3,457 matches
-
fapturi asemănătoare vampirilor. La români, solstițiul de vară este apropiat și legat de sărbătoarea Sânzienelor, marcată pe data de 24 iunie. Sânzienele sunt fapturi magice, aeriene și silvice, care au darul de a aduce vindecare oamenilor, parfum și însușiri de leac florilor, belșug în câmpii și fertilitate animalelor. Coronițele de Sânziene lăsate noaptea afară puteau asigura fetele că vor face nuntă în vară, dacă erau găsite dimineață acoperite de roua. Un ritual specific solstițiului de vară constă în transformarea unei bijuterii
SOLSTIŢIUL DE VARĂ 2014 are loc AZI, SÂMBĂTĂ 21 IUNIE. Este ziua cea mai lungă din an [Corola-blog/BlogPost/93070_a_94362]
-
a urmat a fost imens. El a marcat începutul declinului lui László Tökés ca om politic, dar nu și a carierei de agent de influență a acestuia. Se pare însă că megalomania și pandantul ei, mitomania, o dată încolțite, nu au leac. În plin scandal al Fundației Internaționale Transilvania, cea păstorită de episcopul Tőkés și din pușculița căreia dispăruseră sutele de milioane de forinți, acesta își continuă turneele destinate denigrării românilor și României... 23-24 octombrie 1993. București, cotidianul Romániai Magyar Szó relatează
Portretul neretușat al unui agent de influență, episodul 2 [Corola-blog/BlogPost/93276_a_94568]
-
avânt și le întreține prin focul său. “Din suflet rele când țâșnesc”, lumea devine mai întunecată, însă poetul caută mereu să readucă lumina în obscuritate îndemnându-ne să ne întoarcem în iubire pentru a ne sutura rănile. Cel mai frumos leac pentru a ne vindeca este, în viziunea poetului, iubirea. Deși “prin brazi adie vântul a-ntuneric”, Sandu Cătinean încearcă să înnopteze în rugi preacurate pentru ca răsăritul să îmbrace din nou brazii în lumină. “Un cerb din lumi necunoscute” rescrie frumusețea
SANDU CĂTINEAN, “CEL CARE VINE DIN BRAZI” de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383219_a_384548]
-
în poveste, Unul și altul, prinși în iubire, Îmbătrînim fără veste. Mi-e dor de tine iar și iar, De parcă mi-ai lipsi mereu, Și plîng ninsori în calendar Și-n trupul meu. Dar te pronunț definitiv, Sentința mea fără de leac Și ispășită recidiv, În acest veac. Vine o vreme, fără de știre, ... Citește mai mult De mine mă mai pot lăsa,De tine, nu pot niciodat’, Căci nu mai știu a mă purtaînsingurat.Și, iată, plouă peste noiCa-ntr-un destin de toamnă
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
și mi-e frig. Sătulă e lumea de toate, Nimic părcă nu mai e sfînt, Trec clipe-ntre noi vinovate, Incendii stau stinse-n cuvînt. O taină mi-ești încă, iubire, Pe care-o tresar și o ning, Însemn fără leac peste fire, Te chem, te condamn și te-nving. În regula faptei terestre E scrîșnet, ciocnire și fum, Și-un singur vagon cu ferestre, Pierdut fără timp pe un drum. Mi-e sete de tine și milă, Căci te-am
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
și mi-e frig.Sătulă e lumea de toate,Nimic părcă nu mai e sfînt,Trec clipe-ntre noi vinovate, Incendii stau stinse-n cuvînt.O taină mi-ești încă, iubire,Pe care-o tresar și o ning,Însemn fără leac peste fire,Te chem, te condamn și te-nving. În regula faptei terestreE scrîșnet, ciocnire și fum,Și-un singur vagon cu ferestre,Pierdut fără timp pe un drum.Mi-e sete de tine și milă,Căci te-am prăbușit
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
în paralele te-mprăștie prin decorul dragostei aducându-te pe o treaptă a destinului cuiva mai tot timpul iubirea oscilează prin curbe brăzdează aerul de multe ori se mai supără că răutatea și ipocrizia îi dau brânci dar ea este leacul lor iubire ghem de viață îți deșiri ața pe unde-apuci se rupe de multe ori dar tu o înnozi și-o pui la loc acolo pe unde treci Referință Bibliografică: drogul care te orbește / Mihaela Moșneanu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593
DROGUL CARE TE ORBEŞTE de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1917 din 31 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383294_a_384623]
-
nu cumva / Tu să vorbești cu cineva De toate lucrurile-aceste, / Ca el să nu prindă de veste!” După aceea s-a gândit / Care e felul potrivit, Pe lup, ca să îl pedepsească / Pentru-a lui faptă mișelească. De-odată-și zise: „Îi știu leacul! Lasă că și-a mușca, săracul, Și labele de ce i-oi face! / Să nu-mi spui capră, de nu-ți place!” O groapă-adâncă, dragii mei, / Era chiar lângă casa ei. La acel loc capra gândea / Și-acolo ea nădăjduia. Nu
CAPRA CU TREI IEZI de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383224_a_384553]
-
ani, nu prea mulți, va izbuti. Numai că - deocamdată - iepurii rămași nevătămați au început, după îndepărtarea fiarei, să se sfâșie între ei. Cu greu au fost despărțiți. Pe viitor, vor sta în cuști separate. Odată instalat, canibalismul nu mai are leac. Dar nici acesta nu este un necaz prea mare, pentru că îmblânzitorul i-a strigat unui vecin care, urmărind prin gard peripețiile cu ogarul cel rău, s-a încumetat să râdă: „O să vină vremea când o să fugăresc toate potăile voastre cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
fi scos din pat. La urma urmei, omul acela Îi era Îndatorat. El era prior. Putea Încălca ora stingerii. Putea orice. Și apoi, mai era și membru În Arta spițerilor. Un confrate l-ar fi Întâmpinat cu brațele deschise. Un leac... un leac și puțintel aer proaspăt, și avea să Își Învingă durerea. Mărșăluitul până la Porta Romana nu Îi prii, precum sperase. De acum, toate umorile trupului parcă Îi Înnebuniseră. Era istovit, cu părul și cu barba năclăite de sudoare. Descoperi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
din pat. La urma urmei, omul acela Îi era Îndatorat. El era prior. Putea Încălca ora stingerii. Putea orice. Și apoi, mai era și membru În Arta spițerilor. Un confrate l-ar fi Întâmpinat cu brațele deschise. Un leac... un leac și puțintel aer proaspăt, și avea să Își Învingă durerea. Mărșăluitul până la Porta Romana nu Îi prii, precum sperase. De acum, toate umorile trupului parcă Îi Înnebuniseră. Era istovit, cu părul și cu barba năclăite de sudoare. Descoperi că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
bea o gură de apă Înghețată. Apoi șezu o clipă pe margine, pentru a-și recăpăta suflarea. Chiar și aici, moartea pândea pe la spate, ca o prezență ticăloasă, mângâindu-l cu privirea ei oarbă. Ce idee bizară, o prăvălie de leacuri Într-un asemenea loc. Ori poate că alegerea era motivată de vreo Înțelepciune secretă? Grija și Moartea, nedespărțite precum cele două fețe ale aceleiași monede În geografia acelui oraș, la fel cum erau și În aceea a vieții... Mai făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
spițer și expert În artele medicale. Știu bine că aconitul poate produce moartea... În timp ce vorbea, se apropiase de banc și apucase unul din pistilele din bronz. Nu am de gând să mă omor, ci numai să Înlesnesc, prin luarea acestui leac, ieșirea bilei din vârful vaselor sale, ca să se ducă, odată cu afecțiunile ei, pe căile naturale. Așadar, dă-mi ierburile astea blestemate, Înainte să te Înșfac de gât! Se căi de Îndată pentru acel gest de mânie, grăbindu-se să Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ar fi Încercat să pătrundă, prin poarta ochilor, În suferința lui. — Bila neagră, revărsată În vene. Îmi arde fruntea ca o lavă aprinsă, răspunse Dante anevoie. O străfulgerarea luci În ochii lui Teofilo. — Poate că dispun de ceva... de un leac nou, zise el. Părea fericit că avea ocazia să-i fie de folos unui bărbat atât de prețuit și, În același timp, să se evidențieze ca maestru al Artei medicale. Ai Încredere În mine, messer Alighieri, și Îngăduiește-i puținei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
doar un teanc de scrisori legate printr-o panglică, În fund, și, pe o poliță din lemn, un flacon cam de mărimea unei măsuri de vin, aproape plin cu un lichid verzui și sigilată cu un dop din metal. — Iată leacul despre care ți-am vorbit. Un remediu Împotriva oricărei dureri a fragilului trup omenesc. Chiar și suferința sufletului e Învinsă de acest elixir liniștitor, explică Teofilo În timp ce Închidea lădoiul. Depuse cu cea mai mare grijă flaconul pe banc. Dante credea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
că era folosită și În orașul său. — Cred că Îți cunosc deja remediul, messer Teofilo, Însă mă gândesc că lotusul distilat nu e tratamentul cel mai potrivit pentru reechilibrarea umorilor pervertite. — Oh, nu, maestre, nu din ierburile Libiei e scos leacul acesta, replică spițerul pe un ton enigmatic. Pentru o clipă, păru să nu mai vrea să adauge nimic, dar apoi se hotărî: Originea sa e cu mult mai Îndepărtată. Nu provine din nisipurile aride al maurilor, ci dintre hotarele luxuriante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
semne ambigue, conchise el. — Niște semne? Care? Dante Își Înmuie degetul În cupă, unde mai rămăsese niște drojdie de vin, și trasă pe masă literele scrijelite pe zidul bisericii. Apoi se opri dintr-o dată. Un fragment al viziunii provocate de leacul cel misterios pe care Îl avea de la spițer se suprapusese peste amintirea a ceea ce văzuse În biserică. Un amănunt pe care mintea lui trebuie că Îl surprinsese pe neștiute, sugerându-i-l În vis, dar care acum apărea În toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Întâmpinare. — Ce motiv te aduce la noi, curmându-ți apăsătoarele sarcini ale slujbei dumitale? Sper că nu e din pricina vreunei afecțiuni a trupului, al dumitale sau al rudelor. Într-un asemenea caz, ne vom grăbi să vă oferim adăpost și leacuri. Era un tip subțire, cu trăsături ascuțite. Un nimb de păr alb Îi cobora abundent pe ceafă, atingându-i spatele acoperit cu o bogată vestă de mătase. Avea niște ochi reci, lipsiți de inteligență și Învolburați de nu puține păcate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o sursă supremă de durere... Dante continua să privească În jur. Nimic din ceea ce Îi spunea Teofilo nu i se părea de bun simț. Antilia se Îndreptase spre prăvălie Îndată după ce ascultase predica lui Bruno. — Deunăzi mi-ai spus că leacul dumitale e compus din cinci elemente. Chiar nu le cunoști? Spițerul avu o tresărire imperceptibilă. Ochii Îi fugiră instinctiv spre casa de fier, ca și când ar fi vrut să se asigure că e bine Închisă. — Compoziția lui e secretă, messer Durante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cu limba. Dacă ceea ce afirmi e adevărat, o mare primejdie plutește asupra finanțelor Comunei. Orice mijloc cunoscut pentru a descoperi metalul ordinar În lucrarea falsificatorilor ar fi inutil. — Așadar, nu crezi că secretul acesta e mai mare decât cel al leacului? De la cine ai primit inelul? Și cine păzește secretul metamorfozei? Cineva din Cerul al Treilea? Vorbește! Îl presă Dante. Era cât pe ce să repete gestul de recunoaștere, dar se abținu de Îndată, ascunzându-și mâna. Nu vreau să răspunzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
dovedi că al dumitale e falacios. Influxul stelar, cert și incoruptibil, acționează el oare și asupra mineralelor ascunse În sânul Pământului? — Neîndoielnic. Influxul lui Venus e cel ce determină virtutea antiavortivă a coarnei. După cum Marte face din onix un puternic leac Împotriva otrăvii. Și, În sfârșit, oare nu Soarele este cel ce Îi conferă aurului virtuțile sale de plasticitate și luminozitate? — Dar, dacă aurul e plăsmuit În virtutea lui de forța Soarelui, cum explici că astrul cel mai mare și mai luminos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se cufundă În delir. Până În acea clipă, Își concentrase toată atenția asupra trupului chinuit. Privirea Îi alergă spre cufărul ferecat. Pe jos, dinaintea capacului deschis, zăceau foile pe care le zărise prima oară. Le culese cu aviditate, În timp ce constata că leacul miraculos dispăruse. Cel ce Îl ucisese pe spițer Îl sustrăsese, după ce Își executase macabra punere În scenă. Apoi trebuie că examinase foile, pe care Dante și le amintea legate, ordonat, cu o sforicică. Dezamăgirea Îi spori. Paginile erau albe, În afară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mâinile tiranului. Augustino di Menico, convins, ca anticii, că rațiunea poate ajunge la adevăr, și hărăzit, din această pricină, să rămână În tenebre, afară din casa Domnului. Și Cecco Angiolieri, sfâșiat de melancolia care Îl străbate ca o otravă fără leac. Fiecare ar fi putut ucide, pentru pasiunea sa. Veniero rămăsese nemișcat, ascultând În tăcere. Se mărgini să Își Încrucișeze brațele peste piept. — Dar În acele crime nu simțeam gustul pasiunii. Purtau semnul unei alte umbre, mai zise poetul. — Care? — Durerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Dar În acele crime nu simțeam gustul pasiunii. Purtau semnul unei alte umbre, mai zise poetul. — Care? — Durerea. Durerea unui suflet smuls de pe propriul său pământ, aruncat În frigul surghiunului. Aceasta este, poate, cea mai mare durere, ce nu cunoaște leac. Venețianul Își plecase capul, parcă pentru a se apăra de acele cuvinte. — Știi ce am făcut. Dar știi și de ce? zise el ridicându-se brusc, cu un aer sfidător. Privirea lui Dante alergă spre desenul imens, În sfârșit revelat În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Alexandru așa-numitul „complot al pajilor”, sugerându-i că la originea sa se afla Calistene, nepotul lui Aristotel. Peste mai puțin de două săptămâni, cel mai mare cuceritor al tuturor timpurilor se stingea atins de o boală enigmatică și fără leac. Ucenicul imprudent a făcut ulterior, fără mari dificultăți, ce mai era de făcut: a sustras manuscrisul Codului, care a fost distrus. Bătrânului filozof i s-a pus În vedere, sub amenințarea morții, să păstreze secretul și să nu vorbească niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]