767 matches
-
atent calculată, Încercând să Înfăptuiască pe furiș ceea ce predecesorii nu putuseră legifera În mod deschis. Strategia nu a funcționat: laburiștii au pierdut din susținători, fără a putea să-și revendice realizările. În august 1977, din cauza bugetului redus drastic de guvernul laburist, numărul șomerilor din Marea Britanie depășise 1,6 milioane și creștea În continuare. Anul următor, În „iarna vrajbei” din 1978-1979, marile sindicate au declanșat o serie de greve concertate și furioase Împotriva „propriului” guvern: nu s-a mai strâns gunoiul, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
guvern ferm. La sfârșitul anilor ’70 se discuta mult și aprins despre așa-zisa „neguvernabilitate” a Marii Britanii: impresia generală era că politicienii au pierdut controlul nu numai ca factori de decizie, ci și ca patronat sau forțe de ordine. Partidul Laburist, vulnerabil de obicei la acuzația că nu putea dirija economia, după „iarna vrajbei” a fost acuzat că nu putea să conducă nici măcar statul. În campania pentru alegerile din 1979, conservatorii au mizat nu doar pe nevoia de rigoare economică și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cărbunelui. Minerii au fost prost organizați, cauza lor era fără speranță, iar greva s-a prelungit mai mult din disperare decât din calcul. Dar faptul că Margaret Thatcher a câștigat o bătălie pe care Edward Heath o pierduse (iar liderii laburiști următori o evitaseră) i-a consolidat enorm autoritatea - ca și tentativa nereușită a IRA Provizorie de a o asasina În mijlocul grevei. Thatcher, ca toți marii revoluționari, avea noroc la dușmani. Aceștia i-au permis să se erijeze În glasul unic
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Vistieria a fost umplută din nou (soluție irepetabilă, din păcate) cu banii obținuți din vânzarea bunurilor naționale. Măsura nu figura În programul inițial din 1979, iar privatizarea nu era, În sine, o idee cu Încărcătură ideologică - la urma urmei, Partidul Laburist este cel care, În 1976, a vândut acțiunile statului la British Petroleum (din ordinul FMI). Dar beneficiul politic și social obținut În 1983 prin lichidarea bunurilor aflate În proprietatea sau sub controlul statului a determinat-o pe Margaret Thatcher să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
set de măsuri. Nefericiții ei succesori conservatori, naufragiați În peisajul pustiit al post-thatcherismului, nu aveau idei, nu aveau obiective - și nu aveau stil6. Dacă Margaret Thatcher a distrus Partidul Conservator, ei i se datorează În schimb salvarea și renașterea Partidului Laburist. Bineînțeles, pe termen scurt, ea și-a eclipsat complet opozanții de stânga - mai exact, nu ar fi putut Înfăptui toate acele schimbări fără incompetența lor prodigioasă. Deși unii membri din conducerea Partidului Laburist Înțelegeau În 1979 problemele cu care se
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
datorează În schimb salvarea și renașterea Partidului Laburist. Bineînțeles, pe termen scurt, ea și-a eclipsat complet opozanții de stânga - mai exact, nu ar fi putut Înfăptui toate acele schimbări fără incompetența lor prodigioasă. Deși unii membri din conducerea Partidului Laburist Înțelegeau În 1979 problemele cu care se confruntau, lor le-au lipsit convingerea și sprijinul popular. În perioada guvernelor Thatcher, stânga britanică a traversat un deceniu zbuciumat. Nucleul militant și sindicalist al partidului vedea lumea la fel ca prim-ministrul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ales Între un stat protecționist, colectivist, egalitarist și intervenționist sau piețe libere, competiție nelimitată, privatizarea resurselor și un minimum de bunuri și servicii comune. Alternativa, grație Doamnei de Fier, era din nou clară: socialism sau capitalism. Moderații tradiționali din Partidul Laburist, ca și omologii lor conservatori, erau disperați. Unii dintre ei - printre care Roy Jenkins, fost președinte al Comisiei Europene - au abandonat partidul și au format un efemer Partid Social-Democrat care avea să fuzioneze ulterior cu liberalii, eternul partid terț al
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Condus de Michael Foot, un lider cu virtuți intelectuale, dar slab politician, partidul s-a prezentat la alegerile generale din 1983 cu o platformă jenant de anacronică, ce urmărea să anihileze nu numai thatcherismul, dar și multe dintre compromisurile guvernelor laburiste din trecut. Regatul Unit urma să părăsească arena economică internațională (și să renunțe la loialitatea neștirbită față de aliații americani). Orice compromis cu privatizarea, piețele libere, „Europa” și alte proiecte venetice era exclus. Ascunși după zidurile protectoare ale unei economii Închise
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Propulsată de recenta victorie În războiul pentru insulele Falkland, prin care stabilise monopolul partidului asupra sentimentelor patriotice și Își dovedise Încă o dată gustul pentru confruntare 7, Margaret Thatcher a câștigat alegerile din iunie 1983 la o diferență aproape record. Partidul Laburist a pierdut aproape trei milioane de simpatizanți și 160 de locuri În parlament. Scorul său a coborât la 27,6%, cea mai slabă performanță a partidului de la primul război mondial. Nu era limpede dacă britanicii se dădeau În vânt după
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
căreia nu mai putea ajunge la putere: În prezent, aceasta depășea numeric baza electorală volatilă (proletari industriali și angajați din sectorul de stat) pe care laburiștii, ca toate partidele social-democrate, se bazaseră până atunci. Din punct de vedere intelectual, liderii laburiști trebuiau să vină cu un nou set de obiective politice - și un nou limbaj În care să le prezinte. La mijlocul anilor ’90, lista de transformări era bifată - cel puțin de ochii lumii. În 1996, partidul și-a schimbat numele În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Lady) Thatcher. În primul rând, ea făcuse posibilă ruinarea sectorului public În industrie și servicii și apariția acelei Anglii „privatizate” și Întreprinzătoare pe care o slăvea Blair. În al doilea rând (și În același timp), ea a distrus vechiul Partid Laburist, ușurând sarcina celor care Încercau să-l reformeze; Blair nu a făcut decât să culeagă roadele muncii lor. Iar În al treilea rând, după cum am văzut, asprimea ei personală și neacceptarea divergențelor și dezacordurilor au scindat propriul partid, scoțându-l
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
distrus consensul postbelic, dar a creat unul nou. Înainte de ascensiunea ei, premisa standard În politica britanică era că sursa firească a legitimității și inițiativei este statul. Când ea a ieșit din scenă, această concepție devenise minoritară chiar și În Partidul Laburist, altminteri profund atașat de stat. Pentru Întâia oară În două generații, rolul statului fusese pus În discuție și din ce În ce mai puține voci Îi luau apărarea, cel puțin În afara principalului curent politic. Bineînțeles, existau și cei care continuau să creadă că revoluția
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de partidul naționalist Plaid Cymru, a avut ecou doar În zonele muntoase și subpopulate din nordul țării Galilor. Sudul urbanizat, care avea căi de comunicație mai bune cu Anglia și legături solide cu mișcarea sindicală națională și partidele Liberal și Laburist, a rămas circumspect față de ambițiile naționaliste ale izolaționiștilor celți. Prin urmare, deși candidații formațiunii Plaid Cymru au obținut inițial o victorie la alegerile naționale din 1974, menținându-și apoi o prezență modestă, dar vizibilă, ei nu au reușit niciodată să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
transferului de putere către adunările regionale, majoritatea erau Împotrivă. Când descentralizarea a ajuns În sfârșit În țara Galilor 20 de ani mai târziu, aceasta s-a Întâmplat nu la cererea naționaliștilor locali, ci În cadrul reformei administrative Întreprinse de primul guvern laburist al lui Tony Blair - care a socotit, pe bună dreptate, după cum s-a dovedit, că puterile limitate ale noului Parlament galez din Cardiff le vor reveni aproape sigur acelorași oameni care le exercitau acum la Westminster. Rezultatul (o Adunare Galeză
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Dacă tehnocrații care au clădit instituțiile noii „Europe” demonstraseră o indiferență arogantă față de părerile publicului În general, ea le-a fost Întoarsă cu vârf și Îndesat. Reflectând mohorât la obsesia regulilor și tehnicilor managementului de partid manifestată de colegii săi laburiști, prim-ministrul britanic Clement Attlee atrăgea cândva atenția asupra unei „erori fundamentale”: convingerea că „este posibil, prin elaborarea unor mecanisme, să te poți lipsi de Încrederea În semeni”10. Tocmai aceasta era premisa pe care au fost clădite instituțiile unității
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a restricțiilor. Impasul a fost, însă, depășit datorită lui Churchill și secretarului său de la Externe, Eden. Britanicii și-au retras revendicările, solicitînd o revizuire urgentă și sistematică a articolelor din Listele Internaționale sau ale COCOM. Churchill a remarcat că Partidul Laburist de stînga dorește extinderea relațiilor comerciale cu Uniunea Sovietică, mai mult decît comercianții din Partidul Conservator 758. Pe 30 martie, cele trei guverne au emis un comunicat prin care anunțau că cei 15 membri ai Grupului Consultativ trebuie să se
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
exercită control asupra Guvernului; Marea Britanie nu are o constituție propriu-zisă, ci există un set de legi care joacă rolul de Constituție (Magna Carta Libertatum, Declarația Drepturilor etc.); Cele două partide politice care au dominat perioada postbelică: Partidul Conservator și Partidul Laburist; Modelul japonez Organizarea unui regim politic democratic în Japonia este rezultatul intervenției S.U.A. care a ocupat-o în anul 1945. Statul este organizat după model occidental. Constituția a fost elaborată în 1946 după model britanic, înlocuind Constituția Meiji din 1889
ISTORIA CONTEMPORANĂ by DANIELA RAMONA HOBJILĂ IONELA ADRIANA LEPĂRDĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1210_a_2074]