3,106 matches
-
Legitimarea anumitor interese În detrimentul altora și construirea unor așteptări legate de apariția anumitor interese În contexte date constituie fundamentul social al acestora. Ea presupune ierarhizarea și integrarea instituțiilor (simbolurilor și practicilor) legitimate În ultimă instanță printr-o teleologie socială consensuală. Legitimarea se face din perspectiva teleologiei sociale integratoare (dezvoltarea socială și economică rațională În societățile moderne). Astfel anumite interese pot fi convergente acestei teleologii raționale, fiind clasificate ca legitime și producând așteptări sociale, În timp ce altele sunt percepute ca negative În anumite
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
Își asumă responsabilitatea de a acționa În conformitate cu legile morale și naturale raționale În societate; ei Își asumă o competență emergentă din scientizarea și raționalizarea societății. În spațiul organizațional, urmărirea intereselor sinelui sau pe cele ale acționarilor devine o chestiune de legitimare socială a intereselor. Dacă, la nivel ideologic, societatea modernă percepe, de exemplu, stima de sine, dezvoltarea profesională sau participarea la conducerea democratică ca interese legitime ale sinelui (rezultând dintr-o concepție rațională asupra societății În care dezvoltarea economică și socială
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
rațională asupra societății În care dezvoltarea economică și socială sunt „miturile” centrale) atunci acestea pot fi ca atare urmărite chiar În detrimentul intereselor de maximizare a profitului acționarilor. De asemenea, așa cum vom arăta, „responsabilitatea socială a organizațiilor” nu Înseamnă altceva decât legitimarea socială a intereselor unor actori sociali diverși (comunitate În sensul larg) și, implicit, angajarea capacității acționale a agenților În sensul realizării acestor interese. Capacitatea de acțiune În favoarea altui actor și identificarea agenților cu interesele principalilor este, argumentează instituționaliștii, o construcție
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
sunt autorizați de sistem să acționeze rațional În anumite privințe. „Negociind definițiile și regulile sistemului general, spun Meyer și Jepperson (2000), actorii negociază bazele propriei lor existențe și autorități”. În acest fel, capacitatea de acțiune este Încredințată anumitor actori, odată cu legitimarea utilizării acesteia conform cu principiile teleologiei sociale raționale Înseși. În același timp, procesul de negociere a semnificațiilor și regulilor presupune o viziune simultan conflictuală și integrantă În care diferențialul de putere Între actori poate explica impunerea anumitor concepții (ce devin Împărtășite
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
apoi să identifice instituțiile cele mai eficiente În corelarea intereselor agentului cu cele ale principalului. Perspectiva instituționalistă consideră relațiile agent - principal ca fiind În sine construcții sociale la fel ca și ideea de eficiență și propune identificarea mecanismelor de instituire (legitimare) a acestora. În acest sens, tensiunea relației agent - principal este considerată drept o problemă de legitimare a sinelui și a acțiunii pentru acest sine, o tensiune generatoare de inconsistențe și contradicții, ceea ce determină evoluția culturală a relației prin deconstruirea și
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
instituționalistă consideră relațiile agent - principal ca fiind În sine construcții sociale la fel ca și ideea de eficiență și propune identificarea mecanismelor de instituire (legitimare) a acestora. În acest sens, tensiunea relației agent - principal este considerată drept o problemă de legitimare a sinelui și a acțiunii pentru acest sine, o tensiune generatoare de inconsistențe și contradicții, ceea ce determină evoluția culturală a relației prin deconstruirea și reconstruirea calităților de agent și principal. Procesele de legitimare, construire și reconstruire nu sunt, totuși, independente
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
principal este considerată drept o problemă de legitimare a sinelui și a acțiunii pentru acest sine, o tensiune generatoare de inconsistențe și contradicții, ceea ce determină evoluția culturală a relației prin deconstruirea și reconstruirea calităților de agent și principal. Procesele de legitimare, construire și reconstruire nu sunt, totuși, independente de acțiunea intențională a actorilor. Responsabilitatea socială a organizațiilor Un exemplu de construcție culturală ce impune o concepție socială determinată asupra corporației și, la rândul său, legitimează anumite relații Între actorii constitutivi, este
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
structurii organizaționale În consonanță cu diverse prevederi licite (mecanisme interne de apel În cazuri de discriminare, mecanisme interne de soluționare a conflictelor). Aceste structuri, chiar dacă nu aveau un rol funcțional, fiind „decuplate” de componenta operativă a organizației, aveau rolul de legitimare, când pun la adăpost organizația În cazul potențialelor litigii. Începând cu anii ’50, conceptul de responsabilitate socială a corporațiilor a căpătat sensuri mult extinse. Archie Carroll (2000) a formulat o definiție a conceptului de responsabilitate socială a corporațiilor identificând patru
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
mai Întăi de Milton Freeman (1984), preluată apoi de teoreticieni precum Thomas Donaldson și T.W. Dunfee (1994), L.E. Preston (1995), M. Clarkson (1995) și Etzioni (2002). Un astfel de model ne arată cum intervine cunoașterea socială În instituirea și legitimarea raporturilor intraorganizaționale și În special a relației dintre agent și principal. Vom considera așadar valoarea de instrument politic a „teoriei”, ce impune noi clasificări și reinterpretează simboluri culturale și nu neapărat potențialul explicativ al acesteia. Teoria presupune, de pe o poziție
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
funcțiilor clasice ale managementului de către teoria „investitorilor” și conceptul de responsabilitate socială a corporațiilor constituie concepții culturale, fabricate de sistemele de cunoaștere socială (În special academică) care au rol important nu doar În explicarea, cât mai ales În modelarea și legitimarea unui anumit pattern al relațiilor organizaționale. Cooperarea dintre actorii constitutivi În spațiul astfel instituționalizat (normativizat atât la nivel formal, cât și cognitiv) al organizațiilor nu poate fi privită doar ca o chestiune de eficiență economică, având o determinare mecanicistă. Instituțiile
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
unor Înțelesuri integrative care să facă posibilă organizarea socială. Mecanismele de coordonare constau dintr-un inventar de „rețete sociale” pe care actorii le au la dispoziție pentru integrarea propriilor roluri sociale. Creșterea gradului de raționalizare și instituționalizarea (În sensul de legitimare și luare ca atare) anumitor mecanisme de coordonare produce organizare formală. Mintzberg distinge cinci tipuri de „mecanisme de coordonare”: a) adaptarea reciprocă, atunci când coordonarea se realizează prin comunicarea informală dintre persoanele care lucrează Împreună - mecanism prezentând grade de raționalizare și
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
calificărilor (input-urilor) celor care participă Într-un proces de muncă comun pentru a fi compatibili și complementari - instituționalizarea profesiilor, calificărilor, certificărilor. Coordonarea nu este Însă un rezultat al presiunilor către eficiență, ci, În primul rând, rezultatul instituirii mecanismelor de legitimare a activității umane organizaționale. Instituirea se realizează În plan cognitiv, prin acceptarea unui demers social ca făcând parte integrantă din logica dezvoltării sociale raționale. Standardizările sunt construcții sociale ce urmăresc instituționalizarea unor mijloace social concepute ca fiind raționale și congruente
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
cât și În privința mijloacelor. Ele sunt instituite, așa cum afirmă Douglas, de un sistem gnoseologic Împărtășit de către societate. În acest sens, prin standardizare nu se pune numai problema integrării cu sens a rolurilor diferențiate (rezultând din diviziunea muncii), ci și problema legitimării activității unui tip de actor În raport cu cele ale altui tip de actor, a justificării pozițiilor sociale diferite, a activității organizației În raport cu societatea ca Întreg. Referindu-se la gradul de integrare funcțională sau de „fuziune” a ordinii instituționale (a acestor standardizări
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
departamentelor de cercetare și dezvoltare. Toate aceste standardizări presupun raționalizarea activității pe liniile unei tehnologii sociale considerată În același timp eficientă (pentru că este rațională), dar și legitimă (de exemplu, spun Meyer și Rowan (1991), raționalizarea prostituției pe linii medicale Înseamnă legitimarea și constituirii unei organizări formale a acesteia și, am spune noi, includerea ei În proiectul social al polisului - teleologia socială). În relația dintre organizație și clienți, eficacitatea Îmbracă o formă social definită. Astfel, definiția socială a unei „mașini bune” include
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
alt grup: această concepție se legitimează În baza teoriei „mâinii invizibile” și asumpției conform căreia urmărirea intereselor capitalului este În interesul societății prin distribuirea optimă a resurselor. În ambele cazuri Însă, sensul performanței este o construcție intersubiectiv semnificativă, iar impunerea (legitimarea) unui sens constituie un act de putere. Aceasta presupune schimbări ale felului În care sunt conceptualizate interesele, ale modalităților de exercitare a puterii, ale definirii organizațiilor și, nu În ultimul rând ale alocării resurselor. În aceeași ordine de idei, deși
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
faptul că tehnologiile standardizate de contabilitate, selecția resurselor umane, gestiune computerizată a informației sunt mijloace „raționale”, preluate ca atare de către organizații și se constituie În departamente organizate formal, indiferent de eficiența acestora pentru organizația În cauză; ele sunt mecanisme de legitimare prin care organizația se definește ca adecvată, rațională, modernă și responsabilă. DiMaggio și Powell (1991) consideră că organizațiile ce se conformează presiunilor instituționale sunt performante nu datorită eficienței, ci datorită faptului că reușesc să obțină de resurse de la alte organizații
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
o analogie Între relația acțiune - instituții și cea dintre cunoaștere și producția socială a acesteia. Instituțiile sunt, spun Berger și Luckman, În primul rând cunoaștere și abia apoi valori, norme. Anumite concepții sunt instituite prin stiință și apoi valorizate social. Legitimarea „explică” ordinea instituțională, conferind valabilitate cognitivă Înțelesurilor sale obiectivate. Legitimarea justifică ordinea instituțională imprimând o demnitate normativă imperativelor sale practice. Este important să Înțelegem că legitimarea cuprinde nu numai un element normativ, ci și unul cognitiv. Altfel spus, legitimarea nu
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
și producția socială a acesteia. Instituțiile sunt, spun Berger și Luckman, În primul rând cunoaștere și abia apoi valori, norme. Anumite concepții sunt instituite prin stiință și apoi valorizate social. Legitimarea „explică” ordinea instituțională, conferind valabilitate cognitivă Înțelesurilor sale obiectivate. Legitimarea justifică ordinea instituțională imprimând o demnitate normativă imperativelor sale practice. Este important să Înțelegem că legitimarea cuprinde nu numai un element normativ, ci și unul cognitiv. Altfel spus, legitimarea nu este numai o chestiune de „valoare” - ea implică Întotdeauna În
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
abia apoi valori, norme. Anumite concepții sunt instituite prin stiință și apoi valorizate social. Legitimarea „explică” ordinea instituțională, conferind valabilitate cognitivă Înțelesurilor sale obiectivate. Legitimarea justifică ordinea instituțională imprimând o demnitate normativă imperativelor sale practice. Este important să Înțelegem că legitimarea cuprinde nu numai un element normativ, ci și unul cognitiv. Altfel spus, legitimarea nu este numai o chestiune de „valoare” - ea implică Întotdeauna În primul rând și „cunoaștere”. Instituțiile sunt astfel constituite cognitiv și abia apoi devin coercitive normativ. Producerea
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
social. Legitimarea „explică” ordinea instituțională, conferind valabilitate cognitivă Înțelesurilor sale obiectivate. Legitimarea justifică ordinea instituțională imprimând o demnitate normativă imperativelor sale practice. Este important să Înțelegem că legitimarea cuprinde nu numai un element normativ, ci și unul cognitiv. Altfel spus, legitimarea nu este numai o chestiune de „valoare” - ea implică Întotdeauna În primul rând și „cunoaștere”. Instituțiile sunt astfel constituite cognitiv și abia apoi devin coercitive normativ. Producerea cunoașterii este rezultatul activității umane, este independentă de un proces de convergență a
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
devine foarte sugestivă. El spune că sunt două tipuri de recompense pe care oamenii le urmăresc: economice și sociale. Primele sunt asociate acumulării de bogăție materială, celelalte sunt asociate reputației și statusului. Ambele sunt fundamental sociale În măsura În care necesită impunere și legitimare și astfel se bazează pe un consens simbolic (cognitiv) la nivel societal. Raționalitatea tranzacțională presupune calculul costurilor și câștigurilor În cadrul schimbului, În timp ce raționalitatea relațională presupune calculul costurilor și câștigurilor asociate relației În sine. O relație poate fi astfel menținută chiar dacă
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
informației și noilor oportunități de afaceri. Acest tip de strategie funcționează mai degrabă ca practică emergentă În firmele mici ce urmăresc dezvoltarea și schimbarea raportului de putere la nivelul câmpului. Este o sursă de modificare la nivelul câmpului inducând de-legitimarea strategiilor dominante de menținere a unui portofoliu constant de clienți pentru producția În lohn. Modelele avansate de Burt (1980, 1982), Granovetter (1985), Uzzi (1996, 1997) și ceilalți autori În domeniul rețelelor sunt incomplete prin faptul că văd rețeaua doar ca
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
lumea.” DiMaggio și Powell (1983) și Meyer și Scott (1991) definesc diferit conceptele Înrudite de „câmpuri organizaționale” și respectiv „sectoare sociale”. Analiza acestor diferențe va face obiectul unui capitol separat. Termenul apaține lui V. Mihăilescu (2004) și se referă la legitimarea discursivă a schimbărilor instituționale astfel Încât acestea să devină legitime, să capete sens și să fie acceptabile de către populație. În sensul de spații ordonate, ce prezintă o anumită ordine socială stabilă, rezultantă a asumării de roluri. Factorii de producție conform teorie
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
a fost preluată de către mediul academic din America de Nord, Europa de Vest, Australia și Noua Zeelandă. Aceasta a însemnat accesul la cunoaștere și la teoretizare înaltă, la metodologii științifice de cercetare, dobândirea unei substanțiale autorități epistemice a cercetării și teoriei feministexe "„feminist", posibilitatea de legitimare științifică a politicilor feministexe "„feminist". În estul și centrul Europei, procesul este mai lent, în primul rând pentru că până în 1989 nu a putut exista o ofertă pluralistă de educație și nu a fost posibil nici feminismul ca politică. Orice altă
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]
-
1998, Kligmanxe "„Kligman,Gail", 2000, Olteanuxe "„Olteanu,Cristina", Gheonea, 2003). Cultul personalității Elenei Ceaușescuxe "„Ceaușescu,Elena", precum și rolul ei în politica românească au avut un impact nefast pentru femei în tranziția postcomunistă fiindcă au fost folosite ca argument sexist de legitimare a îndepărtării femeilor de prim-planul politicii românești. S-a dezvoltat un veritabil complex de culpabilitate „Elena Ceaușescu”xe "„Ceaușescu,Elena", căruia i s-au adăugat ca argument rolul altor figuri politice: Ana Pauker, Suzana Gâdea, Aneta Spornic, Alexandrina Găinușe
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]