145,625 matches
-
record de vânzare în Columbia (țară în care media la capitolul lectură este de sub o carte pe cititor pe an!) - 100 de exemplare la fiecare 20 de minute! Spre deosebire de studiul monografic scris de Mario Vargas Llosa în 1971, García Márquez: Istoria unui deicid, Márquez își povestește viața la fel cum își scrie și ficțiunile: cu acel har de a capta magicul în existența reală. Afirmă autorul în motto-ul cărții: „La vida no es la que uno vivió, sino la que
Viața lui e un roman by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14417_a_15742]
-
și Concertul numărul 3 pentru pian de Bela Bartok). Politica poate fi considerată un alt personaj al cărții. într-o țară „măcinată de atâtea războaie de la Războiul de Independență", după cum zice autorul, e greu să nu te implici în convulsiile istoriei. Șocul cel mai puternic îl resimte Márquez în acea fatidică zi de 9 aprilie 1948. La guvernare se afla Partidul Conservator, dar șeful liberalilor, Jorgé Eliecer Gaitán - inițatorul unui „marș al tăcerii" desfășurat într-o liniște supranaturală, un marș îndoliat
Viața lui e un roman by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14417_a_15742]
-
cu o tensiune interioară constantă, într-un ritm inconfundabil și cu un talent narativ de excepție, trăirile mai multor generații din familia Márquez. Totodată aduce în actualitate imaginea unei țări care a avut și are încă de suferit de pe urma arbitrarului istoriei, dar este un spațiu generos, al miturilor și al poveștilor incredibile, un spațiu care a putut oferi lumii un scriitor de talia lui Gabriel García Márquez.
Viața lui e un roman by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14417_a_15742]
-
prezență concertistică are importanța sa. încadrat în deosebit de interesantul ciclu al stagiunii Radiodifuziunii Române, propus de Postul România Muzical, sub genericul "Generația mileniului trei", recitalul pianistului Toma Popovici ne oferă această posibilitate de evaluare. Cu avantajul de a-i cunoaște istoria evoluției sale artistice de-a lungul anilor, am urmărit acum un program care, într-un fel, reprezintă o altă etapă decât cea a absolventului de studii universitare plecat acum doi ani în lumea americană, la Boston, cu o bursă de
Profesionistul by Grigore Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14443_a_15768]
-
știe - în vremea comunismului era chiar mîndru de aceasta - că drumul, în kilometri, de la Timișoara la Viena este mai scurt decît cel de la Timișoara la București. Nimeni nu știe însă la fel de bine ca Ioan Holender, cel mai longeviv director din istoria Staatsoper din Viena, cît de mare poate fi, în timp, distanța (amplificată de dorul de locurile și amintirile copilăriei ) dintre cele două orașe în care s-au scris pagini importante din istoria culturală a Mitteleuropei. Ioan Holender nu mai este
VIP-ul din stația de metrou by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14425_a_15750]
-
ca Ioan Holender, cel mai longeviv director din istoria Staatsoper din Viena, cît de mare poate fi, în timp, distanța (amplificată de dorul de locurile și amintirile copilăriei ) dintre cele două orașe în care s-au scris pagini importante din istoria culturală a Mitteleuropei. Ioan Holender nu mai este de multă vreme un necunoscut în țara noastră. în ultimii ani a fost de mai multe ori invitat de onoare la diverse manifestări culturale din țară, a acordat mai multe interviuri și
VIP-ul din stația de metrou by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14425_a_15750]
-
nefamiliarizați cu libretul, să urmărească derularea acțiunii), Ioan Holender a transformat Opera de Stat din Viena într-una dintre cele mai bine administrate instituții de profil din lume. Prelungirea mandatului său pînă în anul 2007 (cel mai lung mandat din istoria Staatsoper, în condițiile în care printre predecesorii săi s-au aflat nume celebre precum Herbert von Karajan) este dovada incontestabilă a faptului că munca sa este apreciată așa cum se cuvine. Ioan Holender este un om fericit. Ține aproape de domeniul miracolului
VIP-ul din stația de metrou by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14425_a_15750]
-
din 8 femei". 8 actrițe de mare personalitate, jucînd 8 femei devoratoare, și cultivînd, fiecare în parte și toate împreună, ceea ce s-ar putea numi "rafinamentul interpretativ european", indiferent de generație (de la o actriță cu numele intrat de mult în istoriile de film, ca Danielle Darrieux, pînă la o actriță abia ieșită din adolescență, ca Ludivine Sagnier). În Franța, succesul cinematografic a fost dublat, conform unei anumite tradiții, și de un succes editorial: apariția în librării a unui album, (splendid!), cu
8 femei by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14445_a_15770]
-
în filmele unor Duvivier, Delannoy sau Autant-Lara, nu mă inspirau -, spre deosebire de "tehnicolorul" comediilor americane, de comediile muzicale ale lui Vincente Minelli, de melodramele flamboaiante ale lui Douglas Sirk. Am vrut, prin filmul meu, să aduc un omagiu acelei perioade a istoriei filmului, în care mari cineaști europeni exilați au lucrat pentru studiourile americane și au făcut Hollywoodul. Filmul e îmbibat de referințe la acele filme și de dragostea mea pentru acele actrițe fasonate de Studiouri..."
8 femei by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14445_a_15770]
-
săi de cruce, povestea amoroasă dintre Silviu Pintea și Theofila Șipot ori incursiunile fachirice (cu toată gama de comunicații telepatice, levitații și dispariții miraculoase) a prințului Dracula prin discoteci sau prin așternuturile fecioarelor nubile dâmbovițene. Cei care au trecut prin Istoria ieroglifică a lui Cantemir pot aborda o altă lectură. Această direcție întâmpină pentru început o oarecare ambiguitate, cred eu, voită de autor, servindu-i în cele din urmă scopurilor polemice. În prima parte a romanului este ușor de identificat unitatea
Un roman parabolă by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/14457_a_15782]
-
cu problematizare amplă și complexă, cu teme coerente și dezvoltare, aproape interviuri construcție, aș zice, într-o logică a discursurilor hibridizate, destul de la modă azi, interviuri narațiune. Nu altfel se prezintă, de exemplu, convorbirea cu Jaques le Goff, cercetător al istoriei mentalităților, a cărui biografie, povestită reportofonului, pare a împrumuta semnificație "accidentelor" și istoriei subiective dindărătul documentelor oficiale. Din interviul cu Maurice Nadeau, critic și istoric literar al suprarealismului, angajat în prezent în câmpul fluctuant al editării de carte, pierzând bani
Despre dialog ca existență by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14426_a_15751]
-
aș zice, într-o logică a discursurilor hibridizate, destul de la modă azi, interviuri narațiune. Nu altfel se prezintă, de exemplu, convorbirea cu Jaques le Goff, cercetător al istoriei mentalităților, a cărui biografie, povestită reportofonului, pare a împrumuta semnificație "accidentelor" și istoriei subiective dindărătul documentelor oficiale. Din interviul cu Maurice Nadeau, critic și istoric literar al suprarealismului, angajat în prezent în câmpul fluctuant al editării de carte, pierzând bani cu autori actuali buni și necunoscuți, câștigând bani cu cei premiați, transpare toată
Despre dialog ca existență by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14426_a_15751]
-
nevoia ca relațiile subiective și intersubiective să fie resituate pe fundalul instituțiilor, distincția necesară dintre operă și om (și implicit, dintre biografia autorului și operă). Ricoeur își declară rezervele în fața imperativului de a ne aminti cu orice preț, aluzie la istoriile recente ale Estului. Sunt declarații provocatoare mai ales pentru românii zilei de azi. Argumentele sunt însă valide și sclipitoare. Recomand această carte cât pot de imperativ. E pasionantă.
Despre dialog ca existență by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14426_a_15751]
-
sufletele femeilor frumoase și spirituale, apelează la scrisorile lor, ca la încă un argument în definirea lui Sainte-Beuve ca "moment fericit în critica modernă". Desigur, doar detaliu, dar bine venit să definească intelectualul, ambițiosul, îndrăgostitul, angajat total în participarea la istoria romantismului. Femeie cu mintea ascuțită și iscoditoare, inteligentă și cultivată, pasionată de lecturi face să pulseze în textul său critic interesul identificărilor, susceptibile să pună în valoare un patrimoniu comun de cultură. În Jupânul care face aur de Adrian Maniu
Repere pentru literatură by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14433_a_15758]
-
din cauza obsesiei cacofonice, cedînd definitiv locul celor în care intervenea salvatorul și (ca și cum). în orice caz, la scriitorii din secolele trecute găsim din plin primele forme. Citez cîteva exemple din Cantemir ("ce numai ca cum preste puterea simțirilor ar fi", Istoria ieroglifică), Neculce ("trimițiindu-i cartea acie..., ca cum vrè hi de la singur Dumitrașco-vodă", Letopisețul țărîi Moldovei); construcția are numeroase atestări la Bălcescu ("se fățărnici ca cum n-ar ști nimic din cele urmate", Românii sub Mihai-voievod Viteazul) și e încă prezentă
Obsesiile cacofoniei by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14466_a_15791]
-
Albania, China și România ceaușistă: ketmanul naționalist, cum l-a numit el cu formula lui Gobineau despre fundamentalismul musulman, s-a dovedit capabil să realimenteze solidarități etnice pe care sovietizarea le compromisese și energii morale care păreau definitiv de domeniul istoriei. La sfîrșitul deceniului al șaselea și, apoi, cu mai multă forță, la începutul deceniului al optulea, naționalismul i-a cucerit pe comuniștii români și chiar și pe cei care nu iubeau comunismul, dar vedeau în convertirea lui la idealuri patriotice
Comunism și naționalism by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14481_a_15806]
-
Liviu Dănceanu Uneori uitarea e remediul nedreptăților suferite, suprema mângâiere a celor vrednici, dar și a celor nevrednici, funcționând ca o măsură de consolare a întregii noastre ființe. Alteori însă, uitarea corupe de-a dreptul istoria, semănând - vorba lui Shakespeare - cu "un uriaș monstru de ingratitudine". Iar cea mai amară dintre ingratitudini este negarea gloriei prin uitare. Nu de puține ori memoria ne joacă feste ca într-un joc "de-a v-ați ascunselea", în care
Bilanț cu îngeri by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14385_a_15710]
-
combate "extravaganța imitativă a mulțimii" și crede că atunci când copiii se vor mări nu-și vor mai aminti de Stea și Vicleim. Este chemată în sprijinul conservării datinilor o opinie a lui M. Kogălniceanu care a scris, în Revista pentru istorie, arheologie și filologie, că avem obligația de a ne îngriji de "ultimele rămășițe ale Irozilor, cari secoli întregi, cu păpușele, au fost teatrul nostru popular". Concluzia este netă: bradul de Crăciun n-are nici o legătură cu Nașterea Mântuitorului, este o
Tradiții - Pomul de Crăciun by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/14424_a_15749]
-
acestui obicei al copacului în bătrâneștile noastre datini nu face decât să răspândească un venin primejdios în neamul nostru românesc". Spre sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, apar și puncte de vedere mai echilibrate, apar informații privind istoria pomului de Crăciun, descrierea unor obiceiuri germanice legate de el: I. Achimescu, Pomul de Crăciun - legendă germană (în Liga literară, 1895, 68-70), Rdt., Aus der Geschichte des Weihnachtsbaumes (Din istoria pomului de Crăciun) (în Sonntagsblatt, 1901, 404), Bod., Pomul de
Tradiții - Pomul de Crăciun by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/14424_a_15749]
-
apar și puncte de vedere mai echilibrate, apar informații privind istoria pomului de Crăciun, descrierea unor obiceiuri germanice legate de el: I. Achimescu, Pomul de Crăciun - legendă germană (în Liga literară, 1895, 68-70), Rdt., Aus der Geschichte des Weihnachtsbaumes (Din istoria pomului de Crăciun) (în Sonntagsblatt, 1901, 404), Bod., Pomul de Crăciun, (în Revista populară, 1903, 157). Petru Șpan, pedagog cu studii de perfecționare în filozofie și pedagogie la Viena și Jena, în Pomul de Crăciun (în Transilvania, 1896, nr. 1-2
Tradiții - Pomul de Crăciun by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/14424_a_15749]
-
tot universul..." Tentante, pasionante și foarte la îndemînă, jocurile hipertextuale nu reușesc totuși să suplinească - după cum ne demonstrează Eco - o funcție esențială a literaturii, care ne învață, în ultimă instanță să acceptăm fucționarea implacabilă a mecanismelor destinului. Lecția severă a istoriilor "nemodificabile" este aceea că, împotriva dorințelor noastre, destinul nu poate fi schimbat. Cu alte cuvinte, dacă narațiunile hipertextuale ne dezvoltă creativitatea și ne învață să mînuim cu dezinvoltură anumite mecanisme, cele "gata făcute" ne obligă, într-un fel, să acceptăm
Umberto Eco și literatura by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/14449_a_15774]
-
epocă europene), de personajele desenate (păcat că nu reiese cine sunt autorii, cu excepția lui Jiquidi), de afișe ale unor spectacole de demult, de paginile de manuscris ( printre care postumul Titircă, Sotirescu et C-ie). Un neajuns pentru orice împătimit de istorie literară e însă faptul că foarte multe din aceste fotografii, desene etc. sunt nedatate, ele nefiind, în plus, nici măcar puse în ordine cronologică. Ar mai fi și alte motive de iritare. Se știe cât de tare îl enervau pe Caragiale
Caragiale pe cd-rom by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Journalistic/14458_a_15783]
-
opri, nici o versiune nu reprezintă ultimul cuvînt, oricînd o nouă ipoteză rămîne posibilă. "Definitivările mă sperie", spunea Milionarul". Monografia de față e un teren fertil discuțiilor, fără să piardă nuanțele unui text care refuză verdictele definitive, fie ele și de istorie literară.
Scrisul și ipotezele by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14485_a_15810]
-
primele cuceriri ale științei moderne, a luat locul credinței în supranatural, creînd postulatul unității speciei umane în locul perierarhizării ei, cum se face că aceste teze de sorginte carteziană a secolului Luminilor au dat naștere regimurilor totalitare cele mai implacabile din istorie, care nu s-au sfiit să le batjocorească, să le pervertească și denatureze cu cinism, pentru a justifica în numele lor cele mai mari crime și fărădelegi, de la minciună, jaf și umilințe nesfîrșite pînă la genocidul pe calea Holocaustului, lagărelor de
Umanitatea pierdută a secolului XX by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/14483_a_15808]
-
implicita încredere în capacitatea omului de a fi total stăpîn pe destinul său, conține în fașă și obsesia acțiunii destructive a dușmanului din umbră, această obsesie paranoică crescînd proporțional cu grandoarea viziunii despre om. Dacă omul-demiurg este acela care făurește istoria - uneori pe seama și împotriva semenilor lui - de unde vin eșecurile, regresiunile? Tentația este mare de a le atribui unor forțe ostile, oculte, de unde toate vînătorile de vrăjitoare cunoscute. Odată cu dispariția celor două mari sisteme totalitare care s-au constituit în flagelul
Umanitatea pierdută a secolului XX by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/14483_a_15808]