1,595 matches
-
bolnăvicioasă care plutea pe la jumătate de metru înălțime. Sub ea se ghicea un corp de om, culoarea cenușie a mantiilor din Leverif și o mască de gaz care acoperea fața muribundului. Încă respira... Era atât de sumbră scena! Încă respira nefericitul. Ceața îl măcina și îi rodea carnea de pe el cu nesfârșită răbdare, iar el stătea neputincios, pe jumătate inconștient, pe jumătate înnebunit de durere, dar incapabil să și-o exprime. Zvâcnea patetic și involuntar atunci când Dușmanul îi atingea vreun nerv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Hai, hai, îl liniștește Augustus, după o anumită vârstă doar soldaților și filozofilor le e rușine să-și lase șoricul la vedere. Chicotește de unul singur. Se zborșește pe urmă la frizeri: — Ce-ați rămas aici nemișcați ca două statui? Nefericiții se fac nevăzuți într-o clipită. — Toga sau paliumul, stăpâne? îl întreabă repede Parthenicus. Speră să-i distragă atenția și să-și salveze barbișonul măcar pentru încă o zi. — Toga, mârâie enervat Augustus. Dar, întâi, mai pune-mi vreo două
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nici măcar cu o decorație militară sau senatorială. — Poți să-i amendezi, să-i decazi din drepturi, continuă Livia înțepată, aranjându-și cu demnitate pliurile tunicii. Nu e nevoie să-i omori. Nu se lasă înșelat de mărinimia ei aparentă. Cine e nefericitul care a reușit să o întărâte în așa hal? Puțin plauzibil să fie cineva dintre cunoscuți. I-ar fi ajuns crâmpeie de zvonuri la urechi până acum. Își încrețește fruntea, încordat. Nu, răspunsul se află cu siguranță dincolo de viața socială
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
jumătate, mai de grabă cinci șesimi - chiar și mai puțin - din solda unui legionar. Abandonează aerul furios și ridică brațele către cer, ca pentru a cere divinităților din Olimp să fie martore la nedreptățile pe care le are de îndurat: — Nefericiții ăștia slujesc sub arme peste treizeci de ani, iar cei care supraviețuiesc se mulțumesc cel mai adesea cu dreptul la cetățenie. — Și prime în bani, și imunități fiscale, la fel ca și ceilalți vete rani, adaugă Ianuarius lugubru. Vede că
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
mirat din priviri. — Cine? Trio se bâlbâie împiedicat: — Pa... Pacuvius, mărite doamne... Mai face o plecăciune: 95 — Cum ziceai chiar Măria Ta adineauri... — Las’ că știu ce ziceam, nu e nevoie să-mi aduci tu aminte, îl repede nervos împăratul. Nefericitul se clatină. — Da’ stai odată drept, că mă amețești cu bălăbăneala asta! se oțărăște Augustus la el. Pe neașteptate, starea de spirit i se schimbă. Din certăreț de vine nostalgic. Suspină adânc: — Parcă îl văd și acum, alergând ca un
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
găsit pe tine mai breaz și te-a scos în față... Fulcinius protestează neconvingător. — Vă roade invidia că Libo se comportă altfel decât voi toți și nu e gata să-și vândă sufletul pentru averi și măriri! — Stăpâne...! îngaimă distrus nefericitul. — Să taci! îl repede Augustus. Vocea i se înalță năvalnică: — Vascularius și cine o mai fi în spatele lui... Aceeași întrebare îl macină și pe Trio. — ...frumoasă metodă, n-am ce zice, de a acuza prin interpuși! urlă principele. Bate din
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Imbecilul vrea o bu cată din conducerea imperiului. Și nu e singurul. Mai sunt și alții care trag sfori în timp ce-i așteaptă sfârșitul. Întoarce brusc o față sumbră către Trio Fulcinius. — Ce-ai rămas așa, ca o stană de piatră? Nefericitul se apropie. Spune mai repede ce ai de zis și lasă-mă-n în pace! adaugă arțăgos bătrânul. Fulcinius i-a observat tulburarea, pe care nu o înțelege. Nu știe cum să și-o explice. Se hotărăște să acuze în
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
sunt des cântece? Trio Fulcinius se zbate să formuleze un răspuns coerent. Nu mai are timp. Asta înseamnă că voi înșivă vă ocupați cu magia... Ridică mânios tonul: — Căci mie personal nu mi ar fi trecut așa ceva prin minte! Deznădăjduit, nefericitul neagă din cap. Și nu vă temeți că dacă Libo va fi găsit nevinovat, vă va intenta amândurora un proces de calomnie? Următoarea lovitură este și mai țintită. — Acuzatorii au parte de aceeași osândă dacă se dovedește că au primit
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
orice proprietate confiscată și trecută în tezaurul statului. Vocea împăratului răsună dur: Dacă tot ai supus cazul atenției mele, am să-l aduc chiar eu la cunoștința Senatului, să investigheze și să descopere cine are interes să ponegrească un senator. Nefericitul simte un gol în stomac. Apoi dorința de a voma. E condamnat fără apel... Cu o sforțare aproape supraomenească, se decide să și joace ultima carte. Înalță fruntea. — Un sclav de-al lui mi-a mărturisit că acum câțiva ani
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
vegheze asupra altarului, se îneacă în plâns: — S-a stins focul! Occia înlemnește. Apoi o cuprinde furia. Bate din picior. Da’ unde ai belit ochii? Stăteai cumva să caști gura pe aici? Am rămas tot timpul lângă el, se apără nefericita. — Tot timpul, ce să zic, o îngână nervoasă Vestala Mamă. Ai măcar decența să-ți recunoști greșeala. — N am lipsit decât câteva clipe... După glas se vede că e înnebunită de spaimă. Cu fruntea încruntată, Occia deliberează. Să fie doar
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
adânc aer în piept. — Două teatre, spațioase și unul, și altul, lipite sus prin arcade comune și montate fiecare pe câte un pivot... Germanul pălește. — Măiculiță! Șoptește speriat: — Da’ de ce trebuie să fie două? Rufus constată cu plăcere aerul lui nefericit. Până și mirarea i a dispărut din glas. Ia spune-mi, ce spectacole sunt programate până la prânz în arenă? îl interoghează autoritar. Tânărul ridică nesigur din umeri. — Dresură de animale... Parcă și ceva vânătoare... Se încruntă. — Așa spuneai tu, cel
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Rufus. Îl avertizează pe cărunt: — Ganymedes, ai grijă să n-o dea din nou în bară ăsta micu’. Amenință cu degetul în aer: — Ție ți-l încredințez, auzi? Răspunzi de tot ce face. Ganymedes mormăie nemulțumit, dar nu spune nimic. Nefericitul înfricoșat tremură scuturat de un spasm necon trolat. Rufus dă să-l bată liniștitor cu palma pe spate. O retrage ca fript, când îl aude gemând. — Tot te mai doare? întreabă plin de compasiune. — Da’ ce-a pățit? se interesează
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
trei îl cercetează îndelung din priviri. Rufus, pe sub gene, gladiatorii, nedumeriți. Atunci, de ce ești aici? îndrăznește băiatul. Evreul murmură înăbușit: — M-am închiriat procuratorului pentru a-mi salva fa milia. Copilandrul îl privește pierdut de admirație. Rufus pleacă fruntea. Tu, nefericitule, ar vrea să-i spună, ești doar un fricos, crud la trup și la minte. Ai de ispășit o pedeapsă. Dar eu am acceptat de bunăvoie această profesie infamantă. Suspină cu obidă. M-am vândut, căci altminteri aș fi avut
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ucis și el, continuă nepăsător Ganymedes. — Am zis gata! tună instructorul. — Sfârșitul luptei e întotdeauna moartea, termină flegmatic gladiatorul. Rufus își pierde de-a binelea firea: — Și ce-i cu asta? Mare noutate, n-am ce zice. Se întoarce către nefericit: — Află de la mine că moartea nu e nici o pagubă, altminteri ar fi cineva păgubit de dânsa... Veteranul își duce brusc mâna la burtă și se chircește ușor. Am gaze, murmură a scuză. — Dacă te-ai ghiftuit aseară, ripostează zeflemitor instructorul
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cadou. Femeile se abțin de obicei să participe la acest schimb repetat și plictisitor de politețuri. Dar astăzi unul dintre vizitatori pare să fi venit însoțit de jumătatea lui. — Nevastă-mea e borțoasă și bolnavă, se văicărește în gura mare nefericitul, arătând cu gesturi mari litiera cu perdelele trase. Tiberius face greșeala să zăbovească în dreptul lui. — Stăpâne! îl imploră bărbatul, dă-mi te rog rația și pentru Galla. Uite-o acolo! Se întoarce spre litieră: — Galla! Galla! Scoate-ți capul! Litiera
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
deja un pic mai bine. ― Vezi, spune Lauren. Există o luminiță la capătul tunelului, și amândouă începem să râdem. Așa e mai bine, continuă ea. Poți să stai aici cât de mult vrei tu. ― Asta e cealaltă chestie, spun eu nefericită. Am încercat să-mi schimb zborul azi dar nu-l pot lua mai devreme dacă nu plătesc biletul întreg. ― Deci cât o să mai stai? ― Cam două luni. Ei bine, acum chestia asta chiar să mă sperie. Pot să-mi găsesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
gol arăta fără tăgadă că Matsuki Chūsaku se împotrivea cu tot dinadinsul ritualului de botez. După ceremonie, le-am arătat lui Tanaka și Hasekura negustorii care primeau buchete de flori înconjurați de mulțime: Poate că îi socotiți pe negustori niște nefericiți, nu-i așa? Însă ei sunt primiți de către locuitori din Mexico drept prieteni. Iar de acum încolo și negoțul o să le meargă bine, fără îndoială. Cei doi tăceau, așa că am continuat: — Nu e vorba numai de atât. Cred că ritualul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
să ajung, poate că n-aș mai fi avut aceste simțăminte. Samuraiul nu putea înțelege vorbele fostului călugăr. — Omul acela înțelege inimile celor amărâți pentru că El însuși a dus o viață amărâtă. Și cunoaște, de asemenea, jalea celor care mor nefericiți, pentru că și El a avut o moarte nefericită. Omul acela n-a fost deloc puternic. Nici frumos. — Dar ia privește bisericile, ia privește capitala Roma, se împotrivi Nishi. Bisericile pe care le-am văzut noi semănau cu niște castele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
noroiul ca să fie cât mai moale și să-l poată turna În forme. Iar bivolul era legat la ochi ca să nu-și dea seama că se Învârte În cerc. Toți cei doisprezece excursioniști nu-și mai puteau lua ochii de la nefericitul bivol Învârtindu-se În cercul lui sisific. Înc-o dată și Înc-o dată, mereu În cerc, se opintea și se Împiedica, la Întâmplare și fără oprire, cu trupul masiv chinuindu-se să mai ia o gură de aer, cu nările fremătându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
târziu, seara și toată noaptea, m-am răsucit în așternut încercând să scap de această idee, care mi se înfipsese în creier ca o căpușă și nu-mi dădea pace. Nu de bătrân cu toanele lui sumbre îmi păsa. Un nefericit mai puțin pe lume. Nici de condițiile avantajoase care îmi fuseseră oferite. Oricum nu prea aveam ce să fac cu banii, mai ales în situația în care ar fi trebuit să-l supraveghez zi și noapte pe Carol. Nu, nimic
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
de un copil, a găsit pe o bancă din grădina publică a urbei noastre cadavrul unui bărbat asupra căruia se aflau: un ceas de buzunar marca "Lux", o legătură de chei și o batistă cu monograma "C". Se pare că nefericitul, rămas neidentificat, și-a pus capăt zilelor». Fie, dacă voi muri de inimă rea, printr-un necrolog de tipul "Adânc îndurerați, cu inimile cernite și ochii în lacrimi, conducem pe ultimul său drum pe cel care a fost..." șamâdî, șamâdî
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
trebuie să presteze ca să-și merite tainul, pune de zor și el etichete pe toată lumea. Să nu credeți că am vreo înclinație spre cei din PSD, departe de mine gândul acesta. Cred că toți ați văzut la televizor pe „nefericitul” mare ștab pesedist Constantin Nicolescu, din Argeș, care a fost lăsat de căruță chiar de arterele coronariene (evident artere pedeliste, care sabotau individul din interior) pe fondul unei evidente mizerii preventive, pusă la cale de haita pedelistă. Cred că nici măcar
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
care nu le-am epuizat încă, atâtea curiozități am) din lașitatea de a nu mă mai chinui sau pentru că acea clipă avea o solemnitate ce nu admitea curiozitățile puerile, după cum în momentul unei morți e pueril să întrebi pe cel nefericit de felul în care s-a întîmplat această moarte. De altfel, nu aveam nici un drept, și ceea ce mi se spusese fusese un dar gratuit și o onoare ce mi se făcea, de care trebuia să fiu recunoscător, căci reconstituiam în
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
referă Wittgenstein este, cred, cea trăită, precum cea pe care o descoperă viața religioasă. Sensul termenului este de această dată mai curând existențial. Astfel aș înțelege ceea ce spune în fragmentul 6.43: „Lumea celui fericit este alta decât a celui nefericit“. Cel care face experiența trăită a lumii nu va vorbi în termenii unui savant despre veșnicie. Însă poate trăi el însuși, într-un anume fel, această posibilitate. „Dacă prin veșnicie nu se înțelege o durată de timp infinită, ci atemporalitate
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
referă Wittgenstein este, cred, cea trăită, precum cea pe care o descoperă viața religioasă. Sensul termenului este de această dată mai curând existențial. Astfel aș înțelege ceea ce spune în fragmentul 6.43: „Lumea celui fericit este alta decât a celui nefericit“. Cel care face experiența trăită a lumii nu va vorbi în termenii unui savant despre veșnicie. Însă poate trăi el însuși, întrun anume fel, această posibilitate. „Dacă prin veșnicie nu se înțelege o durată de timp infinită, ci atemporalitate, atunci
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]