2,415 matches
-
ceea ce arată că există deja o tradiție pe care se întemeiază - Irineu invocă tribul lui Dan, aducând ca dovezi capitale Ier. 8,16, precum și argumentul ex silentio din Apoc. 7,5‑8. Dan este un personaj ambiguu, chiar în interiorul tradiției iudaice. Despre el există, pe de o parte, o serie de mărturii defavorabile. Fragmentul din Jud. 18,11‑31, de pildă, îi prezintă pe danaiți ca pe un trib aplecat spre idolatrie - chiar dacă textul nu este explicit, rabinii îl vor interpreta
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
anumite pasaje din Vechiul Testament, reinterpretate în stil propriu: Deut. 33,22; Gen. 49,17; Ier. 8,16, deja menționat; Jud. 18,11‑31, precum și omisiunea din Apoc. 7. Origen raportează pasajul din Gen. 49,17 la figura lui Samson. Tradiția iudaică stabilește aceeași corespondență. Într‑adevăr, personajul Samson ne va permite elucidarea, cel puțin parțială, a misterului. În Gen. 49,17, Iacob profețește: „Dan să se facă șarpe în drum [...], mușcând glezna calului și călărețul se va prăvăli pe spate”. Tradiția
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
stabilește aceeași corespondență. Într‑adevăr, personajul Samson ne va permite elucidarea, cel puțin parțială, a misterului. În Gen. 49,17, Iacob profețește: „Dan să se facă șarpe în drum [...], mușcând glezna calului și călărețul se va prăvăli pe spate”. Tradiția iudaică atribuie un sens esențial pozitiv acestei profeții: Iacob, departe de a arunca blestemul asupra tribului lui Dan, îl copleșește cu binecuvântări. După cum am amintit, aceeași tradiție aplică profeția figurii lui Samson. După tată, Manoah, Samson era un danait; după mamă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
O atare interpretare este reluată, de pildă, de Rabbi Hama ben Rabbi Hanina (sec. al III‑lea). Drept urmare, departe de a reprezenta o descendență detestabilă, tribul lui Dan, prin figura lui Samson, era învestit, la un moment dat, în mediile iudaice, cu toate calitățile mesianice (regalitate luptătoare). Ceilalți creștini din secolul al II‑lea, la curent probabil cu această interpretare, au schimbat radical semnificația profeției și au făcut din Dan tribul de origine al lui anti‑mesia. Această răsturnare a fost
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
descris ca un impostor care va îndrăzni să‑și împroprieze prin mimetism biografia lui Cristos. 4) „Tăiat împrejur (Lc. 2,21) s‑a arătat Mântuitorul în lume; și celălalt va veni aidoma.” Este vorba deci de un Anticrist de origine iudaică, similar celui despre care vorbește Irineu. 5) „A trimis Domnul apostoli la toate neamurile (Mt. 28,19), la fel și celălalt va trimite apostoli mincinoși.” 6) „A adunat Mântuitorul laolaltă oile risipite (In. 11,52); și celălalt, aidoma, va strânge
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
este regatul Anticristului, după cum nici acesta din urmă nu va fi simpla copie a Romei. Tiranul eshatologic își va clădi pseudoimperiul pe ruinele și după modelul legislativ al imperiului fondat de Augustus, el însă va fi un rege de origine iudaică (din tribul lui Dan: cap. 14-15). Pentru explicarea „semnului de pe mâna dreaptă și de pe frunte” de care vorbește Apocalipsa 13,16, exegetul face aluzie, probabil, la constrângerile suferite de creștinii din vremea sa, amintind anumite episoade (49,5) din Cartea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de la Daniel, Isaia și din Apocalipsă. Exegetul își propune organizarea sistematică a acestor testimonia și lămurirea pasajelor dificile, asistat fiind de Duhul Sfânt. Tratatul dezvoltă douăsprezece teme, enumerate în capitolul 5, organizate în jurul unei teme principale - tiranul eshatologic de origine iudaică, persecutor al creștinilor. Anticristul este caracterizat prin opoziție cu Cristos (există nouă opoziții, prezentate în capitolul 6). Potrivit profețiilor lui Moise și Ieremia, el se va naște din tribul lui Dan, în perioada ulterioară divizării Imperiului Roman în zece mici
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Aceasta din urmă, reprezentată de Iustin, Irineu și, în mare măsură, chiar de Hipolit, este caracterizată, potrivit spuselor lui Manilo Simonetti, de o anumită dimensiune populară, susținută de un materialism foarte accentuat (care conduce la un milenarism moderat), de origine iudaică sau stoică, precum și de un tip de interpretare mai curând literală a Scripturii (fără a exclude tipologia). Interpretarea literală a capitolelor 20 și 21 din Apocalipsă se află, de exemplu, la originea concepției milenariste, atât de evidentă în cazul lui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
impostori au reușit să treacă drept Nero rediuiuus: primul, în 69, sub Othon (Tacit, Hist. 2, 8); al doilea (Zonaras), în 80, și al treilea, în 88 (Suetoniu, Viața lui Nero 57, 4). Legenda a intrat curând în arsenalul propagandei iudaice și a fost folosită împotriva Imperiului Roman. Cartea a V‑a a Oracolelor sibiline reprezintă, fără îndoială, dovada cea mai potrivită în acest sens. În cartea a III‑a - apărută în secolul I d.Cr., dar a cărei primă redactare este
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
se vor amesteca haotic „cu sângele, cu apa, cu noaptea, cu vijelia”. La capătul acestei regresii a cosmosului la condiția de haos - regresie provocată de un agent uman, în persoana tiranului eshatologic - se va instaura pacea absolută. Oracolele sibiline, scrieri iudaice, reluate și completate mai târziu de creștini, folosesc legenda lui Nero într‑o campanie de propagandă antioccidentală. Această alegere se datorează probabil ambiguității personalității sale: respingător, pe de o parte, prin biografia sa monstruoasă - matricid, infanticid, incestuos, persecutor -, atrăgător, pe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
șapte de zile, adică o mie trei sute treizeci și două de zile, dublul lui 666. La finele acestui interval, Domnul cel adevărat va coborî din cel de‑al șaptelea cer - unde este așezat îndeobște Tronul lui Dumnezeu, potrivit tradiției apocaliptice iudaice - și îl va arunca pe uzurpator în gheenă. Urcarea la cer a lui Isaia ridică o problemă teologică delicată, pe care o vom reîntâlni la Chiril al Ierusalimului și la Pseudo‑Hipolit (De consummatione mundi), legată de întruparea diavolului. În calitate de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
941‑988: poporul ascuns; 13) vv. 989‑1038: Judecata; sfârșitul veacurilor. Versurile lui Commodian se adresează păgânilor atrași de iudaism. Poetul nu se limitează la o expunere neutră a doctrinei creștine, ci apără doctrina de eventualele atacuri venite de pe teritoriul iudaic, păgânii având o poziție de judecători și de adversari în același timp. Commodian speră să‑i atragă, prezentându‑le creștinismul în cel mai interesant mod cu putință și, în același timp, generând în ei o reacție de respingere a idolatriei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mai întâi în Domnul/ Acum deci drept este să credeți în Cel descoperit de Scripturi/ Și nu în idolii cei deșerți, cinstiți zadarnic în locul Vieții” (vv. 433‑436). Păgânii trebuie să părăsească idolii, dar nu pentru a îmbrățișa ulterior religia iudaică. Argumentul cel mai puternic rămâne exemplul personal, altfel spus, convertirea lui Commodian însuși (vv. 3‑12): Rătăceam neștiutor din loc în loc, în puterea speranțelor deșarte,/ Iar nebunia tinereții mă purta prin văzduh./ Eram mai ușor decât firul ierbii./ Aprins eram
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fire în cele din urmă, îndreptând rugăciunile lor către deus uerus (v. 940). Referitor la cea de‑a doua parte a secțiunii eshatologice, Commodian mărturisește că s‑a inspirat din anumite scrieri ezoterice (secreta, v. 936). Este vorba de tradiția iudaică a „triburilor pierdute”. Cu puțin înaintea sfârșitului lumii, Dumnezeu va descoperi cele nouă triburi și jumătate, deportate odinioară de asirieni. Acestea au fost păstrate de Dumnezeu într‑o stare deosebită: fiii nu își sfârșesc zilele înaintea părinților; moartea nu îi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
oriente, ar dispărea pur și simplu. Salvatore păstrează deci lecțiunea „Cyrus”, justificând validitatea acesteia astfel: poemul lui Commodian se adresează în primul rând, dar nu exclusiv, păgânilor iudaizanți, adică acelor păgâni care dovedesc o bună cunoaștere a tradiției și istoriei iudaice. În consecință, aceștia trebuie să știe că pentru iudei Cyrus este simbolul regelui eliberator al lui Israel din captivitatea babiloniană. Valerian‑Nero rediuiuus este, de asemenea, văzut ca un „nou Cyrus”, dat fiind că reînvie speranțele evreilor. De altfel, Commodian
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
să inventeze un persecutor credibil, adică un personaj care să îmbine toate trăsăturile împăratului roman. Legenda neroniană oferă cadrul ideal pentru un asemenea demers. Nero‑Valerian nu poate fi totuși identificat cu Anticristul, pentru simplul motiv că tradiția susține originea iudaică a tiranului eshatologic. În acest punct atingem cel de‑al doilea aspect al problemei. Victorin, după cum am văzut deja, rezolvă paradoxul, involuntar creat de Irineu (Anticristul = un împărat roman din tribul lui Dan), insistând asupra faptului că Nero rediuiuus nu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
îndeplinește funcția metaforică de Anticrist al păgânilor (deoarece se adresează păgânilor iudaizanți). Lactanțiu se debarasează de mit ca de o prejudecată inutilă. Recitind cu atenție toate momentele relatării sale eshatologice, observăm lipsa unui element fundamental din biografia Anticristului: originea sa iudaică. Tiranul eshatologic este descris ca un uzurpator „născut de un duh rău” și venit din Siria; nicăieri însă nu se precizează că el este iudeu. Conflictul între iudei și creștini este pur și simplu omis în această secțiune, autorul nostru
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
scriitorilor creștini care s‑au ocupat deja de acest subiect. În momentul în care îl introduce în trama comentariului, Ieronim îl îmbogățește cu o cantitate însemnată de informații preluate din cartea lui Porfiriu, precum și cu alte istorii păgâne sau tradiții iudaice. Într‑adevăr, unele manuscrise ale Com. Dan. conțin versiunea dezvoltată, altele versiunea scurtă, fără referire la Porfiriu, versiune pe care Gloire o consideră, pe bună dreptate, în opinia noastră, forma originară a tratatului, redactat la cererea lui Paulin de Nola
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
care îl interesează, potrivit spuselor lui Ieronim. Pentru Tertulian, cele șaizeci și două de săptămâni se întind din primul an al domniei lui Darius până la nașterea lui Cristos, iar celelalte, de la nașterea lui Cristos până la victoria lui Vespasian asupra iudeilor. Potrivit interpretării iudaice, prezentată în încheiere de Ieronim, de la rezidirea templului și până la împărăția lui Cristos și la urâciunea cea veșnică (Ierusalimul cucerit de Vespasian), trebuie numărate șaizeci și două de săptămâni; cele șapte săptămâni sunt cei patruzeci și nouă de ani scurși între domnia
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
docebunt plurimos; et ruent in gladio et in flamma et in captiuitate et in rapina dierum (Dan. 11,33). Acest nou fragment din Daniel beneficiază de trei interpretări: una istorică, bazată pe informațiile oferite de Cărțile Macabeilor, celelalte două teologice, iudaică și creștină. Toate relele pe care iudeii le‑au avut de suferit de la Antiochos sunt povestite de Cartea Macabeilor; ea dă mărturie de izbânda lor. Ca să rămână credincioși Legii lui Dumnezeu, iudeii au îndurat focul, fierul, umilința, jefuirile și cele
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în toate părțile. Et faciet iuxta uoluntatem suam rex, et eleuabitur et magnificabitur aduersus omnem deum, et aduersum Deum deorum loquetur magnifica et diriget, donec compleatur ira (Dan. 11,36). A treia serie de interpretări redă o situație aparte: interpretarea iudaică a pasajului în discuție coincide parțial cu cea creștină, fără însă ca cei doi „semnificați” să trimită la același „referent” istoric, pentru a vorbi în termeni saussurieni. Ieronim insinuează că exegeza literală nu este de ajuns pentru decelarea adevăratului sens
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cultului în templu din vremea domniei lui Antiochos Epiphanes, dat fiind că, potrivit spuselor lui Ieronim, persecuția desfășurată de acesta împotriva iudeilor „nu a durat decât trei ani”. Drept urmare, Porfiriu se înșală atribuind această profeție unui moment din trecutul istoriei iudaice. După trei ani și jumătate, adică o mie două sute nouăzeci de zile, Anticristul va fi dat morții, dar sfinții vor aștepta încă patruzeci și cinci de zile, conform profeției de la Dan. 12,12. „Fericit cel care, spune Ieronim, după moartea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Com. Dan. și în manieră foarte sintetică în Epistola către Algasia. Cu toate că acceptă, în linii mari, lectura istorică și filologică a Cărții lui Daniel, propusă de Porfiriu, cu toate că citează, de asemenea, foarte des și fără a le respinge, unele interpretării iudaice, Ieronim rămâne totuși fidel sensului, metatextual, am putea spune, transmis de autorii creștini, care îi pare firește cel mai potrivit, fiind cel [mai] adevărat. Anticristul, în concepția sa, va fi un personaj istoric, de origine iudaică; el își va face
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
le respinge, unele interpretării iudaice, Ieronim rămâne totuși fidel sensului, metatextual, am putea spune, transmis de autorii creștini, care îi pare firește cel mai potrivit, fiind cel [mai] adevărat. Anticristul, în concepția sa, va fi un personaj istoric, de origine iudaică; el își va face apariția după căderea violentă a Imperiului Roman și își va afla sfârșitul pe Muntele Măslinilor, chiar în locul din care Cristos s‑a ridicat la ceruri. Capitolul IX „Antichristus africanus”: Augustin și cei doi predecesori ai săi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
profeție a Vechiului Testament și nu a fost pregătită prin nici o teofanie preliminară: ea s‑a petrecut subit, neprevăzut (Adu. Marc. 3, 2, 1). Așa cum există doi dumnezei, unul bun, al păcii, al Evangheliei, celălalt însetat de răzbunare, al Legii iudaice, tot astfel există doi Cristoși, primul a coborât deja pe pământ, recunoscut de creștini, celălalt, care nu s‑a arătat încă, este așteptat de poporul lui Israel (4, 6). Acesta din urmă va fi fiul sau trimisul Demiurgului malefic și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]