2,594 matches
-
ridicat ochii și a văzut-o pe Laura, care-i zâmbea. Nu era un zâmbet amabil. Hugo și-a spus că, din cauza straturilor uleioase de farduri și a luminii de lumânare care-i lungea trăsăturile, femeia arăta ca un gargui malefic. Când a recunoscut-o pe Alice, strălucirea Laurei a pălit. —Și eco-prințesa! a exclamat ea. Apoi ochii i-au revenit asupra lui Hugo. —Cine-și imagina c-o să vă întâlnesc aici! Vocea îi era plină de un triumf amar. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
așezase la rândul ei. —Hugo, a spus Laura cu voce scăzută. Ascultă-mă. Hugo a ridicat imediat garda. În mintea lui obosită și nervoasă s-a strecurat ideea că indiferent ce voia femeia de lângă el, totul făcea parte din planul malefic al neveste-sii. În fond, Laura era prietena loială a Amandei. —Să te ascult? Glumești? Lasă-mă-n pace! Nu mi-ai făcut destul rău? — Înțeleg de ce-mi spui asta..., a început Laura. Cred și eu că înțelegi, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
ies de-acolo învingător. Sigur că tu vei fi citată în calitate de persoană cu care am comis adulterul, a spus Hugo zâmbindu-i cu regret. Alice a tresărit. Citată ca adulterină într-un proces de divorț. În calitate de cealaltă femeie. De seducătoare malefică. Nu era rolul în care-și imaginase vreodată c-o să evolueze. — Dar nu i-l pot da pe Theo Amandei, a protestat ea. Legea Copiilor îl favorizează pe principalul îngrijitor. Adică pe tine. —Știu. Dar se pare că jurații își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Știu. Dar se pare că jurații își închipuie întotdeauna că principalul îngrijitor e mama. Și știi cum e Amanda. Ca să obțină ceea ce vrea o să-și regizeze o apariție demnă de Oscar. Alice a încercat să-și alunge din minte imaginea maleficei Amanda, în postură de Cruella de Vil, înfigându-și ghearele de-un roșu strălucitor în Theo cel ca un cățeluș. Nu poate. Adică... n-o să i-l dea ei. Șansele tale trebuie să fie mari, nu? După felul în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
americani aflați Într-o expediție cu temă artistică În Birmania au dispărut În condiții „suspecte“, de aproape o săptămână. Agitați, clienții hotelului schimbă Între ei zvonuri care merg de la trafic de droguri la răpirea de către Nați supărați și răzbunători, spirite malefice din inventarul superstițiilor birmaneze. Turiștii, patru bărbați, cinci femei și doi copii din San Francisco Bay Area, au fost văzuți ultima dată pe 25 decembrie, la lacul Inle, cazați fiind la complexul Insula Plutitoare. Înainte de răsăritul soarelui, În ziua de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
iar liniștea se lăsase la fel de grea ca norii de furtună. Sus de tot se mai auzea câte o maimuță țipând - sau era ceva mai periculos? — Ce fel de animale trăiesc aici? Întrebă Wendy uitându-se spre frunzișul des. Dwight râse malefic: —Bu-ha-ha-ha! Lei și tigri și urși, vai-vai. De fapt, spuse Moff pe un ton amuzat, chiar există tigri și urși În Birmania. Toate capetele se Întoarseră spre el. —Glumești, zise Wendy. Heidi adăugă: —Scria În materialele adunate de Bibi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
respectate Întocmai. Printre interdicții: vremea proastă sau știri despre pierderi economice sau imagini cu civili morți. Nu erau bune pentru moralul cetățeanului. Iar dacă Aung San Suu Kyi era menționată, era indicat ca lângă numele ei să apară cuvintele „unealtă malefică a intereselor străine“. Cuvinte precum „democrație“, „educație“ și „corupție“ iscau o supraveghere atentă. Așadar, povestea a unsprezece turiști dispăruți și poate chiar morți nu avea mari șanse să ajungă pe prima pagină În ziarele, emisiunile de televiziune sau de radio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Și la altele, mai rele. - Și mai rele?! - Da... Spune uneori cuvinte ciudate despre tata. Uneori mi se pare că vorbește despre un cu totul alt om. Ea Îl vede plin de defecte, viclean, gata de harță, de-a dreptul malefic... Îl acuză de moartea fratelui meu... are crize de nervi... - Băiete, ajunge, că Îmi sare țandăra. Și tu stai și nu-i iei apărarea tatălui tău? - Stau... Nu-mi vine să o contrazic, e atât de nervoasă... - Păcat... Nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
de scriitor de evenimente, mă face să văd lucrurile Într-o lumină apocaliptică. Și atunci reiau firul ultimilor ani și nu pot să nu mă opresc la câteva momente ciudate, care, legate Între ele, construiesc o strategie de-a dreptul malefică. Așadar: Vara lui 1470 ne-a adus cea mai neașteptată Înfrângere În războiul cu Semiluna. O flotă de o sută opt galere și două sute de vase mai mici de război a răsărit de nicăieri, atacând de pe mare insula și cetatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
din ferestre. Era un bătrân zbârcit, cu barba rasă și pomeții obrajilor ieșiți În evidență. Avea ochii mari și negri și sprâncene dese, Îmbinate deasupra nasului. În ansamblu, chipul era ciudat, aproape inuman, traversat parcă de o undă de forță malefică. Desenul se făcu În grabă și dispăru În mânecă. La doar câteva clipe, fumătorul de narghilea stinse pipa și o scutură Într-o farfurioară de pe masă. Alexandru strânse repede șevaletul și părăsi piața. De pe una din străduțe apăru o patrulă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
straniu, într-un agresor inocent (este vinovat un animal că atacă sau că se apără?) - soluție de a se salva sau de a uita agresiunile la care a fost el însuși supus. În fond, este tot un roman despre puterea malefică a trecutului și despre imposibilitatea evadării din trecut: „îmblânzitorul de lupi” reușește să trăiască concomitent, dar cu o inumană seninătate, în prezent și în trecut. Finalul pare optimist: fiul se vindecă de surzenie prin sacrificiul tatălui, iar câinii-lupi, „îmblânziți”, sunt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288399_a_289728]
-
lectură de la BPU Geneva se poate intra cu o tonă de cărți, miriade de pixuri, aparate de fotografiat, poți fi îmbrăcat cum dorești, cu mape sau fără etc. etc. Nimeni nu țipă după tine ca după un infractor potențial, un malefic distrugător de cărți și smulgător de pagini. Nu, aici ești doar un simplu cititor, care impune respect și respectă natural, la rândul său. Natural, fără emfază. Din cauza deselor călătorii cu autobuzul între Geneva și București, am devenit un adevărat expert
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
Renașterii, Michelangelo. El aducea pe tabloul său un Timur Lenk privit din față oglindă, în care se concentra și reflecta activitatea, personalitatea, întreaga viață; defectele sale, fără să-i fie ocolite, păreau mai degrabă crescute și întreținute de niște forțe malefice, supraomenești, diavolești, care-i ardeau în adâncul ochilor. Iar, pe chipu-i urâcios se citea ambiția nemăsurată, ura, trufia, disprețul, mânia, setea de sânge, lăcomia de aur și de glorie deșartă. Timur Lenk l-a privit și, turbat de imaginea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
absolut, îi supăra chiar pe comilitonii din Partidul Conservator. Căci pentru el nu exista adevărul de conjunctură al partidelor, ci doar adevărul nației românești pentru care a trăit și pentru care a fost sacrificat, în tăcuta complicitate a câtorva personaje malefice. Pe temeiul acestui adevăr care îmbracă la Eminescu un caracter ontologic, ființial, construiește Th. Codreanu a doua parte a impecabilei sale demonstrații despre sacrificarea arheului național, organizată în zilele noastre de o noua "galaxie Grama", care lucrează acum nu ocult
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
spre binefacerea spiritualității românești. Eminescu, stăruie Theodor Codreanu este întregul, cu potențialitățile sale de prototip care se rotunjește prin contribuția tuturor marilor urmași "eminescieni" declarați, cu toată identitatea lor inconfundabilă. Cartea de fața discerne cum geneza acestui mit implică și maleficul, anume se instituie modelul arhetipal prin sacrificiu ispășitor, sacralizarea prin sacrificare, acea asumare a "vieții de jertfă", conștiința martiriului și condiția de "om sacrificat". Mai mult sau mai puțin surprinzător, martor și regizor al sacrificiului eminescian a fost chiar cel
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Cain și Abel, Eteocle și Polynice, Sarmis și Brigbel), teoria eminesciană a dublului binom, "violența benefică fondatoare", pentru a demonstra că victima ispășitoare devine zeitatea grupului, că orice mit se naște dintr-un act sacrificial, înseamnă "contrapunerea violenței benefice violenței malefice". Înarmat până în dinți cu documente și strategii, Theodor Codreanu purcede la investigarea minuțioasă a ceea ce el numește "agonia eminesciană" de la internarea la spitalul Șuțu și până la înmormântarea poetului. Cum spuneam, cu dovezi nenumărate și greu, dacă nu cumva imposibil, de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
câștige cu numele meu un credit moral revistei "Convorbiri literare", unde publicau toți nechemații literelor romane". Planul era de înlăturare pe doi ani a kynismului eminescian (autorul făcând aici apropiere cu violența verbal-faptică a grecului Diogene, care nu era una malefică, ci una benefica, "urmărind un scop terapeutic"), dar lucrurile n-au mai putut fi controlate. Exasperarea poetului și spaima unor forțe politice, coroborate cu incompetența unor medici, au avut ca urmare anihilarea acestuia. Acuzarea lui Maiorescu se sprijină pe câteva
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
religioase a acestui prăpăd postmodernist care a necăjit atât de violent ființa omenească după 1989 în România. "Omul postmodern a părăsit atât de mult calea adevărului, încât rătăcirile lui devin demente, paralizat fiind în distracții, în pornografie și în violență malefică" (op. cit., p. 34), susține, dar nu cu amărăciune, ci cu optimism, hai să-i spunem, luminic, gânditorul român de la Huși. Am insistat atât de mult anume pe această parte a cercetării domnului Codreanu, de altfel fundamentată ireproșabil din punct de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
prin sine, ci un ce ființând ca un cum, în sensul unei faceri continue. Acest "om concret" sau acest "om recent" a părăsit calea adevărului, disipându-se în ocoale și rătăciri bezmetice, paralizat fiind în distracții, în pornografie și în violență malefică. Cu "telecomanda televizorului în mână" omul se simte "liber", fără să-și dea seama că se afla "într-un ocean de cultură fără capodopere" (idem, p. 40). Postmodernismul propune kitsch-ul, cultura coca-cola, într-un cuvânt hedonismul global. Spre a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
alétheia), după cum se exprimă Heidegger, dar nu prin intermediul metodologiei instaurate de Socrate, cea a "moșitului", ci brutal, câinește, întocmai ca acel Diogene Câinele, supranume de unde derivă numele kynism. "Violența verbală faptică a pildelor lui Diogene era una benefică, iar nu malefică (așa cum cred cei vizați), ea urmărind un scop terapeutic, moral, filozofic și politic", explică autorul cărții în dezbatere. Așadar, avem în cartea profesorului Codreanu o scriitură sintetică, în sens hegelian, promptă, pertinentă, edificatoare, un studiu de istorie și critică literară
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
calmul de băiat de cincizeci de ani al lui Z. Sigur că ar ieși ceva monstruos să compui o ființă din trei, și restul să-l trimiți printre „materialele” de rebut. S-ar putea spune că există în mine ceva malefic, ceva în spiritul lui Lilith, care se amuza să-i lege de coada ei lungă pe bărbați și să-i ducă spre apa în care îi va îneca. Scriind nuvelele trăiesc invers decât în realitate, totul începând în fantezie cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
Lilith, care se amuza să-i lege de coada ei lungă pe bărbați și să-i ducă spre apa în care îi va îneca. Scriind nuvelele trăiesc invers decât în realitate, totul începând în fantezie cu sfârșitul, moartea. Altă sămânță malefică în caracterul meu: a strecura în cel iubit o ambiție mortală, amintind de drama lui Shakespeare, a-i hipnotiza pe cei apropiați să facă posibil imposibilul, și cu asta grăbind vertiginos ceea ce inevitabil trebuie să se întâmple în viață. Puterea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
că diavolul Îi așteaptă pe trecători pentru a-i Înșela cu trucurile lui, murmură Dante, cu senzația că În acea Întâlnire exista ceva straniu. - Cu siguranță, Însă, nici unul dintre noi nu se află aici ca să interpreteze un rol atât de malefic, messer Alighieri, interveni Monerre cu blândețe. Poetul se pregătea să replice, dar se abținu. Omul privea din nou spre capătul celălalt al parapetului. Din poziția lui, putea observa acum ce anume le atrăsese atenția cu câteva momente Înainte: un fragment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fixați dincolo de parapet, spre moara cea mare, În a cărei roată Își isprăvise existența călugărul, exact lângă un alt pod. Dintr-o dată se dezmetici, Întorcându-se spre Dante. - Dar poate că În Însăși forma unui pod se ascunde natura sa malefică, mai curând decât În cei care Îl tranversează. Dumneata nu crezi, priorule? - Ciudate sunt cuvintele dumitale. Cu siguranță ascund o alegorie, pe care Însă mintea mea nu reușește să o prindă. - Poate că te-aș putea ajuta eu, zise Arrigo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mototolită pe care medicul Îi trasase hotarele sorții, limitele gloriei și durerii sale. Dinaintea ochilor săi, acea rețea de linii și puncte dansa printre flăcările migrenei. Începu să parcurgă cu degetul arătător acele semne care Îi determinau destinul. Până la pătrarul malefic al lui Jupiter, unde Marcello citise vestea exilului său. Își trecu o mână peste frunte, apoi scutură din cap. Schița horoscopului ardea În fața lui, cu notele sale. Acele caractere, acea grafie subțire... O idee Își croi deodată drum În mintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]