943 matches
-
Quercus robur), carpen (Carpinus betulus), frasin (Fraxinus), plop ( Populus), jugastru (Acer campestre) și altele. Pajiștile întâlnite la pășuni și fânețe au plante caracteristice precum păiușul (Festuca porcii), obsiga (Bromus tectorium), firuța bulboasă (Poa bulbosa), ghizdeiul ( Lotus corniculatus), iar în locurile mlăștinoase, specii de rogoz, pipirig și stuf. Este evident impactul omului în acest areal, deoarece a desființat aproape total arealul silvostepei, cat și cel al pădurii, înlocuindul cu culturi. Au rămas doar câteva petice de stepă secundară sau pâlcuri de pădure
Comuna Beltiug, Satu Mare () [Corola-website/Science/310724_a_312053]
-
noastre și observat la forarea fântânilor , la adâncime de 0,5-1 metri, suprapus peste straturi de nisip și pietriș. Câmpia Eriului are aceeași origine ca și Câmpia Crasnei. Are un aspect neted dar existența unor microdepresiuni este trădată de părțile mlăștinoase ale acesteia. Prin lucrări de drenare și desecare a mlaștinilor acestea au fost în parte lichidate. Câmpia Eriului se întinde în partea de vest a hotarului comunei care este partea mai înaltă . În această regiune este așezat satul Mihăieni și
Comuna Acâș, Satu Mare () [Corola-website/Science/310723_a_312052]
-
altele. Vegetația caracteristică luncilor râurilor este alcătuită din salcie, răchită, plop, iar malurile Sechereșei și Sforașei sunt întărite prin plantații de salcâmi. Pajiștile întâlnite la pășuni și fânețe au plante caracteristice precum păiușul, obsiga, firuța bulboasă, ghizdeiul, iar în locurile mlăștinoase, specii de rogoz, pipirig și stuf. Fauna nu este pre bogată dar merită să fie amintite insecte ce se găsesc în număr mare ca libelula, greierii, cosașul verde, lăcusta călătoare, gândacul de colorado ( care provoacă pagube culturilor de cartofi), cărăbușul
Comuna Acâș, Satu Mare () [Corola-website/Science/310723_a_312052]
-
la gura de vărsare a râului Maeander. Se pare că orașul original a fost părăsit datorită colmatării cursului principal al râului și lărgirii deltei în direcția Mării Egee. În aceste condiții, locuitorii ar fi fost obligați să trăiască într-o regiune mlăștinoasă. Este posibil ca această degradare a vetrei originale a orașului să se fi datorat defrișărilor masive a malurilor abrupte ale râului, ceece a condus la accelerarea eroziunii. Sedimentele au fost depuse progresiv la vărsarea râului în mare. Ruinele primului oraș
Priene () [Corola-website/Science/308898_a_310227]
-
metal pur. Aproximativ 87% din materialul monedei era argint. Majoritatea oamenilor din Mesopotamia preferau să călătorească pe apă, și nu pe uscat, deoarece era mai convenabil. Ei construiau bărci din stuf, și le era ușor să meargă și prin zone mlăștinoase. Mai târziu, după invenția roții, au fost folosite și carele, în special de către oamenii înstăriți Un pandantiv mesopotamian Regiunea a fost apoi ocupată de către Imperiul Persian, fiind organizată sub forma a două satrapii, Babilonia în sud, și Athura în nord
Istoria Mesopotamiei antice () [Corola-website/Science/309879_a_311208]
-
drama să poarte numele ei. O explicație științifică a toponimicului „Dorna” este greu de oferit. Dicționarul limbii române editat de Academia Republicii Populare Române în anul 1958, explică noțiunea „dornă” prin bulboană sau vale cu apă. Slavii au numit așezarea mlăștinoasă „dolină”, romanii au numit-o „durnacum”, iar la români a ajuns „Dorina”, care prin eliminarea vocalei „i” și prin rotacismul specific limbii române, a devenit „Dorna”. Prima atestare documentară a localității datează din anul 1592. La 14 mai 1600 Mihai
Vatra Dornei () [Corola-website/Science/297022_a_298351]
-
și Călanul. De asemenea răscoala lui Tudor Vladimirescu a avut mare răsunet pe valea Streiului. În anul 1760 localitatea purta numele de Puszta Kalan. În acest hotar s-a construit societatea metalurgică și în jurul ei pe un teren în parte mlăștinos, primele case de colonii muncitorești. În anul 1860, administrația Societății Brașovene de Mine și Metalurgie, avînd în frunte, ca președinte, pe Max Egon, principe de Furstenberg, iar ca vicepreședinte, pe baronul Ludwig von Habersen, a cumpărat în anul 1867 pentru
Călan () [Corola-website/Science/297036_a_298365]
-
Mine și Metalurgie, avînd în frunte, ca președinte, pe Max Egon, principe de Furstenberg, iar ca vicepreședinte, pe baronul Ludwig von Habersen, a cumpărat în anul 1867 pentru uzină din Călan, un teren de cca.180 de iugăre, în parte mlăștinos, de la Sandor Bertha, căsătorită cu groful Adam Vas. În anul 1868, a fost angajat ing.Otto Gmelin, din Germania, pentru proiectarea uzinei. În perioada 1949-1952 s-au clădit primele blocuri de locuințe și o școală de ucenici. În anul 1959
Călan () [Corola-website/Science/297036_a_298365]
-
Constantin din Ostrovița" a scris despre întâlnirea cu Vlad Țepeș: Armata otomană a reușit să avanseze, dar Vlad le-a îngreunat considerabil avansul, pârjolind terenul și otrăvind fântânile. De asemenea valahii au deviat cursurile râurilor mai mici, formând astfel terenuri mlăștinoase. Au fost pregătite capcane, săpând gropi care au fost după aceea acoperite cu crengi și frunze. Populația și animalele de ogradă au fost trimise în munți, iar timp de o săptămână armata lui Mehmed și-a continuat marșul anevoios, suferind
Atacul de noapte () [Corola-website/Science/304979_a_306308]
-
mahalale cu denumiri distincte. În partea moldovenească sunt cunoscute mahalale istorice cu nume Izvor, Capăt, Țarăni. În partea rusă Дикуль [dikul'] de la rus. "дикий" [dikij], adică loc sălbatic și Замша [zamša], de la rus. "замшелый" [zamšelyj], adică acoperit cu mușchi, loc mlăștinos cu mușchi. Celelalte denumiri au venit de la nume de străzi sau obiective, apărute după 1924. Onomastica satului este foarte variată și conține un șir de nume caracteristice spațiului românesc sau zonei balcanice în general: Albul, Cecan (Ciocan), Cojocaru, Coman, Costin
Nezavertailovca, Stînga Nistrului () [Corola-website/Science/305123_a_306452]
-
a profilului pedologic constituie cernoziomurile, în special cele levigat și argiloiluviale, cernoziomul tipic are o distribuție limitată în nord vestul comunei. Solurile cenușii tipice și molice sunt răspândite pe culmi, iar în văi s-au format solurile aluviale molic și mlăștinos. De asemenea, fragmentar se întâlnesc sol cernoziomoid tipic și mocirlă. Rețeaua hidrografică este slab dezvoltate. Satului este traversat de un pârâu intermitent. Pe teritoriul comunei sunt 4 bazine artificiale acvatice, inclusiv unul exploatat împreună cu comuna Groznita. Clima este temperat-continentală, cu
Hlinaia, Edineț () [Corola-website/Science/305166_a_306495]
-
drum spre front, ajungând la podul stricat de peste Răut, dădeau busna în sat. Țăranii erau siliți să adăpostească, să hrănească nesfârșitele torente de cavaleriști și pedestrași. Băștinașii neputând suporta această grea povară, părăseau casele, se refugiau în codrii de peste lunca mlăștinoasă, acoperită de hățișuri imense și stufării. La începutul veacului al XIX-lea în sat rămaseră numai 88 de familii. O parte din populație își găsi azil în bordeiele de la viile din codru, punând astfel temelia cătunului Sărătenii Noi. În 1803
Sărătenii Vechi, Telenești () [Corola-website/Science/305219_a_306548]
-
simt mai bine în regiunile cu ierburi înalte, luxuriante, și în zonele cu vegetație deasă, iar altele se întălnesc în regiunile de coastă și în medii urbane, adesea făcându-și adăposturile în rigole și grădini. Multe specii trăiesc în zone mlăștinoase, sau își fac adăposturile de-a lungul malurilor râurilor, dar o specie - mangusta de baltă sau de mlaștină - este semiacvatică și se întâlnește în sau lângă ape permanente, precum estuarele cu maree. Ea își face adăpostul în vegetația deasă - un
Mangustă () [Corola-website/Science/306079_a_307408]
-
Iazul Dracșani există încă de dinaintea primului război mondial, fiind realizat printr-un mic baraj de pământ, construit cu mijloace locale, care inunda o zonă mlăștinoasă din lunca râului Sitna. În anul 1925, țăranii din comunele învecinate Flămânzi (astăzi orașul Flămânzi), Lunca și Sulița s-au constituit într-o obște care a cumpărat de la foștii proprietari, frații Fischer, lacul Dracșani precum și o suprafață de pădure învecinată
Barajul Sulița () [Corola-website/Science/306118_a_307447]
-
modelat în continuare de agenți externi de eroziune precum și de acumulări torențiale și fluviatile. De asemenea, o mare influență asupra reliefului au avut-o și cele patru mari glaciațiuni. După sfârșitul acestora, o bună parte din terioriul Țării a rămas mlăștinos și sălbatic, evoluând cu timpul către o depresiune cu câteva lacuri mai mari. Astăzi, Țara Bârsei prezintă trei zone distincte: Masivul Postăvaru este alcătuit din calcare jurasice și conglomerate cretacice, având un pronunțat profil de piramidă. El înconjoară stațiunea Poiana
Geografia Țării Bârsei () [Corola-website/Science/306168_a_307497]
-
care împreună cu Irlanda de Nord, formează Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Republica Irlanda ocupă restul insulei care este a doua ca mărime din acest grup, fiind separată de Marea Britanie de Marea Irlandei. Pentru o masă de uscat relativ mică, Insulele Britanice au un relief variat, de la zonele mlăștinoase din estul Angliei și turbăriile și mlăștinile din Irlanda, până la colinele vălurate din Anglia și Țara Galilor și lanțurile muntoase colțuroase din Scoția. Irlanda a făcut parte din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei din 1800 până în 1922, când a fost
Insulele Britanice () [Corola-website/Science/304734_a_306063]
-
utilizată de către bacterii în fosforilarea și reducerea ulterioara a CO din compușii organici. Hidrogen bacteriile sunt bacterii care oxidează hidrogenul cu eliberare de energie. Sunt reprezentate de "Bacillus pantotrophus" și sunt răspândite în medii puțin aerate (gunoiul de grajd, solurile mlăștinoase, tinoavele și apele stătătoare), în care are loc punerea în libertate a hidrogenului (H) prin fermentarea celulozei și care conțin și dioxid de carbon și oxigen. Bacteriile feruginoase (ferobacteriile) sunt bacterii care oxidează sărurile feroase (Fe) în compuși ferici (Fe
Chemosinteză () [Corola-website/Science/304753_a_306082]
-
varsă niciun alt râu. La nord de Basra, în sudul Irakului, fluviul se unește cu Tigrul, formând râul Șat al-Arab, care la rândul său se varsă în Golful Persic. La Basra râul se împărțea în multe canale, formând o zonă mlăștinoasă întinsă, dar mlaștinile au fost drenate de guvernul lui Saddam Hussein în anii 1990 pentru a-i izgoni pe „arabii mlaștinilor”. După Invazia Irakului politica de drenare a mlaștinilor a fost oprită, dar rămâne de văzut dacă mlaștinile vor reapărea
Eufrat () [Corola-website/Science/304840_a_306169]
-
deosebită pe care o oferă depresiunea întărită natural, fiind apărată spre vest de dealurile împădurite ale Bucovățului, spre nord de nodul hidrografic al Jiului, Amaradiei, Raznicului și de Balta Craioviței, spre est de Dealul Vulcăneștilor, iar spre sud de zona mlăștinoasă odinioară - Făcăi, Balta-Verde, Podari, Popoveni. Aceste comunități au întemeiat așezări în zona vestică a Craiovei, de-a lungul malului stîng al Jiului (Șimnicul de sus), în zona centrală a Craiovei, la Făcăi, iar pe malul drept al Jiului, la Bucovăț
Istoria Craiovei () [Corola-website/Science/305558_a_306887]
-
își încălcase jurămîntul prin care cei doi se legaseră să nu lupte unul împotriva celuilalt. Mircea a hărțuit, în permanență, oastea turcilor. Înainte de Rovine s-au dat mai multe lupte de mică amploare. Lupta principală s-a dat în zona mlăștinoasă -Făcai, Balta-Verde, Podari, Popoveni- lîngă ruinele castrului roman Pelendava care au constituit locul întărit ("rovine"? poate "ruine" într-o transcriere sau traducere greșită) în care Mircea cel Bătrân pare să-și fi dispus arcașii. Mircea trimisese cîteva detașamente de pedestraști
Istoria Craiovei () [Corola-website/Science/305558_a_306887]
-
de pedestraști să hărțuiască oastea otomană, pentru a-l atrage pe Baiazid în mlaștini. Baiazid, recunoscut pentru atacurile sale pline de elan și curaj, care nu țineau cont de piedicile puse în cale, a forțat un atac masiv prin zona mlăștinoasă, dar cu cît se apropiau de ruine, soldații săi s-au trezit imobilizați de adîncimea crescîndă, de vegetația mlaștinii, de mîl și nămol. Românii cunoșteau culoare înguste pe care se putea merge printre smîrcurile mlaștinii și s-au retras, otomanii
Istoria Craiovei () [Corola-website/Science/305558_a_306887]
-
se afla un fierăstrău de tăiat lemne pus în mișcare de râul Colentina. El s-a dovedit rentabil pentru moșie în fasonarea lemnului pentru construcțiile din Capitală. Lacul a fost amenajat prin asanarea, între anii 1930 - 1935, a unei zone mlăștinoase aflată pe atunci la marginea orașului. Arhitectul acestei schimbări a fost Nicolae Caranfil, cel care a electrificat Bucureștiul și i-a dezvoltat rețeaua de apă și canalizare, și care a proiectat sistematizarea bălților din jurul Capitalei - Băneasa, Herăstrău, Tei și Floreasca
Lacul Herăstrău () [Corola-website/Science/305790_a_307119]
-
́й Эл "; mari: "Марий Эл Республика ") este un subiect federal al Rusiei (o republică). Republica este plasată în estul Câmpiei Europei Răsăritene a Federației Ruse, de-a lungul râului Volga. În vestul republicii se află Depresiunea Mari, o regiune mlăștinoasă. O suprafață de 57% din teritoriul republicii este acoperită de păduri. Republica este localizată pe fusul orar al Moscovei (MSK/MSD). Diferența fața de UTC este de +3 (MSK)/+4 (MSD). În republică sunt 476 de râuri. Cele mai multe sunt considerate
Mari El () [Corola-website/Science/305931_a_307260]
-
1989 să fie sediu pentru diferite firme. Pe locul actualei construcții este atestată pe planul cetății Timișoara încă de la 1752 o clădire care deservea comunitatea ortodoxă, atât cea română, cât și cea sârbească. Se afla acolo de asemenea un teren mlăștinos, rămășită a șanțurilor cetăți turcești. Planul exact al acelei clădiri s-a păstrat din 1786-1788. Clădirea veche a fost însă demolată în anul 1812, iar în locul ei a fost ridicat imobilul actual în anul 1828, în "Kasernenstil". Printre locuitorii faimoși
Piața Unirii din Timișoara () [Corola-website/Science/303458_a_304787]
-
cele care soseau din provincia Henan. La scurtă vreme însă, după o serie de neînțelegeri cu privire la cale de urmat în continuare, cele două armate s-au despărțit, forțele de sub conducerea lui Mao s-au îndreptat către Shaanxi printr-o zonă mlăștinoasă, unde a trebuit să facă față mai multor ambuscade ale tibetanilor și ale triburilor Hui. În octombrie, comuniștii au reușit să ajungă în sfârșit în Shaanxi. În timpul deplasării lor, comuniștii au confiscat bunurile și armele șefilor militari locali și ale
Marșul cel Lung () [Corola-website/Science/303470_a_304799]