820 matches
-
fiind un rezultat negativ. Criticile față de acest efect al globalizării au fost atât de vehemente pentru că uniformizarea se manifestă în toate aspectele vieții sociale, materiale sau nonmateriale. Omogenizarea presupune uniformizare, standardizare, estomparea diferențelor semnificative. Ea înseamnă, in extremis, a trăi mimetic, în stilul "civilizației Borg". Acest chip al globalizării arată o creștere a interdependenței în defavoarea autarhiei, și a alogenității în defavoarea autohtoniei. Omogenizarea înseamnă o lipsă a stilului sau, mai degrabă, a stilurilor și o ștergere a identităților. Omogenizarea înseamnă Coca-Colonizare în
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
conform căreia societățile stimulate să se modernizeze prin adoptarea unor forme superioare de civilizație în detrimentul formelor de viață, trăire și sensibilitate autohtone, tradiționale 2, sunt condamnate la sterilitate și stricăciune. Practic Maiorescu, alături de alți junimiști Eminescu, Carp ș.a. -, denunța caracterul mimetic și antitradițional al direcției noi din cultura românească, ce pe termen lung, nu putea avea efecte benefice la nivelul societății (vezi și Bădescu, 2004(a):40-41). Dacă autohtonismul își găsește în Maiorescu un reprezentant de seamă, proiectul sincronismului modernizator are
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
dată de înlesnirile unei atari soluții contemplative. Da, numai că junele computerman știam bine asta e un foarte dotat desenator. Ei, aici e-aici. O dată cu schimbarea lumii, feței lumii moderne, și artele vizuale, și ele, s-au schimbat, poate prea mimetic după gustul meu (și nu numai), mimînd apăsat manfișismul general și producînd, ele însele, soluțiile cele mai rebarbativ manfișiste. Doar pentru a atrage atenția, de cele mai multe ori, doar pentru asta. Dedesubt aflîndu-se, nu? vidul lipsei de vocație. Excepțiile puține, dar
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
parcurge drumul inițierii și etapele de purificare, pentru ca la final să acceadă la statutul de voievod sau de sfânt). Aceste conglomerate simbolice cristalizează în imaginarul colectiv registrele existenței, aflate sub dublul semn al valorificării lor posibile, pozitive și negative. Funcția mimetică (icastică) a imaginației ajută, pe de o parte, în memorarea experienței cotidiene, a vieții private în raport cu cea publică; pe de altă parte, duce la configurarea reprezentărilor puterii și ale eroicului. În ambele situații, comunitatea își fixează prin ritualuri și creații
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
lumii perceptibile, și ale lumii imaginare, reguli care, în cele din urmă, duc la narațiunea identitară amintită mai devreme și la ierarhia rolurilor și a unităților spațio-temporale în care ele se manifestă. Imaginarul nu este pentru realitate reflectarea ei pur mimetică (din oglindă); totuși, în urma analizei discursului medieval privind configurarea relațiilor dintre unitățile lor semnificante, se poate spune că anumite principii și norme sunt comune celor două lumi. Spre exemplu, în stabilirea ierarhiei simbolice a locurilor, pentru că palatul și biserica domină
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
aceste observații ale lui Jacques Le Goff, prezentate în prefața volumului său, Imaginarul medieval? Mai întâi, am putea spune că reprezentarea este un tip de interfață de ordin mental între realitate și imaginar. Ea e produsă de imaginația "icastică" (sau mimetică, pentru că ea are ca referință mai ales perceptibilul), de imaginația "iconică" (sau simbolică - prefigurează sacrul definit de dogmă, "non-perceptibilul non-fantezist", divinul) sau de fantezie (imaginația "onirică", ars combinatoria, arta hibridului, a fantasticului popular creștin etc.); ea poate fi condusă către
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
semnificației informațiilor din cadrul mentalului colectiv intervin asupra reprezentării (ca schemă) trei tipuri de funcții imaginative − le definesc ținând cont de accepțiunea lor din perioada medievală, dar înscrise într-o veche tradiție antică (Ferraris 10-12) -, și anume: a. imaginația "icastică" sau mimetică (referința ei o constituie perceptibilul, dat sau posibil); b. imaginația "iconică" sau simbolică (figurează și ceea ce nu e perceptibil, dar nu e nici fantezist, adică divinul și sacrul interpretat dogmatic); c. fantezia sau imaginația "onirică" ("artă" a combinațiilor insolite, fantastice
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
este produsă această imagine internă ține de mecanismul analogiilor, chiar dacă sistemul nervos care o produce nu recurge la resurse creative. Memorată, conștient sau inconștient, ea rămâne latentă până când, într-un anumit cotext, acționează asupra ei funcția imaginativă și o reintegrează mimetic în raport cu referința, în structuri simbolice sau în manifestări onirice. Are, în consecință, o mare capacitate de "modelizare", conformându-se naturii obiectului și dorinței subiectului (Thomas 22), însă în absența unui suport material. Ea e o dedublare, dar, ca impresie senzitivă
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
atunci când sinele devine conștient de sine însuși și iluzia speculară se destramă, se instalează mitologia armonioasă a dublului, a fratelui geamăn, a alter-ego-ului sau a celuilalt-asemănător. Reprezentarea, schemă de reproducere a unei informații senzoriale sau intelective, posibilă cu ajutorul funcției imaginative mimetice, subiectivează referentul (obiectul), reinvestit cu semnificații chiar prin procesul de de-materializare. Studiile asupra imaginarului, subliniază Thomas, caută să identifice modalitățile operatorii prin care modelul ajunge să se confunde cu imaginea sa, iar subiectul cu universul său obiectual (23). Are
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
neașteptat posibilitatea de validare a propriilor mele "grile" de lectură. Conform teoriei (și ea) sistematizatoare a medievistului elvețian, analiza imaginarului se poate desfășura pe trei planuri: primul, al imaginii, conceptuale sau figurative, care operează așadar cu limbajul sau cu artele mimetice; al doilea, al schemelor, modelelor și tipurilor; al treilea, al formelor arhetipale (urme de memorie, izolate, vide), preluate în mituri (înțelese drept povești fondatoare), prin intermediul schemelor și al imaginilor. Zumthor ia astfel distanță de definiția dată arhetipului de către Gilbert Durand
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Sistemul conceptual pe care l-am propus nu ține însă cont de astfel de diferențe, el caută să fie un summum ordonator al noțiunilor operaționale care se regăsesc în orice teorie sau analiză a fenomenului. Nu el reprezintă în oglindă, mimetic, un mod local sau un model istoric de a gândi, dezvoltat de o comunitate sau alta, ci el este reflectat de manifestările din cadrul unei culturi sau al unui areal de civilizație. Așa cum gramatica limbii nu "imită", ci structurează și menține
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
ales-o pentru a organiza convențional unitățile imaginarului medieval local. Ele nu sunt "repartizate" în mod exclusiv unui registru sau altul, dar au o anumită relevanță în raport cu celelalte în constituirea materiei imaginative. Reprezentările perceptibilului sunt configurate mai curând cu ajutorul imaginației mimetice (icastice); manifestările sacrului sunt transpuse în imaginar mai degrabă de imaginația simbolică (iconică); pentru fenomenele care scapă logicii de constituire a realului sau a religiosului (încadrat canonic), fantezia, artă a hibridizării lumilor și a planurilor creației, este cea care redă
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
de ea) și din istoria sa duală, a afirmărilor spectaculoase în raport cu (auto)negările. În cadrul lui, imaginea nu are în sine o valoare de fals sau de adevăr, pentru că ea este un mijloc de a reda o realitate percepută (prin imaginația mimetică sau icastică), o provocare mentală (prin imaginația simbolică sau iconică) sau o viziune (prin imaginația onirică sau fantezie). Rolul ei aici este de a păstra sau a transfera o semnificație, pe o schemă particulară, prin filtrul unei conștiințe individuale sau
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
orizontal. În domeniul informației și comunicațiilor, noile tehnologii sunt motorul schimbării În domeniul politic, la fel cum au fost În cel comercial. Când densitatea activității umane trece de la un plan geografic regional la un câmp electronic global și de la schimburi mimetice, liniare și individuale la noutate, feedback și flux continuu, mecanismul de comandă-și-control ierarhic devine prea lent pentru a guverna activitățile. Statutele devin depășite aproape imediat după adoptarea lor, iar instituțiile de guvernare verticale Învechite se dovedesc a fi prea lente
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
în pahare: pauză în care nimeni nu e în stare să intervină). Totuși, Ilie Popescu nu se cantonează în obsesiile lui funerare. Ca într-o piesă de Albee, el va corcoli curînd o nouă fantasmă, obligîndu-și consoarta la aceeași gesticulație mimetică, exercițiu și întristător și derizoriu al înșelării (și pierderii) de sine. I s-a năzărit introvertitului să priponească într-un colț al odăii... un cal verde. Să-i dea ovăz, să-l țesale, mă rog, să-și satisfacă toate capriciile
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
Începe, de fapt, preistoria sociologiei ca știință. De aceea, nu tot ceea ce s-a publicat În numele sociologiei sau În zonele adiacente acesteia mai rezistă, peste timp, la severul examen al calității științifice, impus de epistemologia contemporană; unii autori obscuri, afirmați mimetic În raza de satisfacție a unor curente, nu-și mai pot găsi locul Într-o istorie a sociologiei redactată din rațiuni și cu finalități didactice. În prezent, este legitim să reținem numai ideile cu valoare de patrimoniu pe care evoluția
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
cercetătorilor J. Meyer și B. Rowan (1977) și L.Zucker (1977) inspirate de lucrările lui Berger și Luckman asupra instituțiilor. De asemenea, J. DiMaggio și W. Powell stabilesc existența a trei mecanisme de influență a mediului instituțional asupra organizațiilor: coercitiv, mimetic și normativ, completând astfel sfera conceptuală a abordărilor neoinstituționale în sociologie. Odată precizate liniile teoretice care determină și susțin concepțiile cu privire la relația dintre instituții și organizații, R. Scott schițează cadrul analitic cu care va opera pe parcursul întregului volum, stabilind ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
pe care o operează între linia vechilor națiuni care s-au edificat prin ele însele și cea a naționalismelor orientale. Orientul invocat aici nu are nimic comun cu roza vînturilor. Pentru Plamenatz, "na-ționalismul de tip oriental este în același timp mimetic și concurențial"251. Ideea se traduce prin faptul că elitele virtuale din societățile supuse diverselor forme de hegemonie de tip occidental înțeleg că nu vor putea accede la un statut dominant decît constituind o națiune proprie în care să înlocuiască
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
celui de-al doilea război mondial, revine la poezie abia în 1957, când redebutează în „Tribuna” și continuă să publice în „Steaua” și „Familia”. Nu reușește să recupereze „codurile unui imaginar” în care se impusese inițial, ci „se situează, deloc mimetic, pe sensul de adâncime al liricii contemporane” (Petru Poantă). Și prima carte, Maluri înalte, îi apare târziu, în 1974. Poezia de acum transgresează realitatea în planul sensibilului, dominată fiind de o senzualitate oarecum rafinată, într-un registru ce decurge din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289522_a_290851]
-
trebuie judecat și condamnat simbolic pentru crima sa (ca În Bufonia din Atena antică) sau trebuie să se supună unor rituri de purificare. Toate aceste sisteme ceremoniale (și reprezentările mitico-simbolice asociate) au rolul de a plasa violența sacrificială În afara lanțului mimetic al reciprocității, de a oferi substitute rituale pentru victima nevinovată a violenței malefice și de a elimina sentimentul de vinovăție pentru vărsarea de sânge. Sigmund Freud este un psiholog și Întemeietorul psihanalizei, Walter Burkert este un istoric al religiilor specializat
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
adusă acestei îngăduitoare teorii, prin ,,dialogul" cuconițelor, să pară și mai distonant, autorul precizează înainte de a-l reproduce: "Aci, desigur, am să petrec câteva momente delicioase"53. Iată cum, stârnită în mod "deliberat și nonaccidental" (Defays), surprinderea ridicolului acestei lumi mimetice prin revelarea "contrastului între aparență și esență" (E. Altherr), mai exact între fațada blazonată de High life bucureștean și remanența comportamentului și a limbajului neaoș de mahala, explică în mod concret efectul ilar ca descătușare de tensiune, dar și ca
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ordine de partid, întinate de balastul doctrinar, ci chiar în literatura exilului românesc, într-un roman cu certe calități literare și cu surprinzătoare raportări la dimensiunea satirică a caragialismului. 3.4. Modul parodic Sintagme precum "satira literară"71, "ironie livrescă, mimetică"72, "citare ironică"73,"mimotext"74 etc. încearcă să surprindă esența parodiei și avertizează că paradigma sa teoretică include, pe lângă problematica definirii și pe cea a delimitării vecinătăților și a interferențelor cu celelalte moduri ale comicului. Pentru definirea adecvată și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dobândită de parodie în postmodernism. Des invocată este evoluția paradigmelor imaginarului, urmărită de Richard Kearney, de la cea mimetică, specifică premodernismului, la cea productivă, caracteristică modernismului și la cea parodistică a postmodernismului. Interesantă este atribuirea unei imagini simbolice fiecăruia: oglinda pentru mimetic, lampa pentru productiv și imaginea reflexivă a labirintului de lentile pentru parodistic.77 De asemenea, s-a constatat depășirea stadiului de consolidare a statutului central al parodiei în postmodernismul occidental, dar și în cel incipient, românesc, înspre o fază de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
prietenii lui Caragiale, Delavrancea n-a fost scutit de înțepăturile parodice ale acestuia. Nuvela acestuia, Sultănica, este hipotextul "basmului" caragialian Smărandița, iar Dădămult, ... mai dădămult e o pastișă după Stăpânia odată a aceluiași autor. Ele dau măsura capacității de invenție mimetică a stilului lui Caragiale și a talentului său de a caracteriza în maniera idilico-sentimentală specifică sămănătorismului: Fata mamii Ilinchii era bălană, plăviță, cu părul galben-auriu ca spicul grâului copt, răscopt, tocmai cum e bun de secerat, cum e pâinea a
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
complet diferită asupra acestui soi de patriotism, perceptibil și ca manifestare a unei suficiențe păguboase și retrograde. Paradoxal, însă, deși ironia este marca cea mai elocventă a caragialismului, există relativ puține reiterări în literatura postcaragialiană, cu excepția acelor cazuri de repliere mimetică, la limita epigonismului, de pildă în unele schițe ale lui Al. O. Teodoreanu (S-au supărat profesorii, Un gazetar de rasă), care tocmai prin aproprierea procedeelor ironice acreditate de Caragiale, izbutesc decisiv să pastișeze, adică să revalorifice omagial creația înaintașului
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]