1,563 matches
-
adevărat/fals din producțiile onirice ale protagonistului. Un personaj este comun viselor lui Georges și inserturilor: un băiețel algerian, căruia protagonistul i-a făcut rău la vîrsta de 6 ani. De aici vă predau ștafeta comprehensiunii, cu mențiunea - este un lungmetraj care merită văzut de mai multe ori. La prima, rezolvați formatul de thriller de pe cel dintîi palier, pentru ca a doua vizionare să vă lase ceva aer.
Două fețe ale aceluiași trecut european by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10669_a_11994]
-
trei vizionări de presă în cinci zile, am îngurgitat patru filme într-un week-end, ocazie cu care m-am repus la curent cu noutățile video și DVD. Din nefericire, nu mă pot lăuda decît în proporție de 15% cu calitatea lungmetrajelor vizionate. Căutam o vacanță a cerebelului, dar n-am obținut-o decît pe jumătate. În schimb, mă mîndresc cu faptul că aceste filme, deși în aparență îndemnau la un consumerism pașnic, împănat cu floricele, suc și stagnatul pe canapea, au
Magicianul recent by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10689_a_12014]
-
și stagnatul pe canapea, au constituit un prilej excelent de teoretizare. Primul exemplu care îmi vine în minte este "Harry Potter și Pocalul de Foc", actualmente bun de închiriat. Să fie poate de vină circumstanțele pascale în care am urmărit lungmetrajul, dar tind să cred că acest puștan este noul martir universal. Identificarea spectatorului cu el se face cu mare ușurință. Dacă stai să faci "contabilitatea" personajului, descoperi cu surprindere că nu e vreun elev strălucit, nici vreun erou neînfricat, nici
Magicianul recent by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10689_a_12014]
-
neglijentă din structura epică: personajul "rău" se ghicește mult mai ușor în "Harry Potter și Pocalul de Foc" față de precedentele. O altă problemă o constituie protagoniștii postulați drept "geniali" care se comportă inept (ce vă spuneam de contradicții). Exemplul din lungmetrajul de față este tocmai Albus Dumbledore, directorul școlii de magie Hogwarts. S-o luăm așa, după datele problemei cum sunt prezentate în film: Dumbledore știe A. că Harry Potter e în primejdie, B. cine e "agentul" primejdiei și C. unde
Magicianul recent by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10689_a_12014]
-
În ceea ce privește Dogville, răspunsul este da. Spre deosebire de Manderlay. Bizareria este că primul trece testul pariului folosindu-se de numeroase artificii de filmare și montaj dar lipsindu-se pe cît posibil de obiecte. Din nou, inversul i se aplică lui Manderlay. Acest lungmetraj are însă circumstanțele atenuante rezultate din așteptări. Mai exact, te aștepți ca eroina să scape, rezultă din cele două filme că ea e absolut esențială pentru ultima parte a trilogiei - pe care va trebui s-o așteptați ceva vreme, cineastul
Danez and american by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10704_a_12029]
-
în curînd pe piață cu atrocitatea de Cod al lui da Vinci), te impresionează inocența. Dar milă nu-ți poate produce, pentru că von Trier a zaharisit încercările prin care trece eroina, reducîndu-le la o dezamăgire amoroasă. Un defect notabil al lungmetrajului rezidă la capitolul potențarea tensiunii. Gîndind la Dogville, revăd o eroină care în majoritatea timpului e neajutorată, stare din care trece la o exploatare cruntă. E drept, ambele eroine n-au habar de natura umană și o dau în bară
Danez and american by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10704_a_12029]
-
apăsată: pastelurile continue, vestimentația de profesoară, canapele înflorate, manierisme uneori de țață (apropo de S.U.A., unde bunul-gust și educația pot merge mînă în mînă cu kitsch-ul), mersul ,de domnișoară" și tot așa. O altă caracteristică atît de neamericană a lungmetrajului se găsește la capitolul umor. Foarte apropiat de cel britanic, laconic, caustic, mereu cu o nuanță de auto-zeflemea. Din nou, n-ai cum să nu observi replicile eroinei, plus discrepanța dintre vocabularul elevat folosit de ea și modul în care
Danez and american by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10704_a_12029]
-
în mintea mea din cauza a două filme (dar și a unui boț de pisică de o lună și jumătate care încearcă să îmi caftească mouse-ul în timp ce scriu acest articol). La primul am zis ,prezent" încă de la premieră: Ice Age: Dezghețul. Lungmetraj de desene animate, văzut din rîndul doi, cu toate accesoriile ,gustative" inerente unui astfel de film. Am stat pînă la capătul unui generic de final kilometric, numai ca să număr cîți animatori se chinuiseră la această continuare timp de patru ani
Efectul de halo by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10727_a_12052]
-
americani, că urmarea e mai slabă decît începutul. Oricum, primul Ice Age avea relativ puține bancuri intertextuale comparativ cu Shrek de exemplu. Așa că nu e de mirare că cei nouă scenariști inițiali au fost înlocuiți de alți doi. Acum serios, lungmetrajul - tind să cred - reflectă fidel studiile de piață. Toată lumea vroia să vadă mai mult veverița preistorică Scrat, așa că i se alocă o expunere ceva mai consistentă. Ba chiar, la final intră în contact cu restul cetei lui Pițigoi (inadecvat clișeul
Efectul de halo by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10727_a_12052]
-
mă cramponez de faptul că nici una dintre actrițele principale nu e japoneză, dar acțiunea e melodramă curat born in USA, și acest fapt nu are cum să nu afecteze restul. Dacă ai văzut fie și un singur documentar despre gheișe, lungmetrajul va întinde nepermis de mult limitele credulității tale. N-ai ce-i face, Hollywood-ul nu e încă pregătit să portretizeze rafinamentul sau chiar ritualurile seducției. Eroina se comportă ca o americancă, reacțiile celorlalte gheișe sunt cât se poate de sincere
Efectul de halo by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10727_a_12052]
-
Așa că îmi propun un exercițiu mai provocator. Să scriu întîi despre Legături bolnăvicioase, sau, în ceea ce mă privește, intrigante mult mai degrabă decît bolnăvicioase. Vizionarea de presă s-a întîmplat acum cîteva zile, am avut de atunci numeroase discuții despre lungmetrajul de debut în cauză, dar, de fiecare dată, aceeași senzație bizară: argumentele mele au avut un comportament de argint viu, cum dădeam glas unuia, altul contrapondere îmi ieșea pe gură. Îmi vine - și nu mă voi opri - să folosesc spațiul
Personajele sînt sentimentele by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10747_a_12072]
-
folosesc spațiul acesta pe post de decantor ca să văd ce idei se dau la fund și care reușesc să iasă la suprafață. Dincolo de granița asta capricioasă a interpretării stau cîteva, mă hazardez să le spun, fapte: Legături bolnăvicioase este un lungmetraj curat. Imposibil să nu îți placă modul în care e filmat, un pic lirism, un foarte pic onirism, multă intimitate. Plus o incursiune în filmul "de relație", o rara avis pe tărîmurile mioritice. Puțini cineaști autohtoni se simt confortabil lucrînd
Personajele sînt sentimentele by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10747_a_12072]
-
Iar nu mi se pare tocmai logic avînd în vedere că, deși Crash este un film cu o structură episodică și personaje la fel, cel interpretat de Dillon ar fi fost cel mai "principal" dintre ele, dar, în fine... Formatul lungmetrajului nu este nou, îl veți recunoaște din Magnolia și din Scurtăturile lui Robert Altman (care, paradoxal, a și luat Oscarul Onorific), doar că se derulează în retrospectivă și e mai degrabă vertical decât orizontal. Personaje legate prin coincidență și prin
Oscarurile și Casanova care nu are ce căuta în preajma lor by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10793_a_12118]
-
monolog în care ți se explică titlul: "în Los Angeles nu te atinge nimeni. Și suntem atât de flămânzi după acest contact tactil încât, ca să îl obținem, ne ciocnim (crash) unii de alții". Această metaforă e ilustrată cu consecvență de lungmetraj. Nu degeaba spune Sandra Bullock că e furioasă tot timpul, fără motiv, starea ei este generalizată la nivelul tuturor personajelor. E nevoie de o scânteie ca o interacțiune să se prefacă în agresiune, iar scânteia respectivă nu lipsește niciodată. Personajele
Oscarurile și Casanova care nu are ce căuta în preajma lor by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10793_a_12118]
-
cade peste Los Angeles, personajele au timp să mediteze la sau să sedimenteze întâmplările de pe durata ultimelor două zile. Iar tu ai timp să te plictisești privindu-le. E o ruptură nejustificată de ritm, cu atât mai mult cu cât lungmetrajul te ține foarte din scurt, de-abia ai timp să ții pasul cu trama, să înregistrezi câteva detalii. Ca apoi pe final să îți trântească o astfel de burtă, când un sfârșit abrupt ar fi mers mult mai bine. Să
Oscarurile și Casanova care nu are ce căuta în preajma lor by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10793_a_12118]
-
au inclus în malaxorul Globurilor de Aur (din care n-a ieșit cu fruntea sus), și cei britanici, care s-au luat cu mâinile de cap. Pe scurt, explicația sună așa: rampa acestui articol e ocupată de un recent foarte lungmetraj (pe gustul meu) de Woody Allen făcut în Anglia cu finanțare BBC. Care finanțare l-a influențat și pe el, motiv pentru care această peliculă n-a avut fundalul newyorkez pe care i-l prevăzuse inițial cineastul, ci, din cauza provenienței
Woody, du-te și te culcă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10911_a_12236]
-
a avut fundalul newyorkez pe care i-l prevăzuse inițial cineastul, ci, din cauza provenienței sumei, s-a mutat pe perfidul Albion. Din nefericire, nu va fi o critică de întâmpinare pozitivă, cu sarea-n bucate. Mai degrabă, a fost un lungmetraj care m-a lăsat cu ochii în soare. Și cu sare în ei. Când vezi începutul, prevezi din primele cinci minute că va fi ,o poveste de parvenire" în genul Rebecca Sharp din Bâlciul deșertăciunilor. Asta pentru că arareori găsești un
Woody, du-te și te culcă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10911_a_12236]
-
principal. O fi simțit Allen vreo lipsă în acest sens, și poate de aceea, pentru a strânge mai multă ,susținere" pentru protagonist, a inserat fantome în film. Mai e nevoie să spun cât de nepotrivită e această alegere? Înțeleg că lungmetrajul e apăsat cultural, că avem Dostoievski și Donizetti la greu, dar chiar să-l amestecăm și pe bătrânul Will în treaba asta...
Woody, du-te și te culcă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10911_a_12236]
-
repartizate la șapte zile, un eveniment destul destul de rar pe marile ecrane românești. Cantitatea nu garantează însă calitatea, așa că trec la rezumate pentru unele și analize ceva mai detaliate despre altele. Viața ca un pariu, cu Al Pacino. Încă un lungmetraj cu fotbal american. Nu prea multe de spus cu excepția excelentului rol al actorului veteran, tăiați tot restul, obțineți o reușită succesiune de scheciuri, în rest nimic notabil. O să folosesc însă prilejul pentru a exprima o revoltă, zic eu, îndreptățită, apropo
Cine are premiera în ianuarie by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10934_a_12259]
-
activ trei Globuri de Aur, pentru cel mai bun film și pentru cei mai buni actori principali, Joaquin Phoenix și Reese Witherspoon, la categoria "comedie sau musical". Decizia Asociației presei străine a lăsat mască pe toată lumea, inclusiv pe câștigători, pentru că lungmetrajul nu aparține nici unuia dintre genuri, putând fi caracterizat ca "dramă cu muzică"... Sau chiar, ținând seama de etimologia termenului, ca "melodramă" în sensul vechi, dar și în cel mai nou, telenovelistic. Bun, îi apreciez pe actori că au reinterpretat piesele
Cine are premiera în ianuarie by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10934_a_12259]
-
are savoarea unui terci remestecat și ar putea servi doar ca unealtă de alfabetizare într-ale Hollywoodului pentru o persoană care n-a mai văzut niciodată o producție a marilor studiouri. Lanț se țin clișeele. Prin comparație, cel mai recent lungmetraj al lui Sam Mendes, creatorul American Beauty are câteva plusuri. Mizează foarte mult pe un paradox: un film de război, centrat pe un protagonist lunetist care nu trage un foc. Accentul nu cade pe acțiunea de pe front, ci pe așteptarea
Cine are premiera în ianuarie by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10934_a_12259]
-
pus ochii săptămâna asta, am niște iertări de cerut. Sylviei Plath, în primul rând, și cititorilor României literare în al doilea. Acum ceva timp, parcă, am scris "de bine" despre al doilea film al neozeelandezei Christine Jeffs, Sylvia (2003). Un lungmetraj pe care l-am revăzut întâmplător de curând și în fața căruia am trăit șocul pierderii temporare a flerului. Prima dată îl văzusem pe bucăți și mi se păruse "potabil", acum cu greu am răbdat până la sfârșit, spumegând la intervale de
O scuză și două noutăți by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10952_a_12277]
-
Te iubesc. Filmul a fost neglijat de americani, dar a făcut parte din selecția oficială de la Veneția, Telluride și Toronto. Avertisment: nu credeți un cuvânt din ce scrie pe spatele DVD-ului, povestea e cu totul și cu totul diferită: lungmetrajul este despre o femeie de vreo 40 de ani (Laura Linney), divorțată și singură, care întâlnește un student (Topher Grace) cu același nume și cu aceeași înfățișare ca fostul ei iubit de la 17 ani. Nu mă înțelegeți greșit, filmul rămâne
O scuză și două noutăți by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10952_a_12277]
-
ce dacă?". Având în vedere că mă număr printre cei - puțini - cărora nu le-a plăcut In vino veritas aș putea spune că acest film e un In vino veritas plus, vorba americanilor, un "twist", adică exact ingredientul lipsă din lungmetrajul cu băuturi alcoolice. Nu se pune problema "oare a revenit din morți?", ci cum gestionează protagonista această problemă și șocul pe care i-l produce această întâlnire. Te-ai aștepta ca, venind din filmul independent, Dylan Kidd, regizorul și co-scenaristul
O scuză și două noutăți by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10952_a_12277]
-
morți?", ci cum gestionează protagonista această problemă și șocul pe care i-l produce această întâlnire. Te-ai aștepta ca, venind din filmul independent, Dylan Kidd, regizorul și co-scenaristul peliculei, să se avânte în experimente. Nicidecum. E vorba de un lungmetraj cu și pentru actori, tot restul fiind ținut în frâu ca să îi pună în valoare, de la luminație până la replici. Acestea din urmă sunt oarecum relaxate, se contează mult pe jocul corporal al actorilor pentru a veni cu subtextul. O privire
O scuză și două noutăți by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10952_a_12277]