2,085 matches
-
de lăstăriș înghețat. Când, deodată, la 20-30 de pași, a apărut un lup în cale. Era o lupoaică mare cu țâțele pline. Avea niște ochi mari, cenușii, arzători care nu se mai închideau și scăpărau, trozneau ca ghinda în fălcile mistreților. În strâmtoarea aceea a potecii, n-au mai avut timp, nici unul, nici celălalt să se ferească, și nici n-aveau de ales... Cu gâtul gros, întins, ochii însângerați, privind într-o parte, cu colții enormi rânjiți, cu tot trupul vânjos
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Gheorghe TESCU 158 mare și vânjos se destinse. Și, iarăși,cu o sforțare enormă, căscă larg gura, vrând parcă să recheme viața în adâncul mădularelor lui, de unde plecase zvâcnit, fără întoarcere. Când moșierul deschise ochii, Anton trăgea cuțitul, de vânat mistreți, din țeasta lupului, chiar dintre ochi, și-l șterse de sânge în zăpadă. Apoi, fără să scoată o vorbă, slobozi câteva gloanțe în văzduh, înfiorând codrii și văile până în îndepărtatele zări. Și, cu un glas care, parcă, nu era al
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
pe un copac răsturnat și se întinde de-a lungul lui, și curând ai fi zis că a adormit cu adevărat. ...Noaptea își toarce caierul mai departe... Bufnița se aude șuierând. p Deodată, pătrunde zgomotos în râpă, o turmă de mistreți, printre ei se află și purcei, li se aude guițatul ascuțit... râsul înalță câteva clipe fruntea, dar renunță indiferent. Un fâșâit în apropiere, îi atrage atenția... era un motan sălbatic mare și voinic - dușmanul său de moarte. Pornește, după miros
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
vizuinile printre rădăcini, dar fără speranța de a gasi ceva. ...Februarie geros veni ca o vijelie. În partea de răsărit a povârnișului asupra căruia vântoasa începuse să se năpustească, nu era chip să se gasească vreo pradă, deoarece căpriorii și mistreții s-au refugiat în râpile dinspre apus, unde se puteau adăposti de vântul aspru de la răsărit. Jderul se hotărî să treacă dincolo de creastă, spre apus... În timp ce suia povârnișul prin stejărișul luminos, auzi pași.. Vâjâitul ninsorii îl împiedecă să recunoască ce
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
printre copacii doborâți de furtuni, să se posteze într-un loc cât mai potrivit. Căpriorii, poate, sperând într-o minune, și un lopătar... aveau să treacă peste marginea de sus a crestei. El le cunoștea poteca, spre izvor la adăpătoare. Mistreții o străbăteau chiar prin mijloc, vulpea și lupul ocoleau însă locurile despădurite. Privi în jur... căută un loc cât mai potrivit să se posteze. Peste pădure se așternu o tăcere ciudată, și, doar cu un piuit în surdină, timid, țopăia
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
la așteptarea asta... amintirea, că îi pregătea mereu, el, locul nadei, ajutându-l să treacă iarna mai ușor!.. Poate ! Se leagă în mintea lui, oare, imaginea persoanei lui, de hrană, așa cum orice animal își recunoaște îngrijitorul?! Căpriorii, iepurii, chiar și mistreții, învață repede să cunoască omul care le îngrijește, locul hranei și își pierd sfiala față de el. Dar, lupul?!... Această făptură neînfrânată, sălbatică, veșnic hărțuită!?... Și, totuși, altă explicație pădurarul nu găsi... * ...De zile întregi, pe Anton, îl apăsa o proastă
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
bea dar nu mai pot! Popa zise dintre ei-: -Te conduc! Când pleci...de tot?! GUVERN FĂRĂ...P. S. D. Trandafirii pierd petale, Dar nu toți, în mod discret, Doar cei cu nuanțe...pale, Câte trei prinși în buchet! VÂNĂTORUL SAU MISTREȚUL?! --Cine merită disprețul, Și oprobriu-ntregii Tere, Vânătorul sau mistrețul? --Cel ce-omoară...din plăcere! SFAT DE CONFRATE --Cu volumul de poeme, La ,,cincizeci’’! Abia acum? Sfatul meu: E prea devreme! Las’că debutezi...Postum! MAESTRUL DE COPII Cum n-
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
conduc! Când pleci...de tot?! GUVERN FĂRĂ...P. S. D. Trandafirii pierd petale, Dar nu toți, în mod discret, Doar cei cu nuanțe...pale, Câte trei prinși în buchet! VÂNĂTORUL SAU MISTREȚUL?! --Cine merită disprețul, Și oprobriu-ntregii Tere, Vânătorul sau mistrețul? --Cel ce-omoară...din plăcere! SFAT DE CONFRATE --Cu volumul de poeme, La ,,cincizeci’’! Abia acum? Sfatul meu: E prea devreme! Las’că debutezi...Postum! MAESTRUL DE COPII Cum n-a creat lucrări originale, Pictura-i nu conține poezii, De-
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
aline anii bătrâneții, se tânguia bătrânul. Puterea nu vine de la mine, trebuie să mergi să vorbești cu sora mea, Crăiasa Pădurii. Ea va putea să -ți desfacă legământul, spuse Uriașul și plecă spre marginea codrului, unde zărise o turmă de mistreți, care căutau, grohăind, jirul stejarilor proaspăt înroșiți. Bătrânul se îndreptă spre miazăzi, merse cale de două zile și două nopți și ajunse într-o poiană, unde lumina soarelui se prăvălea ca o cascadă deasupra pietrelor nemuritoare. Era o lumină care
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
se miră băiatul. Uăi, Mihai, ei n-au nevoie de tineri străini, care să le fure meșteșugul! Eu nu știu meserie? rosti amenințător tânărul, sumețindu-și mânecile cămășii albe de borangic. Eu care socot lemnele scoase din pădure, încalic harmasari, vânez mistreți? Astea-s lucruri de noi știute, băiete, hai mai bine să dau și eu amarul de grâu și să ne întoarcem acasă! Bine zici, bade, cum m-am gândit că eu voi sta închis într-o dugheană sau atelier?! Porniră
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
viața. Sângele urca, era foc și durere, înghițea aerul. Tânărul Împărat știu ce era: sângele care pune stavilă aerului, moartea. Atunci zări chipul celui de-al doilea agresor: Julius Lupus, surâzător, cu arma ridicată; probabil că astfel vedeau urșii și mistreții fața omului care îi ucidea. Și ce zâmbet! Cu toți dinții strâmbi în gura aceea mare, și ochii care spuneau: „Ești terminat!“. Gustul arzător al sângelui urca pe gâtlej; Împăratul își agită brațele ca pentru a-și face loc: lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nu mai venea; Nero era prizonier în Villa Jovis. Mintea Agrippinei era înzestrată cu clarvizuinea dată de ură, și șederea fiului ei imprudent și lipsit de apărare acolo o lăsa fără suflare. „Vânători“, scrise Drusus, molipsit de neliniștea mamei. „Îndată ce mistrețul iese la loc deschis, asmut câinii împotriva lui.“ În fiecare dimineață, familia aștepta zadarnic vești. Într-o noapte, Gajus - care dormea din ce în ce mai rău și mai puțin - își spuse că, poate, fratele lui cel mare și puternic nu avea să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
introvertit, prea pesimist pentru vârsta lui fragedă, îi mărturisi că în jurnal avea să rămână glasul lui, orice s-ar fi întâmplat: — Oricum, adu-ți aminte, trebuie să-l salvăm. Între timp, la Capri, Sejanus, ca la o vânătoare de mistreți, adusese în jurul lui Nero spioni și reușise să-i strecoare trădători în casă, încât și imprudentele discuții cu nechibzuita lui soție ajungeau la urechile lui Tiberius. Viața în vila imperială consta într-o totală dependență de împărat, respectarea maniacă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
toate astea sau le-a păstrat așa cum pui deoparte o otravă?“ Ieși de acolo cu codexul în mână; se apropie de fereastră. — Așteaptă! îl rugă Helikon. Avea instinctul unui câine de vânătoare și tremura așa cum tremură unii ogari când simt mistrețul ascuns în tufe. El însă rupse sigiliul. Codexul se deschise. Conținea multe foi netezite cu grijă, de mărimi și cu grafii diferite. Împăratul îl închise la loc. Simțea că-și iese din minți. — Nu-ți servește la nimic, nu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cercetau orice posibilă ostilitate sau complot și care erau numiți a cognitionibus, cei care adună informații. Aveau să reapară cuvinte înspăimântătare: delatio, denunțul, delator, denunțătorul, cel care te târăște în proces. De această dată însă nu erau vânați puținii populares, mistreții cu răsuflarea tăiată desprinși de turmă, ca în vremea lui Tiberius, ci se sărea la gâtul celor mai puternici oameni ai Romei. Cineva observă că în timpul domniei lui Tiberius nu putuseră protesta pentru că acesta se izolase în fortăreața de la Capri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
închis în spațiul acela îngust. Cei doi agresori se apropiau - se afla între ei. — N-o să scape, spuse Asiaticus printre dinți. Cei doi se mișcau prudent, siguri că-l prinseseră în capcană; la fel se proceda cu urșii și cu mistreții. O rază de lumină căzu pe chipul celui de-al doilea agresor: era Julius Lupus, care-și ridica pumnalul, surâzător; la fel arăta chipul celui care ucidea un urs sau un mistreț. Împăratul dădu din mâini, încercând să ajungă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
la fel se proceda cu urșii și cu mistreții. O rază de lumină căzu pe chipul celui de-al doilea agresor: era Julius Lupus, care-și ridica pumnalul, surâzător; la fel arăta chipul celui care ucidea un urs sau un mistreț. Împăratul dădu din mâini, încercând să ajungă în atriu, însă nu mai era nici o speranță pentru el, căci acolo nu se vedea nimeni. Pumnalul lui Julius Lupus intră orizontal, trădător - cum se lovește nu în război, ci în încăierări - în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de doamna Îmbrăcată În negru. Cea despre care mai toată lumea susține că ar avea o coasă În mână, că ar fi o amantă. Inutil să te pui Împotriva lumii. La peron este adus un căruț de poștă. Lângă saci, trei mistreți. Cu etichete pe care scrie: Prodexport. Tu te uiți, viu, la ei, ei se uită, Împușcați, la tine. O țigancă se pălmuiește singură prin sala de așteptare. E beată. Bufnitura tampoanelor sfarmă gerul, undeva pe linia de manevră. Cerul este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
aceea nu văzuseră ei niciodată „ce făceau ăia acolo“, cum bătrânul Silen își înălța flautul peste lâna creață a bărbii, menada își sfâșia cutele drepte și ieșea din rochie, cum lupta Hercule, și frângea cornul unui zeu al râului, dobora mistrețul, învingea uriașii și din priveliștea pozelor de pe vase rămâneam cu un gust care mă făcea să bănuiesc că ceva din acele lucruri trebuia să se afle și în prezent. În timpul unei vizite la „Strada grădinii“, cu puțin timp înainte să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
de friptură. O, mai ia una, Mark, le-am făcut crocante cum îți plac ție... piure de păstârnac cu smântână foarte grasă pentru că e o ocazie specială... am făcut un sote de morcovi cu niște nuci cajou... iar aici, un mistreț întreg umplut cu 36 de prepelițe. Poate că doar mi-am imaginat ultima bucată, deși, sunt sigură că dacă ar mai fi fost loc pe masă, Lynn ar fi continuat să aducă mâncare. Ce spectacol ați văzut deci? întrebă Harry
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
zahăr, la pahar“, dar rămâne singur cuc în pădurea întunecată, până când se întâmplă de-adevăratelea ceva. Am auzit pași sau ceva care lăsa să se bănuiască pași. Crengi care trosneau pe pământul pădurii. Vreun animal mai mare? Vreo scroafă de mistreț? Poate chiar inorogul? Oare am rămas locului și am evitat să fac vreun zgomot, s-a oprit oare în loc și acela, animal, om sau ființă fantastică, orice o fi fost cel care sau ceea ce pășea prin pădurea întunecată? A apărut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
lanul de secară trecînd pe deasupra scaunelor ca o ploaie de alice, ba se iveau și imagini acute, metafore cu adresă directă, metatext fără text, apropouri, bancuri iambice, numai că Într-o lume aflată-n vertiginos picaj invers spre culmi cu mistreți dezvelindu-și sub buza de sus colții poleiți, totul era aluzie, lunecînd spre iluzie pînă la vertij. Proces ce nu putea stîrni decît un casnic fior poetic supraveghetorilor, și ei o aluzie, un miraj, despre a căror existență am aflat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
și uneori chiar și cu scriitura plăsmuitorului Dicomesiei". Secțiunea dedicată de Viața Românească lui Ștefan Bănulescu este fericit completată de un text inedit bănulescian încredințat redacției de Sultana Bănulescu, fiica scriitorului.Este vorba de nuvela Condrat, neîncheiată, reprezentând continuarea nuvelei Mistreții erau blânzi, proiecându-ne ca și aceea în lumea fabuloasă a pescarilor din Delta Dunării. Singurătatea matematicianului În numărul din iunie al Ideilor în dialog, Horia-Roman Patapievici comentează inspirat discursul de recepție al matematicianului Solomon Marcus la Academie (membru corespondent din
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/8367_a_9692]
-
deasupra lor, și asta conta. Și unii, și alții îmi întăreau dorința de-a merge la bibliotecă și a citi cărțile lui Monciu-Sudinski, atâtea câte se mai găseau după ce fuseseră arse sau confiscate. Parcă era altfel decât în poeziile cu mistreți și căprioare din manualele cu poza rumenă a lui Ceașcă. Știam și ce mă așteaptă. Nu pupasem în fund și nu mi-era rușine să mă uit în oglindă; carnetul UTC venise pe bandă rulantă (îl primisem gata semnat), iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ei, se descălța din primele minute. Îi contemplai sandalele sau pantofii moleșiți, fără toc, parcă scoși din mașina de spălat: mijeau de sub catedră, în timp ce femeia lucra de zor, cu spatele la clasă. Era momentul mult așteptat. Sub comanda lui Mihnea, Cătălin deșuruba mistrețul prins în perete, în timp ce Andrei și Cezar îi topeau părul cu bricheta. Fetele chicoteau, de la banca a patra în spate trăznea a gaz și naftalină, iar madam’ Melniciuc, care desena fel de fel de structuri osoase la tablă, nu înțelegea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]