116,985 matches
-
vei auzi Silaba mea, suspinul meu, Glas acoperit adesea De vuiete barbare. Revenire M-a întâmpinat infanteria vântului Și ploaia insistentă precum tristețea. Casa amintirii părea O bătrână cu glugă Privind spre asfințit. Florile ochilor unde au plecat Și glasul mamei, sunet de argint? Sunt un biruitor, Sunt un biruit, O rază sângerând.
Poezie by Petre Got () [Corola-journal/Imaginative/8306_a_9631]
-
ele. Oare va reuși să le povestească pe toate? De ce? Pentru cine? Pentru propria lui desfătare și pentru a mai amâna, puțin, ultima mutare." Prima Diminețile erau de lumină. - Vino, vino să vezi cum răsare soarele! - m-a trezit vocea Mamei. îl striga pe Tata. M-am sculat și eu. Desculț, în cămașa de noapte lungă ca o sutană. Tata era aplecat pe fereastră. M-a luat în brațe și mi-a arătat Marea incendiată. Focul era însoțit de clipocitul valurilor
Memoria caselor by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8000_a_9325]
-
ca o adiere sonoră. De dimineața până seara, soarele înconjura prima "mea" casă. Era o baie de lumină care începea cu spălatul pe ochi. Nu pe față, "pe ochi". N-aveam lavabou ci o chiuvetă de bucătărie cu apă rece. Mama mă suia pe scaun, îmi dădea săpunul și, după ce mă spălam pe mâini trebuia să mă săpunesc pe obraji, pe frunte, cu ochii închiși. Era un ritual știut de ea din bătrâni, pe care l-am înțeles mai târziu: să
Memoria caselor by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8000_a_9325]
-
chirie, fără alte accese decât privata din curte. Acea odaie, pardosită toată cu "covoare" țesute din fâșii de cârpă, servea și de bucătărie, iar lampa de gătit, cu petrol lampant și fitil tubular, fila când ți-era lumea mai dragă. Mama plecase "până-n colț", să cumpere ceapă de la un zarzavagiu ambulant și mă lăsase să supraveghez oala pusă la fiert. Dar eu o zbughisem în stradă, la joacă cu copiii din vecini. Am știut că s-a întors doar când i-
Memoria caselor by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8000_a_9325]
-
joacă cu copiii din vecini. Am știut că s-a întors doar când i-am auzit strigătul furios: "Unde-ai fugit, drace?!" Odaia era plină de "scame" negre, atât de multe, atât de dense încât ne vedeam ca prin ceață. Mama a deschis larg fereastra și cu un ștergar în fiecare mână am început, amândoi, să "gonim" funigeii ca pe muște. A urmat spălarea cuverturii patului, a feței de masă și a țoalelor întinse pe sârma din curte și frecate cu
Memoria caselor by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8000_a_9325]
-
peria muiată în apă caldă cu săpun de rufe. Mă întreb acum, după multe decenii, dacă nu cumva am reținut această episodică găzduire doar datorită numelui străzii. Năvalnicul nu se poate uita ușor. Dar nu! Mă urmărește și azi figura Mamei, posomorâtă câteva zile în șir. Ea, atât de veselă de obicei, văzuse un semn de rău augur în acea întâmplare pe care o numise: ninsoarea neagră. Avea să ne-o amintească în august 1944, după "alegerile" din ^46, în decembrie
Memoria caselor by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8000_a_9325]
-
trebuie uitat, se mai specifică în discursul spectral al cărții, episodul germanilor transilvăneni uciși pe frontul de răsărit după alianța României cu URSS și trădarea Germaniei. Ne apropiem de partea memorialistică și inevitabil ficțională a cărții. Ali (Karl Wilhelm), fratele mamei autorului imanent, s-a înrolat voluntar la 26 de ani, a ajuns în lagărul de la Neuengamme și scrie acasă cu nostalgie. Vik Capesius face curte și mamei autorului implicat. Ea îi schițează un portret din amintiri: era violent, rece, lucid
Sunetul universal by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/8080_a_9405]
-
apropiem de partea memorialistică și inevitabil ficțională a cărții. Ali (Karl Wilhelm), fratele mamei autorului imanent, s-a înrolat voluntar la 26 de ani, a ajuns în lagărul de la Neuengamme și scrie acasă cu nostalgie. Vik Capesius face curte și mamei autorului implicat. Ea îi schițează un portret din amintiri: era violent, rece, lucid, greoi, urât, probabil și cu sânge țigănesc, bun dansator. În prezența lui, mama, Eri, l-a cunoscut pe tatăl "naratorului", într-o excursie la munte, în Harghita
Sunetul universal by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/8080_a_9405]
-
în lagărul de la Neuengamme și scrie acasă cu nostalgie. Vik Capesius face curte și mamei autorului implicat. Ea îi schițează un portret din amintiri: era violent, rece, lucid, greoi, urât, probabil și cu sânge țigănesc, bun dansator. În prezența lui, mama, Eri, l-a cunoscut pe tatăl "naratorului", într-o excursie la munte, în Harghita, de Anul Nou. Mai apar Amy, bunica, o mătușă a mamei, Cecilia, căsătorită cu Daniel, fiii lor, Roland (o voce cu mare pondere în carte, profesor
Sunetul universal by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/8080_a_9405]
-
violent, rece, lucid, greoi, urât, probabil și cu sânge țigănesc, bun dansator. În prezența lui, mama, Eri, l-a cunoscut pe tatăl "naratorului", într-o excursie la munte, în Harghita, de Anul Nou. Mai apar Amy, bunica, o mătușă a mamei, Cecilia, căsătorită cu Daniel, fiii lor, Roland (o voce cu mare pondere în carte, profesor de religie în lagăr, despre care între rude se spunea că fusese "mereu cu cafeniii") și Reinhard, prezență pur nominală. Soția lui Roland este profesoară
Sunetul universal by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/8080_a_9405]
-
Doina Ruști La sfârșitul anilor 50, sub privirile îngrijorate ale unui zeu, s-au născut o sumă de băieți care semănau cu mamele lor: revoltați, dar dispuși să sufere în tăcere. Unii dintre ei au răbufnit la un moment dat, dro-gându-se, înjurând autoritățile sau părăsin-du-și familiile. Băieții lor au semănat cu amândoi părinții deopotrivă. Adică revoltați, dar și triști, ca niște copii abandonați
Examen la istorie by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/8241_a_9566]
-
din spatele bisericii? Băiatul plămădit din sângele unui bunic revoltat și tăcut și dintr-un tată extrem de egoist era foarte mulțumit de subiectul de examen, pe care se hotărâse să-l abordeze excentric, pentru că el era, de asemenea, născut de o mamă foarte emancipată. Devotat până-n rărunchi cauzei femeilor din secolul 19, lăsa să-i curgă sucul dulce al inimii prin vârful cam mocirlos al pixului albastru. Iar când soarele ajunse la ferestrele înalte ale amfiteatrului, băiatul fu deja învăluit în pături
Examen la istorie by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/8241_a_9566]
-
să-i curgă sucul dulce al inimii prin vârful cam mocirlos al pixului albastru. Iar când soarele ajunse la ferestrele înalte ale amfiteatrului, băiatul fu deja învăluit în pături fierbinți, ca în anii copilăriei, când, gripat, aștepta cu-nsuflețire mâna mamei sale, care era o femeie foarte progresistă. Și sentimentul ăla de întâlnire fericită, când mâna ei îl ridica deasupra bolii, ca pe un egal, îi umflă dintr-odată nările, făcându-l să-și ridice ochii din foaia albăstrită de litere
Examen la istorie by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/8241_a_9566]
-
înghite destine umane, dramele interioare, avînd însă permanent în vizor și elementele exterioare care țin de moda acelor ani, vestimentație, limbaj, preferințe culinare. Ideea cărții este cu totul neobișnuită. Ea a apărut din dorința autorului de a restitui bătrînei lui mame bolnave de Alzheimer amintirea ei cea mai scumpă - cei cinsprezece ani de copilărie și adolescență, petrecuți în Bucureștiul interbelic. Autorul a scris această carte de maxim interes pentru cititorul român în urma celor cinci călătorii făcute, după 1990, la București. O
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
mea în București, în această după-amiază; era probabil ecoul unui parfum, pe care cuvântul „România“ îl emana pentru mine, trezind modelul cald și dulce al unei broderii care se simțea aspră la pipăit ca basmaua brodată din bumbac păstrată de mama în șifonier, învelită în hârtie de mătase. În acest loc, sub copacii încă tineri, cu optzeci și cinci de ani în urmă, Leo Schachter a oprit landoul în fața porții de la grădină, i-a ordonat birjarului să aducă bagajele înăuntru, a
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
-și poate găsi liniștea. Poate că tocmai acest lucru l-a determinat să se întoarcă spre începuturile vieții sale, la copilăria în ghetto-ul din care avusese norocul să scape, fără să fie deportat, spre deosebire de tatăl său - închis la Mathausen - și mama - moartă la Auschwitz. Ecranizarea cărții lui Szpilmann, „Pianistul” este povestea înfricoșător de adevărată, supraviețurii, în condiții extreme, a unui pianist evreu în Varșovia celui de-al doilea război mondial. Tragismul adus de tușele documentaristice, rezultate în urma unui travaliu enorm de
Întîlniri cu Roman Polanski by Lucian Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/13146_a_14471]
-
altarului pentru a nu se supune viitorului care așteaptă s-o absoarbă, așa și ea zdrobise capul propriului copil-șarpe, înțelegînd că din burta ei violată în copilărie nu se putuse naște decît o asemenea făptură lungă, interminabilă, iar ea, ca mamă, nu făcuse decît să întrețină iluzia că a născut un om cînd de fapt zămislise un șarpe, tîrîtoare primordială, ființa ofidiană a începuturilor care au învins neînceputul”. (p. 196) Preferința autorului pentru acest tip de fraze ample, cu multe ramificații
Tranziție fără Dumnezeu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13156_a_14481]
-
Subiectul romanului ar fi, foarte pe scurt, cam acesta. Un anume Dan Naidin, autoexilat în străinătate, se întoarce în țară la jumătatea anilor ’90 și descoperă că, de fapt, fusese înfiat. Va face niște investigații și o va afla pe mama adevărată, apoi chiar și pe tatăl său (aceștia nu trăiau împreună): Radu Popescu - Călărași, un personaj decadent de viță nobilă, care îi va încredința un foarte ciudat jurnal. Citind aceste însemnări, îi va atrage atenția Puiu Ozias, un bătrân de
Fantomele memoriei by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13155_a_14480]
-
tatăl său (aceștia nu trăiau împreună): Radu Popescu - Călărași, un personaj decadent de viță nobilă, care îi va încredința un foarte ciudat jurnal. Citind aceste însemnări, îi va atrage atenția Puiu Ozias, un bătrân de 100 de ani, amant al mamei lui Radu Popescu, bunica lui Naidin. Acest misterios Ozias, văzut ca „martorul cel mai prețios al secolului”, are, la rându-i, câteva sute de caiete cu însemnări întinse pe zeci de ani, caiete oferite spre descifrare și publicare lui Vlad
Fantomele memoriei by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13155_a_14480]
-
se par a fi arbuști sau arbori, parcă și niște flori, ceva mai aproape, în stânga, cândva probabil în alb și negru, acum, în cafeniu și cenușiu. Persoanele: bunica mea la cinci sau șase ani, ținută în brațe de tatăl ei, mama ei în picioare, aplecată asupra lor. Bunica mea pare blondă, are ochii umezi, o rochiță albă, stă în brațele tatălui ei, care la rândul lui se sprijină, cu guler tare și mustață, de zidul de piatră. Se vede că începe
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
Bunica mea pare blondă, are ochii umezi, o rochiță albă, stă în brațele tatălui ei, care la rândul lui se sprijină, cu guler tare și mustață, de zidul de piatră. Se vede că începe să chelească, se văd câteva riduri. Mama bunicii poartă părul strâns într-un fel de coc, schițează un zâmbet forțat undeva între ceea ce ar trebui să fie bărbia și ceea ce ar trebui să fie nasul. Se văd pupilele, care seamănă cu cercurile de plastic cu care ne
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
fundalul s-a șters. Nici o dată pe verso, nici un cuvânt cu cerneala aceea violetă cu care scriu defuncții, cu trăsături îngrijite și groase. Nimic altceva decât o fetiță de cinci sau șase ani ținută în brațe de tatăl ei, pe când mama ei stă aplecată asupra lor, cu mâini lungi, rochie largă, cu o pieptănătură pe care timpul a estompat-o. Într-un colț de sus, un dulăpior de cămară, o tindă. O cămară. Nu, o tindă. Ori nici cămară, nici tindă
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
are printre colegii de breaslă reputația de a fi „dintre toți cel mai competent în materie” - apreciere împărtășită și de mai marii săi pe linie ierarhică. „În vârstă de 40-45 de ani” (...) „e flăcău, stă cu soră-sa și cu mama lor, în Dobroteasa”. Comportamental, se prezintă ca „un tip de urbanitate”, chiar dacă, periodic, mai încurcă traseul prin oarece localuri de noapte „după cunoscutu-i obicei la luarea lefii”. Cam atâta știm despre omul care, în debutul nuvelei, se află împreună cu
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
fur Gestaltung und Kunst din Zürich. Tot o absolventă a școlii de film de la Zürich este și Anna Luif, realizatoarea filmului “Little Girl Blue”, - Sandra și Mike, o primă iubire la 13 ani, complicată de ecourile iubirii de tinerețe ale mamei băiatului cu tatăl fetei. Ar fi putut deveni o melodramă, dar Anna Luif, aflată la debutul în lung-metraj, aduce și dezvoltă aici toate acele calități care au făcut ca filmul său anterior, “Summertime”, să fie unul dintre cele mai premiate
SOLOTHURN 2004: povești elvețiene și povești românești by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13170_a_14495]
-
cu găleata, banchetul sub formă de chef pe deșelate, riscul sintetizat în formula „ce-am avut și ce-am pierdut”. Simțul demnității băiatului de cartier are două repere: „Ce, bă, faci mișto de mine?” și „Bă, nu te lega de mama, tu-ți morții mă-ti, că te termin!” Îi place să fie popular printre cei care au același cod al onoarei, dar pe cît posibil deasupra lor, fiindcă are sînge în el. Pentru că a pornit de jos și a agonisit
Fenomenul Becali by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13202_a_14527]