867 matches
-
sfat de adevărat unchi: „Ține-te de patrulare, fiindcă Parker așa a ajuns șef. Urcă În ierarhie prin metode administrative, căci n-ai prestanță de comandant“. — N-ai deloc simțul umorului. Și nu poți scăpa de bicicletele alea de pe nas? Mijește și tu ochii. În afară de Thad Green, nu mai știu nici un polițist care să poarte ochelari. — Dumnezeule, ce dor ți-e de poliție! Cred că dacă ai putea să renunți la Exley Construction și la un salariu de cincizeci de mii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
era de tot rahatul. Costume frumoase, care te făceau să te uiți de două ori la dezgustătoarele activități homo. Instantanee artistice cu orgii. SÎnge ilistrat cu cerneală roșie, trupuri care se Împreunau pe deasupra cuverturilor, fotografii care te făceau să-ți mijești ochii ca să poți vedea formele feminine ascunse cumva de goliciunea excesivă, și tot spectacolul ăla extravagant al organelor sexuale expuse te făcea să vrei să vezi femeile pur și simplu goale. Rahatul ăla era pornografie făcută pentru bani, dar pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Înainte de Nite Owl. El i-a zis ceva de genul „Obișnuiește-te să-mi spui «Duke»“. Polițistul v-a arătat niște fotografii, dar nu l-ați putut identifica pe prieten. E adevărat? Citiți asta și spuneți-mi. Ea citi rapid, mijind ochii, ca să-i ferească de lumina soarelui. — Dar mi-a zis că e polițist, nu detectiv particular. Ce mi-a arătat el erau poze de la poliție și nu e vina mea că nu l-am identificat pe iubitul lui Susie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
fiecare noapte, pentru că de foarte multă vreme se obișnuise să își plimbe gândul cât mai repede spre alte lucruri, care să n-o amărască. Deși n-avea de ce s-o amărască ceva, era mândră de tot ce făcuse întotdeauna. Își mijea ochii, încercând să distingă și luminițe mai îndepărtate, o lasă privirile, semn rău. Respiră adânc, ținându-și cu palmele amândouă umerii reci, treci înapoi în pat înainte să începi să dârdâi! Acoperită până sub nas cu plapuma, ghemuită să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să spună mai întâi? Cum să spună mai întâi? Al patrulea cerc Starea de teamă și de neliniște n-o părăsi nici după două săptămâni de stat acasă. Se ridica din pat cu greu și se urmărea zilnic în oglindă, mijindu-și ochii îndelung asupra chipului slăbit, reflectat ușor tulbure. S-a schimbat atât de mult? Mințea oglinda? Încerca să se poarte firesc, ca și cum nimic nu se întâmplase. Nimic deosebit. Dar în fiecare noapte o pătrundea un fior rece, din senin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
disperarea, azvârlea cearceaful cu care se acoperise, bâjbâia pe măsuța rotundă după pachetul de țigări și brichetă și ieșea pe balconul-terasă trăgând fumul adânc în piept, ridicându-și privirea spre puzderia de stele care pulsau ca niște crustacei mărunți, își mijea ochii spre luminile albe, roșii și albăstrii întinzându-se până departe peste oraș precum centuri succesive, mult dincolo de cartierul în care copilărise și în care o prinsese, ea mai înspăimântată decât oricine, războiul, și în care, mai ales, își văzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
aerul timid și arogant. Anca Voican, mică de statură, înălțată pe tocurile ieșind de sub pantalonii și tunica negre în care se îmbrăca serile, cu părul pe jumătate argintiu de curând scurtat care-i da o înfățișare de amazoană în vacanță, mijindu-și privirile mioape, cu ceva rece și distant în întreaga ființă, încât femeile o bănuiau de prefăcătorie. Radu Dascălu, șeful lor de curând ridicat în funcție, un brutal ascuns sub o înfățișare de blajin, abil, indescifrabil, alunecos, ca un pește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
în dumneavoastră. Nu este permisă, tovarăși, abdicarea de la norme! Și a continuat încă multă vreme, pe același ton, admonestându-ne când părintește, când aspru-moale, cu unduiri, suișuri și coborâșuri ale vocii exact în ritmul în care-și bălăbănea mâinile lungi, mijindu-și ochii mici, dar bulbucați, cu pleoape înroșite și umflate, străduindu-se să-și îmbrace gândurile în vorbe cât mai frumoase, să ne cucerească, dar să ne și convingă, în același timp, prin lozinci sau vorbe aspre sau amenințări directe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
poate că sugeraseră odinioară străfunduri promițătoare, dar acum păreau că se apără, se izolează de lume. Dar în același timp era o față onestă, o față în care puteai avea încredere. Și dacă priveai dincolo de această față, ce vedeai? Am mijit ochii în lumina amurgului de afară. Nu vedeai mare lucru. Se aprinseseră câteva lumini răzlețe de-a curmezișul curții și bolboroseala înăbușită a televizoarelor și a aparaturii stereo ieșea prin ferestrele deschise. Era o seară de august înăbușitoare, absolut tipică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Ticăloșii! Graham mă privi uimit. — Ce s-a întâmplat? Inițial, n-am putut să răspund; stăteam și-mi rodeam unghiile. Apoi am spus: — Vână, asta am scris. Nu are vână.. Luă ziarul și studie din nou propoziția. Un zâmbet îi miji pe față. — A, vână... Apoi zâmbetul se transformă în chicoteală, chicoteala în râs și râsul se dezlănțui în hohote asurzitoare, demente, de nestăpânit, care o aduseră în cameră pe Joan, venind fuga din bucătărie, dornică să participe la veselia noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Dar vor lipsi o zi, două. Era singură: absolut singură. Amândoi eram singuri. Masa din camera mea de zi era încă aranjată pentru cina cu lumânări; am strâns totul și apoi am urmărit cum zorii primei zile a Anului Nou mijeau firav peste Battersea. Când s-a luminat bine, m-am gândit să fac un duș, dar am ales până la urmă două cești de cafea tare. Perspectiva de a aștepta încă trei ore mă înspăimânta. M-am gândit la mama și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
crezi despre noi. Nu m-ar suprinde dacă ne-ai atras aici ca parte a unui plan dement. — V-am atras aici? Cum aș fi putut face asta? Doar nu mă acuzi și că am organizat moartea lui Mortimer? Thomas miji ochii și se întoarse spre Phoebe. — Poate aici intervine domnișoara Barton. Phoebe râse furioasă și spuse: — Cred că glumești. — Mi se pare logic, spuse Roddy. Știu precis că poartă pică familiei. Și hai să ne gândim așa: ea și Owen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
pe limbă, simți o fleșcăială cauciucoasă și gura i se umplu cu un gust înfiorător, a cărui virulență n-o mai cunoscuse până atunci. — Isuse Cristoase! strigă el și scuipă. Începu să icnească violent. În clipa aceea, se făcu lumină. Mijind ochii ca să se ferească de apariția bruscă a luminii, îi trebuiră câteva secunde pentru a identifica obiectul pe care tocmai îl scuipase și care stătea acum pe masa din fața lui. Era un ochi pe jumătate mestecat. Perechea lui îl privea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
intervalul scurt pe care Helen Îl petrecuse În apartamentul Juliei, se goliseră aproape de tot. Mai trecea cîte un taxi sau un camion din cînd În cînd - păreau asemenea insectelor negre, tîrÎtoare, În Întuneric, cu trupuri lucitoare și fragile și ochi mijind, infernali. Și trotuarele erau aproape golite, iar Julia mergea repede pentru că-i era frig. Helen simțea - de parcă Îi apăruseră simțuri noi În noapte - greutatea și apăsarea brațului și mîinii ei, apropierea feței, umărului, șoldului, coapsei, mișcarea și ritmul pasului ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
cu fructe uscate, dar mimau orgasmul. Acum ne descurcăm cu orgasmele, dar trebuie să „mimăm“ plăcințelele. Și cică ăsta e progres. —La naiba. Unde a ascuns Paula sita? —Kate, ce Dumnezeu faci? E ora două noaptea. Richard stă În ușa bucătăriei mijind ochii din cauza luminii. Rich cu pijamaua lui Jermyn Street care În urma spălării și uscării În uscător a fost redusă la o mărime pentru copii. Rich și tonele lui de bun-simț englezesc și de bunătate enervantă. Richard cel molcom, cum Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
am aprins-o. 7. Un atac pe balcon — Doctor Hamilton? În genunchi În fața mea, cu părul despletit și răvășit peste bluza sfîșiată, era tînăra doctoriță care venise la Înmormîntare Împreună cu Hennessy și Bobby Crawford. Păru surprinsă să mă vadă și miji ochii cam cruciș, de parcă Încerca să cuprindă dintr-o privire toți cei patru pereți și pe mine stînd pe pat. Dar Își reveni iute, buzele i se conturară ferm peste dinți și privirea Îi căpătă lucirea feroce a unei pume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
înșelase, fără doar și poate. Altfel, cum ar fi putut să-și explice îmbrățișarea ei nocturnă cu tânărul ăla foșnitor, cu mutră de boxer, care i-ar fi putut fi fiu? Se dădu jos din pat și deschise larg fereastra. Mijeau zorii. Cerul se pregătea de o nouă zi cu un veșmânt cețos, destrămat din loc în loc de stângace scrijelituri violete de nori, ca în desenul neisprăvit al unui orb. Inspiră cu nesaț aerul ușor sărat, care îl învălui cu neașteptată blândețe
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
-l binevoitor din ochi. Bobo tresări și își întoarse privirea spre el. Era o pândă mută, alarmată, în privirea lui cercetătoare. Era un licăr neașteptat în cenușiul ei zgrunțuros. — Care din fete ți-a căzut cu tronc, eh? continuă Eduard, mijindu-și ochii cu un surâs complice. N-am vorbit de fete între noi pân acum și rău am făcut! Hai, zi-mi și se rezolvă! Dau un telefon și te-așteaptă acasă când te întorci, te caută ea, îți promit
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Te aș-tep-tam! Privirea lui cenușie, atât de asemănătoare cu a fratelui său încât pentru o clipă Clara avu senzația că se uită în ochii lui Eduard, avea un anumit farmec printre pleoapele pe jumătate căzute. Ai fi zis că-și mijea ochii pentru a vedea mai bine, pentru a pătrunde cu vederea acolo unde nu se putea pătrunde. Clara se scutură ca dintr-un vis. Nu, în fața ei nu era Eduard. — Cum așa? se burzului ea, indignată. Ți-a dat de
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
uitându-se cu coada ochiului la picioarele ei cu pielea foarte netedă. Are o piele, ca de mătase, conchise el cu hotărâre. Apoi își ridică privirea spre chipul ei blond, trandafiriu și cu un ușor puf de aur, ce-i mijea deasupra buzei superioare. Constata că Melanie avea în intenție confesiunea, fiind luată de pofta mărturisirilor, ca de o vâltoare. Cu un mare efort de voință, reuși să nu o întrebe: Copilul adus din deportare erai tu, Melanie, nu-i așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
fi uitat deschisă fereastra... Palpitând molatic, flăcările din șemineul cu horn clădit din pietre îi dauriră ușor trăsăturile în nuanțe jucăușe de cupru. Parcurse încet drumul pe dinaintea fațadei bibliotecii, culegând absent, de pe cotoare nedeslușite de tomuri, scăpărări de litere ce mijeau cabalistic prin negura încăperii. Mai făcu un pas înainte, spre fereastră. Se încrucișă cu reflexele indecise ale oglinzii de Murano, care separa spațiul lumii reale, camuflat în obscuritate, de tainele virtualei lumi din spatele ei. Prin fereastră, ar fi putut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
madam’ Melniciuc fusese înzestrată cu câteva monturi de excepție și, cum nici o pereche de încălțăminte nu părea croită pentru problema ei, se descălța din primele minute. Îi contemplai sandalele sau pantofii moleșiți, fără toc, parcă scoși din mașina de spălat: mijeau de sub catedră, în timp ce femeia lucra de zor, cu spatele la clasă. Era momentul mult așteptat. Sub comanda lui Mihnea, Cătălin deșuruba mistrețul prins în perete, în timp ce Andrei și Cezar îi topeau părul cu bricheta. Fetele chicoteau, de la banca a patra în spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ce-mi trecea prin minte, ba chiar m-am extaziat zgomotos, în ton cu băieții: „Mamă, ce bună e!“ sau „Da, moșule, are meserie!“ Erau simpatici bărbații ăștia-n devenire, cu pantaloni scurți cu bretele, prin care de-abia le mijeau smârcurile. Își imitau tații sau vreun unchi alcoolic, vorbind puternic, muncitorește; la ora patru, când ieșeau părinții de la serviciu, fugeau să-și facă temele la „Citire“ sau „Aritmetică“. Intrau la apă monstruos, se micșorau în drumul dinspre maidan spre casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dresurile groase, apăreau ghetuțele de fetru, ca niște ghiulele prinse de glezne; spre deosebire de Sebastian, feminitatea lor băiețească îmi displăcea. Nu suportam nici gestul cu șuvița aranjată delicat după ureche, până când părul nu se mai dezlipea de cap, iar urechile rămâneau mijite pe-afară, ca antenele lui Dr. Spock. Îl observam zilnic, când la studenți, când pe televizor, la emisiunile culturale; parcă generații întregi purtau lupte grele cu chica, silind moațele să se răsucească sub colțurile gurii. Mă scoteau din sărite și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de primire, nici dispozițiile dumneavoastră... Însă de-abia am coborât din tren... am sosit din Elveția... Generalul era cât pe ce să pufnească în râs, însă se gândi că nu se cade și se abținu; apoi se mai gândi, își miji ochii, își măsură încă o dată musafirul din cap până în picioare, după care îi arătă repede un scaun, se așeză și el puțin pieziș și se răsuci nerăbdător spre prinț. Ganea stătea în picioare într-un colț al încăperii și sorta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]