6,016 matches
-
Cu coada ochiului le putea vedea mișcarea umbrelor pe zid. Deodată, prin zăngănitul de fiare se auzi un geamăt și căpitanul Întrezări umbra englezului mai tânăr căzând În genunchi. Părea rănit, apărându-se de jos tot mai greu contra atacurilor italianului. Aceasta păru să-l descurajeze pe adversarul lui Alatriste; brusc, Îl părăsiră atât instinctul de conservare, cât și dibăcia cu care până atunci Încercase, de bine de rău, să-l țină la respect. — Cruțați-l pe camaradul meu! strigă, pe când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Căpitanul Își opri o clipă brațul, descumpănit. Tânărul acela blond cu mustață Îngrijită, cu păr lung nepieptănat din cauza călătoriei, cu elegante haine gri colbuite, nu se temea decât pentru prietenul lui, care n-avea cum să nu fie străpuns de italian. Abia În acel moment, În bătaia fanarului care continua să lumineze scena ambuscadei, Alatriste Își permise să privească mai cu atenție ochii albaștri ai englezului, chipul fin, palid, crispat de o groază care, asta sărea În ochi, nu era aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
toți dracii, fu convins că nu-l mai putea omorî cu sânge rece pe blestematul de englez, cel puțin nu În noaptea aceea, nici În acel loc. Și mai fu Încredințat, În timp ce lăsa lama În jos și se Întorcea spre italian și spre celălalt tânăr, că era pe punctul să cadă, ca perfectul imbecil ce era, Într-o nouă capcană a aventuroasei sale vieți. Sărea În ochi că italianul se distra de minune. Putea să-l fi terminat de câteva ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
mai fu Încredințat, În timp ce lăsa lama În jos și se Întorcea spre italian și spre celălalt tânăr, că era pe punctul să cadă, ca perfectul imbecil ce era, Într-o nouă capcană a aventuroasei sale vieți. Sărea În ochi că italianul se distra de minune. Putea să-l fi terminat de câteva ori pe rănit, dar se amuza chinuindu-l cu false atacuri și fente, de parcă găsea o plăcere În amânarea loviturii definitive și mortale. Părea un motan negru și jigărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
se bătea fără convingere, parând cu mare greutate asalturile adversarului. Nu cerea Îndurare, iar pe chipul său aproape livid, cu maxilarele Încleștate, se citea demna hotărâre de a muri fără o exclamație, fără un vaiet. — Lasă-lm domnia ta! Îi strigă Alatriste italianului. Între două Împunsături de spadă destinate englezului, acesta Îl privi pe căpitan, surprins să-l vadă lângă el pe celălalt englez, dezarmat, dar În picioare. Șovăi preț de o clipă, se uită din nou la adversarul lui, Îl mai mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
convingere și Îl privi iar pe căpitan. — Glumești? zise, dându-se un pas Înapoi ca să-și ia avânt, pe când făcea să-i șuiere lama prin aer cu două retezături feroce de-a dreapta și de-a stânga. — Lasă-l! insistă Alatriste. Italianul Îl măsură de sus În jos, necrezându-și urechilor. La lumina gălbuie a fanarului, chipul lui ciupit de vărsat părea o suprafață lunară. Mustața neagră Îi descoperi Într-un surâs sinistru dinții foarte albi. — Lasă prostiile, spuse În sfârșit. Alatriste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
necrezându-și urechilor. La lumina gălbuie a fanarului, chipul lui ciupit de vărsat părea o suprafață lunară. Mustața neagră Îi descoperi Într-un surâs sinistru dinții foarte albi. — Lasă prostiile, spuse În sfârșit. Alatriste făcu un pas către el și italianul Îi privi spada din mână. De jos, incapabili să Înțeleagă ce se Întâmpla, ochii tânărului rănit se mutau de la unul la altul, buimăciți. — E ceva În neregulă, preciză căpitanul. Foarte În neregulă. Așa c-o să-i omorâm altădată. Celălalt continua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Așa c-o să-i omorâm altădată. Celălalt continua să-l privească țintă. Zâmbetul i se intensifică plin de neîncredere și deodată dispăru de tot. Clătină din cap. — Domnia ta ești nebun, zise. Asta ne poate costa viața. — Îmi asum răspunderea. — Aha. Italianul părea să cugete. Când deodată, cu viteza fulgerului, Îi aplică englezului pe jumătate prăbușit o lovitură atât de năpraznică Încât, dacă Alatriste nu i-ar fi deviat spada cu a lui, l-ar fi țintuit pe tânăr de perete. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
o Înjurătură, și de data asta Alatriste fu cel care trebui să recurgă la toate instinctele sale de spadasin și la Întreaga-i dibăcie de scrimer ca să pareze a doua Împunsătură, la nici două degete de inima lui, pe care italianul i-o repezise cu cele mai perfide intenții din lume. — O să ne mai vedem noi! strigă spadasinul. Ți-o promit! Și, stingând fanarul cu un șut, o luă la fugă dispărând În Întunericul drumeagului ca o umbră printre umbre. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
dintre prevestiri. Cei doi englezi Cel mai tânăr nu era grav rănit. Însoțitorul lui și Diego Alatriste Îl duseră mai aproape de fanarul pe care Îl aprinseseră din nou; și acolo, sprijinit de zidul grădinii carmeliților, Îi cercetară rana făcută de italian: una din zgârieturile acelea superficiale, sângerând spectaculos dar fără consecințe, care le permiteau de obicei tinerilor filfizoni să se Împăuneze pe dinaintea doamnelor, cu brațul În eșarfă legată de gât, obținând astfel avantaje la preț redus. În cazul lui Însă, nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
englezi pe care fusese cât pe ce să-i expedieze Într-o lume mai bună, În timp ce reflecta amar asupra unui adevăr nestrămutat: cimitirele erau pline de curioși. Dar nu era mai puțin adevărat că În faza aceea, după incidentul cu italianul, cu cei doi indivizi mascați și cu fray Emilio Bocanegra așteptând rezultatele, chestia cu cimitirele era apă de ploaie; așa că a pleca, a rămâne ori a dansa ciacona era tot aia. Să-ți ascunzi capul, cum se zicea că face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
era tot aia. Să-ți ascunzi capul, cum se zicea că face pasărea aia ciudată din Africa, struțul, nu rezolva nimic; și-n plus nu se potrivea cu caracterul lui Diego Alatriste. Era conștient că abaterea de la țintă a oțelului italianului fusese un pas ireparabil, fără Întoarcere; Încât altceva nu-i rămânea de făcut decât să joace partida cu noile cărți pe care Destinul batjocoritor tocmai i le pusese În mână, chiar dacă acestea erau mizerabile. Se uită la cei doi tineri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
voie la lumina fanarului: mustăcioară frizată și blondă, aer elegant, cearcăne de oboseală sub ochii albaștri. Abia treizeci de ani și calitate cu toptanul. Și, precum celălalt, palid ca hârtia. Sângele nu le revenise Încă pe chip de când Alatriste și italianul se năpustiseră la ei. Suntem Îndatorați domniei voastre, zise cel În gri, și după o scurtă pauză adăugă: În pofida Începutului. Spaniola lui era plină de imperfecțiuni, cu un puternic accent din partea de sus stânga a hărții, adică britanic. Iar tonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
intra pe terenul Întrebărilor și explicațiilor nu era ceva care să-i convină. Deloc. Și-n plus putea apărea cineva: poterași făcându-și rondul de noapte sau vreun nepoftit care să Încurce lucrurile. Ba chiar, În cel mai rău caz, italianului putea să-i vină cheful să se Întoarcă fluierând tiruri-ta-ta, cu Întăriri, ca să-și termine treaba. Gândul acesta Îl făcu să arunce o privire preocupată drumeagului Întunecos din spatele lui. Trebuia s-o șteargă, neapărat. Cine v-a trimis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
ajutor?... Sau ne-am putea odihni puțin? Fu cât pe ce să nege Diego Alatriste pentru ultima oară, Înainte de a dispărea În beznă, când Îi veni o idee cu iuțeala fulgerului. El Însuși nu avea unde să se adăpostească, pentru că italianul și alți mercenari de-ai mascaților și ai părintelui Bocanegra puteau veni să-l caute În bârlogul lui de pe Strada Archebuzei, unde la ora aceea eu dormeam adânc și neștiutor. Dar mie nimeni n-avea de ce să-mi facă rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
febrilă, În stare să-l facă să pălească până și pe cel mai temerar dintre oameni. Răstimp În care căpitanul se Întrebă dacă nimeni n-avea să-l Întrebe care au fost motivele ce l-au făcut să devieze spada italianului. Pe cât părea, pe nimeni nu interesa câtuși de puțin punctul său personal de vedere. Și chiar atunci, ca și cum era În stare să citească gândurile, fray Emilio Bocanegra Își mișcă mâna pe masă și o lăsă iar imobilă, sprijinită pe lemnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
să se repeadă, se opri brusc. Alatriste trase lama spadei din pieptul primului, care căzu ca o boccea, și Își Înfruntă ultimul dușman, Încercând să-și recapete suflarea. Norii se Îndepărtaseră suficient pentru ca, la lumina lunii, să-l recunoască pe italian. — Acum suntem la egalitate - zise căpitanul, cu suflarea Întretăiată. — Asta-mi place - replică acela, și Îi luci pe față scânteierea albă a unui surâs. Dar nici nu-și terminase spusele când lansă o lovitură joasă și rapidă, tot atât de fulgerătoare ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
englezi și se aștepta la așa ceva, sări Într-o parte și Întinse mâna stângă ca să pareze lovitura, astfel că oțelul inamic se Înfipse În gol; cu toate acestea, dând Înapoi, simți o tăietură de pumnal pe dosul mâinii. Sperând că italianul nu-i tăiase nici un tendon, Își Întoarse brațul drept cu pumnul În sus dar cu lama În jos, deviind cu un clinchet sec spada care Îi căuta iar trupul Într-un atac tot atât de imparabil și de meșteșugit ca primul. Italianul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
italianul nu-i tăiase nici un tendon, Își Întoarse brațul drept cu pumnul În sus dar cu lama În jos, deviind cu un clinchet sec spada care Îi căuta iar trupul Într-un atac tot atât de imparabil și de meșteșugit ca primul. Italianul dădu un pas Îndărăt și rămaseră din nou nemișcați unul În fața celuilalt, răsuflând amândoi din greu. Căpitanul Își mișcă degetele mâinii rănite, convingându-se că răspundeau: tendoanele erau neatinse. Își simțea sângele picurând lent și cald pe degete În jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
aceea. Vocea-i opacă suna totuși stins, de oboseală, și căpitanul Își Închipui că era la fel de sătul de povestea aceea ca și el. Și-atunci? — Atunci, e-n joc capul domniei tale sau al meu. Se lăsă o nouă tăcere. Italianul se mișcă puțin și Alatriste Îl imită, neslăbindu-și vigilența. Se rotiră foarte Încet unul În jurul celuilalt, măsurându-și forțele. Pe sub pieptarul lui din piele de bivol, căpitanul Își simți cămașa udă leoarcă. — Aș putea afla numele domniei tale? — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
unul În jurul celuilalt, măsurându-și forțele. Pe sub pieptarul lui din piele de bivol, căpitanul Își simți cămașa udă leoarcă. — Aș putea afla numele domniei tale? — Nu e cazul. — Ți-l ascunzi, deci, ca un nemernic oarecare. Răsună râsul aspru al italianului. — Poate. Dar sunt un nemernic viu. Pe când domnia ta ești mort și Îngropat, căpitane Alatriste. — Nu În noaptea asta. Adversarul păru să-și reconsidere situația. Aruncă o privire trupului inert al celuilalt spadasin. Apoi se uită spre locul unde mă aflam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
locul unde mă aflam eu, căzut, lângă cel de al treilea zbir, care abia de mai mișca pe pământul gol. Pesemne că era grav rănit de Împușcătura mea, fiindcă Îl auzeam gemând Încet și cerând spovedanie și Împărtășanie. Nu, conchise italianul. Cred că ai dreptate domnia ta. În noaptea asta nu-mi convine. Dădu să plece, și În aceeași clipă Își jucă În mâna stângă pumnalul apucându-l de vârf și aruncându-l În căpitan cu o iuțeală și o precizie greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
o iuțeală și o precizie greu de imaginat. Alatriste scăpă ca prin farmec. — Ticălosule, șuieră căpitanul. — Ei na, răspunse celălalt. Că doar nu te-așteptai să-ți cer voie. Apoi rămaseră iar neclintiți un timp, observându-se atent. Până la urmă italianul schiță o mișcare, Alatriste răspunse cu alta, și Își mai ridicară o dată prudent spadele, atingându-le cu un ușor clinchet metalic, Înainte de a le coborî din nou. — Pe Belzebut, suspină În sfârșit, răgușit, italianul, nu există două ocazii fără o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
timp, observându-se atent. Până la urmă italianul schiță o mișcare, Alatriste răspunse cu alta, și Își mai ridicară o dată prudent spadele, atingându-le cu un ușor clinchet metalic, Înainte de a le coborî din nou. — Pe Belzebut, suspină În sfârșit, răgușit, italianul, nu există două ocazii fără o a treia. Și Începu să bată În retragere, mereu cu fața la căpitan, Îndepărtându-se foarte Încet, cu spada Între ei. Abia la capăt, aproape de colțul străzii, se hotărî să Întoarcă spatele. — Ah da, zise când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
auzi făcându-te albie de porci. Adevărul e că până și În felul lor de a cere pomană, neamurile se deosebesc Între ele: nemții cântă În grup, francezii cerșesc servil cu rugăminți și vaiete, portughezii cu tot felul de plângeri, italienii cu depănarea nesfârșită a tuturor necazurilor și belelelor, iar spaniolii cu harță și amenințări, obraznici, plini de ei, nesuferiți. Am plătit noi un cuarto la prima poartă, trei la a doua - obol pentru spitale - și douăzeci de maravediși pentru locuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]