1,739 matches
-
pârghia unui joc mecanic dintr-un bar ordinar. De când ajunsese în acest colț de Spanie, de unde poate că nu avea să mai plece niciodată cu adevărat, jocul de-a v-ați-ascunselea cu moartea îi devenise indispensabil, parfumat și halucinogen ca și mănunchiul de ciuperci oferite, cândva, de Levi Colombia. Cei din jurul său ajunseseră să îl privească cu aceeași uimire cu care urmărești gesturile de energie ale unui sinucigaș : marinarul cu cercel în ureche, traficantul de arme pentru republică, mergea în acele colțuri
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
simțit că mă sufoc. Am închis ochii. Doamne, să se termine oare totul așa? Apoi mi-am revenit. Stăteam trântit în iarbă cu ochii la cer. Abia mai îndrăzneam să respir. A apărut un nor subțire. Foarte subțire. Ca un mănunchi de fulgi. Cerul albastru va exista mereu astfel. Eram gelos pe toți cei care vor privi după moartea mea cerul. N-am avut curajul să mă ridic. Mi se părea că la prima mișcare plămânii mei vor exploda. Moartea stătea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
piatră de culoare ternă pe care o văzuse și la Ierusalim, dar aici erau mai prăfuite, uitate de lume. Indicatoarele erau în arabă și în engleză: Fabrica de Automobile Al-Rami, Banca Islamică Al-Aqsa. La un colț de stradă văzu un mănunchi de scaune împletite, din trestie, în care se lăfăiau niște tineri cu țigări subțiri între buze. Mobila era de vânzare. Ocolind gropile, pe drum mergeau copii care se întorceau de la școală, striviți sub greutatea unor rucsacuri supradimensionate. Se uită în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
verifice dacă mai avea cuțitul acolo, în tocul de piele. În cele din urmă, Mahmud simți un miros: de pită proaspătă. Trebuie să fie o brutărie nonstop pe-aici. Aproape sigur, fiindcă șirul de chioșcuri goale, nepopulate fu întrerupt de mănunchiul de lumini de la colțul imediat următor. La un radio se auzea muzică de percuție; bărbații stăteau afară bând cafea din cești mici și ceai din pahare. Mahmud răsuflă ușurat. Se simțea ca acasă. Călăuza intră, iar Mahmud o urmă. Ajunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
instabilitate pentru următorii cincizeci de ani. Va deveni oare o forță a progresului global, a colaborării și înțelegerii culturale sau va fi deturnată de forțele care se opun acestor valori? Marco Polo a descoperit că lumea era compusă dintr-un mănunchi mai mare de culturi, care ofereau mult mai multe opțiuni și stiluri de viață decât și-ar fi imaginat el vreodată. Exact cum imaginea lui despre lume în secolul XIII era modificată de contactul cu ceilalți oameni, îmi permit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
cincizeci de ani este următorul: lumea bogată, dezvoltată îmbătrânește, în timp ce națiunile sărace ale lumii, care acum se dezvoltă, vor cunoaște o explozie a ratei fertilității, înregistrându-se miliarde de tineri. Națiunile dezvoltate care îmbătrânesc - SUA, cele europene și Japonia - controlează mănunchiul de active financiare ale lumii. La celălalt capăt al lumii, caracterizat de suflul tinereții, cei mai mulți dintre oameni se nasc în sărăcie. Acesta este valul de flux mareic care va spăla viitorul prosper probabil al globalizării, dacă nu vom pregăti o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
a Întrebat Armanoush pălind pe când i se ivea În minte imaginea farfuriei aburinde cu manti. Matt Hassinger a cuprins-o cu brațul și a șoptit: — Fisticul... Da, miroși Întocmai ca fisticul. La unsprezece și un sfert, Armanoush a pescuit un mănunchi de chei ca să deschidă nenumăratele lacăte de la ușa bunicii Shushan, temându-se Între timp să nu dea peste Întreaga familie În living, vorbind despre politică, bând ceai și mâncând fructe, așteptând-o să se Întoarcă. Însă Înăuntru era Întuneric și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
înmână o lumânare lui Salitov și luă una și pentru sine. Cei doi examinară camera cu atenție. Porfiri se uită sub pat, unde, deloc suprinzător, dădu peste un strat gros de praf. Pe alocuri părea că praful se adunase în mănunchiuri mari. Porfiri își scoase mănușile și atinse un astfel de mănunchi cu vârful degetului. Nu era praf. Porfiri se ridică în picioare cu greutate, având între degetul mare și arătător o bucată din acea substanță. ă Ce este? întrebă Salitov
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Cei doi examinară camera cu atenție. Porfiri se uită sub pat, unde, deloc suprinzător, dădu peste un strat gros de praf. Pe alocuri părea că praful se adunase în mănunchiuri mari. Porfiri își scoase mănușile și atinse un astfel de mănunchi cu vârful degetului. Nu era praf. Porfiri se ridică în picioare cu greutate, având între degetul mare și arătător o bucată din acea substanță. ă Ce este? întrebă Salitov. Porfiri o mirosi. ă Nu pot spune cu siguranță, dar bănuiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
pierdut culoarea căpșunile, nu mai e mult până vor fi albe și pe dinafară așa cum sunt pe dinăuntru, și fără nici un gust. Să întoarcem acum la stânga, acolo, departe, unde se văd niște copaci, da, care sunt lipiți ca într-un mănunchi, se află o importantă stațiune arheologică încă neexplorată, o știu din sursă sigură, nu primești în fiecare zi o asemenea informație chiar din gura fabricantului. Cipriano Algor se întreba cum de se lăsase închis timp de trei săptămâni fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
simțit că mă sufoc. Am închis ochii. Doamne, să se termine oare totul așa? Apoi mi-am revenit. Stăteam trântit în iarbă cu ochii la cer. Abia mai îndrăzneam să respir. A apărut un nor subțire. Foarte subțire. Ca un mănunchi de fulgi. Cerul albastru va exista mereu astfel. Eram gelos pe toți cei care vor privi după moartea mea cerul. N-am avut curajul să mă ridic. Mi se părea că la prima mișcare plămânii mei vor exploda. Moartea stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
20 de ani și apreciat de „radicalii” de la Insula: „În aurora palidă a literaturii noastre, peste care se năpustește, așa de des, funinginea îngustei comprehensiuni lovinesciene și universitare critice, Iacobescu a însemnat o rază rară și multicoloră, vibrînd departe de mănunchiul greoi de o barbară și împrumutată strălucire al talentelor mediocre. Versurile de visător ale lui Iacobescu au stat pentru prima oară alături de sonoritatea fastuoasă și ciudată a cadențelor lui Minulescu. Era pe vremea cînd ieșea Insula (...) purificatoare și insecticidă” (Facla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
tărîmurile explorate. Dar cîtă vreme capul Apisului nostru literar are să atîrne mulțumit pe cunoscutele pășuni, zadarnic îi vor oferi cosașii dicționarului floricele negustate, căci le va mirosi și mesteca în aceeași rumegătură. Dicționare de cuvinte, de rime, de teme: zadarnice mănunchiuri”. Ideea „importului” literar este o bête noire a autorului, care, asemenea lui Fundoianu, vede întreaga literatură a secolului al XIX-lea, laolaltă cu simbolismul și cu poporanismul, ca pe un „pastiș”. Opțiunea sa constructivistă se înscrie pe această linie: „O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
unui maestru. Arnost Wiesner. Artă esențială de lirism”, unde Marcel Iancu comentează (în deja menționatul articol „Arhitectura“) „expoziția de arhitectură nouă” de la Brno: „În fine, în anul acesta trebuie să notăm cu satisfacție expoziția de arhitectură nouă din Brno. Un mănunchi dens de cîțiva arhitecți tineri cehoslovaci au reușit să înfățișeze această minune care este expoziția vecinilor noștri. Printre cele mai frumoase cităm casele lui Bohuslav Fuchs, Stepanek, Jaroslav Grunt, prof. J. Kroha, H. Toltyn și Miroslav Putna”, manifestarea în cauză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și Takamori au tresărit când au surprins conversația de lângă ei. Ce coincidență ciudată! Să audă tocmai în regiunea aceasta, prin care treceau pentru prima dată, numele lui Napoleon! Cireșii, cu frunzele lor argintii în bătaia vântului, își etalau cireșele rubinii, mănunchi după mănunchi. Erau și fructe necoapte încă. De ce se numeau oare Napoleon? Pentru simplul motiv că erau de cel mai nobil soi? În timp ce priveau acum pe fereastră la cireși, Takamori și Tomoe aveau un alt Bonaparte în minte. Ora patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
au tresărit când au surprins conversația de lângă ei. Ce coincidență ciudată! Să audă tocmai în regiunea aceasta, prin care treceau pentru prima dată, numele lui Napoleon! Cireșii, cu frunzele lor argintii în bătaia vântului, își etalau cireșele rubinii, mănunchi după mănunchi. Erau și fructe necoapte încă. De ce se numeau oare Napoleon? Pentru simplul motiv că erau de cel mai nobil soi? În timp ce priveau acum pe fereastră la cireși, Takamori și Tomoe aveau un alt Bonaparte în minte. Ora patru. Trenul a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
munților, dar după ce au urcat puțin - cam cât urcaseră și cu o zi în urmă - i-a prins o ploaie măruntă. În dreapta se întindeau lanuri sărăcăcioase. Pe fâșii înguste de pământ, înconjurate de duzi, creștea ceapă verde și se vedeau mănunchiuri de grâu și porumb pipernicit. Nimic altceva. Cărarea șerpuia. Li se părea că nu mai ajung în vârf. După ce treceau muntele acesta, aveau apoi de străbătut valea dintre muntele Matsumori și muntele Takamori. Endō respira greu. Gaston, care mergea în urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
fiecare dimineață și-o suferință veche-n orișice amurg? O zi? sau poate veacuri? Un stânjen doar deasupra mea-i lumină. Flori cu sâni de lapte îmi apasă lutul. Să pot eu mi-aș întinde mâna și le-aș strînge-ntr-un mănunchi să le cobor la mine, dar pământul poate nu mai are flori. Gândul meu și veșnicia seamănă ca niște gemeni. Ce lume se va zbate azi în valurile zilei? Ades un zgomot surd mă face să tresar. Să fie pașii
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
paltonașul de lână azuriu, delicioasă apariție, cu codițe castanii, despărțite printr-o cărare perfectă, ce-i Împărțea căpșorul În două luni identice, șarmantă prințesă ce sălta nepăsătoare printre dejecțiile canine și motocicliști impertinenți. În fața porții Începuse deja să se adune mănunchiul de părinți, școlărei și cameriste cu pielea Întunecată, iar Maja Își aminti că trebuia să-și afișeze surâsul prefăcut și monden, necesar pentru a se proteja În fața invaziei celorlalți și pentru a părea În același timp binevoitoare și fericită. Avu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
roșu. La fiecare lună nouă, mi-am luat locul în cortul roșu și am învățat de la mamele mele cum să fac să nu ating pământul cu picioarele goale și cum să stau confortabil pe o bucată de pânză deasupra unui mănunchi de paie. Zilele mele curgeau în funcție de creșterea și descreșterea lunii. Timpul se înfășura în el însuși și în jurul corpului meu, în jurul sânilor care îmi creșteau, a durerilor care anunțau descătușarea și a celor trei zile de liniște, izolare și pauză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
locul, m-am uitat la el, din fericire nu era o cunoștință, așa că i-am strigat să-și țină gura, să furi flori nu e un păcat, apoi mi-am băgat foarfeca în buzunar și cu mâinile amândouă am adunat mănunchiul de lalele, au mai rămas pe jos câteva fire, sărind în afara stratului de flori îl mai auzeam cum strigă după mine, să-mi fie rușine că mai fac și gură, dar nu-i nimic, mi-a notat el numărul matricol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
e sânge, dar când să deschid gura să-i spun asta, am simțit că mă doare mâna, și abia atunci am băgat de seamă că strângeam, din toate puterile, pământ în mâna dreaptă și, smucindu-mi-o, am smuls un mănunchi de grâu, cu rădăcini cu tot, și atunci m-am uitat la Puiu și am văzut cum îi tremură colțul gurii de frică, am lăsat din mână smocul, gândindu-mă că totuși nu trebuia să iau parte la această bătălie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
era incomod să stai acolo, sprijinit în coate, așa că i-am făcut semn lui Puiu să ne-așezăm spate-n spate, să ne fie așteptarea mai ușoară, eu mi-am mai scos capul din lan pentru o clipă, dar în afară de mănunchiurile de grâu care se clătinau în toate direcțiile n-am văzut nimic, m-am pus deci la loc, în așteptare, era o liniște profundă, nici un zgomot nu trădase că lanul de grâu e plin de copii, soarele se înălțase pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
cu legenda? Dă-i drumul, mă dau În vînt după povești. Mmmm... Tipul ăsta avea darul să trezească În ea o furie surdă, pe care și-o stăpînea cu greu. Deschise un dulap din perete și scoase de acolo un mănunchi de chei. - Muzeul sitului Îi este În Întregime consacrat, vei găsi acolo textul legendei și tot ce se referă de aproape sau de departe la ea. Puse cu un gest ferm cheile În fața lui. Lucas se ridică pe dată. - Haidem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Marie Își scoase atunci plăcuța de polițist, arma din dotare și i le puse În brațe. - Demisionez. Așa Îți convine? Deschise ușa, Îi azvîrli din prag cheile muzeului și se făcu nevăzută În vijelia de afară. El ridică de pe jos mănunchiul de chei și Încercă să se justifice În sinea lui că rezolvase problema tăind În carne vie, fata asta avea o fire arțăgoasă, nu s-ar fi putut nicidecum Înțelege cu ea. Închise În urma lui și se Întoarse, căutînd-o cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]