925 matches
-
grupului și așteptă cu brațele încrucișate ca noii veniți să se apropie. — Tu ești Balamber? îl întrebă unul dintre cei doi. Da. Gualfard?... — Sosește imediat. Bărbatul făcu un semn către tovarășul său, iar acesta, întorcându-și calul, se răsuci către liziera pădurii, după care, vorbind cu cineva aflat în așteptare pe cărăruie, făcu o mișcare largă cu mâna. Imediat, de după ultimii lăstari ai desișului, răsună un tropot de copite și, câteva clipe mai târziu, un grup de călăreți își făcură apariția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
liber între eșarfă și coif, decât ochii lucind de furia dorinței de a ucide. Războinicul izbea cu sabia cu forța unui baros, iar Waltan, ce reușea doar cu mare greutate să pareze loviturile, se văzu obligat să se retragă către liziera pădurii. Bărbatul, protejat de cămașa de zale și de un scut mare, de formă alungită, îl hărțuia fără încetare cu loviturile sale, iar tânărul se și vedea pierdut, când, deodată, celălalt încremeni, toată ființa lui se încordă și căzu apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Haideți! Ajunge. Să plecăm de-aici, Luați răniții. Pe cai! în câteva clipe, burgunzii și galoromanii ce luptau alături de ei întoarseră spatele dușmanului și o luară la goană printre corturile răvășite ori încolțite de flăcări, spre desișuri. Curând, trecură de lizieră și fură înghițiți de întunericul pădurii. Sebastianus era cu ei. 35 Suflând greu, Balamber ajunse în incinta unde stăteau caii. înaintea lui, dușmanul fugea spre desișul neguros, dar de jur împrejur locul era presărat cu morți și răniți. în ecourile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
păstrase în adâncul memoriei. Cei doi bărbați veniți în recunoaștere ajunseseră deja lângă pâlcul de copaci. Lipsiți de armură din cauza căldurii, îl traversară fără grabă, cu privirile ațintite la coloana hună, care, înaintea lor, dispărea pe după buza dealului. Chiar la liziera păduricii, însă, cel care era mai în spate scrută lung și atent desișul, pe urmă câmpul de grâu și câmpia și, deodată, îndreptându-și ochii spre un punct precis, își trase calul de hățuri. O clipă mai târziu, o săgeată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
șa, luându-i în stăpânire calul. în nu mai mult de o clipă, fu urcat pe spinarea animalului; împungându-l sălbatic și urlându-i cu furie în urechi, țâșni în urmărirea Fredianei. O văzu galopând în fața sa, prin câmpie, la liziera mestecenilor. Observă că nu purta armură, ci pantaloni mulați și o bluză neagră, fără mâneci, și din nou aprecie modul său elegant de a sta în șa. Părul ei, tăiat ceva mai jos de nivelul urechilor și deci mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
își trezi, unul câte unul, tovarășii, scuturându-i cu putere. — E cineva lângă colibă, îi șopti lui Sebastianus. Au și torțe. Nechezatul unuia dintre cai se auzi ca o confirmare. Cât ai clipi, cu armele pregătite, se găseau cu toții la liziera copacilor. Maliban, singurul arcaș al grupului, se postă lângă Sebastianus, cu o săgeată deja potrivită în arc. Două siluete purtând torțe înaintau cu precauție prin apă, luminând cu o lucire roșiatică, în întunericul nopții, pereții din ramuri ai colibei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
capcane, evitase să meargă până la tabără pe drum și preferase să străbată - sigur pe faptul că știa bine zona - cărările întortocheate, dar mai sigure, ce traversau pădurea. Astfel că, doar odată cu lăsarea întunericului, ținându-și calul la pas ieși la liziera pădurii și se găsi într-un mic luminiș, numai pietre și buruieni, care se termina pe buza unei pante ierboase. De pe terasa aceea naturală putea să domine câmpia de dedesubt, presărată cu focurile taberei barbare. După-amiază, un vânt cald limpezise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
grădină de-a lungul carosabilului, ca să ne continuăm căutarea comorii. La capătul superior creșteau trei plopi, la celălalt se afla un copac Ginkgo, iar între aceștia era un hățiș de tufe ce se pierdea într-un umbriș la adăpostul unei liziere de pini. Cei mai mari dintre băieți, din al căror grup făcea parte și fratele meu, își aveau cartierul general pe ramurile groase ale copacului Ginkgo, ei dezgropaseră o comoară despre care ne spuneau nouă, celor mai tineri și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
de pajiște aridă, un dreptunghi golit de copaci; îți trebuia mult curaj ca să schiezi acolo. Dispăruse popicăria, unde băieții din vecini săpau să găsească plumb pe care să-l vândă la negustorul de vechituri din sat. Drumul ce ducea spre liziera de pădure unde Felix trebuia s-o însoțească pe mama lui în după-amiezile de miercuri ca să culeagă conuri de brad pentru sobă a devenit și el o amintire. Am mers și eu de câteva ori în spatele roabei ca să țin sacii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
și cu ai noștri, cum sunt florile în lumina strălucitoare a unei dimineți de duminică, în așteptarea unei zile tihnite. Xtc "X" Pictură pe o vazătc "Pictură pe o vază" Peisajul se topea cum se topise și zăpada. Colinele și lizierele de pădure, din a căror umbră întunecată și verde ieșeau în față și se târau câmpurile înspre sat, mânând valurile ogoarelor de grâu și livezile către primele case - acest peisaj, în care pâraiele alergau printre case, domesticite cu ajutorul barajelor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
ca prin farmec, Hans Saner dădu din umeri și, în timp ce soția lui și cele trei fete coborâră din Renault, scoase un „ha“ și zise: Cum aș putea să fiu punctual cu atâtea femei?... Deasupra pășunilor acoperite de tufișuri și boschete, lizierele de pădure se ridicau pe coaste și-n spatele lor norii se stivuiau în straturi cenușii în văzduh, luminați de soarele dimineții, iar eu mărșăluiam, în espadrile și pantaloni scurți Manchester, în spatele tatei și al lui Hans Saner, care-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
să-ți folosești banii. W., care mergea alături de el, privea înainte dâra lăsată de roți pe drum, pietrele în pământul umed. Își trase în sus fermoarul vindiacului și-și plimbă privirea peste podiș. Suprafețe de chiciură se vedeau în umbra lizierei de pădure, mărginite milimetric de pășuni și de câmpuri, peste care se întindea o fâșie palidă de ceață în destrămare. Un licăr albastru, mai mult o părere decât un cer de toamnă. În spatele celor doi prieteni, Frau Saner spunea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
să imortalizeze momentul în fotografie. Cutiuțele lui cu diapozitive se umpleau cu poze colorate în care se putea vedea soarele și luciul unor petale, tremurul încremenit al buruienilor, frunza într-un joc de lumini și umbre, o geometrie a miriștilor, liziere de pădure năvălind în aparat, o coastă calcaroasă făcându-și loc printre fagi. Dar în albumul alcătuit din privirile tatei nu existau decât foarte puțini oameni. Un țăran care-și mâna calul pe ogorul arat, un pescar la marginea lacului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
s-a alăturat unul din ofițerii care ne-au așteptat în gară. El cunoștea situația din ziua ce trecuse. „Șoseaua este interceptată de inamic și este bine păzită... Noi vom rămâne aici, să ținem sub observație tot ce este la liziera pădurii. Atenție sporită pe Poiana, unde este o infiltrație inamică. Până mâine în zori, ai noștri vor face mișcările de trupe pentru atac. Noi vom fi aripa stângă. Plutonier Vultur! Orice observi îmi raportezi fără întârziere!” Toată ziua am stat
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
în aer. Cap de capră putea fi Ram, ca și cum i-ar fi spus mașinii pe nume. Dar nu. Cap de capră: trebuia să fie mai mult, dacă viața lui are vreun sens. Ajunge lângă River Run Estates, se strecoară prin liziera de sicomori. O ia pe poteca lungă, doi kilometri și jumătate de promontoriu plin de muște negre și de polen, lipsit total de protecție în fața vremii nemiloase. Râul se dă înapoi pe măsură ce se apropie de el. Grangurii îl iau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ascultă adâncit în gânduri. O umbră de cută i se întări între sprâncenele-i arcuite și colțurile gurii se lăsară în jos trăgând după ele și mustața. Ștefan își dădu seama că taica nu mai urmărea de mult conversația. De după liziera pădurii din sud, pe unde o cotea drumul Giurgiului, apăru un pâlc de călăreți. Scurt, vodă se întoarse spre comișii care-l însoțeau și ordonă: — Să-nceapă muzicile turcești. Tobele și alămurile. Din grupul de călăreți ce se apropiau se
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
până se pomeni alergând. Fugea pe trotuar printre oameni, ca și cum ar fi vrut să prindă autobuzul care tocmai oprise în stație, la douăzeci de metri în fața ei. Trecu de autobuz și parcă ar fi fugit pe un câmp, spre o lizieră de pădure. Privirea i se luminase intens și i se învăpăiaseră obrajii. Încetini pasul balansând din mâini, așteptând să i se liniștească respirația. Intră într-un butic aflat, ca și cabinetul de ginecologie, la parterul unui bloc cu zece etaje
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
dușman deopotrivă. Pe lumină ar fi putut să recunoască din timp amănuntele ce dau de gol "surprizele", dar, în același timp, au nevoie de întuneric pentru a fi invizibili. Din nevăzut, un fascicul luminos explodează în noapte, inundând platoul și liziera pădurii într-o lumină albă, orbitoare. Un reflector! Toți încremenesc, preschimbați în umbre palpitând de emoție, unduind printre umbrele indiferente și reci ale copacilor. Cea mai mică mișcare îi poate da de gol pe toți și atunci adio atac surpriză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
și Nicky, avansați comandanți de plutoane. Marius întinde harta direct pe zăpadă: Știu că ar fi trebuit să revenim în liniile noastre, dar acum avem cu totul alte ordine. Aici, in punctul C44A este noul nostru obiectiv, aflat chiar la liziera pădurii. E un reper foarte vizibil, clădirea are un etaj, deci nu avem cum să-l ratăm și să trecem pe lângă. Am înțeles că adăpostește un centru de transmisiuni. Misiunea noastră are un caracter de diversiune menită să vină în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
orice poetizare, este prezentă mereu în memoria celui care ar putea zice "Nea Gică c'est moi". Câteva poeme de dragoste, desfășurate în virtualitatea reveriei, sânt printre cele mai emoționante pe care le-am citit în ultima vreme. Unul este "Liziera", în care se merge pe lirismul desuet al vechilor filme franțuzești (el și ea în mașină, plouă, ea plînge...), altul e "Poezia de dragoste a lui Nea Gică". Memorabilă în întregime e mai ales " Amintirea de dragoste a lui Nea
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
însorit, în ciuda propagandei. Depășeam unele grupulețe, eram depășiți de altele, înregistram automat livezi, lespezi albe, borne kilometrice, țigani cu femeile lor pitice după ei, când deodată Clara ne-a arătat niște pete de culoare fluorescentă în dreapta drumului, la capătul unei liziere de salcâmi. La început crezusem că erau italieni cu corturile, dar regiunea nu prea era căutată de turiști. Petele se vedeau tulbure, ca o flacără de nuanțe 55 schimbătoare sau cum vezi marea, de foarte departe, printre colți de stâncă
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
Sa vin ne-a lăsat și a grăbit pasul ca să-i ajungă din urmă pe niște țipi de la Bălcescu cu chitarele-n spate, iar eu și Clara am luat-o peste câmp și am mers vreo sută de metri până la lizieră, de fapt o adevărată pădurice de salcâmi tineri. în spatele lor apăru un dâmb arcuit, probabil ridicat cine știe când ca însemn de hotar sau poate chiar ca mormânt. Ne-am urcat pe el și, de sus, am putut să vedem
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
dintre valuri, zăream statuia dorobanțului de la Rond, înspăimîntătoare. Văzusem la cinema filmul Godzila, despre un monstru imens care distrugea un oraș. Așa arăta și statuia soldatului, acum albăstruie din cauza depărtării. Privind în direcția opusă, vedeam câmpul, arătura întinsă până la o lizieră de copaci, dincolo de care se ițea altă turlă de biserică, lucind în soare. Cu toate astea, până în comuna Dudești, câmpul nu era cu totul lipsit de interes. Dimpotrivă, exista acolo, în mijlocul lui, un lucru care mă fascinase dintotdeauna, de când îl
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
vizibilă, pe marginea căreia creștea cîte-o păpădie singuratică. Am ocolit spre stângă, pe după ultima casă, cu zidul din spate cenușiu, zgrunțuros și orb, și apoi am luat-o peste câmp. Seara de vară aducea un vânt slab și cald dinspre liziera care abia se zărea la orizont. Era încă lumină ca la amiază, norii erau trandafirii și lăcustei cosași și musculițe de toate felurile zburau capricios. Țineam mult la verișorul meu, care o luase înainte, cu mâinile la spate , șaten-blondiu, grăsuț
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cine știe ce război. Am mers mult până la capătul străzii, care dădea tot în câmp, în ciuda aspectului ei mult mai "urban" decât altădată. Dar acum foișorul nu mai era. Parcă nici nu fusese vreodată. Dincolo de blocuri - arătură cât vezi cu ochii, până la liziera dinspre comuna Dudești. Dar în mijlocul câmpului, încă în picioare, se afla REM-ul. Vechea magazie rezistase anilor, mi-a stat inima când am văzut-o. Deși aveam pantofi noi, am luat-o peste pământul înțelenit până am ajuns la ușa
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]