1,621 matches
-
ca într- un exod apocaliptic poduri din lemn, copaci smulși, vite înecate, acoperișuri de paie ori căpițe. După ce tăria s-a limpezit, pământul începu să se zbicească. De dimineață șesurile fumegau iar aerul juca, mișcându-se în oglinzi. Din clăile năpădite de mâl ori de pe moțurile de porumb răzbite de prăpăd, te asurzea orăcăitul broaștelor. Pe coastele care frigeau, șerpii se slobozeau din păduri în valurile călduțe pentru a înșfăca cărnurile moi și placide care se soreau în cârduri. Orăcăitul se
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
umbra se mistuia în râpi, oile se mișcau, clopotul clincăia iar, și câinii mârâiau înăbușit. Baciul cel nou își trăgea zeghea peste cap. Când era băitănaș, povestea părintele, la Lespezi se afla un boier care avea moară. într-un rând năpădiseră moara puzderie de guzgani. N-avea chip boierul să mai ție nimic, spărgeau, ducă-se pe pustii, sacii omenești, încai pe cei boierești îi făcuseră ferfeniță. Au ucis și mâțele iar de otravă nu se atingeau. Făgăduind boierul o mie
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
simplitatea satului, faptul că putea sta lângă bunicul său în căruță și de acolo saluta pe toți, așa cum făcea și bătrânul: Bună ziua... bună ziua... Mitică se ținea acum și mai mândru din cauza mânzului, parcă el făcea parte din ființa sa... îl năpădea dragostea, privind mânzul, cum alerga liber pe lângă maică sa. -Ce mânz frumos aveți, striga un sătean către ei... bunicul și cu nepotul își dădeau din cap în același mod. După un trap pe ulițele satului încetiniră ritmul sus pe deal
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
o aduseseră duminica trecută, și i-o spusese lui Vicky Logathetis, care venise cu o săptămână Înainte. Desdemona tocmai Împlinise patruzeci și trei de ani și, conform tradiției femeilor din generația ei, era practic o femeie bătrână. Fire albe Îi năpădiseră părul. Începuse să poarte ochelari aurii, fără rame, care Îi măreau ochii, accentuându-i și mai tare expresia de perpetuă consternare. Predispoziția ei spre neliniște (care fusese agravată În ultima vreme de muzica swing de la etajul superior) Îi reînviase palpitațiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
se gândește la ceilalți.“ Între timp, Desdemona și Milton corespondau, la rândul lor. Înainte să plece la război, tatăl meu Îi promisese mamei lui că avea să Învețe, În sfârșit, grecește. Acum, În California, stând Întins pe patul lui etajat, năpădit de dureri, de abia putea să se miște, Milton se uita seara Într-un dicționar grec-englez ca să pună cap la cap relatările lui despre viața În marină. Totuși, oricât se tare de concentra, până ajungeau scrisorile lui pe strada Hurlbut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
În loc să-mi ia mâna și să mi-o frece de perciunii lui până când Începeam să țip, Milton nu mai avea dispoziția necesară să mă tortureze. Stătea pur și simplu pe peluză, iar barba, ca o pată, ca o ciupercă, Îl năpădea. Involuntar, Milton adera la obiceiul grecesc de a nu se bărbieri după moartea cuiva din familie. Doar că În cazul acesta nu se sfârșise o viață, ci un mijloc de trai. Barba Îi făcea fața, și așa plinuță, chiar mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
maniere Îi intraseră de mult În sânge. Mintea mea nu mai era Încețoșată, așa cum fusese În Petoskey. Eram pe deplin conștientă de ce se petrecea și care era ținta examinării medicale. După ce mi-am tras jos chiloții până la genunchi, m-a năpădit un val fierbinte de rușine și, din reflex, mi-am acoperit părțile intime cu mâna. Doctorul Philobosian mi-a dat-o la o parte, nu tocmai blând. Avea ceva din nerăbdarea bătrânilor În acel gest. A uitat de sine preț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
-o spre mine. Capul i se mișcă de asemeni. Privirea-i obosită se fixă în ochii mei și atunci vocea lui se auzi în toată peștera, dând un ciudat ecou, iar senzația înfricoșătoare că îmi vorbește prin intermediul gândurilor mele mă năpădi. Tot ceea ce auzeam erau gândurile moșneagului și nu vorbele acestuia, pentru că buzele nu i se mișcau. De ce m-ai pus să fac ceea ce am făcut? am întrebat pe un ton pe care l-am vrut iritat, dar nimic nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
ținem ostatici și nici prizonieri pe cei care au alte credințe decât a noastră. Ea s-a alăturat revoluției din inițiativă proprie și poate pleca tot din inițiativă proprie. Am simțit-o răsuflând a ușurare și o căldură imensă mă năpădi atunci, chiar dacă știam că nu e al meu sentimentul. Totuși, aluziile făcute nu au scăpat Ministrului, care se încruntă un pic. Asta schimbă totul, spuse Allston la fel de calm ca și mine. Ana, vino! ordonă el. Dar Ana nu venea. Dimpotrivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
bine-nțeles. Cum de i a dispărut neîncrederea în aristocrați? Îi măsoară din priviri pe cei doi bătrâni care se țin de braț lângă altar, sprijinindu-se parcă unul pe altul. De ce? Întrebarea revine cu insistență. Și, dintr-o dată, îl năpădește tristețea, o tristețe epuizantă. Augustus i-a promovat cu precădere pe fiii celor pe care moartea sau războaiele civile i au împiedicat să ajungă la consulat. Suspină deprimat. El însuși, fratele său Drusus, Cornelius Scipio, cei trei Lentulii, Calpurnius Piso
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
curat Și cu simțirea-mi plină De tot ce-i bun și nepătat... Te caut în asfințit de soare Și-n umbra nopților Ce-mi prind privirile pe geam Uitate-n depărtarea lină A amintirilor... De ce nu vii? Te caut, năpădit de dor, În așternuturi Ce mă primesc în alb imaculat Să-ți simt în treacăt mângâierea Și-ntregu-ți trup să-l simt Cum vag se mișcă-n pat... Dar tu nu ești! Și buzele-ți sărut aievea Și degete se împletesc
De ce nu vii?. In: Celei ce nu mai este by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/501_a_726]
-
o să se schimbe nimic, așa că a îmbrățișat-o, a sărutat-o ușor pe frunte, i-ar urat noroc și adio. Ben a ieșit din apartamentul lui Laurie, afară din viața ei, și afară din avalanșa de petreceri. S-a simțit năpădit de o ușurare imensă, deși îi simțea lipsa, mai ales noaptea. Pentru că Ben nu prea știe să se prefacă, deși a încercat, n-a reușit să se acomodeze cu viața trăită la maximum, și de altfel nici n-a vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
este puterea de a îndura, însă țăranii erau cu mult mai supuși și mai răbdători decât el. Uneori samuraiul îl lua cu el pe fiul său cel mare, Kanzaburō, și urcau împreună pe muntele aflat la nord de casa lor. Năpădite de buruieni, se vedeau ruinele fortăreței ridicate de samuraiul ce stăpânise odinioară peste aceste locuri, iar câteodată, din șanțul secat și împresurat de tufișuri și dintre întăriturile de pământ acoperite de frunze uscate, se întâmpla să iasă la iveală câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
brâu și arși de soare. Se ivi o insuliță. Pe măsură ce se apropiau, puteau vedea cum se spărgeau valurile de stâncile insule acoperite de păduri dese. Niște pescăruși veniră în zbor. Corabia ocoli încet insula și în spatele ei apăru un promontoriu năpădit de măslini deși. Acapulco! răsună sub catarg o voce înnebunită de bucurie. Un marinar spaniol urcat pe catarg arăta înspre golf. În clipa aceea și spaniolii, și japonezii adunați pe punte scoaseră strigăte de bucurie. Speriați de urletele lor, stolurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
și zidurile de piatră. Samuraiul și Nishi își aduseră aminte de ruinele de piatră pe care le văzuseră cu ochii lor în câmpurile sălbatice pe drumul de la Acapulco la Mexico și de la Mexico la Puebla. Pe la răscrucile acelor sate părăsite, năpădite de buruieni și îngropate sub nisip doar vântul mai șuiera cu jale. Dar așa e în luptă, murmură samuraiul. Așa se întâmplă în orice țară învinsă în război. Nu vorbesc despre război, zise omul schimonosindu-se la chip. Numai că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ce să mai îndrepte. Se lăsă noaptea. După cină, Nishi rămase ghemuit pe podea ținându-se cu mâinile de genunchi. Lângă el, samuraiul scria în jurnalul său de călătorie la lumina sfeșnicului. Cu fiecare semn pe care-l scria îl năpădeau tot felul amintiri, tot felul de priveliști, cu miresmele și culorile lor. Fiecare semn și fiecare rând musteau de simțăminte și tristeți pe care le putea reda în cuvinte. Flacăra lumânării pâlpâia și din când în când scotea câte sfârâit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
albe. A doua zi, samuraiul îl luă pe Yozō și împreună urcară pe o potecă până la iazul de la poalele muntelui Shiroyama. Pe dealul acesta unde odinioară se înălța o mică fortăreață de samurai de țară, se ascundea neștiut un lac năpădit de tufișuri uscate. Cum se apropiară, de pe lac se înălțară în zbor vreo patru-cinci rățuște. Întreaga priveliște era întocmai ca în visele sale. Pe suprafața apei luminată de un soare firav, se adunaseră o mulțime de rățuște care țipau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
A venit, În sfârșit, la mine. A venit cu adevărat“. Stătea nemișcată, pentru că-i era așa de frică și nu știa ce să mai facă, și atunci Jim o trase, strângând-o puternic de spătarul scaunului, și o sărută. O năpădi o senzație atât de ascuțită, de usturătoare, de dureroasă, Încât nu crezu c-o s-o poată suporta. Îl simțea pe Jim prin spătarul scaunului și nu putea suporta asta, apoi ceva cedă În interiorul ei și senzația deveni mai caldă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ridică privirea spre el. — Te cred, Harold. Krebs o sărută pe cap. Ea se-ntoarse spre el. — Sunt mama ta, spuse ea. Când erai micuț te țineam În brațe, la inima mea. Lui Krebs i se făcu rău și-l năpădi o senzație vagă de greață. — Știu, mămico, spuse el. Pentru tine, am să-ncerc să fiu un băiat mai bun. — Vrei, te rog, să-ngenunchem și să ne rugăm Împreună? Îngenuncheară lângă masa din sufragerie și maică-sa Începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
diferența dintre cărbune și diamant, aceea de a aparține celorlalți. Scrisul nostru devenea, astfel, cam singura avere pe care o împărțeam cu tipograful, studentul, elevul, pensionarul, universitarul sau politrucul ce ne era în preajmă. În serile acelea „de redacție”, eram năpădiți de metafore precum o ploaie de stele, prea îndepărtată să ne poată lumina, prea rece să ne poată încălzi și prea nefirească pentru a fi adevărată. Atunci cred că s-au născut pentru Alexandru pasiunile literare, crâmpeiele de jurnal și
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
am dat seama că asta Însemna să-mi reprim sentimentele doar ca să nu cad. De ce să nu le simt? De ce mă privasem de frumusețea dragostei? Așa Încât nu m-am oprit. Le-am permis bucuriei și dragostei și tristeții să mă năpădească. Și, cu acel pieptănaș lipit de inimă, am căzut de pe scaun. Când am murit, am crezut că acela va fi sfârșitul. Dar nu a fost așa. Când prietenii mei au fost găsiți, am crezut că acela va fi sfârșitul. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
foarte greu să-mi revin din punct de vedere psihic. La început nu prea dormeam. Ațipeam două-trei ore și gata, mă trezeam brusc și-mi fugea somnul. Starea asta a durat câteva zile. Mi-a fost greu. Apoi m-a năpădit un sentiment de furie. Eram irascibil și mă enervam din orice. Era un fel de surescitare. Nu aveam voie să beau și nu puteam să-mi descarc nervii în nici un fel. Nu puteam să mă concentrez la nimic. Acum sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
tare capul, încât nu putea să doarmă. Nu s-a vindecat complet într-o săptămână. Deoarece era o perioadă aglomerată, deși i-a fost foarte greu, a doua zi s-a dus la muncă. Se pare că atunci îl cam năpădeau gânduri negre. Seara, după interviu, s-a întors acasă cu o mașină crem, nou-nouță. Un automobil pe care îl are de la firmă. Ține volanul strâns și parcă radiază de fericire. Nu are legătură cu ce discutam, dar, din câte știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
cerurilor: Domnul și uneltele mîniei Lui vor nimici tot pămîntul. 6. Gemeți! căci ziua Domnului este aproape: ea vine ca o pustiire a Celui Atotputernic! 7. De aceea, toate mîinile slăbesc, și orice inimă omenească se topește. 8. Ei sunt năpădiți de spaimă, îi apucă chinurile și durerile, se zvîrcolesc ca o femeie în durerile nașterii, se uită unii la alții încremeniți; fețele lor sunt roșii ca focul. 9. Iată, vine ziua Domnului, zi fără milă, zi de mînie și urgie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
unde s-au oglindit slovele și strânge apa scursă. Fierbe în cea apă vârfurile astea de cânepă, bea fiertura de cu seară și ai să ai un somn dulce ca de prunc. Taraba vraciului îmbălsămase aerul cu miros de luncă năpădită de buruieni după ploaie și vorbele lui cântate te vrăjeau. Călugărul îl privi pe Bătrân. Plecară împreună fără să-și vorbească. Capitolul VI TRAVERSARĂ UN LAN DE GRÂU, speriindu-se de potârnichile care le țâșneau de sub tălpi, speriate la rândul
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]