KorAP: Find »[drukola/base=modernist & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...30 31 32 ...69 >

1,712 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463

dir.: Gelu Naum). Alte reviste din anii ’30: Ulise (1932-1933, dir.: Lucian Boz), Radical (Craiova, 1929-1931, intermitent; dir.: Constantin Nisipeanu) și mai ales cele 34 de numere din „caietele literare” Meridian (1934-1936, 1941-1945, Craiova, director: Tiberiu Iliescu) cultivă un eclectism modernist, cu colaboratori în general de stînga, recrutați din rîndul avangardiștilor „rămași pe drumuri” sau din rîndul „noii generații” a anilor ’30. Evoluția revistei conduse de Ion Vinea și Marcel Iancu a cunoscut trei etape distincte: 1) o etapă dominată de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
comun multor intelectuali ai vremii, ostili războiului și dezamăgiți de consecințele economico-politice ale acestuia. Este și cazul grupului care înființa la Sibiu, în 1921, revista Gîndirea (Cezar Petrescu, Ion Marin Sadoveanu, Adrian Maniu, Nichifor Crainic). De asemenea, cazul unor scriitori moderniști precum Camil Petrescu, Gala Galaction și Tudor Arghezi (ultimul — condamnat penal pentru colaboraționismul din perioada ocupației germane). Un gest de „neutralitate antirăzboinică” fusese însăși plecarea din țară, în 1915, a viitorilor dadaiști Marcel Iancu și Tristan Tzara. După despărțirea lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
Fundoianu („Ferestre spre Occident“, despre problema traducerilor din literatura română). După cum se vede - oameni politici de stînga și gazetari independenți de aceeași orientare, critici ai politicii liberale din timpul Primului Război Mondial, combatanți la revistele socializante imediat postbelice (Chemarea, Depeșa etc.), scriitori moderniști, foști membri ai cercului patronat de Bogdan-Pitești... Linia revistei va fi una democratică, apărătoare a cauzei „celor mulți și săraci”, adversară militant-socialistă (dar nu neapărat dogmatic) a „plutocrației” liberale, a „camarilei” regale și a „politicianismului”, a corupției, a inerției tradiționale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
social-politice (mai ales în prima etapă a revistei, 1922-1924), cît și în plan artistic (1924-1927), cu precizarea că, în tradiția Faclei lui N.D. Cocea, arta este separată de politică. Atitudinea amabil-distantă sau chiar ostilă a Contimporanului față de critica de direcție modernistă (E. Lovinescu și revista Sburătorul - două serii, 1919-1923, 1926-1927) sau simbolistă (revista Vieața nouă a lui Ovid Densusianu va supraviețui pînă în 1925) se exercită atît de pe poziții politice de stînga, cît și din unghiul unui radicalism artistic modern favorabil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
Arghezi - rămîne constantă; nu este vorba aici doar de antipatii ideologice (socialism vs. liberalism burghez), ci și de sensibilități artistice incompatibile. Oricum, dincolo de tonul pamfletar și de parti-pris-urile evidente, obiecțiile „contimporane” cu privire la dubioasele simpatii ale criticului sînt - privite din unghi modernist - valabile. În schimb, în nr. 12 al revistei Integral, la rubrica „Note-cărți-reviste”, Ilarie Voronca (încurajat la debut de Lovinescu, căruia tînărul Eduard Marcus îi datorează și pseudonimul) semnala entuziast apariția Istoriei civilizației române moderne: „Primele două volume, din cele șase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
mainstream și avangardă, prețuit de cele mai diferite grupări ideologice (Gîndirea, Viața românească, Criterion ș.a. - printre admiratorii săi din epocă se numără Mircea Vulcănescu). Și, asemenea lui Ion Vinea, va sfîrși prin a fi „asimilat” - chiar și periferic - de canonul modernist interbelic (totuși, în mod regretabil, nu există pînă azi nici o monografie autohtonă dedicată artistului...). Numit de către F. Brunea-Fox „portretistul scriitorilor români”, Iancu va ilustra, printre altele, cele două volume ale Antologiei poeților de azi, realizată de Ion Pillat și Perpessicius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
în nr. 50-51 - fragmentul „Cuvinte în libertate“. De asemenea, sînt publicate texte literare „novatoare”, în special poetice, semnate de Tristan Tzara și Ion Vinea. Postdatarea unora indică, probabil, voința de subliniere a continuității cu perioada predadaistă. Sînt publicate și poeme moderniste „de atitudine” - cu sau fără tentă socială și anticlericală -, semnate de mai vechi comilitoni: Ion Minulescu, Tudor Arghezi, Emil Isac, sau de aliați mai noi (Victor Eftimiu). Asidua publicistă Tita Bobeș, colaboratoare a lui Cocea și Vinea din timpul războiului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
a Contimporanului: „ridicarea unei flamuri negre, cu pajură aristocratică, în vitrina librăriei românești...” Coincidență sau nu, Paradisul suspinelor apare în același an și la aceeași editură - Cultura Națională -, unde director era prietenul comun al celor doi, Alexandru Rosetti... Aristocratismul estetic modernist, nota „poescă”, fantastă, levantinismul oniric explică atît înrudirile dintre poezia, respectiv, proza lui Ion Vinea și literatura lui Ion Barbu sau Mateiu I. Caragiale, cît și aprecierile lui G. Călinescu din Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent: „poeți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
Artelor, spectacole de teatru modern în montări neconvenționale și proiecții de filme abstracte. Într-o cronică publicată în revista Mișcarea literară, an 1, nr. 4, 6 decembrie 1924, Tudor Vianu surprindea expresiv atmosfera primei expoziții, apropiind-o — pe linia „ritualului modernist” — de manifestările dadaiste: „Întunericul sălii în care se agita o mulțime foarte numeroasă de invitați și în care se pierdea puțin cuvîntul de introducere rostit de d. Eugen Filotti fu deodată sfîșiat de un uruit de tobă. Luminile care se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
primă impresie generală, amestecul aiuritor de tonuri ca într-o uriașă colecțiune de fluturi colorați, pentru că, cel puțin în ce privește intervenția jazz-band-ului, este sigur că aveau de a face nu numai cu un efect de regie, dar cu un adevărat ritual modernist de cînd cu mișcările dadaiste” („Prima expoziție internațională Contimporanul“). Expoziția va fi comentată și de către Lucian Blaga („Abstracție și construcție“, în Cuvîntul, an II, nr. 55, 14 ianuarie 1925, pp. 1-2, reprodus în Ferestre colorate, Editura Librăriei Diecezane, Arad, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
cu aceea a literaturii - pe care au avut-o în economia revistei artele vizuale: arhitectura, sculptura, pictura modernă, teatrul și filmul, artele decorative. Acest constructivism hibrid, impur, impregnat de futurism și afin expresionismului, aliat, împotriva realismului și naturalismului, unor curente moderniste mai moderate (unele chiar cu iz tradiționalist), nu era totuși asumat ca program explicit, ci subordonat unei formule sintetice, prea generoase și vagi — „arta nouă” sau „curentul nou”. Numărul 57-58 dedicat „Interiorului nou“ are un grupaj tematic mai degrabă sărac

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
atmosfera europeană a epocii decît oricare alt roman românesc” (cf. D. Micu, Modernismul românesc, 1985). Cum publicarea sa în foileton începuse încă din 1924, sub titlul provizoriu Tic-tac, nu credem a greși prea mult văzînd în el cea dintîi experiență modernistă radicală în cadrul romanului autohton. O experiență comparabilă doar cu cea (ulterioară) a lui Blecher sau H. Bonciu din Bagaj și Pensiunea doamnei Pipersberg: experiența avangardei se dizolvă, aici, în matricea estetizantă, postsimbolistă, precum ceaiul în apă. Intriga psihanalitică freudiană (rivalitatea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
Luntre și punte“ și „Cu inima’n cap“ (v. și analizele lui Ov.S. Crohmălniceanu din Literatura română și expresionismul), iar elementele de „magie erotică” și de obsesie sexuală dilatorie bîntuie și prin scurtele proze din Descîntecul. Prețuit de cvasitotalitatea criticii moderniste interbelice (G. Călinescu, Șerban Cioculescu, Perpessicius, Pompiliu Constantinescu, Lucian Boz ș.a.), Paradisul suspinelor a avut, totuși, „ghinionul” de a fi inclus ca nuvelă într-o culegere. Dacă ar fi apărut independent (căci este un microroman!), ar fi avut alte șanse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
Volumul Exerciții pentru mîna dreaptă și Don Quijotte (apărut în 1931 la Editura Naționala, S. Ciornei cu un portret al autorului și cinci desene de Marcel Iancu, plus un desen de Milița Petrașcu) a fost primit cu amabilitate de critica modernistă (Vladimir Streinu, Pompiliu Constantinescu, Perpessicius, Lucian Boz, F. Aderca): facilitate umoristică, inteligență risipită în artificii sterile, calambururi ș.a, lipsa sensibilității compensată prin fantezism ironic și virtuozitate imagistică sînt cîteva dintre „etichetele” aferente. Plusul de „disciplină formală”, caracterul relativ „unitar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
Tzara în România: „Succesul ăsta m-a făcut să mă gîndesc la tine și la posibilitatea unei vizite oficiale a ta aici, spre toamnă-iarnă. Ce spui? Am găsit platforma? Relațiile noastre de aici ne-ar permite să organizăm un tam-tam modernist solemn de nuanță franceză. (...) Poate să vii cu cineva de acolo care e cunoscut și el aici, dar să fie francez autentic. (...) Două-trei conferințe, o înscenare teatrală cu o piesă de tine (sic!), aduci și ceva tablouri moderne pentru o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
occidentale, deplîngînd discontinuitatea și „minoratul” istoriei românești, lipsa unei limbi de circulație și lipsa unei tradiții culte autohtone. Dacă însă Fundoianu alege să depășească provincialismul/minoratul cultural, părăsind „colonia” românească pentru mult-visata Franță, Vinea optează - „centripet” - pentru stimularea orgoliului local „modernist”: „În ceea ce privește însă modernismul afirmat mai ales de la 1917 încoace, el e, colac peste pupăză, în contrast cu întreaga noastră literatură și artă de la 1800 încoace — e un modernism de EXPORT. Pentru întîia dată am dăruit ceva străinătății care recunoaște”. Demersurile lui Brâncuși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
împiedică, totuși, să vadă lucid situația de fapt a avangardei noastre”, S. Mioc vede în afirmația poetului din articolul „Naționalism, rasă, tradiție“ (Patriotismul nostru nu e încă a păstra, ci a construi, subl. a.) „o frază care explică militantismul său modernist ca o reacție la insuficienta noastră dezvoltare artistică”. Prin urmare - un patriotism constructivist, nonetnicist, emancipator, un „sincronism organic” opus „naționalismului școlar și cazarmagiu al patriei de afaceri”. Din articolul citat - un comentariu pe marginea definiției națiunii la Ernest Renan - se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
a „compatriotului” Panait Istrati: „Amauta, revistă lunară de cultură peruviană, apare la Lima sub direcțiunea d-lui Jose Carlos Mariategui. Sumar extrem de variat, cu o accentuată notă de polemică politică și umanitaristă. (...) Revista (36 pagini mari) denotă un ferm curent modernist în America Latină. Dintr’un placard aflăm de gloria compatriotului nostru Panait Istrati pe malurile Rimacului: Kyra Kyralina a fost tradusă de d. Eugenio Garro”. Din nr. 67 aflăm că „Salonul de artă al Sturm-ului din Berlin (...) a deschis o sală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
în paginile nr. 50-51 informează cu mîndrie: „Compatriotului nostru Artur Segal i s’a cumpărat de către comuna Berlin un tablou pentru muzeul de la Kronprinzpalais, din expoziția anuală a lui «Juryiel». E singurul tablou reținut pentru muzeu — și încă un tablou «modernist». Numărul 96-97-98 conține o reproducere după Țigancă de Milița Petrașcu, „sculptură reținută de muzeul din Haga”, iar în pagina 4 a nr. 77, un text redacțional citează superlativele absolute cu care Cahiers d’art a întîmpinat sculpturile expuse la Paris

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
aceluiași spirit europenesc pe toată întinderea lui geografico-spirituală. De aceea modernismul nostru nu e și nu poate fi, după cum au aerul s’o creadă băieții deștepți, un sistem mecanic de gimnastică spirituală, împrumutat din Occident și adaptat la noi. Nucleele moderniste în plină creștere reprezintă de aceea isbucnirile vulcanice ale spiritualității europene, aceeaș ca esență pe toată întinderea ei, ce se manifestă aici ca și aiurea, biruind date psihologice și climaterice, socotite pînă acum inalterabile. (...) Modernismul românesc se integrează peisagiului spiritual

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
artă: „L’Italiano, revista revoluționarilor fasciști, știe să fie și revoluționară în artă, grație spiritului creator al directorului său poet, pamfletar, desenator de mare talent Leo Longanesi. În ultimele numere, această foaie săptămînală a luat locul unui organ de luptă modernist și nu ferește cu ironia de spiritul său nici pe confrații din străini - arta e luptă”. Pentru ca o alta din nr. 78 să aducă un argument estetizant suplimentar - și deosebit de sugestiv în același timp: „L’Italiano, foaia de artă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
servicii reciproce, căci în paginile Cuvîntului din 4 și 8 decembrie 1927, foarte tînărul publicist e prezent cu un eseu intitulat „Între experiență și temperament. Reflexii asupra modernismului românesc“, în care - cu toate că neagă modernismul românesc în calitate de curent constituit - recunoaște drept „moderniști” autentici doar cîțiva corifei ai... Contimporanului: Ion Vinea, Ion Barbu, Marcel Iancu, Brâncuși. O figură aparte, întru cîtva surprinzătoare - mai ales pentru cititorul de azi... - face însă articolul său intitulat „Fascism“. Sebastian vede în fascismul lui Mussolini — pe atunci încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
naționale, naționale. Ce are arta a face cu acest fascism? Pentru a răspunde acestora am decis ca noi artiștii să creăm un partid politic pentru luminarea massei (...) Plasticii noștri sînt mai toți printre străini. Avem un grup de 3 compozitori moderniști, Szelény, Kadosa, Szabo. Kassák poetul în exil se va întoarce în curînd și va publica o carte, Tiszatasag konyve (cartea curățeniei). Cu mine mai sînt vreo cîțiva scriitori, arhitecți și poeți cari formăm un singur gînd, o singură voință. — Dorim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
consemnate apoi schimbările aduse de ultimii ani dinainte de război și scurtul răstimp de la independență, apariția modernismului avangardist fiind asimilată apariției preocupărilor pentru forma artistică (și a mișcării denumite „formiste”): „în ambele centre intelectuale poloneze, Cracovia și Warșovia, se formează grupările moderniste numite «formiste». Formiștii din Cracovia, mai radicali, reprezintă futurismul și expresionismul, iar cei din Warșovia s-au oprit la formula cubism-expresionism. Pînă în 1920, formiștii desvoltă o activitate foarte vie și, în graba ei, febrilă ediții noui, conferințe, expoziții. Societatea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
cel cultural: „Ne vom lămuri în felul acesta dacă evreismul concetățenilor noștri este un sentiment cu rădăcini adînci în tradiția lor culturală sau dacă nu este o simplă fanfaronadă, ca atîtea alte naționalisme” (Lupta, 22 ianuarie 1925). Altminteri, membrii „stîngii moderniste” autohtone - Cocea, Galaction, Arghezi, Vinea - și-au manifestat constant solidaritatea cu minoritatea iudaică de pe teritoriul României. Un moment semnificativ în istoria românească a trupei l-a contituit „procesul literar de la Teatrul Barașeum”, intentat - potrivit revistei democratice evreiești Adam (dir.: I.

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]