7,852 matches
-
Niciodată, poate! (Râsul tăcut) În fragmentul acesta întâlnim din nou un fapt poetic semnificativ: ideea-cheie este prezentă la toate nivelele textului. Personajul cu un caracter reprobabil își trimite veninul promiscuității, al îndoielii lui demolatoare în limbaj, de unde este preluat de narator. Acesta încearcă să se apere, dar se contaminează, fatalmente. Ironia parcurge rapid distanța din metatext în text (discursul Somnoroasei), pentru a se transmite asupra Trântorului și a se întoarce, ca un bumerang, împotriva naratorului. Starea Trântorului provine dintr-o indecizie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
în limbaj, de unde este preluat de narator. Acesta încearcă să se apere, dar se contaminează, fatalmente. Ironia parcurge rapid distanța din metatext în text (discursul Somnoroasei), pentru a se transmite asupra Trântorului și a se întoarce, ca un bumerang, împotriva naratorului. Starea Trântorului provine dintr-o indecizie, care conduce spre ironie. Indecizia, provenită din lipsa unei opțiuni existențiale (și nu provocată de aceasta, pentru că logica poetului funcționează à rebours) poate fi considerată o categorie filozofică. Ea are capacitatea de a generaliza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
grave deficiențe de caracter, care ar trebui corectate printr-o autoeducație extrem de severă. Râsul este un spectacol sinistru al vieții, cu atât mai inuman, cu cât râd numai oamenii. În Un timp mai prielnic, scene care Arabellei îi provoacă râsul, naratorului îi fac greață ("o ceremonie care îmi face greață"): "Doctore, îl rugă ea nerăbdătoare, arată-mi cum face leul din junglă! Atunci vedeai cu stupoare cum macabrul personaj se așternea pe covor, cum începea să mugească, să chiuie apocaliptic, arătându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
cinism împotriva adversarului. În teatrul "baroc și bălțat" personajele se pot defini prin modul în care râd: Arabella râde frivol, zgomotos și fără sens (râsul ei fiind provocat de un spectacol macabru); doctorul râde grotesc, detracat și la cererea Arabellei; naratorul râde tăcut și o singură dată. Râsul "o singură dată" este un râs al morții, al presimțirii dezastrului, al nonsensului existențial. Râsului tăcut îi corespunde vocea mută: ... de fapt, ne plac mai mult vocile mute, acelea care seamănă cu tăcerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Autentic” trimite la relevarea programatică a zonei subconștientului individual. Personalitatea construită mai mult pe obișnuințe și reguli învățate se întregește cu acest „capital natural”, încât imaginea omului devine mai expresivă, mai interesantă. Aici, în aceste pagini, se observă ușor năzuința naratorului de a se regăsi în toată „goliciunea” simțurilor și în toată libertatea eului scăpat din „lanțurile rațiunii”! Dar, aș spune, rareori în chip excesiv. Să fie acest caiet al lui P.H.L. un exercițiu în marginea propriului „roman” erotic (trăit și
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
și a îmbrățișărilor prelungite, în poziții descoperite „natural”, cu gemete discrete și retrageri în momente de liniște și de contemplare a trupului ei extenuat (sau aparent extenuat? - se întreabă scriitorul într-o paranteză). Răsfoiesc manuscrisul și descopăr destul de repede un narator capabil de surprize, aflat, după cât miam dat seama, încă departe de sfârșitul „romanului” propriei vieți. Nu acela închipuit, ci acela real. Scrupulos din fire, pare că exersează în vederea obținerii „formulei finale”. Voi relua lectura cât mai curând, ca să pot restitui
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
ale lumii acesteia. Mă întreb în ce familie scriitoricească s-ar înscrie P.H.Lippa, cu aceste meditații despre iubire? Ca să-mi fac o idee corectă citesc în continuare. 4 iunie ora 2,15 Reiau lectura caietului lui P.H.L. Pagina 39. Naratorul nu a mai văzut-o pe Teodora de câteva săptămâni. Mult! Timp în care a disecat din nou confesiunea ei. A luat-o drept o declarație de dragoste cu totul „specială”. Ar fi ipocrit dacă nu ar recunoaște cât de
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
această impresie ceva mai târziu. Iarăși intervine „atotștiutorul” autor! Dar nu văd nimic rău în asta, mai ales că nu a făcut vreun efort de a se sustrage total din această poveste, pentru a fi „cât mai obiectiv cu putință”.) Naratorul nu-și ascunde mirarea față de rapiditatea cu care Profesorul s-a prins în joc. „Parcă ar avea 20 de ani!” exclamă P.H.L. După care admite totuși că bărbatul este un „animal ciudat”: în fața unei femei care îi place se comportă
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
așa a decis ea că este mai bine. Iar el a fost de acord, spre „liniștea” amândurora. Sau, se întreabă scriitorul, i-a convenit „formula” unei implicări minime?... Dacă e să țin seama de unele îndoieli și ezitări ale Profesorului, naratorul ar putea avea dreptate. Ca și atunci când pune altă întrebare, mult mai importantă: ce înseamnă „liniștea” sau confortul personal la care năzuiește insul în diferite împrejurări ale vieții? Apărarea de „gura lumii”? Evitarea unei anume violări a vieții intime nu
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
casa dragostei noastre”, în care a trăit cu Teodora câțiva ani. În care ar vrea să trăiască până la moarte. Cu îngăduința ei... Și totuși! Există totdeauna un totuși, chiar dacă uneori se întâmplă să nu acopere decât „jumătăți de măsură” (P.H.L.). Naratorul a hotărât să nu-i refuze Domnului R. o ultimă șansă. O decizie inspirată! Prea l-a strivit sub exemplul celuilalt basarabean, de numele căruia se leagă o mare operă, un castel și un copil genial. Prin urmare, regăsesc în
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
că nu este vis, că el chiar zboară! S-a trezit gemând și a fost cuprins, instantaneu, de o tristețe copleșitoare. „Așadar, orice vârstă ai avea, copilul din tine își cere drepturile. Ești în stare să le recunoști?” - îl întreabă naratorul pe Domnul R. Iar „eroul” caută răspunsul urmărind-o pe Clara cum crește, de la o zi la alta și de la o întrebare la alta: „- Bunicule, de ce zboară păsările?” Fetița îl privește drept în ochi, iar el îi ascultă răspunsul deja
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
lui Tariq? Ajungem și la Tariq. Asta e altă poveste... Nu sunt cumva prea multe povești? Nu ți se pare că te pierzi în ele? Că-mi complici prea mult acțiunea? Ți-o complic ție? Ultima oară când am verificat, naratorul eram eu... Cititoarea cască, domnule narator. Deja? Nu suntem nici la jumătate. Ok. Bine. Fie. În regulă. Nici o problemă. Adică? Adică dăm RESTART. No hard feelings, vorba poetului MGM... Portocalele rămân, însă. Pentru că-ți plac ție? Și pentru că-mi plac
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Asta e altă poveste... Nu sunt cumva prea multe povești? Nu ți se pare că te pierzi în ele? Că-mi complici prea mult acțiunea? Ți-o complic ție? Ultima oară când am verificat, naratorul eram eu... Cititoarea cască, domnule narator. Deja? Nu suntem nici la jumătate. Ok. Bine. Fie. În regulă. Nici o problemă. Adică? Adică dăm RESTART. No hard feelings, vorba poetului MGM... Portocalele rămân, însă. Pentru că-ți plac ție? Și pentru că-mi plac mie. Și pentru mai ce? Pentru că
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
veniseră atunci când avusese nevoie de ele. Acolo, în brațele lui, în sfârșit putea să plângă. Dar poate ceea ce atrage cel mai mult în textele Mihaelei Alexa este ambiguitatea, mai exact ambiguizarea. Nu știm cine vorbește, cu cine vorbește, cine este naratorul, dacă naratorul e subiectiv sau obiectiv, în ce măsură este implicat direct sau indirect în narațiune. Un text realist? Pagini fantastice? Descrierea fenomenologică a unui traseu oniric? Fără îndoială că întâlnim în nuvelă toate aceste aspecte și încă multe altele. Nu știu câte cititoare
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
avusese nevoie de ele. Acolo, în brațele lui, în sfârșit putea să plângă. Dar poate ceea ce atrage cel mai mult în textele Mihaelei Alexa este ambiguitatea, mai exact ambiguizarea. Nu știm cine vorbește, cu cine vorbește, cine este naratorul, dacă naratorul e subiectiv sau obiectiv, în ce măsură este implicat direct sau indirect în narațiune. Un text realist? Pagini fantastice? Descrierea fenomenologică a unui traseu oniric? Fără îndoială că întâlnim în nuvelă toate aceste aspecte și încă multe altele. Nu știu câte cititoare se vor
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
și Saliera nu s-ar respinge, de fapt, ca polii, tocmai secționați, ai unui magnet. Scenariul celei dintâi e cu bună știință realist în timp ce consistența celei de-a doua e în chip intenționat fantastă. Și unul, și celălalt, cu voia naratorului. Nu altfel sunt dispuse celelalte povestiri ale Mentaliștilor. În fiecare avem de-a face cu cel puțin un fenomen, între granițele proprii, inexplicabil. Florin Manolescu laicizează însă magia, cobo-rân-d-o la nivelul strategiei narative. Motanul Motaș și domnul Albert Jochemko nu
Farmecul discret al filologiei by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7218_a_8543]
-
personajul se numește Candid, atunci ar trebui să aibă legătură cu atitudinea critică, rațională, demistificatoare, a lui Voltaire. Referința iluministă rămâne oarecum în suspensie, nu e exploatată tezist. Tonul satiric este imediat recognoscibil. Deși nu are superstiții, nici preocupări demonologice, naratorul, un păgubos cu umor, dă repede de... dracul, sub înfățișarea unui regim politic dictatorial, corupt și... demonic. Răul generalizat, pândind din toate părțile, îl va face să regrete râsul. Protagonistul romanului, un intelectual marginal, căsătorit cu grijulia Olimpia, locuiește în
O satiră politico-filosofică by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8727_a_10052]
-
întâmplător - tradiționala precizare lipsește de pe copertă și din pagina de gardă. Confesiunea apăsată la persoana I singular și multiplele semne ale unui cotidian cât se poate de concret trimit cu gândul la o scriere autobiografică (jurnal nedatat? memorii?), chiar dacă echivalența narator = Alexandru Vlad nu este una strict obligatorie, mai ales din perspectiva unui cititor deloc familiarizat cu biografia prozatorului clujean. Ciudatul conglomerat epic mai conține pagini de publicistică pură (cu ieșiri cât se poate de concrete în stricta actualitate politică și
Între două lumi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8678_a_10003]
-
circulară a cărții - ce trimite și ea la fluxul și refluxul istoriei - face ca doar paginile finale să ofere cheia pentru înțelegerea incipitului și a multelor prenume dispuse în scară. Doar această primă jumătate de pagină îi aparține unui personaj narator. Ea constă din șase scurte propoziții ce încadrează o sumă de prenume legate între ele prin linii tremurate, trase de mînă, ca într-un arbore genealogic. Doar la sfîrșit înțelegem că în spatele persoanei I din prima pagină se află Gioia
Mariolina Venezia - De o mie de ani mă aflu aici by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/8736_a_10061]
-
înțelegerea și expresia artistică, li se mai poate adăuga încă una: relația cu scrisul, cu textul, cu lumea virtuală a cuvintelor; cu textul literar în genere și cu textul ca experiență proprie. Ion Popescu-Negreni rămîne și aici un realist, un narator spontan, neelaborat, care amestecă informația banală cu judecata morală și observația neutră cu notația autoreflexivă și cu tonul imnic, uneori cu accente de jelanie biblică. El nu scrie propriu-zis, adică nu scrie pentru alții. Cartea sa de memorialistică, apărută în
Memoriile și memoria pictorului by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8766_a_10091]
-
speranța revenirii în locul natal. Nădejdea domnului - filozofează Neculce estimp - este ca săninul cerului și ca încetul mării: acmu este senin și se face nuor, acmu este mare lină și se face furtuna. Dacă experiența exilului i-a folosit la ceva, naratorului ea îl face să scrie această frază tulburătoare, unică în literatura noastră. Chinuit de dorul țării, hatmanul suferă până în ziua când însuși țarul Petru cel Mare îl slobozește cu mărinimie, spunându-i lui Dimitrie: Dacă nu va să șadză, volnic
La Moscova în exil by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/8787_a_10112]
-
Angelo Mitchievici Ecranizînd ro-ma-nul omonim al lui Bohumil Hrabal, Jiri Men-zel face din Jan Dite per-so-najul narator al filmului o combinație între Char-lot cu clovneriile sale și soldatul Svejk al lui Ja-ros-lav Hasek. Atracția pentru acest tip de personaj este vădită la Jiri Men-zel și ea pro-vine dintr-o afinitate cu lumea teatrului și a filmului mut
Jan care rîde și Jan care plînge by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8793_a_10118]
-
ale proprietarului restaurantului, astfel că Jan vede și aude, dar face tot timpul pe prostul, amoralitatea sa fiind prilej pentru a focaliza acel mixtum compositum de derizoriu, farsă, burlesc și tragedie. Ivan Dite trece din hotel în hotel prilej pentru naratorul vîrstnic și înțelepțit de a surprinde o high society trăind din plin într-un cadru luxuriant, în timp ce în culisele cabinetelor politice se pregătește al Doilea Război Mondial. Viața este însă prea frumoasă ca aceste evenimente să treacă observate, iar schimbările
Jan care rîde și Jan care plînge by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8793_a_10118]
-
și copii: Întoarcerea acasă de Bernard Schlink (Editura Polirom, 2007, traducere de Herta Spuhn) și Un secret de Philippe Grimbert (Editura Trei, 2007, traducere de Mioara Izverna). Ambele romane sunt narațiuni la persoana I, au forma unor confesiuni ale personajului - narator, fiul unor părinți cu un trecut ocultat cu grijă, înzestrat cu o intuiție deosebită și cu o dorință intensă de a descoperi întâmplările cărora le datorează venirea pe lume, dramele care i-au configurat copilăria și l-au marcat definitiv
Secretele părinților by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/8796_a_10121]
-
lui la potriviri mai mult sau mai puțin întîmplătoare într-o mandală kharmică. Dincolo de legendă avem un personaj hăituit, bîntuit de spaima de a fi prins, mutîndu-se dintr-un loc în altul, spectral, misterios, crepuscular. Regizorul a încredințat povestea unui narator care o spune minunat, pe un ton borgesian al ficțiunilor care nasc alte ficțiuni. Într-o curte cu iarbă înaltă îl găsim pe Jesse James cu doi șerpi în mînă, cărora le taie capetele pentru a-i găti, la fel
Cronica unei morți anunțate by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8823_a_10148]