1,761 matches
-
Și inimă și suflet găsesc mai cu prisos. CÎnd o cîmpie plină de iarbă mi s-arată, Pe care ostenește vederea alergînd, Ș’a căria văzută de flori Împestrițată Se’ntunecă cu noaptea pe caru-i ’naintînd.” Odată cu căderea nopții, glasul nehotărît pînă acum, sedus de un peisaj euforic, intră și el În „negru mîhnirii”. Echilibrul precar: zi-noapte corespunde unui armistițiu interior fragil: acela dintre plăcere și suferință, dintre nădejde și jale. Trista și desfătătoarea vale dispare Înghițită ca o luntre de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
O luasem azi-noapte, în gardă. A fost o noapte grea, n-am avut timp să citesc... — Vreun accident ? — O sinucidere... — Faceți și necropsii ? E nevoie de anestezie pentru asta ? Ea clătină din cap. — Omul e în comă profundă, pare, încă, nehotărât. Noi nu-l putem influența să se hotărască în vreun fel. Merseră câteva clipe în tăcere. — Ce carte era ? întrebă Filip. Iarăși unul dintre patafizicienii tăi ? — Un urmaș, râse Cosmina. Beigbeder, Dragostea durează 3 ani. — Mai întâi trebuie să înceapă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fii Dumnezeul orbilor. Fiecare cu Dumnezeul lui. Și tu, chiștocule ? Coltuc rătăcea printre florile lui. — Eu, ce ? întrebă, tras îndărăt din lumile încrucișate. — Tu al cui Dumnezeu ești ? — S-o găsi cineva să se închine și la mine, spuse flăcăul, nehotărât. — Tu nu poți să fii Dumnezeu, hotărî Costică, trecându-și cârjele dintr-o parte într-alta. Nu poți să frămânți aluatul, ca noi, ca să-l faci pe Adam cel șchiop sau pe Adam cel chior. Tu n-ai mâini, nici
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pentru a coti spre Biserica Armenească și cinematograful „Unirea“, către centru, că rămaseră nemișcați, cu privirile pierdute și mâinile goale. Dincolo de ceața subțire, copiii mergeau înainte, chiuind. Doar Luca privi, pentru o clipă, înapoi, de parcă, între cele două lumi, părea nehotărât spre care s-o apuce, dar apoi o zbughi după ceilalți, zorit de voltele Magului frunzelor. În fața lor, ca un râu cenușiu al uitării, cu apele nemișcate, se întindea asfaltul. Iar către Strada Mare, până hăt, departe, se vedeau blocurile
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să le dea după ochi. Ioanide se culcă devreme într-o odaie de sus ce i se înfățișă ca foarte ademenitoare. Patul era tare, totuși bine învelit cu scoarțe și încărcat cu un monticul de perne curate. La o oră nehotărâtă din noapte fu zguduit de un cutremur. O forță fizică se izbea în casa de drugi și o clătina. Ioanide bănui a fi scroafa, poate vreo vacă. Sentimentul de singurătate pe care îl încerca la oraș când pașii tardivi se
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
este un mod de inițiere pentru a pătrunde, fără să rătăcească, În lumea morților. Labirintul din care se zbate să iasă Gavrilescu este Într-o stare nelămurită de vis și veghe. Enumerarea straniilor și insolitelor obiecte-obstacol Începe prin două pronume nehotărâte: ceva, cineva („din nou cineva, ceva, o ființă sau un obiect cu neputință de precizat ... )” (/33), menite să marcheze nesiguranța și ambiguitatea lucrurilor și trecerea cu ușurință de la o formă la alta. Sugestia mai profundă, formulată clar În finalul nuvelei
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
jur; • să-i ajutăm să își organizeze timpul și activitățile; • să le explicăm că nu se poate accepta întotdeauna totul, că sunt (și) situații în care suntem nevoiți să refuzăm atunci când nu avem timp sau nu este de competența noastră. Nehotărâtul. Sunt indivizii centrați pe menținerea unor relații armonioase cu ceilalți. Pe ei îi obsedează partea negativă/neplăcută a oricărei decizii. Ei au numeroase motive pentru a nu cere ajutor, a nu dori să deranjeze pe nimeni, de a nu fi
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
ciudat, în societatea hiperconcurenței (Lipovetsky, 2007) există, totuși, asemenea comportamente și relaționări. Pentru Gerald Shure, Robert Meeker și Earle Hansford (1965, apud Boncu, 2005, p. 99), "persoana dispusă la cooperare necondiționată este un cooperativ animat de motive etice, deosebit de cooperativul nehotărât sau timid, ca și de cooperativul determinat sau strategic. Ei preferă să-l identifice cu pacifistul, individul a cărei principală trăsătură este aceea că respinge violența ca mijloc de rezolvare a conflictelor". Pacifistul "nu-și folosește niciodată capacitatea de a
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
acești doi poli: speculativă, când se interesează de categoriile sau de modalitățile practicii; aplicată, când răspunde unor cerințe instituționale precise privind un tip anume de public, pentru a se putea acționa asupra lui. Poziția sa pe axa noastră ideal-tipică este nehotărâtă și depinde de orientarea pe care i-o va da fiecare sociolog în parte. Fără să prezentăm aici toate problematicile ridicate de toți universitarii specializați în materie, vom oferi câteva exemple concrete din diversitatea abordărilor legate de multiple motivații. Polul
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
care-l acreditează zvonul par asemănătoare, dar trebuie să luăm seama și să nu le confundăm. Zvonul este un flaut în care suflă bă-nuielile, invidiile, conjuncturile. Este un instrument atât de simplu, încât monstrul întărâtat cu nenumărate capete, discordanța și nehotărâta gloată pot să-l mânuiască cu ușurință (Henric al IVlea). Bârfa nu este departe de zvon. Ea asigură o eficiență în spiritul colectivității, este elementul central al sănătății noastre sociale. Ca vocea ecoului, zvonul dublează numărul acelora de care ne
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
să fie cu adevărat, acel ceva trebuie hotărât. Este nevoie de fermitatea hotărârii ca să apară fermitatea reală a ființei. Dar ideea că "se poate și altfel" sau că, odată gestul făcut, "s-ar fi putut și altfel" generează coșmarul celui nehotărât. Lucrurile ar fi arătat "altfel" dacă nu aș fi hotărât așa. Și totuși numai acest "așa" este real, în timp ce "altfel" s-a pierdut definitiv în gestul subiacent al eliminării mele, în neantul posibilului condamnat să rămână posibil. Înființând, orice hotărâre
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
posibilului condamnat să rămână posibil. Înființând, orice hotărâre desființează în jurul ei un potențial de ființă. Instituirea de ființă are loc pe spezele unei prealabile condamnări la a nu fi. Tocmai obligația de a săvârși această crimă ontologică îl blochează pe nehotărât. Și pentru că nu se poate hotărî să desființeze, nehotărâtul nu știe ce să înființeze. El este judecătorul care nu știe cui să confere semnul alegerii sale, dar nu din teama de a stârni răzbunarea ființei neantificate, ci din sfiala și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
în jurul ei un potențial de ființă. Instituirea de ființă are loc pe spezele unei prealabile condamnări la a nu fi. Tocmai obligația de a săvârși această crimă ontologică îl blochează pe nehotărât. Și pentru că nu se poate hotărî să desființeze, nehotărâtul nu știe ce să înființeze. El este judecătorul care nu știe cui să confere semnul alegerii sale, dar nu din teama de a stârni răzbunarea ființei neantificate, ci din sfiala și din scrupulul de a neantifica pur și simplu. Nehotărârea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
simplu. Nehotărârea se naște din remușcarea în fața ființei posibile, a ființei care, de vreme ce hotărârea mea s-a îndreptat în altă direcție, nu va deveni niciodată reală, care pur și simplu nu va fi. Nehotărârea e o derută pre-ontologică. Nehotărând, cel nehotărât oprește lucrurile pe pragul propriului lor "a fi" și, o dată cu ele, își blochează propria ființă; prin reținerea gestului său, el le împiedică să fie, așa cum, deopotrivă, el se împiedică pe sine să fie. Căci numai tăind un hotar în stofa
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
degrabă o criză provocată de starea lumii. Este nevoie ca mai întîi ceva să se strice în ordinea lucrurilor, ca acestea să ajungă prost întocmite, încîlcite, de necuprins cu mintea: este nevoie ca lucrurile însele, în esența lor, să ajungă "nehotărîte", să-și piardă sau să-și ascundă hotarul, să se degradeze în ferma lor delimitare, pentru ca adevărata nehotărâre să poată lua naștere. Nehotărârea mea răspunde nehotărârii lor. Și tocmai pentru că lucrurile însele își pierd sau își ascund hotarul, pentru că ele
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Ea poate fi însoțită de nehotărârea celuilalt, de răzgândirea lui, de părăsirea mea. Orice hotărâre adevărată este de aceea o faptă a singurătății și a riscului. A riscului. Atât hotărârea cât și nehotărârea se desfășoară în raza riscului.* Dar în vreme ce nehotărâtul se blochează în fața lui și nu va compune niciodată cu el, cel ce se hotărăște și-l asumă din plin. Asumîndu-l, el cunoaște o stare de beție. El plutește și se lasă purtat de febra hotărârii sale. Pentru că hotărârea este
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
în mister. Orice risc presupune această ignorare a mersului lucrurilor și a felului lor de a sfârși. Hotărârea este această trecere a pragului în necunoscutul riscului. Și tocmai pentru că trăiește riscul în mod proiectiv, pentru că îl epuizează în gândire, cel nehotărât nu poate trece acest prag. El nu poate colabora cu necunoscutul, livrîndu-se unui mers al lucrurilor ce nu depinde de el. Dar deoarece știe totodată că orice gest important presupune această colaborare și deoarece, pentru a se defini ca eu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
mers al lucrurilor ce nu depinde de el. Dar deoarece știe totodată că orice gest important presupune această colaborare și deoarece, pentru a se defini ca eu și a-și da un destin, el are nevoie să împlinească gestul, cel nehotărât cunoaște melancolia infinită ce izvorăște din luciditatea și neputința sa. Orice rămânere în spațiul ruminativ al conștiinței este însoțită de melancolie. Căci nehotărâtul cunoaște vacuitatea oricărei hotărâri. Din fapte, el reține agitația, aburul inconsistenței lor. El presimte depărtarea în care
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
se defini ca eu și a-și da un destin, el are nevoie să împlinească gestul, cel nehotărât cunoaște melancolia infinită ce izvorăște din luciditatea și neputința sa. Orice rămânere în spațiul ruminativ al conștiinței este însoțită de melancolie. Căci nehotărâtul cunoaște vacuitatea oricărei hotărâri. Din fapte, el reține agitația, aburul inconsistenței lor. El presimte depărtarea în care toate deciziile se întîlnesc și se anulează, oboseala finală a celui care-a făptuit, distanța dintre faptă și răstălmăcirea ei. Cel nehotărât nu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Căci nehotărâtul cunoaște vacuitatea oricărei hotărâri. Din fapte, el reține agitația, aburul inconsistenței lor. El presimte depărtarea în care toate deciziile se întîlnesc și se anulează, oboseala finală a celui care-a făptuit, distanța dintre faptă și răstălmăcirea ei. Cel nehotărât nu are încredere decât în luciditatea care-l împiedică să ia o hotărâre. El și-a pierdut credința și încrederea în tot ce cade în afara sa și, de aceea, el nu se poate expune, nu poate ieși din sine, nu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
cunoaște starea de exaltare și beție a celui ce împlinește actul ca risc. Căci acela, gândind laolaltă necunoscutul și gestul, s-a livrat din capul locului unei alte instanțe. El își dobândește eul printr-o prealabilă ieșire din sine, pe când nehotărâtul nu-l obține tocmai pentru că nu-l poate părăsi. Forma pe care o îmbracă această nepărăsire a eului este regretul. Nehotărâtul trăiește în permanență în orizontul regretului, al unui dublu regret. Pe de-o parte, el anticipează regretul pe care
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
a livrat din capul locului unei alte instanțe. El își dobândește eul printr-o prealabilă ieșire din sine, pe când nehotărâtul nu-l obține tocmai pentru că nu-l poate părăsi. Forma pe care o îmbracă această nepărăsire a eului este regretul. Nehotărâtul trăiește în permanență în orizontul regretului, al unui dublu regret. Pe de-o parte, el anticipează regretul pe care l-ar cunoaște acționând și care în fapt, el tocmai, îl face să nu acționeze. De vreme ce riscul ascunde în el perspectiva
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
gest poartă în sine negativul consecinței sale, și astfel nostalgia unui alt deznodământ. Pentru că nu este pregătit să transfigureze eșecul, pentru că nu este dispus să piardă nimic (cînd de fapt doar în felul acesta el ar avea ce dobîndi), cel nehotărât trăiește riscul doar în negativitatea sa și, o dată cu el, în chip proiectiv, regretul. Obsesia regretului îl închide pe nehotărât în sine; până și remușcarea, care deschide către alții, este trăită de el în manieră reflexivă; regretul a devenit o remușcare
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
eșecul, pentru că nu este dispus să piardă nimic (cînd de fapt doar în felul acesta el ar avea ce dobîndi), cel nehotărât trăiește riscul doar în negativitatea sa și, o dată cu el, în chip proiectiv, regretul. Obsesia regretului îl închide pe nehotărât în sine; până și remușcarea, care deschide către alții, este trăită de el în manieră reflexivă; regretul a devenit o remușcare egoistă: el își torturează conștiința din complezență față de sine: cum să poată face gestul care l-ar putea livra
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
către alții, este trăită de el în manieră reflexivă; regretul a devenit o remușcare egoistă: el își torturează conștiința din complezență față de sine: cum să poată face gestul care l-ar putea livra unui eșec! Pe de altă parte, cel nehotărât cunoaște regretul ca regret actual al neacționării. De vreme ce el știe că nu-și poate dobândi cu adevărat eul decât pierzîndu-l pe cel pe care-l apără sub forma regretului proiectiv (micul lui eu, pe care se teme să-l livreze
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]