1,368 matches
-
lase manipulată. Ce femeie! Ce eroină! Lan Ping își umple vocea de admirație. Îl trimite pe Micul Dragon să mă invite la ceai. Suntem stingheriți. Invizibila Zi-zhen se află între noi. Pe când eu aleg să rămân tăcută, el începe să ironizeze. Mai târziu, descopăr că ironizarea este stilul lui. Ironizează mai ales atunci când intenționează să pedepsească. Pălăvrăgește cu căldură. Nici nu-ți dai seama ce te lovește. Mă gândeam la ce mi-ai spus zilele trecute despre experiența ta la Beijing
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
umple vocea de admirație. Îl trimite pe Micul Dragon să mă invite la ceai. Suntem stingheriți. Invizibila Zi-zhen se află între noi. Pe când eu aleg să rămân tăcută, el începe să ironizeze. Mai târziu, descopăr că ironizarea este stilul lui. Ironizează mai ales atunci când intenționează să pedepsească. Pălăvrăgește cu căldură. Nici nu-ți dai seama ce te lovește. Mă gândeam la ce mi-ai spus zilele trecute despre experiența ta la Beijing. El bea din ceai. Aș vrea să-ți împărtășesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
nonșalanță, cu noduri, arunca o privire neliniștită spre uriașul ceas electronic și o altă glumă tandră, o tachinărie galantă verișoarelor, mătușilor, surorilor, cumnatelor, de pe eterna canapea de vinilin albastru, În acel fel al lui inimitabil de a face pe grozavul, ironizându-se, umilindu-se singur. Și imediat s-a auzit și glasul de mezzosoprană al mamei. Pisăloaga Casandra prezenta sfaturi medicale laolaltă cu buletinul de sănătate al soțului ei, Întrerupte de mici amănunte revelatoare privind obiceiurile familiei noastre și de prognoze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
făcut cu oamenii, Întâi, cu pădurea după aceea, așa au făcut și cu cărțile, tâlharii! Dar Îmi ziceam, Îmi zic: Asta-i meseria lor, misia lor de comuniști: să distrugă, să ardă. Pe când meseria mea e... dimpotrivă. Generația voastră ne ironizează pe noi, cei de după primul Război Mondial. Voi, când vorbiți de Învățători, puneți Între ghilimele cuvântul „apostol”... Noi, băiete, nu numai că ne spunem: apostoli, dar credem din toată inima că e ceva de cinste; și că, unii dintre noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
dar de pe vremea Domnișorului, mai mult ca sigur! Știu cine-i Domnișorul: un călugăr pe care Orheienii noștri au Încercat să-l pună pe tronul Moldovei, În locul lui Alexandru Movilă, al lui Radu Mihnea, al lui Gaspar Gratiani. Tata o ironizează pe mama pentru Domnișorul ei - „o boaită plină de păduchi și nici măcar nu știa să se iscălească...”; mama se mânie, Îi spune că nu știe el istorie, cum se tot laudă: Domnișorul era fiul lui Ioan-Vodă cel Cumplit... După acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
acesta că nu vor vorbi la nesfârșit. De obicei, media e de cinci minute. —De ce să nu folosim un ceas deșteptător? se interesează Finn. —Cel de la aragaz sau de la cuptorul cu microunde ar fi mai nimerit, încerc eu să-l ironizez. Jake ne privește un pic bulversat. —Nu-i o idee prea bună, continuă el cu tact. Puteți numi pe cineva care să arate spre ceas când s-a depășit timpul. Știu ce facem! sare Finn. Ca la fotbal. Un cartonaș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
de toate, că dumneata, dragă Pierre, ai fost cel puțin imprudent scriind scrisoarea aceea...” „Treaba e foarte simplă, domnule conte”, răspundea vocea francezului, „acest domn Bramanti scrie un articol Într-o revistă pe care noi toți o stimăm, unde Îi ironizează destul de grosolan pe unii luciferieni care ar fura ostii fără măcar să creadă În prezența reală, pentru a scoate bani și, gara-gara, tot așa. Bon, acuma toți cunosc că unica Eglise Luciferienne recunoscută e aceea la care eu sunt un umil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
se poate sta, Teofana, că de aceea te-am chemat jos. Eu am exagerat. Am vrut să te necăjesc puțin, că-mi place când te-nfurii. Hai să discutăm serios, o ia sub cojocul lui din nou. Mai glumind, mai ironizându-se reciproc, pentru că se obișnuiseră cu așa ceva, au căzut de acord în care ore din zi să exerseze Prințesa pentru a nu mai deranja pe nimeni. Acum cred că ești mulțumit. Să nu dea dracu’ să mă mai bulgărești în
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
în clasele primare, am avut notele cele mai mari. În liceu, mi-a scăzut pasiunea. Cu toate acestea am făcut Institutul de Științe Economice și sunt contabil, ba mai mult șef, zâmbește Alexandru. — A!șef deci, nu orice contabil, îl ironizează puțin Teofana. După un timp au intrat în compartiment. Alexandru nu s-a așezat, ci a început să caute în bagaj. — Mi-e foame. Ție nu? Hai să vedem ce ne-a pus mama de-acasă. Eu știu ce mi-
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
de nevoie. S-au pus în mișcare, cătinel-cătinel, 'tu-le mămulișca lor! Drăcia cu flexul merge în frunte! Cu falxul! Boss, am rugămintea să păstrăm proprietatea termenilor. Noblesse oblige! Lexical, după faza cu bomba, avem pretenții mari, de la tine! îl ironizează Poetul, sorbind ultima gură de coniac, din sticla de care refuzase consecvent să se despartă. Acum, încearcă de clanță! Se deschide... Bun! Se codesc, se fâțâie un pic, ca damele... Hai, hai cu tata! Haideți! Hai, intrați...! Uite-i că
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
cupru Cavalerul, Moartea și Diavolul. Avocatul se încheie ușurat la șliț, amintindu-și că fusese și el, încă de la prima întâlnire cu troica operei în speță, într-o perpetuă nedumerire, relativ la identitățile exacte ale celor doi companioni supranaturali ai Cavalerului, ironizat subtil și plasat sacrificial, în centrul gravurii. De altfel, majoritatea albumelor selecte de educație plastică, intenționând să depășească o anume simbolistică mai obscură și mai dificil de digerat, pentru neavizați, a ilustrului maestru german, se întreceau să explice mură-n
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
să ia de prin casă afară de bani și bijuterii. Azi-dimineață a deșteptat mai devreme și pe Aristide, care obișnuia să doarmă până spre amiazi. Aristide s-a cam bosumflat că i-a stricat somnul cel mai dulce și l-a ironizat ca a ajuns și dânsul fricos ca avocatul Stavrat care, de când a venit, numai într-un tremurici o duce. Totuși s-a sculat fiindcă în realitate lui îi era mai frică și parada doar, ca să-și dea aere eroice și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Dacă facem o plasă din asta, capturăm monstrul fără să-i facem rău. Nu-l va speria ca... să zicem, o cutie solidă de metal. (Privi în jur.) Ce ziceți? O fac foarte repede. ― Chiar crede că mergem după fluturi, ironiză Lambert. ― Cum facem s-o băgăm în plasă? întrebă cu calm Dallas. ― Mai întâi trebuie să folosim un mijloc care să împiedice împroșcarea acidului, îi avertiză Brett. Este prima condiție. Lamele și sondele lungi nu intră în discuție. La fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
de sine iese, inconștient, șifonată din această rezolvare. Povestea trebuie deci generalizată : nici o vulpe nu ajunge la struguri, sîntem un neam de vulpi ratate : „dacă s-ar institui un premiu Nobel pentru ratare, românii l-ar monopoliza pentru un secol”, ironiza Andrei Pleșu. Drept care, fie ne este rușine că sîntem români și refuzăm românitatea (cazul paradigmatic al lui Cioran), fie ne percepem ca victimă a istoriei (cazul majorității) : străinul cel rău ne-a împiedicat samavolnic să ajungem la struguri. „Conflictul dintre
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
mai bun caz pripită, după care mă resemnez și tac. E o discuție „fără dar și poate”, ca mai toate discuțiile românești din ultima vreme. Dar să o luăm și invers : — Te-ai dat cu puterea, ești fan Oprescu ! mă ironizează amicul meu, Arhitectul. — ! ? — Păi am văzut că sprijini proiectul lui cu distrugerea Buzeștiului ! îmi explică acesta. — Am spus doar că proiectul nu e nou, datează din interbelic. Depinde însă cum îl faci... Hai, lasă, tot aia e ! mi-o taie
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
la rînd, ne-a chemat o dată să ne arate cum i-a înflorit nu știu ce copăcel. Era atît de încîntat și se uita cu atîta duioșie la niște frunze ițite pe o tulpină anemică, încît nu am îndrăznit să-l mai ironizez, așa cum avusesem prima pornire cînd ne-am văzut. Acum mă plimbam și eu cu furtunul în mînă, agale, căci presiunea era foarte scăzută și trebuia să zăbovesc îndelung la fiecare tulpiniță, și priveam - cred că pentru prima dată în viața
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
Portocală, zice Csabi și pe față i se Întinde un zîmbet. Deși... s-ar putea să nu dureze, ține el să adauge. Csabi nu-l iartă pe Portocală. Dar nu prea are ce să-i facă, se resemnează să-l ironizeze. Mă Întreb... dacă Portocală ne-ar auzi ce vorbim, ar fi În stare să Înțeleagă? Probabil că nu. Nu se vede capătul pistei, e flancată de un șir nesfîrșit de hangare uriașe. Deocamdată e goală, sînt doar cîteva avioane MIG
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
văd palmele lipite pe fereastra din spate, palide ca... niște mici animale... — Și te-a izbit cu piciorul după ce te-a scos din canal. Cred că ăsta-i lucrul pentru care îi port pică. Dar l-am provocat. L-am ironizat în legătură cu Rozanov. Dacă mă va ucide vreodată, va fi un omor accidental, fără voia lui. N-are importanță. Spune mai departe. Toate aceste mici mârșăvii sau „năzbâtii“, cum le numesc admiratorii lui... Da, sunt ca o... reprezentare, simboluri... ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ezită să declare că "știința închide în sine viitorul umanității, numai ea poate să-i dezvăluie scopul destinului ei și să-i arate modul de îndeplinire a țelului ei"24. Frumoasă însuflețire lirică, pe care nu este cazul să o ironizăm, într-atât de bine exprimă toate dorințele, speranțele colective ale momentului. Speranțe care au suscitat căutări, acțiuni, politici și diverse organizări sociale de-a lungul secolului al XIX-lea. Și totuși, acest ideal moral făcut din credința în știință, încrederea
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
atitudine fermă și decisă. În fața excomunicării care îl lovea, Spinoza nu înțelegea să răspundă cu proteste vane: rixas prorsus horreo, ci a bravat cu serenitate edictele inchizitoriale și ideile dogmatice 59. În acest sens trebuie să continuăm. Să continuăm să ironizăm doxa intelectuală, această jumătate de măsură a teoriei. Să rezistăm la ordine. Să refuzăm supunerea față de gândirea corectă intelectuală. În acest domeniu, să continuăm să defrișăm în jurul individualismului modern: acela al unui individ rațional care se domină și domină lumea
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
gând stupid: m-am felicitat pentru conser va tism. Câți bărbați mai au în buzunar batiste albe de bum bac, și nu biete petice de hârtie!? Ce m-aș fi făcut fără cearșaful meu de buzunar, pentru care sunt adeseori ironizat? Dar puteți să-mi spuneți de ce mi s-a actualizat exact în acea secundă figura acră a vânzătoarei de la buticul din Florența, un fel de La Mamma mafiosa, convinsă că-mi cumpăr batiste (am luat o duzină) pentru înmormântare? Întins pe
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
ele. Ar fi trebuit să-mi dau seama din capul locului, poate, că mă străduiam în zadar. La petrecerile pe care n-am avut inteligența sau prevederea să le ocolesc, mă mișcam ca un elefant printre porțelanuri, cum m-am ironizat eu însumi. Vorbeam fie prea tare, ca orice timid care ține să demonstreze că nu e timid, fie prea serios, iar asta mă făcea și mai neîndemînatec, și mai greoi. Nestăpânind arta șuetelor, îmi era groază că plictisesc, că stric
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
de mult să-i facă pe plac!... Dar tocmai În clipa aceea Juan Lucas mai comandă ceva de băut, privi desenul arhitectului și descoperi că și aici erau acoperișuri de țiglă și prin urmare era tot absurd. Toți trei se ironizau cu finețe, aproape fără nici o urmă de mînie; Juan Lucas spuse că la fereastra asta, bună pentru serenade, orice metisă frumoasă ca Vilma, bunăoară, ar putea să stea de vorbă cu vărul ei. Pentru Susan se destrămă dintr-odată tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ei când, de ziua mea, îmi cum păra vreo bluză sau o cămașă după gusturile ei, iar eu, în loc de mulțumiri, îi spuneam că nu-mi plac și n-am să le port niciodată. Nu pot uita cu cât sadism am ironizat-o pe sora mea cât am fost copii, cu cât despotism m-am purtat cu anima lele din casă. Asta ca să rămân în zona faptelor oarecum măr tu risibile public, căci altele nu mi le pot mărturisi nici mie măcar
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
aduna oame nii-n jurul lor. O laudă a lui ne făcea fericiți toată ziua. O încruntare ne producea chinuitoare procese de conștiință. Acum, privind în urmă, nu-nțeleg de ce țineam cu toții atât de mult la el. Firește, între noi îl ironizam cât cuprindea, dar mereu cu îngăduința pe care-o merită faptele unui copil mare. Imediat după masa de dimineață, îi convocam pe puști (luându-i de la distracții mai adecvate vârstei lor: suitul în copaci, fotbalul etc.) și începeam să-i
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]