea de zestre 17. Numai că din suma totală de 4.000 de galbeni cu care conveniseră vânzarea-cumpărarea moșiei, Eminovici i-a plătit vânzătoarei doar 1.500 de galbeni, rămânându-i dator 2.500 plus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
conveniseră vânzarea-cumpărarea moșiei, Eminovici i-a plătit vânzătoarei doar 1.500 de galbeni, rămânându-i dator 2.500 plus dobânzile. Nici în 1849 Eminovici nu-și achitase datoria, din moment ce Costache Hurmuzache [...] umbla pe la Divan, pentru soră-sa, ca să încaseze banii Ipoteștilor [...], căutând să-i vândă casa la mezat [...]. Mulțimea de galbeni, împrumutați de ici și de colo, se cereau restituiți, la scadențe apropiate unele scadențe erau de mult depășite iar creditorii cereau justiției formule executorii 18. Toate speranțele familiei stăteau în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
stolnicul Iurașcu, tatăl Ralucăi, născocind tertipuri judecătorești retrospective, dar care n-au avut susținere pentru că Eminovici nu poseda o foaie dotală legalizată în momentul efectuării căsătoriei; drept care Hurmuzache, cu împuternicirea Isprăvniciei ținutale a sechestrat mai multe capete de vite de la Ipotești 19, vânzându-le la Botoșani pentru a-și recupera o parte din datorie. Acest lucru se întâmpla la 2 iunie 1850. Văzându-se încolțiți, la 28 decembrie 1850 soții Eminovici au făcut un contract de arendare a moșiei pe șase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
era formală și avea drept scop împiedicarea creditorilor la vânzarea moșiei. În "Foaia sătească" nr. 22 din 3 iunie 1851, Divanul Domnesc a publicat hotărârea de a se face licitație publică, peste șase luni, pentru vânzarea de veci a moșiei Ipotești, spre îndestularea Eufrosinei Petrino, cu suma de 2.500 de galbeni 20. În situația dată, Raluca va da în judecată Epitropia generală a spitalelor Sf. Spiridon pentru că nu i se da restul de bani, din vânzarea Orășenilor 21. În felul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
a vândut casele din Botoșani, cu tot cu loc și cu toate acareturile, în preț de 1.050 galbeni, cumpărate de negustorul Iosip Munteanu. De-abia acum s-au văzut soții Eminovici la capătul odiseeii lor, care dura de șapte ani, pentru Ipotești!22 După ce a stăpânit Ipoteștii peste 30 de ani, căminarul Gh. Eminovici, care se înglodase în datorii, a fost nevoit să vândă moșia, grevată de două sarcini ipotecare: a) La 28 iulie 1876, cu mai puțin de o lună înaintea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cu tot cu loc și cu toate acareturile, în preț de 1.050 galbeni, cumpărate de negustorul Iosip Munteanu. De-abia acum s-au văzut soții Eminovici la capătul odiseeii lor, care dura de șapte ani, pentru Ipotești!22 După ce a stăpânit Ipoteștii peste 30 de ani, căminarul Gh. Eminovici, care se înglodase în datorii, a fost nevoit să vândă moșia, grevată de două sarcini ipotecare: a) La 28 iulie 1876, cu mai puțin de o lună înaintea morții Ralucăi (la 13 august
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
judecată. Tribunalul l-a obligat pe căminar să plătească cei 2.000 de galbeni făgăduiți, precum și procentele lor (în sumă de 400 galbeni), pe care acesta nu le mai plătise de la 26 octombrie 1876, luându-i inscripție ipotecară asupra moșiei Ipotești. Un apel făcut de Eminovici la Curtea din Iași a fost respins, iar sentința tribunalului a fost învestită cu formulă executorie: în fața sentinței categorice, bătrânul Eminovici, sfătuindu-se cu feciorul de la Iași, cu Mihai, se gândi să facă apel. Astfel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
încă prin deșertăciunea îndărătnicului bătrân 25. Neputând achita suma de 2.000 de galbeni, adică zestrea Aglaiei, și mai având, desigur, și alte datorii pe care le contractase cu îngrijirea bolnavilor și cu decesele din familie, Gheorghe Eminovici vinde moșia Ipotești negustorului botoșănean Cristea Marinovici. Actul de vânzare-cumpărare a fost întocmit la 10 februarie 1878, cu dorința și consimțământul 26 vânzătorului și ale cumpărătorului. Așadar, nu a fost deloc o vânzare silită, cum au afirmat mulți cercetători, în mod eronat. Chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
garanție solidă și legală în alt loc31. Prilejul acesta se ivește la 2 mai 1880, când Gheorghe Eminovici a primit cei 2.000 de galbeni din depozitul lui Cristea Marinovici, eliberând chitanța respectivă și procedând la ștergerea inscripțiunii ipotecare de pe Ipotești, deveniți acum ai lui Cristea Marinovici. Se pare că relațiile s-au mai îndulcit între ginere și socru, deoarece, cu acordul lui Ioan Drogli, Gheorghe Eminovici a împrumutat tot atunci cei 2.000 de galbeni în cauză Elizei Moritz (grafiată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
lui Ioan Drogli, Gheorghe Eminovici a împrumutat tot atunci cei 2.000 de galbeni în cauză Elizei Moritz (grafiată adesea în acte Maurice), cu dobânda de 10% pe an, iar pentru a asigura creditul, aceasta a ipotecat partea sa de Ipotești 32. Precizăm că e vorba de pătrimea din Ipotești care fusese stăpânită de răzeșii reprezentați de pitarul Nicolae Albotă. Dintre aceștia, au ajuns să stăpânească această parte numai Agripina, născută Albotă, soția lui Iorgu Mavrodin și Elena, născută Arapu, soția
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cei 2.000 de galbeni în cauză Elizei Moritz (grafiată adesea în acte Maurice), cu dobânda de 10% pe an, iar pentru a asigura creditul, aceasta a ipotecat partea sa de Ipotești 32. Precizăm că e vorba de pătrimea din Ipotești care fusese stăpânită de răzeșii reprezentați de pitarul Nicolae Albotă. Dintre aceștia, au ajuns să stăpânească această parte numai Agripina, născută Albotă, soția lui Iorgu Mavrodin și Elena, născută Arapu, soția lui Vasile Petrovici. Aceasta din urmă cumpărase și părțile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Gheorghe Zăpan, Maria Vasile Lepădatu și Constantin Petrovici. Cu prețul de 20 de galbeni falcea, la prețul întreg de 2.000 de galbeni, cei trei moștenitori ai Elenei Petrovici îi vând, la data de 31 iunie 1871, partea lor din Ipotești pe care o stăpâneau în indiviziune, Elizei Alexandru Moritz, născută Uhrinovschi 34. Numai că, pentru a plăti moșia cumpărată, Eliza Moritz a împrumutat 1.422 de galbeni și jumătate de la bancherul botoșănean Boris Moscovici, ipotecând partea cumpărată de la Elena Petrovici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
de plată în plus ori în minus, în cazul că la măsurătoare se va găsi o suprafață mai mare sau mai mică decât cea menționată în contract 36. Astfel, Eliza Alexandru Moritz a devenit acum stăpână pe o pătrime din Ipotești, care, pentru a nu crea confuzii, se va numi de aici înainte Ipotești-Moritz și nu Ipotești-Albotă. Aceasta este moșia care a fost ipotecată de Eliza Moritz, în 1880, cu ocazia împrumutului de 2.000 de galbeni, luați de la Gheorghe Eminovici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Ea a primit, așadar, o sumă inițială de 1200 de galbeni și a predat Ipoteștii-Moritz, grevați de inscripția ipotecară în favoarea Aglaiei Drogli, pentru mult discutata sumă de 2.000 de galbeni, împrumutați de Gheorghe Eminovici 39. Cumpărând această pătrime din Ipotești, Cristea Marinovici a devenit stăpân pe 3/4 din Ipotești (adică 2/4 Ipotești-Eminovici, plus 1/4 Ipotești-Moritz), având totodată și sarcina ipotecară pentru dota Aglaiei Drogli, de 2.000 de galbeni, la care aceasta primea procente de 10 la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
galbeni și a predat Ipoteștii-Moritz, grevați de inscripția ipotecară în favoarea Aglaiei Drogli, pentru mult discutata sumă de 2.000 de galbeni, împrumutați de Gheorghe Eminovici 39. Cumpărând această pătrime din Ipotești, Cristea Marinovici a devenit stăpân pe 3/4 din Ipotești (adică 2/4 Ipotești-Eminovici, plus 1/4 Ipotești-Moritz), având totodată și sarcina ipotecară pentru dota Aglaiei Drogli, de 2.000 de galbeni, la care aceasta primea procente de 10 la sută pe an. Cristea Marinovici, însă, nu s-a bucurat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
sută pe an. Cristea Marinovici, însă, nu s-a bucurat prea mult timp de stăpânirea moșiei, întrucât, în același an (1886), s-a îmbolnăvit, iar la 6 martie 1887 a decedat la Iași40. Averea lui Cristea Marinovici (3/4 din Ipotești și mai multe imobile din orașul Botoșani) a rămas moștenire celor doisprezece nepoți ai săi, proveniți de la un frate și patru surori, el neavând descendenți direcți 41. Cum se întâmplă îndeobște, între acești moștenitori s-au ivit neînțelegeri în ceea ce privește împărțirea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]