1,553 matches
-
erau gravate, rămînînd nedezlegate în veci. Poate că tocmai cu acest gînd în minte, Ahab exclamă, într-o dimineață, după ce plecase de lîngă bietul Queequeg, încă bolnav pe atunci: Ă O, diabolice chinuri născocite de zei! Capitolul CX PACIFICUL Cînd, lunecînd de-a lungul Insulelor Bashee, am ieșit în sfîrșit pe întinsele Mări ale Sudului, aș fi putut să salut Pacificul, mulțumindu-i - dacă nu pentru altceva - măcar pentru faptul că îndelungile rugăminți din tinerețe mi se împlineau acum: seninul ocean
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
patrie, zici? Ei bine, corabia mea e goală și se îndreaptă spre larg. Vezi-ți de drumul dumitale, așadar, iar eu o să-mi văd de-al meu. Hai, băieți, toate pînzele sus, în bătaia vîntului! Și astfel, în timp ce o corabie luneca vesel, mînată de briză, cealaltă lua îndărătnic vîntul în piept; cele două corăbii se despărțiră; echipajul de pe Pequod se uita lung, cu jale, la Burlacul , dar oamenii acestuia erau prea ocupați cu petrecerea lor ca să mai arunce o privire în
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
ăsta mă ia, zău, drept căpitanul cocoșat al unui vas de cabotaj! Auzi, să dea jos verga gabierului mare! Nu. limbricule, află de la mine că cele mai înalte catarge sînt făcute pentru vînturile cele mai cumplite, iar catargul creierului meu lunecă acum printre nori. Să-i dau jos pînzele? Numai fricoșii își dau jos pînzele din cuget pe vreme de furtună. Ce-i gălăgia asta, colo sus? Ar putea să mi se pară ceva sublim, dacă n-aș ști că e
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
-l mînau, în răspăr, alizeele ce băteau statornic pe-acolo - toate acestea păreau să fie preludiul ciudat de calm al unei furtuni năpraznice. în cele din urmă, vasul se apropie de hotarul zonei de vînătoare de la Ecuator și, tocmai cînd luneca, în bezna adîncă de dinaintea zorilor, pe lîngă un mănunchi de insulițe stîncoase, echipa de cart - comandată atunci de Flask - tresări la auzul unui strigăt atît de plângăreț și de nepămîntesc îaidoma gemetelor abia articulate ale fantomelor inocenților masacrați de Irod
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
dusă de ele; tot timpul, catargele și vergile ei erau înțesate de oameni, aidoma a trei cireși falnici, în care s-ar fi cocoțat o puzderie de copii la vremea culesului. Se vedea însă, după felul împleticit și șerpuitor cum luneca pe apă, că această corabie care parcă plîngea cu lacrimi de spumă, rămînea fără mîngîiere. Rahila își plîngea copiii pierduți. Capitolul CXXVIII CABINA Ahab dă să iasă pe punte, dar Pip îl apucă de mînă, ca să-l urmeze. Ă Băiete
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
bătrîne! Vezi asta? spuse căpitanul corabiei străine, arătînd spre sac. Voi înmormînta doar pe unul dintre cei cinci voinici, care mai erau încă în viață ieri, înainte de căderea serii. Doar pe ăsta îl înmormîntez, ceilalți au fost îngropați de vii - luneci peste mormîntul lor. Apoi, întorcîndu-se către oamenii din echipajul lui: Sînteți gata? Așezați scîndura pe parapet și ridicați cadavrul. Așa. O, Doamne! Și, înaintînd spre sac, cu mîinile ridicate, adăugă: Ă Fie ca în viața de apoi... Ă înainte! Cîrma
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
azur atotînvăluitor. Atîta doar, că aerul, parcă îngîndurat, era străveziu și pur, ca obrazul unei fecioare, pe cînd marea robustă și bărbătească fremăta, înălțîndu-și valurile puternice, lungi și stăruitoare, ca pieptul lui Samson în somn. Ici și colo, pe sus, lunecau aripile albe ca neaua ale unor păsărele imaculate: ele păreau gîndurile; duioase ale aerului - stihia feminină - dar în adîncuri, prin albastrul fără fund al apelor, se vînzoleau leviatanii puternici, espadonii și rechinii - gîndurile aprige, tulburi și ucigașe ale oceanului masculin
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
în vînt! Așa, ține-o așa, omule!... Uite-i coada! Ba nu, e doar apa neagră a mării! Gata-s ambarcațiunile? Pregătiți-vă, pregătiți-vă! Domnule Starbuck, dă-mă jos, mai jos și mai jos! Mai repede, mai repede! Și, lunecînd prin văzduh, coborî pe punte. Ă Se duce drept sub vînt, domnule căpitan! exclamă Stubb. Se depărtează de noi, deși încă n-a avut cum să ne vadă corabia. Ă Tăcere, omule! Fiți gata să brațați! Cîrma, banda! Brațați, brațați
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
fi tras un covor peste valuri sau parc-ar fi fost o pajiște întinsă sub cerul senin al amiezii. în cele din urmă, vînătorii cu răsuflarea tăiată ajunseră atît de aproape de prada lor neștiutoare, încît îi văzură limpede cocoașa scânteietoare, lunecînd pe apă ca o insulă înconjurată de un cerc de spumă verzuie și subțire, aidoma unui brîu de lînă. Văzură de asemenea întinsa rețea a ridurilor ce se încrucișau pe capul enorm al balenei, întrezărit dincolo de cocoașă. în fața ei, foarte
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
în jurul ei. Nu-i de mirare că unii vînători, fermecați și ademeniți de atîta frumusețe senină, se încumetaseră s-o atace, pentru a descoperi, însă, curînd, că seninătatea aceea nu-i decît veșmîntul unui uragan funest! Calmă, ademenitor de calmă, luneci tu, balenă, sub ochii acelora care te privesc pentru prima oară, fără să știe cîți au fost ademeniți astfel și omorîți de tine, mai înainte! Așa luneca Moby Dick pe apele line ale mărilor tropicale, printre valurile ce-o aplaudau
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
seninătatea aceea nu-i decît veșmîntul unui uragan funest! Calmă, ademenitor de calmă, luneci tu, balenă, sub ochii acelora care te privesc pentru prima oară, fără să știe cîți au fost ademeniți astfel și omorîți de tine, mai înainte! Așa luneca Moby Dick pe apele line ale mărilor tropicale, printre valurile ce-o aplaudau parcă, pline de încîntare - așa luneca, încă ascunzîndu-și grozăvia trupului scufundat și hidoșenia fălcii sale cumplite. Dar în curînd, partea din față a trupului se ridică încet
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
care te privesc pentru prima oară, fără să știe cîți au fost ademeniți astfel și omorîți de tine, mai înainte! Așa luneca Moby Dick pe apele line ale mărilor tropicale, printre valurile ce-o aplaudau parcă, pline de încîntare - așa luneca, încă ascunzîndu-și grozăvia trupului scufundat și hidoșenia fălcii sale cumplite. Dar în curînd, partea din față a trupului se ridică încet din apă și, o clipă, întreagă această făptură marmoreană se arcui în văzduh, întocmai ca podul natural din Virginia
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
cele două copastii firave se îndoiră și se rupseră, în vreme ce balena își abătea ca pe o foarfecă enormă ambele fălci peste ambarcațiune, tăind-o în două, pentru a se închide la loc repede, în mare, undeva, între jumătățile plutitoare. Acestea lunecau una lîngă alta; ca niște epave, cu marginile căzute în apă; oamenii din epava de la pupa se agățau de copastie, încercînd să se țină de babaici. în momentul cînd ambarcațiunea încă nu fusese tăiată în două, Ahab - care ghicise, primul
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
știința lui care-i spune că a ajuns, să zicem, la nouăzeci și trei de leghe și-un sfert depărtare de ținta propusă? Rezultă din cele de mai sus că vînătoare de balene ridică numeroase probleme delicate și dificile. Corabia luneca repede, lăsînd în urma ei o brazdă adîncă, aidoma celei pe care-ar despica-o într-un cîmp o ghiulea de tun, trasă aiurea. Ă Pe legea mea, exclamă Stubb, viteza asta ți se urcă de pe punte în picioare și-ți
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Moby Dick, fă-ți cel din urmă salt către soare! strigă Ahab. Ceasul tău a sunat, iar harponul e gata! Toată lumea jos! Să rămînă doar unul dintre voi; în arborele trinchet. Ambarcațiunile! Fiți gata! Disprețuind grijelele prinse de sarturi, oamenii lunecară ca niște meteori pe punte, agățîndu-se de fungi și de straiuri, în vreme ce Ahab cobora el însuși destul de repede de la postul lui de observație. Ă Lăsați ambarcațiunile la apă! tună el, de îndată ce puse piciorul în noua lui ambarcațiune, pregătită în ajun
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
căpitane, căpitane! suflet nobil! Nu te duce, nu te duce! Uite, un om curajos plînge, îndurerat că nu te poate convinge... Ei? Ă La apă! răcni Ahab, smulgîndu-și mîna din aceea a secundului. Echipaj, fii gata! Peste o clipă ambarcațiunea luneca pe sub pupa corabiei. Ă Rechinii, rechinii! strigă un glas de la fereastra de jos a cabinei. întoarce-te, căpitane, întoarce-te! Ahab, însă, nu auzea nimic, deoarece el însuși tocmai striga ceva, astfel încît ambarcațiunea lunecă mai departe. Și totuși glasul
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
gata! Peste o clipă ambarcațiunea luneca pe sub pupa corabiei. Ă Rechinii, rechinii! strigă un glas de la fereastra de jos a cabinei. întoarce-te, căpitane, întoarce-te! Ahab, însă, nu auzea nimic, deoarece el însuși tocmai striga ceva, astfel încît ambarcațiunea lunecă mai departe. Și totuși glasul acela spusese adevărul: abia se desprinsese de corabie ambarcațiunea lui Ahab, că o sumedenie de rechini, înălțîndu-se din adîncurile negre de sub coca vasului, începură să muște de vîsle, în clipa cînd acestea coborau în apă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
cea de-a treia e seara și sfîrșitul vînătorii - oricare ar fi acest sfîrșit. O, Dumnezeule, ce fulger trece prin mine și mă lasă totuși atît de calm, îngrozitor de calm, deși în așteptare, ca pe muchea unui fior? Prin fața mea lunecă umbrele viitorului, ca niște forme goale, scheletice; întreg trecutul se întunecă parcă. Mary, copila mea, te pierzi într-o lumină palidă, în urma mea! Băiatul meu drag, nu-ți mai văd decît ochii, uimitor de albaștri acum! Cele mai încurcate probleme
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
aceea de parîme încurcate în spinarea ei sau poate că nu era la mijloc decît vreo manevră perfidă. Oricum, ambarcațiunea se apropia din nou de ea, deși avansul balenei fusese mai mic decît cel de data trecută. Barca lui Ahab luneca lin pe apă, dar rechinii se țineau scai de ea, mușcînd cu atîta îndrăzneală vîslele, încît penele acestora erau ferfeniță, iar la fiecare scufundare în apă mai lăsau cîteva așchii din ele. Ă Nu vă pese de ei! Colții ăștia
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
dintr-un sicriu, slobozit datorită arcului său ingenios și flotabilității sale neobișnuite, țîșni cu putere din mare, apoi căzu chiar lîngă mine. Agățat de sicriul acela, am plutit o zi și o noapte pe oceanul catifelat ca un giulgiu. Rechinii lunecau, pașnici, de parcă-ar fi avut boturile ferecate cu lacăte; șoimii sălbatici planau deasupra mea cu pliscurile băgate în teci. A doua zi, am zărit o pînză, care s-a tot apropiat, pînă m-a pescuit din apă. Era corabia Rahila
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
în mijloc o greutate, celălalt capăt fiind fixat de corabie, e manevrată în așa fel, încît flotorul de lemn să ajungă pe celălalt versant al balenei moarte: aceasta fiind acum încinsă c-un fel de brîu, se aruncă lanțul, care, lunecînd în lungul cadavrului, poate fi legat în jurul părții celei mai înguste a cozii, în punctul unde se întîlnesc cele două limbi ale ei în.a.). Oraș în statul Virginia îS.U.A.). Mînăstire dintr-un orășel scoțian, unde sînt îngropați
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
indiscutabilă maturizare și adâncire a talentului său. Și fiindcă vorbim despre maturitate - ce admirabil, cald, profund e sunetul pe care-l dau versurile recente ale lui M. Beniuc și proza lui Zaharia Stancu (...). Ce bine e să citești cărți, să luneci pe Dunăre în jos cu Darie, să cutreieri mările cu Balada marinarilor, să râzi de Carafu, să cânți Rondelul dopului isteț în nasul unui oportunist binecunoscut! Ce minunat e să-i știi pe Camil Petrescu, pe Călinescu, pe Jar, pe
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
pururi ne-nfricat. O urmărim din bănci cu-nfrigurare, Zburdalnică armată de copii. Din rândul nostru alte luptătoare, Spre viață, hotărâte, vor porni! Veronica PORUMBACU - Momente. În: Viața românească, nr.1, ian., 1952 În ziua aceea greu ne despărțeam. Lumina iernii luneca pe geam. Era un grup cu-obrajii arzători. Din Reșița. La noi, la scriitori. Vorbeam de cărți. Vorbeam de minereu. Și cum ne-apropiam de jubileu, un turnător crescut între furnale, aduse vorba - despre Caragiale: „La Reșița, nu doar la
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
ultimele clipe • Ioan Horea - Ultimul salut • Ion Brad - Plecarea comandantului • Victor Tulbure - Cât munții lumii • Szasz Ianos - Stalin trăiește • Mircea Avram - Legământul: Și nu mi-ai spus nici „bună dimineața”, „Tăticule, e drept, e-adevărat?” Și două lacrimi calde-au lunecat Din ochii ei cuminți, scăldându-i fața. Tăcută și-a plecat atunci căpșorul Și 1-a ascuns la pieptu-mi sughițând... Și ud, de-atâta plânset, obrăjorul L-a ridicat din nou spre mine: „Când?” — Aseară, draga mea... aseară... Lasă... Ce
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
Sau lung simțite despărțiri - ca-ntăia oarăSlujind obșteștii fericiri Din zori în seară? Nu mă-ntreba să-ți dau răspuns De ce-mi ești dragă (...). De fericit ce sunt... Când zorii-n pulberi sclipitoare Îmbracă-al patimei pământ, Simți tu, iubito, lunecând În piept o dulce-nfiorare? Simți tu în inima ta oare Dorința zborului ne-nfrânt Spre socialism, spre mai curând Ca spre-o grădină-mbietoare? Tu dragă nu mi-ai fi nicicând De n-ai simți, răscolitoare, Această patimă-dogoare, De n-ai
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]