2,054 matches
-
el „Vă piară”. Momentul culminant este prefigurat de „gemetele” pădurii. „ritând de spaime”, el - să fie un astru-al nopții? - întrupându-se precum Luceafărul, sparge tăcerile, rostind: „Mireasa nunții o doresc!” și-ntr-o clipită, din brațul drept al mirelui „lucește lama de cuțit”. O mică secvență de dramă antică. Un gest „nesăbuit”, firește. Lama de cuțit e arma nechibzuinței, a lașității. Nu se ucide din iubire. Poți fi rănit sufletește, poți suferi, dar nu se cade să ucizi. în acest
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
de prescripțiile ideologice care îi fac pe cei fără adăpost niște proscriși, își mărturișește lui însuși inversarea norocului (la persoana a treia): "Și-a confirmat că este un proscris, iar de sub borul coborât al pălăriei ochii au început să-i lucească vinovat, având acea expresie criminală specifică anumitor convingeri" (43). Ca proscris, Crane a rezistat și el în fața concluziilor ideologice implicite care îl exilează pe cel fără adăpost, etichetându-l drept Celălalt. A te apropia de Celălalt înseamnă a trece dincolo de
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
nu iasă colțuroasă În afară. Partea de dinapoi a capului se deosebește În mod pronunțat de gât. II. Culoarea. Culoarea feței nu trebuie să fie nici palidă nici izbitor de roșie, sau poate gălbinicioasă, de asemenea, nu trebuie nici să lucească. Culoarea naturală a europeanului este roz deschis, ea este vie până la etatea cea mai adâncă. III. Mișcarea. Pentru evaluarea corpului, mișcarea sa este importantă, Îndată ce mișcarea naturală este oprită, nici corpul nu e normal, materii străine sunt depozitate atunci Întrînsul
Știința expresiei figurii sau Manualul unei noi diagnoze pentru cunoașterea stărilor de boală Întocmit pe baza cercetărilor și descoperirilor proprii de Louis Kuhne by Louis Kuhne () [Corola-publishinghouse/Science/842_a_1737]
-
Încărcare dorsală cât și cea laterală. VII. Îndestulat și cu pași Înceți și mărunți ni se prezintă domnul reprezentat În figură, Ținuta nu este rea, dar culoarea indică deja o boală Înaintată, ea este cu mult prea roșie și fața lucește izbitor. Grăsimea corpului, peste măsură de mare, ne indică deja că avem de a face cu un domn foarte tare Încărcat. Fruntea are multă grăsime, așa că apasă asupra ochilor, Încât aceștia apar mici și nu pot fi deschiși de cât
Știința expresiei figurii sau Manualul unei noi diagnoze pentru cunoașterea stărilor de boală Întocmit pe baza cercetărilor și descoperirilor proprii de Louis Kuhne by Louis Kuhne () [Corola-publishinghouse/Science/842_a_1737]
-
Mărtinuș, Bogos, Pătrășcanu, Gherman și alții. Unul dintre cei care sufereau alături de el în cameră își aduce aminte: Privea spre mine fără a îndrăzni să întrebe ceva. Avea fața umflată, vânătă de lovituri. Sângera în mai multe locuri. Ochii mici luceau inexpresivi, goliți de viață. Mișca buzele ritmic. Se ruga. Se ruga, așa cum făcuse la Blaj, așa cum făcuse viața întreagă. Se ruga la cerul care nu-l auzea 3. După ce a fost torturat în ianuarie-februarie 1950, a fost forțat să treacă
[Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
lupte familiale -, decît în raport cu adeziunea la programul imperial. În Italia de Nord, cea mai mare parte a cetăților face parte din Liga Lombardă și este dușmana dinastiei Staufen; în Italia Centrala, și mai ales în Toscana, există orașe guelfe (Florența, Lucea) și orașe ghibeline (Sienna, Pisa, Pis-toia), ostilitatea politică născînd aici rivalități economice; în fiecare dintre aceste cetăți există clanuri guelfe și clanuri ghibeline, care practică între ele vendete și exilări, în chiar sînul partidului guelf dominant există facțiuni rivale -Albii
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
ce ți-am cerut. Și, înainte să pot face un pas, iat-o, ieșind din cabina de probă a lui Erin, la fel de înaltă, blondă și imaculată ca întotdeauna, buzele deja strâmbându-se într-un surâs plin de dispreț. Părul îi lucește, ochii îi strălucesc și arată de parcă ar fi stăpâna lumii. Alicia Billington. Alicia Scorpia cu picioare lungi. Îi întâlnesc privirea - și parcă întregul corp îmi e străbătut de un șoc electric. Picioarele, acoperite de pantalonii gri strâmți, încep să-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
nuntă. Douăzeci Nu-mi vine să cred că am reușit să ajung la acest moment. Nu-mi vine să cred că toate astea se întâmplă cu adevărat. Am pe mine o rochie de mireasă. Și în păr o diademă care lucește de-ți ia ochii. Sunt mireasă. În timp ce Robyn mă conduce pe coridoarele tăcute și pustii ale Hotelului Plaza, mă simt ca președintele SUA într-un film de la Hollywood. — Frumoasa a pornit spre voi, murmură în cască în timp ce pășim pe covorul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
discussione critică che lo riguarda ci limitiamo a prendere în esame solo alcuni degli aspetti più interessanti di tale dibattito, analizzando îl punto di vista di coloro che, pur definendosi sostenitori del CĂ, ne hanno evidenziato în modo più significativo, luci ed ombre. În tal senso, una delle critiche più diffuse rivolte al CĂ è quella di M. Nussbaum che ha evidenziato la problematicità inerente la traduzione operativă del modello teorico în strumento di valutazione del reale livello di benessere oggettivo
[Corola-publishinghouse/Science/84978_a_85763]
-
într-un alt început, imaginea crește, curge în sus. O deschidere ce arată trecerea spre ceea ce nu poate fi arătat, pasajul inaparent de dinaintea cuvântului, locul fără de loc al ivirii sensului: Aceiași suntem, totuși cuvintele nu s-au născut;/ Roza vânturilor lucește în sensuri obscure,/ Bolta freamătă în vid ca la început/ Și-n gând îmi răspund temeliile sure". Ceva lucește, freamătă, prinde a se închega, încolțește în golul începutului; nu apare în fenomenalitatea manifestării, ci se dă subversiv în așteptarea unui
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
arătat, pasajul inaparent de dinaintea cuvântului, locul fără de loc al ivirii sensului: Aceiași suntem, totuși cuvintele nu s-au născut;/ Roza vânturilor lucește în sensuri obscure,/ Bolta freamătă în vid ca la început/ Și-n gând îmi răspund temeliile sure". Ceva lucește, freamătă, prinde a se închega, încolțește în golul începutului; nu apare în fenomenalitatea manifestării, ci se dă subversiv în așteptarea unui alt-ceva neașteptat, a noului răsărit de deasupra oricărui orizont: " Vom aștepta răsăritul tuturor înțelesurilor,/ Drum viu între solstiții și
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
vechi zid domnesc de incintă într-un veritabil „zid al plângerii”, un altar ad-hoc acoperit de candele, lumânări, icoane de plastic. Pietrele poartă urmele grase ale sutelor de lumânări și candele ce au plâns aici cu lacrimi de stearină. Uleiul lucește stins, epuizat de soarele puternic. Olanele de pământ ars pentru scurgerea apei subterane din dealul de argilă pe care acest zid îl ține închegat ca pe o hernie sunt pline de gunoaie acum. Scormonesc însă de curiozitate într-unul dintre
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
fier, oamenii închiși acolo privesc alaiul excitați și resemnați totodată. Clopotele Catedralei bat intens, tot mai intens, fundalul sonor este copleșitor. Echipele de televi ziune, cu camerele ridicate deasupra capetelor, încearcă să surprindă momentul în direct, alergând haotic pe lângă racla lucind în mii de ape metalice, protejată de un dublu cordon, de preoți și jandarmi. Curând, lumina torțelor este anihilată de cea a lămpilor camerelor de filmat. Încă o dată, resimt acut faptul că mă găsesc singur pe teren : ar fi trebuit
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
vine să strig de bucurie. Abia acum cred că am înțeles ce este pelerinajul, îmi vine să scriu și eu pe o bucată de carton murdar, cu scrisul chinuit al celor de pe bordură : „Sunt pelerin”. Fata a plecat. În zare lucesc în mii de ape reclamele luminoase de pe magazinul Unirea, devenit el însuși un imens cearșaf publicitar. Se mai văd ici și colo becurile economice ale tarabelor care vând suveniruri religioase, masate lângă fântânile arteziene. Marele oraș începe să se liniștească
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
iubi așa... care cu care are chef? Sigur că da. Nu vor mai fi case pentru o pereche. Dar ce va fi, Anico? Dormitoare mari, cantine, ce mai, toți la un loc. Cei prezenți chicotesc și la unele muieri le lucesc ochii a interes. Vor face amor... ca animalele? Anica nu prea știe răspunsul și se gîndește puțin asupra problemei. Dar fiind fată învățată, răspunde ferm: Va fi o cameră pentru... Montă, rîde un băietan, acompaniat de alții. Dar ce înghesuială
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cu fiorosul cu ochi de jar. Încetinește mersul și este foarte atent. O boare foșnește pănușile porumbului. Dintr-un tufiș țîșnește o jivină. Parcă a văzut lucirea stranie a doi ochi. Nu, i s-a părut. Ba, nu, chiar au lucit! O dihanie trece ca vîntul drumul. Parcă se oprește și-l privește. Uită-te, se văd ochii! Nu, nu-i nimic! Dar cele două puncte luminoase? O părere, imaginația îi joacă feste. A ajuns la cruce. Este la douăzeci de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
ce-a făcut dintr-o bicicletă este greu de spus. Bicicleta era idolul său, iubita sa, viața sa, preocuparea sa cvasipermanentă. Avea becuri, avea kilometraj, avea claxon, avea portbagaj, bidonaș, frîne. Tot ce era nichelat strălucea, tot ce era vopsea lucea de-ți lua ochii. Iar sus, în șa, trona Héctor, care mișca tacticos pedalele și privea pigmeii din jur cu măreție și simpatie. Copii se uitau la dulcea minune cu admirație și, mai ales, cu jind. Alergau după el cîtiva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Cam cît încape? întreabă My cu ochii scînteietori. Știu eu? Poate zece mii sau chiar mai mult! Nu o să știm niciodată. Dar dacă așteptăm doi ani? Ei, atunci... poate. Cei doi soți țin pe rînd cutia în mînă și ochii le lucesc de fericire, de bucuria începutului unei aventuri. Ramón a făcut și o ascunzătoare pentru cutie. Un fel de mască la un fel de taburet, de fapt cu un fund dublu. Erau destul de tineri și viața le sta în față. Aveau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
care vegetează. Ființe de bucătărie. În plus, la o nuntă, la vestimentația asta, mai asortează niște sclipici. Acum, prin casă, la repezeală după toate aparențele, nu găsiseră niște sclipici mai de calitate. Civilizație egal politețe. Politețe de la poli-polizat. Așadar, să lucești, de unde nevoia de sclipici care să dea măcar iluzia polizării. Cum m-au văzut au rămas interziși. Dumneavostră sunteți prozatorul Cutare? Aaaaa, păi, noi căutam un om serios, nu - nu că dumneavoastră ați avea figură de om neserios, Doamne ferește, au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
al lui Batista, când acesta a fugit precipitat, când hotelurile și localurile de lux au fost asaltate și devastate, scene redate și în filmul "Habana", cu Robert Redford în rolul principal! La 1 ianuarie 2009 cerul Havanei era albastru, stelele luceau, briza răspândea o răcoare plăcută și nimeni și nimic nu amintea de tumultul și încleștările de acum 50 de ani. Participasem cu două zile în urmă la sesiunea festivă a Adunării Naționale a Puterii Populare, moment de trecere în revistă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
își amintește că alteori copiii se jucau de-a mitraliera, lovind cu liniile din penar în ostrețele gardurilor; atunci bătrâna își amintește și de caisul de odinioară. Ar putea să ne povestească despre o primăvară, sub caisul de atunci, stele lucind în noapte, știe o mulțime de povești despre fiecare casă, dar e bătrână, totul e inutil, chiar așteptarea... nu-i mai spune nimic. Îi este somn. * Dincolo de stația terminus a tramvaiului 32 (acum stația e părăsită, pe terasament cresc spini
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
moment dat, Alice ieși să pregătească cafeaua. — Doamne, ce l-au mai bătut! îmi șopti în taină Ariadna. Doamne, ce l-au mai bătut pe bietul băiat! Epilog Odihnește-te... În amintirea lui Mihai Rădulescu Ochii mei au ostenit să lucească, buzele mele să surâdă, gura mea să rostească: „Cred în Fericire ca într-unul Dumnezeu...“ Inima a ostenit să spere, Mâinile să clădească, sufletul să zboare mereu către o Fericire care logic, practic, biologic nu poate fi! Optimismul de paradă
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
la afișier a apărut o listă cu câteva nume: sub al meu, figura cel al Corinei, implicată în chip aberant (nu fără „ajutorul” unor colege invidioase și rele) în toată această afacere doar din cauza lacrimilor de compasiune colegială care îi luciseră în ochi când Gh. Udr. fusese somat să părăsească sala „Dinamo”! Cum numele ei de familie era tot Cristea, mulți au înțeles că am fi soț și soție și asta a impresionat grozav: „I-au dat afară pe amândoi, ca să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ca persoană fizică (Dorința "deapănă un alt fir strălucitor din povestea iubirii lui Eminescu, retras și de această dată pe o rază de verdeață, pe o altă hartă silvică cu răcoare de izvor cacofonic acest cu răcoare! cu smârcuri ascunse lucind ca niște dale împrăștiate, cu poienițe adânci, tăiate de câte un pâlc de brazde calde, peste care se prosternează încet hățișuri stufoase..."; Pe lângă plopii fără soț : "... dezvăluie spațiul concret în care poetul își consumă drama proprie. Criza sufletească, zvâcnetul sentimentului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
căscate: acadelele roșii, verzi și galbene, cu gust de mentă și de ber ga mot; corăbioarele fragede de se topeau În gură; zaharache, figurini grotești din zahăr colorat și Înfipte pe băț; sau merele și perele fierte În zahăr și lucind, În cămașa lor sticloasă, Înfipte de asemenea pe băț; sau bigi-bigi, roșu ca focul, tare moale, ca un cârnat din făină cu zahăr și miez de nucă, Înșirat pe sforicele lungi; sau pistilul acrișor din pulpă de caisă, Întins ca
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]