KorAP: Find »[drukola/base=mană & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...30 31 32 ...79 >

1,974 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249

spus: galerie, ca să se Înțeleagă despre ce este vorba, În realitate casa avea ce avea: pridvor, prispă, cerdac, verandă, Însă nu i se spunea: prispă, nici pridvor (slavisme țărănești); și nici: cerdac (cu, eventual, geamlâc) - turcism târgoveț. Casa noastră din Mana avea (, domnilor, ) calidor. Deși tata Îmi explicase, doct, ca un Învățător de țară ce era, «de unde, pe unde ne-a venit cuvântul» (de la francezi, prin ruși); deși mai târziu, la Universitate, acceptasem evidența lingvistică: francezul corridor (numind coridorul, culoarul nostru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
obrazul Îi scăzuse, involuase, căpătând trăsăturile unui nou-născut. Treisprezece luni mai târziu Îmi venise Filip, ca toți nou-născuții, cu obraz de babă - dar nu al oricăreia, ci al mamei, la ducere. Așadar, de mână, din, În, spre calidorul casei din Mana: buricul pământului. Osia lumii. CASA Am spus: „casa părintească”, deși nu era proprietatea părinților, ci a statului, a satului, constituind o aripă a școlii. Să fi spus: „casa natală”? - nici așa: m-am născut În zorii zilei de 2 octombrie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
de pe urmă!, a râs tata. Hai să zicem că am zăbovit cu plecatul În primul refugiu și din pricina casei. - Care casă? Dar noi n-aveam o casă a noastră! - Cum, n-aveam?, s-a supărat tata. Dar școala? Școala din Mana, făcută de noi, cu mânurile-istea? A, da: școala... Îmi aminteam. Vreau să spun: Îmi readuceam aminte ce-mi tot spuseseră mama, tata, Moș Iacob, Mătușa Domnica despre acel moment. Moment pe care eu nu-l Înregistrasem ca lumea, fiindcă nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
mobila... -, iar mamei: Mergem, mergem, numai o raită să mai dau primprejurul casei și mă duc să caut un om cu chirie... Numai o raită și mă duc după un cărăuș... Numai una și plecăm... Stau În calidorul casei din Mana. Și văd: Îl văd pe tata cum dă Încă-numai-o-raită și Încă-numai; O văd pe mama cum scoate din casă În curte valize, baloturi, pachete, lucruri neîmpachetate, neînvalizate, neîn’, nimic. În curte. Îl văd pe Moș Iacob cum o ajută În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-ați vinit, daraghie tavarișci, obștea m-o trimăs de să vă spui, de la inimă, că muuuul’ v-am mai așteptat! D-amu, că tot aț’ vinit, fiți bineveniț’! Și să știți: n-am fost premare, numa oleacă de delegat, că Mana noastră-i cătună, nu-i comună, de să aibă premare; ’al doilea, să știți: n-am fost delegat de bunăvoia mea, de nevoie-am fost, m-o’ pus Românii cu de-a sila - că de nu, la ocnă mă trimete

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
pentru temelie fusese strivit de o surpare a chetrăriei. Pantelimon Severin Îl chema. Deși trecuse de șaptesprezece ani, la intervențiile repetate (și Înflăcărate) ale tatei, obținuse dispensă de vârstă ca să intre la școala Normală din Orhei. Desigur, după studii, În Mana noastră avea să se Întoarcă, deci la școala lui muncise la curățatul terenului (cu tot cu bojdeuca În care mă născusem), la săpatul temeliei, la făcutul cochileților. Și la scos piatră din coasta unui deal din apropiere... ...Simțindu-se vinovat de moartea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
cere Înzidire». Așa că Îl Înmormântaseră după datină, iar din a patra zi veniseră și mai numeroși la lucru, la școală. După nefericita Întâmplare, prin rapoarte, cereri scrise, tata se adresase Inspectoratului “În numele locuitorilor”, rugând să aprobe ca Școala Primară din Mana să se numească: „Pantelimon Severin”. I s-a răspuns că «propunerea este lipsită de temei, Întrucât persoana cu acest nume nu se ilustrase În vreun fel În opera de luminare a poporului». Mănenii Însă aveau părerea lor despre „persoanele care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
Înșiși deveniseră pantelimoni, iar după câțiva ani de la Întâmplare, nu doar pentru că „frecventau Pantelimonul”, ci și pentru că trei sferturi dintre băieții născuți după moartea „persoanei” fuseseră botezați: Pantelimon (apăruseră și fete: Pantelimoana); când s-a Înființat Straja Țării, străjerii din Mana Își ziceau, firesc: pantelimoni, iar unii părinți glumeți vorbeau de Pantelimoana Țării. Mama pretindea că, la nașterea mea a trebuit să se lupte cu tata ca să nu fiu botezat Pantelimon, tata Însă neagă, zice că nu el, oamenii din sat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
dar noi am găsit o ruină, vecinii azvârleau În curtea ei gunoaiele, trecătorii Își făceau nevoile. Nu numai tufele de soc crescuseră mai Înalte decât acoperișul, dar și cele de boz, de ștevie, de brusture. Când am sosit noi la Mana, am Închiriat o odaie la Severin, tatăl lui Pantelimon: ziua era sală de clasă, noaptea locuință. Sub ruși satul nu a avut patru ziduri care să se cheme școală, cei vreo trei-patru știutori de carte Învățaseră „moldovenește” cu popa (românește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
roman». Nu m-a lăsat să termin ce Începusem. Nu mă credea - și s-a supărat pe mine: de ce Încercam să-l mint? Pe el, prieten al meu? De ce voiam să-mi iau jucăriile Înapoi? Stau În calidorul casei din Mana. Privesc spre locul dintre poarta mare și portiță, acum neted ca În palmă, șlefuit, lustruit, dichisit - ca o curte de școală ce este. Știu (acum) că acolo a fost ruina pe care tata nici bojdeucă nu voia să o numească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
fac eu, cu mânurile mele, o casă - din cuvinte. Ei, cum ! După rețeta covrigului (care se confecționează Învârtind aluatul În jurul unei găuri date), Învălătucesc și eu cuvinte de-jur-Împrejurul calidorului. Calidor, fecior de Bohr... SATUL - Când maică-ta a alcătuit monografia Manei, a coborât... - sau a urcat - În timp până la... Ia să te văd: cât? Până la cine..? - Până la inevitabilul Ștefan, zic. Nu poți sta de vorbă cu un basarabean fără ca, de la a doua propozițiune să nu-ți spună că el e „răzeș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
prea avem istorie, nici pe aceea, puțină, nu ne-o cunoaștem. Află, logofete, că „inevitabilul” confirma, prin acele hârtii, acte, o situație; o stare care dăinuia de pe timpul stră-stră-moșilor și ai lui și ai răzeșilor de rând. Vorbeam Însă de Mana - satul exista, cel puțin ca nume, de pe timpul lui Petru I... - Un secol și ceva, nici măcar și-jumătate? - Nu vorbesc de Petru al Rușilor, țarul, lua-l-ar benga - din pricina lor ne-au Îngenuncheat definitiv Turcii și ne-au impus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
o mărs ghinișoru’... Nu prea, nu. Deloc nu ne-a mers. Soarta satului nostru este pilduitoare: menționat În documente Încă din a doua jumătate a secolului al XIV-lea (și, fiind o danie către mânăstire, exista de mai multă vreme), Mana a rezistat, renăscând din cenușa tuturor arderilor, a jafurilor, a trecerii tuturor „trecătorilor”: Tătari, Polonezi, Lituanieni, Turci, Suedezi, Cazaci, Ruși... Însă ceea ce nu izbutiseră focul și sabia năvălitorilor, ceea ce nu reușise armia rusească (cea care zicea că pornește războiul-sfânt Împotriva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
ortodoxe, pravoslavnicii ocupanți ezitau să le dea unui papistaș); cum țăranii moldoveni de la noi nu cunoșteau șerbia - nici cuvântul, ei știindu-se de când se știau: răzeși, dacă nu: mazili, Italianului cu pricina i s-a dăruit, prin ukaz, un sat: Mana. I s-au dat “ În folosință veșnică, lui și urmașilor lui”, nu doar pământul (ogoare, fânețe, vii, pășuni, păduri, iazuri); nu doar, să zicem: „pământul de sub case” - ci, după modelul rusesc (nu devenise acea jumătate de Moldova gubernie, botezată: „Bessarabia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
s-a apucat Talianul să-i Învețe pe servitorii de la curte Pater Noster - În latinește, se-nțelege. Erezia papistășească i-a atins (la suflet) pe pravoslavnici. Din această pricină Sârdaru Ali (să-l fi chemat Sardelli?) a dispărut de pe coclaurile Manei, ca stăpân. Îl locul lui a apărut (vorba vine: i-a venit doar numele, purtătorul n-a pus niciodată piciorul pe moșie) un alt Mare Rus, cum Îi zicea Moș Iacob care mai zicea că trebuie să fi purtat numele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
un alt Mare Rus, cum Îi zicea Moș Iacob care mai zicea că trebuie să fi purtat numele: Volfgang Ludvigovici Șmit; sau Guido Cezarevici Aspramontov - dacă nu cumva Jeanjac Jeanjacovici Dupontov... De aceea, când - după 1918 - „Bessarabia” a devenit: Basarabia, Mana era un... sat-nou cum Întâlneai cu zecile În Bugeacul colonizat, Însă pe care le numărai pe degetele unei mâini În Codru și În Țara de Sus (adică În centru și În nord). Locuitorii Manei: foste suflete, slugi, aduse din Rusia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
după 1918 - „Bessarabia” a devenit: Basarabia, Mana era un... sat-nou cum Întâlneai cu zecile În Bugeacul colonizat, Însă pe care le numărai pe degetele unei mâini În Codru și În Țara de Sus (adică În centru și În nord). Locuitorii Manei: foste suflete, slugi, aduse din Rusia, foști rătăcitori prinși, siliți să se fixeze. Ce o intriga pe mama: deși, În majoritate de origine rusă, Mănenii nu știau rusește, bestecăiau câteva cuvinte, expresii, prinse la armată, la târg - Însă... bine românizate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
armată, la târg - Însă... bine românizate; și nu mai multe decât Românii. Și, cu patru-cinci excepții (printre acestea: Moș Iacob și Severin), analfabeți. Mama zicea: «Profund analfabeți». Între Unirea din 1918 și momentul În care părinții mei ajunseseră Învățători În Mana, multe lucruri se schimbaseră În bine - În provincia Basarabia, În orașe, În celelalte sate - Însă nimic sau aproape nimic În Mana. Bine-bine, moșia ultimului Mare-Rus fusese expropriată, primiseră și Mănenii pământ («de la Averescu!», se hlizeau ei, de parcă generalul li-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
Severin), analfabeți. Mama zicea: «Profund analfabeți». Între Unirea din 1918 și momentul În care părinții mei ajunseseră Învățători În Mana, multe lucruri se schimbaseră În bine - În provincia Basarabia, În orașe, În celelalte sate - Însă nimic sau aproape nimic În Mana. Bine-bine, moșia ultimului Mare-Rus fusese expropriată, primiseră și Mănenii pământ («de la Averescu!», se hlizeau ei, de parcă generalul li-l Înmânase dimpreună cu o strângere de mână - așa-i când ești «basarabean de-al nostru, din Babele, Ismail») - dar ce folos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
pân-o-nveți - și tot te poticnești la șapte-ori-opt! Ei, da: libertatea ca tabla-nmulțirii: se Învață Încetul cu Încetul, greu - se mai uită, se re-Învață... - Bine, măi Ioane - zicea tata că zicea, În primii lui an de apostolat În Mana - ai primit la Reformă și cinci hectare de arabil ca untul - de ce-ți bați joc de el? De ce nu-l lucrezi? - Cum nu-l lucrez, domțători’?, zicea tata că zicea Ion acela. Am pus o postată cu pâne, alta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
la umbră, pe prispă..., zice tata, cu ciudă și râzând și el. Nu știu cine-i acel Ion, dar știu că putea fi oricine - În afară de Moș Iacob (care nu lucra deloc, el fiind premarele satului) și de Severin - „venetic”, adică venit În Mana dintr-un sat răzășesc de pe Răut, după 1918, tocmai, ca să capete pământ mai mult: «lucra ca mașâna», după unii; după alții «robotea ca on prost, doar n-a să ieie pe lumea cealaltă mai mult ca noi...» - Oricum, acel Ion

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
ce mai rămăsese din el, după trecerea frontului... N-ai apucat perioada lor de aur. După Ocupație, apoi după Liberare, chiar dacă au continuat să pună harbuji, nu s-au mai ținut de prepeleacuri atât de... - ... Înalte - În caietele cu Monografia Manei, mama desenase câteva, notase dimensiunile - e adevărat că al lui Blănaru avea peste douăzeci de metri? - Douăzeci? Cât o casă cu șase-șapte etaje? - Atunci zece. Mama povestea că, prima oară, când v-ați dus la Mana... - Prima oară? Uite cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
În caietele cu Monografia Manei, mama desenase câteva, notase dimensiunile - e adevărat că al lui Blănaru avea peste douăzeci de metri? - Douăzeci? Cât o casă cu șase-șapte etaje? - Atunci zece. Mama povestea că, prima oară, când v-ați dus la Mana... - Prima oară? Uite cum a fost: venim noi pe șosea, dinspre Orhei, eu la pedale, ea pe cadru... - Stai, omule, intervine mama. Ia-o mai din urmă, că la amintiri nu ne grăbește nimeni - mai ales că atâta ne-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
Hai să trecem la Inspectorat! Când am cerut noi cea mai grea școală din județ - spune tu, mai departe. - Zice revizorul: Fiindcă sunteți elemente bune și mai ales curajoase, vă dau, nu cea mai grea școală, cel mai greu sat: Mana!» Ziceam noi: «Mana, sat greu? Dar e aici, la zece kilometri de Orhei, nu poate fi mai greu decât cele În care am funcționat până acum...» «De asta vi-l și dau», zice revizorul. Când o să vă speriați, să n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
la Inspectorat! Când am cerut noi cea mai grea școală din județ - spune tu, mai departe. - Zice revizorul: Fiindcă sunteți elemente bune și mai ales curajoase, vă dau, nu cea mai grea școală, cel mai greu sat: Mana!» Ziceam noi: «Mana, sat greu? Dar e aici, la zece kilometri de Orhei, nu poate fi mai greu decât cele În care am funcționat până acum...» «De asta vi-l și dau», zice revizorul. Când o să vă speriați, să n-aveți de-alergat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]