813 matches
-
lumină, din vorbirea și din orbirea lumii în orizontul căreia nu e nimic de văzut. Acolo cuvântul sună gol sau - dacă se împlinește în literă - el e deja-rostitul care nu dă de văzut decât umbra, conturul nevăzut și neauzit al nemișcării. Pentru a vedea ceea ce luminează, vederea se așază în umbră, se umbrește, își modifică natura, unghiul din care se deschide o nouă perspectivă. Astfel situată, ea nu vede lumina ci ceea ce apare în lumina neobișnuitului deja posibil, împletirea stranie dintre
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
deschidere, o ieșire în neascunsul prezenței văzătoare, natura trebuie să treacă dincolo de ea însăși, să se înscrie în trecerea la limită dincolo de orice limită impusă de propria ordine suficientă. În alt sens însă, natura trebuie să fie afectată, scoasă din nemișcare sau din mișcarea ei iluzorie; ea e creată pentru a fi mișcată, pentru a trece în ceea ce ea însăși nu are de la sine. Dar trecerea în ordinea supranaturală nu s-ar putea realiza fără un sacrificiu complet al finitului care
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
lumină: o taină în lumină, vizibil al inaparentului care se arată, iese la vedere în ipostaza unei fețe, străpungând sensibilul naturii pe care o luminează. Dar el se ascunde în lumina care îl arată; "Izvor fără obârșii stând/ În străvezie nemișcare", lumina este vălul transparent prin care se vede: "O străvezime-nlăcrimată/ Prin care îngerii se văd/ Cu ochi de miri și aripe de fată"80, lumină care pune în manifestare tăinuind, arată însăși taina revelată pe chip, "împinge taină în mister
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
determină din afară - în termeni aristotelici - categoria "lucrurilor făcute" (poioúmena), ci este arheul mișcării pe care îl poartă în ele "lucrurile crescute" (physei onta)93. Întrucât natura este "ceva ca un punct- de-pornire" și "elementul originar" al mișcării și nemișcării unui lucru, natura lucrului dispune de mișcarea concrescută în el însuși, deschisă în interiorul creșterii (al desăvârșirii) sau închisă în gata-făcutul nemișcării (al săvârșirii). În cazul lucrurilor "crescute" - comentează Heidegger - spre deosebire de plante unde "înălțarea care se desfășoară este în sine o
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
crescute" (physei onta)93. Întrucât natura este "ceva ca un punct- de-pornire" și "elementul originar" al mișcării și nemișcării unui lucru, natura lucrului dispune de mișcarea concrescută în el însuși, deschisă în interiorul creșterii (al desăvârșirii) sau închisă în gata-făcutul nemișcării (al săvârșirii). În cazul lucrurilor "crescute" - comentează Heidegger - spre deosebire de plante unde "înălțarea care se desfășoară este în sine o reîntoarcere la sine"94, ca un mod de a ființa conform naturii, omul se înalță dintr-un alt sfârșit din care
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
o imagine de natură divină imprimată în suflet", care "pătrunde în Fondul simplu, în deșertul tăcut în care nicio distincție nu și-a aruncat vreodată privirea, (...) căci acest Fond este o tăcere simplă, nemișcată în ea însăși, iar prin această nemișcare toate lucrurile sunt mișcate" (Predica 48), apud Alain de Libera, La mystique rhénane. D'Albert le Grand à Maître Eckhart, Seuil, Paris, 1994, pp. 272, 252-253. Fondul acesta este un străfund, "fund de viață netrecut" (Taumaturgul, vol. Întrezăriri, în op. cit
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în Mircea Ivănescu, Versuri, Editura Humanitas, București, 2014, pp. 316-317). De acum înainte: VH. 3 "Căci acuma e vremea cu semne oprite, cu tot/ ce se face până la urmă o închidere mare// față de ceea ce rămâne în afară, și din această/ nemișcare - pe care am acum a o spune/ sunt numai chipuri crispate - pe care stă/ să coboare iarna luminiscentă" (Însă există urmare, vol. Alte versuri, VE, p. 232). Totul se întâmplă acum în lemn,/ într-o vreme de lemn - în care
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
care stă/ să coboare iarna luminiscentă" (Însă există urmare, vol. Alte versuri, VE, p. 232). Totul se întâmplă acum în lemn,/ într-o vreme de lemn - în care lumina e doar o răsfrângere/ care se oprește în lemn", "într-o nemișcare lemnoasă" (Despre cum înlemnește timpul, vol. Alte versuri, VE, p. 252). Moarte a imaginii, înlemnită în propriul spațiu de iradiere sau, mai curând, închidere a ei într-un loc de trecere, oprire în putința de a pune început și de
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
fapt, într-o grădină uriașă, umbrită de pomi stufoși, în mijlocul cărora țîșnește pe verticală, alb și grațios, minaretul. Alături, se află clădirea propriu-zisă a moscheii, mică și neîncăpătoare, așa că oamenii se află prosternați în fața ei, în grădină. Prosternați în desăvîrșită nemișcare. În caftane lungi, mai ales albastre, albastre ca cerul sau ca Samarkandul însuși, legănîndu-și bărbile albe, sure sau negre, sub turbane bogate sau tiubiteici sărmane, masa de trupuri pare un talaz încremenit. La intervale de timp stabilite de legi necunoscute
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
sărmane, masa de trupuri pare un talaz încremenit. La intervale de timp stabilite de legi necunoscute nouă, talazul începe să unduiască, brațele se înalță spre cer și capetele se ridică într-un strigăt mut, pentru a se reîntoarce apoi la nemișcarea inițială. Spectacolul este halucinant, fotografiem cu o acută senzație de culpă, în timp ce obiectivul aparatului nu reușește să evite un obiect ciudat aflat în mijlocul trupurilor albastre: un fel de cutie albă formată din cearceafuri imaculate, despre al cărui rost aveam să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
o supremă îndesare. Lumea continuă să intre, tăcută și pestriță, de parcă o uriașă Arcă ar aduna toate tipurile umane, între zidurile ei seculare. De undeva, din înălțimi, primul acord se prăvălește peste sufletele noastre. Pădurea de trupuri încremenește într-o nemișcare de vrajă. Ochii îmi alunecă, drept în fața mea, spre o admirabilă coloană vie, alăturată coloanelor de piatră cenușii: doi tineri înalți, frumoși și supli ea cu părul pînă la brîu, el cu chip prerafaelit n-au mai găsit loc pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
supli ea cu părul pînă la brîu, el cu chip prerafaelit n-au mai găsit loc pe jos și au înlemnit în vîrful picioarelor, îmbrățișați, neclintiți, învăluiți în acordurile lui Buxtehude. În această clipă, lumea este clădită din muzică și nemișcare, ca o ciudată cascadă de sunete, în mijlocul unei peșteri încărcată de stalagmite omenești... N-a durat mult darul făcut de Cochereau mulțimii. Poate treizeci de minute în care nu se putuse întîmpla nimic rău, nimic urît, pe pămîntul acesta, populat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
de ani din trecutul împovărat de păcate al lumii: hâști o dată, se duce zăpada și o sută de ani, hâști a doua oară, se duce altă zăpadă și altă sută de ani. Când deodată, ce să vezi, în toată această nemișcare înghețată, un copăcel abia ițit pe după alții, își poartă fructele mici și portocalii cu mândrie, pe ramurile de tot desfrunzite. Ba nu un copăcel, doi. Iată și perechea lui, chiar peste drum. Și stând așa, în stânga și în dreapta curții, își
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
chiar dacă cerul e senin și sub irizările lui copacii își tremură ușor frunzele nespus de verzi. Azi se întâmplă ceva. Timpul pare suspendat precum natura transfigurată din pictura impresionistă. Și spațiul meu vital e altul. O încremenire cu rost, o nemișcare voită de parcă ar încerca o eternizare a lucrurilor și a simțurilor, drept pentru care viziunea metafizică asupra vieții suferă adânc. Un exercițiu de pustiire a eului? Ar fi direct dramatic, încât clipa prezentă ar dispărea mai repede decât închipuirea și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
un număr considerabil de importante lucrări de orientalistică, între care și un exemplar al primei ediții din traducerea lui Anquetil Duperron a Avestei 5. Cu câteva excepții, la noi, caracterul sacru al acestei cărți traduse s-a evacuat în eterna nemișcare a uitării sau ignorării ei. Cine și de ce ar fi găsit utilă, relevantă, indispensabilă sau măcar necesară studierea acestei cărți, a tradiței religioase centrate și conservate în jurul ei? Către sfârșitul secolului al XIX-lea, circulă un aer de familiaritateîn numirea
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
ceva se înalță, apoi fața ei și-a recâștigat expresivitatea în timp ce mă fixa intens și lacrimile ei au secat odată cu ale mele, iar această nouă expresie era într-un contrast atât de flagrant cu asprimea care o desfigurase înainte ca nemișcarea să pună stăpânire pe încăpere, transportând-o într-un alt loc. Era paralizată, transpusă de ceea ce recunoscusem. Am rămas în genunchi, mâinile noastre înlănțuite. Ne trăgeam unul pe celălalt înăuntru. Un moment firav de contra-viziune, spre confort. De parcă ar fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
apariție ritmică, ne dau sentimentul avansării în timp. La o săptămână, la două, la o lună, potrivit datei când apar pe piață cu noile numere, revistele marchează porțiuni de timp literar consumat. Fără ele s-ar înstăpâni, acaparantă, impresia de nemișcare, de stagnare („balta stătută“ de care vorbea Marta Petreu). Aș mai spune că, pe lângă dinamism, revistele dau vieții literare mai multă culoare - vieții literare și chiar vieții. Sunt sigur că, fără reviste, mie cel puțin, viața mi s-ar părea
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
ca o tresărire, străbate trupul Cristinei. Are buze umede și moi. Le simt cum se deschid încet, apoi încearcă să se închidă, să-mi cuprindă gura, încremenind în clipa atingerii. Rămîne așa, nemișcată, minute în șir, cu trupul într-o nemișcare totală, după care, parcă reînviind, își îndoaie încet picioarele, lipindu-și-le de-ale mele, strîngîndu-mă între genunchi. Palmele ei se plimbă de-a lungul brațelor mele, se opresc la umeri o clipă, apoi se adună la ceafă, cu palmele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cele mai multe le-am văzut cu sora și cu bunica mea. Părinții mei locuiau în alt oraș, intrau și ieșeau din viața noastră ; dar am o amintire cu noi toți uitîndu-ne la Jezebel, și e ceva solemn în întreaga scenă în nemișcarea acestui grup reunit în fața televizorului (deși nu îmi mai amintesc în ce poziție stă fiecare), în comentariile care se fac din cînd în cînd (deși nu îmi mai amintesc cuvintele) , un aer de reverență, de ocazie rară, în care privilegiul
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
bildungsroman epistolar lasă să pătrundă cu discreție aerul rece al schimbărilor, dar și felul în care se situează cei doi în raport cu spațiul cultural din care fac parte. Pentru Radu Stanca, Sibiul constituie un spațiu de reclu- ziune, atemporal, într-o nemișcare de Necropolă pe care-l va evoca într-un minunat eseu, „Sibiu, cetatea umbrelor” publicat în România nouă (an XII, nr. 88, 22 decembrie 1944). Scrisorile reiau parcă în ecou reflecțiile din acest eseu, precum cea din 11 mai 1947
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
de statuie cu miros de om, în cele din urmă s-a hotărât între a latra la ea și a urina, la cea din urmă, fiind presat de nevoi, probabil, moment în care statuia scoasă din sărite, în loc să uimească prin nemișcare, provoacă râsul spectatorilor, a făcut un salt, cât era de statuie și de nemișcată și cu sulița cea romană, a alergat cu furie la vale după câinele vagabond care, probabil, era scos pentru prima oară în lume de niște fete
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
din Orghast atmosfera era hieratică, nobilă, interiorizată ca Într-un spectacol japonez Nô, cu forma auster controlată, poate puțin prea rigidă, aici, la Naqsh-e Rustam, energia era intenționat lăsată să circule liber. Medeea În Trilogia mea avea să corespundă În nemișcare și interioritate primei părți din Orghast, pe când Troienele urmau să aibă ceva din energia dezlănțuită și aparent necontrolată din Orghast 2. Evenimentul se Încheia În jur de ora cinci, când actorii dispăreau În munte În clarobscurul dimineții, după ce Îi Însoțiseră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
imobilă, Împietrită În această atitudine. Stăteam câte cinci-șase ore pe perne așternute pe podea, ascultând sunete pe care nu le Înțelegeam, privind actori mascați, costumați, parcă venind dintr-o altă lume. Eram fascinat de prezența lor puternică. Uneori rămâneau În nemișcare zeci de minute, dar câtă mișcare lăuntrică era În această imobilitate exterioară! Apoi brusc Începeau să danseze cu o viteză și o vigoare ce mă uimeau. La sfârșitul zilei, după lunga reprezentație, imagini și sunete erau Întipărite extrem de viu În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
un țipăt ce semăna a triumf, slăbănogul a sărit În sus, apoi aproape a leșinat În brațele mele. Am fost nevoit să-l car În jos pe scări, căci nu mai putea să-și coordoneze picioarele după atâtea ore de nemișcare. „Te-amînvins! Am câștigat lupta!“ „Care luptă?“, l-am Întrebat uimit. „Am rezistat mai mult ca tine, americanule!“ Nu-mi era deloc plăcut să-l car În brațe și m-am rățoit la el: „În primul rând nu sunt american și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
iarna vine, vine pe crivăț călare, Vântul șuieră prin hornuri răspândind înfiorare. Boii rag, caii rânchează, cânii latră launloc, Omul, trist, cade pe gânduri și s-apropie de foc. Prin temperamentul său de șopârlă, Alecsandri notează în chip fericit plăcerea nemișcării la soare, pirotirea euforică: Aburii ușori ai nopții ca fantasme se ridică Și, plutind deasupra luncii, printre ramuri se despică. Râul luciu se-ncovoaie sub copaci ca un balaur Ce în raza dimineții mișcă solzii lui de aur. Eu mă duc
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]