1,907 matches
-
să înțepenească mai bine în carlingă, să nu facă vreun zgomot, să nu fie descoperit. Se afla de mai multă vreme pe ecranul de interceptare, în rama ușii. Nimeni nu-l văzuse încă, transpira, inima se zbătea, vinovată, picioarele se muiaseră, brațele atârnau, mutra speriată nu îi tulburase pe judecători. Lucrau de zor, se auzea, din nou, murmurul vocilor, surdina refrenului voios. „Jigo, jig, jigodia. Jigo Jigo, s-o întinzi.“ Foile foșneau, sucite răsucite, refrenul susura, ațâțat. Străinul rămăsese țintuit, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
vedetelor filmului mut. Se oprise, incredibil, în stația de troleu! Lumea din stație se holba la neobișnuita apariție, uitase de vehicul. De departe, recepționerul Vancea urmărea secvența. Vântul înșuruba rafale iuți, umezeala se îngroșa, totul plutea într-o ceață rece, muind oasele și gândul. Un bondoc transpirat, cu sacoșe doldora în fiecare mână, se apropie de vedetă. Vorbiră ceva, ca doi vecini sau ca stăpâna cu servitorul de la moșia părinților. Brunetul încerca să-și elibereze un braț, să se încline, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
a și trântit peste geamantan tricoul lui soios și s-a topit cu actele lui undeva spre capătul nevăzut al cozii). Să mai fi stat Tudor în coada aia, șerpuitoare ca o iguană, vreo cinci minute, până i s-au muiat picioarele și a simțit nevoia să se așeze - jos, pe cimentul terasei, unde fusese geamantanul lui și acum nu mai era nimic. Pe omul cu actele lui l-a așteptat până pe la cinci după-amiază, când în fine s-a hotărât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
puștoaice cu mama - poți numai să-ți imaginezi cum tremura carnea pe ele, îmbrăcate în maiouri și cu șlapi pe piciorul gol, dacă noi dârdâiam în pulovere, hanorace și cu încălzitorul la îndemână, sticla nelipsită de „Săniuță“ luată din gară, muiată cu un suc Brifcor din alea de pe timpul lui Ceaușescu. Haide, fă, nu fi proastă, ia să te-ncălzești! (mă-sa le îndemna pe fete să ia băutură). Trântise de masa jegoasă două pahare de unică folosință, în care unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
mai puteau anunța decât tragedii, băgam deci capu-n nisip ca struțul. Trebuie să vină mama, de la telenovelele ei, târșindu-și picioarele în cipici... Măi băiete - îmi zice Ilie, când în sfârșit m-am deranjat la telefon, pe un ton tânguitor muiat de vin -, știi că fata aia m-a lăsat mască, a fugit cu artiștii? Las-o, măi - zic -, dac-așa a vrut ea... La șaizeci de ani trecuți, Ilie tot mai primește cu mirare de copil loviturile unui suflet de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
-mă cu cafeaua, lăsând în scrumieră țigara să se fumeze singură, iar seara era atât de previzibilă, că, la descinderea din autobuz, trebuia musai să mă droghez pentru a suporta încă două-trei ore de târâș între odăile populate de păpuși muiate de căldură. Nu adusesem de la Mare ciuperci, adusesem în schimb virușii unei răceli care m-a ținut vreo două săptămâni redus pe treapta cea mai de jos a evoluției. Nu mai puteam să mă aplec din mijloc, că începea imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
vârfuită de mucurile țigărilor pe care numai ea le fumase, despre problemele ei cu părinții din Ardeal, care nu-l acceptau pe soțul din Capitală. Păi, poate c-ar trebui să faceți un copil, știu că inima bunicilor se mai moaie - încep să-mi dau cu părerea, amuzat pe undeva că o persoană ajunsese să-mi ceară mie așa niște sfaturi grele de viață. Klavei i-a surâs totuși ideea mea, a început chiar la propriu să surâdă din ochii negri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
asta. Nu erau clătite ca alea care se făceau în bucătăria-cameră a lui Țârțâc, încălzită de la plită în plină vară, de m-a luat cu leșin când am intrat de-afară, singura dată când am intrat acolo și am căzut muiat pe patul jos cu cergă țărănească roșu-neagră. Pe peretele din fund al bucătăriei, pe o poliță îngustă, verde, protejată cu geam culisant, stau împrăștiate ca la muzeu până la o sută de ordine, decorații, insigne roșii comuniste. Țârțâc a înjghebat colecția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
cu hârtia albă, niște prieteni atât de fideli, încât adormeau și se trezeau odată cu mine, totuși în alte funcții vitale nu erau în stare să mă urmeze. Cu precizie de ceasul gării, la două fără zece fac ochi, pe perna muiată de sudoare, și nu trebuie să aștept mai mult de zece minute pentru a distinge, pe culoarul luminat de felinarul din stradă, umbra albă a unchiului Anton, care se duce la ora lui fixă de urinat, aprinzând sau neaprinzând lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
oare atât de mult Încât nici ea nu mai poate să te recunoască? — Sunt eu, mamă! Sunt eu, fiul tău! De ce Îmi spui străine? Ce rău trebuie să arăți dacă privirea ei se umple de milă și vocea i se moaie deodată: — Sărmanul de tine! Cine știe de unde vii? Cât ai suferit, dacă nici mama nu ți-o mai ții minte! Hai, stai jos, ia un pahar de vin, o bucată de pâine! Nu-i moarte de om dacă, Înainte să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
lor! Îl deprimă și primele zile din martie, fără anotimp. Dacă te uiți, așa cum face el acum, la limbile anemice de zăpadă căzute În timpul nopții peste straturile din grădină În care n-au mai rămas decât tulpinile Înnegrite, cu spinii muiați de umezeală, ale trandafirilor, poți foarte ușor să te crezi În noiembrie sau ianuarie. Chelit de frunze, teiul se desenează uscat și negru, pe un cer plumburiu, la fel de murdar ca fațada murdară a casei de vizavi. Pe trotuar, vântul a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
chichirez, cum zice tata, dar l-am molfăit, oricum trebuie să mă obișnuiesc cu gândul că Buni a a plecat și a luat cu ea secretul cozonacilor. Coca dulce, lipicioasă care dă pe de lături, scurgându-se peste marginea ligheanului, muiată În căldura aromată a bucătăriei Încinse, hai, Daniel, vrei și tu un pic de cocă? Și ghemotoacele de vată vârâte În nările galbene, Încremenite, prin care se prelinge, negru, sângele... nu, asta nu, asta nu, asta nu, gândește-te la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
fusese un mare crai. Cucerise inima unei boieroaice, Eglantina, femeie frumoasă, extrem de elegantă, căreia, din acest motiv, i se mai spunea și Elegantina. Preotul de la capela Văcăreștilor rupse o bucată de pâine și, după rugăciunea de sfințire a bucatelor, o muie în mâncarea așezată dinaintea lui. Moment bine primit. Invitații își făcură cruce, se așezară în jurul mesei mari și uitară cu totul de Marioritza. Dar Nicolae nu o putea uita atât de ușor. Și, între două răcituri, se aplecă spre ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
toți în picioare, strigându-și înfricoșați salutul milităresc. Generalul smulse o hârtie dintr-un teanc mare și o puse pe cel mai apropiat birou, sub ochii bulbucați de groază ai pisețului. ― Stai jos și scrie! ― Scriu, Înălțimea Voastră! Slujbașul își muie pana în cerneală cu o mână atât de tremurătoare, încât semănă mai multe pete pe birou de la călimară la hârtie, sub ochii încruntați ai generalului. Sosi nacealnicul filiform, urmat de stolnacealnici, și toți priveau spre glavnoie komandir îndoiți, în poziție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
femeia de serviciu. Dar, deși plecase în dizgrație, cu reputația pătată, Sampath își amintea de el ca de o ființă plină de frumusețe, pe care i-o împărtășise în singurul moment inspirat pe care-l avusese școală. În timp ce se juca muindu-și pe rând degetele în călimară, atenția îi fusese atrasă dintr-odată de versurile pe care Fratele John le citea cu voce tare dintr-un mic volum pe care îl ținea în mâini. — Poezia, spuse fratele John, se naște din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
pe test nu figura decât o singură liniuță albastră și nici măcar o urmă vagă a unei a doua liniuțe. Femeia s-a prăbușit pe capacul de la WC și-a rămas acolo ca o păpușă de cârpă, cu brațele atârnându-i moi pe lângă trup și cu capul plecat. După câteva secunde, i-au apărut în ochi și lacrimile - la început doar câteva, dar curând debitul a crescut până când stropii au început să i se reverse pe fustă, acompaniați de icnete și suspine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
depinzând de mâna grijulie a țăranului ce îl udă zi de zi, asemenea spiritului poporului tuaregilor, unicul în stare să rămână, veac după veac, nedezlipit de niște nisipuri și pământuri pietroase la care restul oamenilor renunțaseră întotdeauna. Apa i-a muiat părul și a desprins de pe corpul lui jegul de luni și chiar de ani de zile. S-a scărpinat cu unghiile și a căutat o piatră plată și poroasă cu care s-a frecat pe corp, văzând cum îi rămâneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Doar atât putu să spună. — Da. Eu - veni răspunsul sec. Unde e familia mea? — Familia ta? întrebă uimit. Ce treabă am eu cu familia ta? Ce s-a întâmplat cu ea? — I-au luat soldații. Anuhar-el-Mojkri simți că i se moaie picioarele, se așeză pe o piatră și își scoase pălăria, ștergându-și transpirația de pe față cu mâna: — Soldații? repetă neîncrezător. Imposibil! Nu, nu e posibil... Aș fi știut - își șterse ochelarii cu o batistă pe care o scoase tremurând din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
de a-mi petrece viața printre necredincioși? Ar fi trebuit să mă mulțumesc să-i răspund: dacă n-ați fi transformat frumoasele noastre ținuturi În pușcării, n-am fi avut nevoie să ne găsim refugiu la europeni! Dar m-am muiat și m-am lăsat Înșelat. Am venit la Istanbul, și iată rezultatul. În disprețul regulilor ospitalității, acest om pe jumătate nebun mă ține prizonier. Nu de mult, i-am transmis un mesaj care spunea: „Sunt oare oaspetele dumneavoastră? Dați-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
suntem chit, gata socoteala.” Am tăcut amândoi câteva clipe, după care el și-a amintit pentru ce ne aflam acolo. „Nu plănuisem noi să ne uităm la femei?” „Sigur că da.” „Atunci, de ce pierdem vremea cu trăncăneala?” Șezând pe smoala muiată de căldură, lungeam gâtul cu băgare de seamă, ca să privim peste balustrada terasei. Ne crescuseră ochii în cap cât farfuriile. De cealaltă parte a străzii, blocul nostru lumina ca un pom de Crăciun, pretutindeni ferestrele stăteau larg deschise, o adiere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
am rămas în ascunziș, înjurând. Câți ani vor mai trece, până să sosească momentul? Până când sânii din capul nostru vor deveni unii adevărați, după care nu trebuie decât să întindem mâna? Când am ieșit din apă, într-un târziu, se muiase pielea pe noi ca o rufă. Mama ne-a atras atenția că e nesănătos ce facem și ar trebui să scurtăm scăldatul. După asta, pe nepusă masă, unchiul a dispărut. Nu era de găsit nicăieri. În învălmașeala generală, se făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
doar păhărelele de rachiu. Acelea nu se topesc.” Privirile mele erau calde și se strecurau pe sub bluză. Trebuia să iau seama și să nu le las să alunece prea mult într-acolo. Acoperișurile blocurilor scoteau aburi din pricina căldurii, smoala se muia, rămânând lipită de tălpile pantofilor noștri. Căldura ne mocnea și în trupuri, odată am văzut o roșeață pe pielea ei, în capul pieptului. Nu era de la soare. De câte ori intra pe stradă la noi, Ariana era o tentație pentru ochi. Muncitorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
sperma lui, nu? De ce să nu i le arăt? „Uite ce fată ai făcut!“ Eram cam beată și presupun că de-aia am făcut-o. — Da, probabil. În clipa aceea a intrat sora mea în cameră și i s-au muiat picioarele. Eram goală pușcă, crăcănată în fața portretului comemorativ al tatălui meu. Bănuiesc că oricine ar fi reacționat la fel. — Mi se pare normal. I-am explicat de ce am făcut gestul și am îndemnat-o și pe Momo (Momo o cheamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
răsfoiești aproape că nu trebuie să existe loc, și dacă-ți umezești degetele trebuie să le duci vertical la buze, ca și cum ai fărâma azimă, atent să nu pierzi nici o firimitură. Cuvântul trebuie mâncat cu cea mai mare Încetineală, Îl poți muia și recombina numai dacă-l lași să ți se topească pe limbă, și fii atent să nu-l scapi pe caftan, pentru că dacă se evaporă o literă, se rupe firul care-i menit să te unească cu sefiroții superiori. Acestui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
am ieșit în oraș, la clătităria Se no yo, entonces quien?, expunerea la șlagărele lui Joe Dassain a dus la inflamarea aluniței din dosul urechii stângi. Inflamație cam de 2 cm. Cum am ajuns acasă, am tamponat zona cu comprese muiate în mușețel. Degeaba. Nu mă durea propriu-zis, dar urechea mi se clăpăugise și hands-free-ul avea tendința să-mi cadă. Ducându-mă la vrăjitoarea Panseluța - unde mi s-a tăiat cocoșul negru și mi s-a scos argintul viu pe sub unghiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]