KorAP: Find »[drukola/base=luntre & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...30 31 32 ...54 >

1,346 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

-l socoteau zeul lor Auta. Prinseră curaj, urmărind semnul de argint care se îndrepta spre Muntele de Foc. Trecu un oarecare răstimp, și semnul nu se mai zări, pierdut în cer. Dar îndată după aceea văzură toți cum pasărea sau luntrea zeilor se apropie ca un grăunte de argint de fumul și scânteile Muntelui de Foc, se leagănă o clipă deasupra și apoi cade în fum. - Zeul a intrat în pămînt! rosti Utnapiștim. Numaidecât se auzi de departe un bubuit surd

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
de fumul și scânteile Muntelui de Foc, se leagănă o clipă deasupra și apoi cade în fum. - Zeul a intrat în pămînt! rosti Utnapiștim. Numaidecât se auzi de departe un bubuit surd și prelung, și din gura muntelui, unde căzuse luntrea, țâșni un potop de flacără, de scântei și de fum. Fumul se îngroșă repede într-un stâlp care se vedea bine și din depărtare, iar apoi capătul de sus al acestui stâlp se umflă, alcătuind o ciupercă uriașă ce acoperi

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
în oraș, către răsărit, spre țara sa așezată între două mari râuri care cuprindeau între albiile lor pământul bogat unde se afla orașul Uruk. CAPITOLUL XXV Străinii împreună cu Auta și cu Nefert se mai uitară un răstimp în oglindă, urmărind luntrea, până când deodată oglinda se făcu neagră o clipă, apoi lumina o albi toată și în oglindă nu se mai văzu nimic, nici munți, nici luntre. Hor sări în picioare și strigă înspăimîntat: - Iată de ce m-am temut! Ieșiră cu toții afară

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
XXV Străinii împreună cu Auta și cu Nefert se mai uitară un răstimp în oglindă, urmărind luntrea, până când deodată oglinda se făcu neagră o clipă, apoi lumina o albi toată și în oglindă nu se mai văzu nimic, nici munți, nici luntre. Hor sări în picioare și strigă înspăimîntat: - Iată de ce m-am temut! Ieșiră cu toții afară cât putură de repede. Mâna lui Hor arătă cerul dinspre zarea unde trebuia să fie Muntele de Foc. Tot cerul părea prins acolo într-un

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
E Marele Preot!... Marele Preot cu toți ai lui. Unde se duce? - Cine știe cum de a presimțit! zise Hor. Sau pleacă fără să știe nimic! Auta nu înțelese decât că Marele Preot pleca cu toate corăbiile sale și că Tefnaht prăbușise luntrea în gura Muntelui de Foc. Dar ce putea fi în toate acestea atât de cumplit încît să-l înspăimînte până și pe Hor?! Parcă auzindu-i gândurile, Hor îi făcu semn să vină în partea cealaltă a piscului, de unde priviseră

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
înspăimînte până și pe Hor?! Parcă auzindu-i gândurile, Hor îi făcu semn să vină în partea cealaltă a piscului, de unde priviseră adineauri. Dar zarea de la miazăzi se întunecase. Nu se mai vedea nimic. Hor și ceilalți străini intrară în luntrea lor. Nefert nu-și dădea seama ce se petrece, dar era neliniștită. Auta nu apucase să afle nimic și, văzîndu-i pe străini atât de îngîndurați și grăbiți, nu mai îndrăzni să-i tulbure. Șezu cu Nefert pe o bucată de

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
nimic! Hor nu mai putea vorbi legat. Zise iarăși: - Atlantida... Cine știe, poate că se scufundă în mare. - Toată? - Asta nu putem ști. Dar munții voștri fumegă toți și ar putea să aibă legături subpământene... Și Tefnaht a căzut cu luntrea tocmai în gura celui mai grozav. Eu ți-am spus, Auta, ții minte, și când a venit fostul tău stăpân care se suie acum pe corabie, că luntrele noastre au o putere grozavă. Dacă se dezlănțuie toată deodată... - Atunci bătrânul

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
și ar putea să aibă legături subpământene... Și Tefnaht a căzut cu luntrea tocmai în gura celui mai grozav. Eu ți-am spus, Auta, ții minte, și când a venit fostul tău stăpân care se suie acum pe corabie, că luntrele noastre au o putere grozavă. Dacă se dezlănțuie toată deodată... - Atunci bătrânul a ținut minte și și-a dat seama! Nu e prost cum l-aș fi bănuit... spuse luminat cârmaciul. Știa unde se duce Tefnaht! Hor se încruntă. Ceva

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
luminat cârmaciul. Știa unde se duce Tefnaht! Hor se încruntă. Ceva se tulburase înăuntrul lui. Stătea țeapăn. Nici cârmaciul nu era liniștit. Spuse cu ciudă, simțământ pe care Auta nu-l mai cunoscuse la nici unul dintre ei: - De ce am lăsat luntrea singură? - N-aveai de unde să bănuiești că are să vină Tefnaht! încercă pământeanul să-l liniștească. Dar Hor îl opri: - Nu căuta să ne mângâi, Auta. Numai noi suntem vinovați. Îți dai seama ce s-a petrecut și ce se poate

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
aveai de unde să bănuiești că are să vină Tefnaht! încercă pământeanul să-l liniștească. Dar Hor îl opri: - Nu căuta să ne mângâi, Auta. Numai noi suntem vinovați. Îți dai seama ce s-a petrecut și ce se poate petrece. Dacă luntrea cea mică ar fi căzut dintr-o greșeală peste Marele Oraș, îl putea face pulbere în câteva clipe. Puterea ei trebuie călăuzită bine. Acum ea a tulburat măruntaiele Muntelui de Foc, unde se petrec lucruri asemănătoare cu puterea luntrelor noastre

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Dacă luntrea cea mică ar fi căzut dintr-o greșeală peste Marele Oraș, îl putea face pulbere în câteva clipe. Puterea ei trebuie călăuzită bine. Acum ea a tulburat măruntaiele Muntelui de Foc, unde se petrec lucruri asemănătoare cu puterea luntrelor noastre. Una o stârnește pe cealaltă și așa în lanț... cine știe până unde! Măcar să fi căzut în câmpie; acolo răscolea pământul și atâta tot!... Nu, nu pot să-mi iert că nu m-am gândit. Auta simți pe frunte

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
simțea că se înăbușă. Zise sfîșiat: - Eu, Hor, mă auzi, Hor, eu, numai eu sunt vinovat de toate! Acum știu bine: numai eu... Hor se întristă. - Tu? De ce tocmai tu! - Dacă nu v-aș fi rugat să mă duceți cu luntrea... Hor pricepu și îl opri cu o mișcare a mîinii: - Nu ești vinovat câtuși de puțin! Nici chiar cârmaciul nostru nu e vinovat că a lăsat-o nepăzită, căci cine putea bănui că... Numai eu sunt vinovat într-adevăr, fiindcă

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
uite acum... - Liniștește-te, Hor! îl rugă Auta. - Nu pot: pier atâția oameni nevinovați, și nu-i pot ajuta cu nimic. Putem lua cu noi încă cinci, șase oameni, dar ceilalți?... - Poate dacă Tefnaht ar fi știut ce putere are luntrea... începu alt străin. - Ceva știa el! spuse cârmaciul. - Dacă Tefnaht ar fi știut totul despre această putere și despre marea ei primejdie, sau ar fi crezut că îl minți, sau s-ar fi bucurat și mai mult îmbătîndu-se de plăcerea

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
îmbătîndu-se de plăcerea puterii! zise Auta cu un surâs amar. Eu îl cunosc pe Tefnaht mai bine... Dar nimic nu-l putea liniști pe Hor. Zise din nou: - Și totuși, dacă nu veneam noi aici, sau măcar dacă ne păzeam luntrea, nimic nu s-ar fi întîmplat... - Cum nimic? zâmbi trist Auta. Regele și preoții ar fi stors mai departe poporul și sclavii de toată vlaga. Crezi că e vreo deosebire între un sclav care trăiește și unul care a murit

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
să le poți fi într-adevăr de folos oamenilor voștri. Dar numai dacă rămâi viu. Moartea nu folosește niciodată nimănui. Nefert se agăță de umărul lui Auta. Bărbatul o privi, îndoit. Stătea în cumpănă. Apoi porni cu pași rari spre luntre, murmurînd: - Totuși uneori folosește. Voi n-aveți de unde să știți. Când se așezară în jilțuri și începură să-și încheie curelele, Auta își întrebă iubita: - Nici nu mi-ai spus, Nefert, dacă nu ți-e frică să vii sus. Nefert

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
nou. Nu se putea ști dacă-și dă seama unde pleacă. Dar femeia străină înțelese ce trebuia făcut. Cerîndu-i lui Hor sfatul, o adormi, fără ca Nefert să bage de seamă. Avea să se trezească abia în liniștea de sus, când luntrea va fi fost intrată în rotirea ei de lună vremelnică a pământului. În timp ce se pregătea de pornire, cârmaciul, culcat cum era ca și toți ceilalți, întoarse capul spre Auta, de sus, din bolta turnului: - Dacă am crede și noi în

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
mă ierte... Gata! Plecăm! Toți aveau capetele în globuri. Și Nefert, care însă nu știa: i-l puseseră în somn. Hor întoarse un mâner, și toate jilțurile se răsturnară, lăsîndu-și călătorii să stea legați de ele cu capul în jos. Luntrea minunată, căreia i se închinaseră neamurile pământului, începu să tremure. Un vuiet surd se auzi dedesubtul ei, apoi luntrea țâșni în adâncimile de sus, ducând cu sine doi copii ai gliei, întîia oară desprinși de țărâna care-i născuse. Puțin

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Corăbiile Atlantidei! - Caută o scobitură în țărm cu apă liniștită și trage corăbiile la mal, porunci bătrânul liniștit. Când corăbiile bănuite de a fi atlante, după o lungă bucată de vreme, se apropiară, Marele Preot trimise în întîmpinarea lor o luntre ușoară, care se întoarse destul de repede aducând pe cei patru preoți de vază ai Marelui Templu. Dar venind pe corabia slăvitului lor stăpân, cei patru rămaseră mirați că nu-l văd pe Tefnaht, și unul întrebă de el. Fără să

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
apoi în jos. N-avea nevoie să vorbească: îl. văzuse plecând, știa unde pleacă, încercase să-l împiedice ținând minte ce-i spuseseră străinii și fără să-l mai vadă cum a căzut, bănuia că Atlantida el o răscolise, cu luntrea furată. Apoi îi întrebă pe cei patru preoți: - Regele nostru, fie el veșnic viu, sănătos și puternic, a scăpat? - Da, stăpâne. - Robi ați luat? Preoții clătinară din cap, zâmbind. Unul spuse: - Vom găsi oriunde! Am adus averi și soldați. - Dar

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
afle mai repede ce drum au găsit. Zise: - Acestea mi le spui mai târziu. Mi-ai făgăduit să-mi istorisești despre drumul cel nou. - Da, slăvite! spuse preotul. Când corăbiile erau gata să iasă în larg, ne-a vestit o luntre ușoară că la depărtare de un ceas între Marele Oraș și Muntele de Foc tot uscatul s-a scufundat în mare și că apa e adâncă. Nu puteam ști cât pământ s-a scufundat, însă cum de acolo până la țărmul

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
însă cum de acolo până la țărmul Mării Dulci care se întinde între lanțurile de munți ale răsăritului și Râul Cald de la apus, până aproape de țărmul pe care l-ai părăsit tu, slăvite, nu era mult pământ, am mai trimis o dată luntrea cea ușoară. Luntrașul s-a întors după câteva ceasuri și ne-a spus că l-a uimit ceea ce a văzut, anume că a izbutit să ajungă până la Marea Dulce, care acum nu mai avea țărm și era sărată ca mările

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-te, Mener, să te odihnești, căci în curând va fi noapte. Ai să rămâi pe corabia mea. După ce tânărul prinț coborî sub punte, după ce se lăsă noaptea, slujitorul Zeului Soarelui, primind ceva din mâna Marelui Preot, se strecură într-o luntre sprintenă și pluti spre fruntea șirului de corăbii. Marele Preot se culcă liniștit în încăperea sa. În zori, când cele dintâi corăbii atlante se apropiau de țărmuri verzi din Ta Kemet, slujitorul Zeului Soarelui îl trezi pe Marele Preot. - A

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
cu un ceas înainte de a se apropia de gurile râului Hapi, Mener fu slăvit ca rege, nu al Atlantidei care se scufundase în mare, ci al țării Ta Kemet, care nu era încă a lui. Și Mener fu dus cu luntrea spre corabia regală să țină tovărășie regelui mort. Țărmul verde din Ta Kemet strălucea în soarele dimineții. CAPITOLUL XXVI Atlantida nu se scufundase toată, cum credeau cei plecați. Și nici deodată. Corăbiile scăpate de urgie ajunseseră în Marea dintre Pământuri

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
mări din partea de miazăzi a pământului, neamurile cu pielea întunecată și cu păr cârlionțat și des care locuiau încă de pe atunci pe o insulă uriașă și aproape rotundă, auzind de la un astfel de călător rătăcit despre plecarea perechii pământene în luntrea minunată a străinilor socotiți zei, povestiră urmașilor că după potop oamenii scăpați de la înec au fost strămutați în cer și prefăcuți în stele. Popoarele povesteau întîmplările ascultate, fiecare în felul lor. Unele, moștenind știrea fugii lui Tefnaht în luntrea străină

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
în luntrea minunată a străinilor socotiți zei, povestiră urmașilor că după potop oamenii scăpați de la înec au fost strămutați în cer și prefăcuți în stele. Popoarele povesteau întîmplările ascultate, fiecare în felul lor. Unele, moștenind știrea fugii lui Tefnaht în luntrea străină, ziseră că un zeu Phaeton a încercat să ducă prin văzduh carul de foc al tatălui său, al soarelui, și că neputîndu-l mâna, s-a prăbușit, și arzând totul în jur, a fost el însuși ars. Altele spuseră că

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]