3,700 matches
-
mereu ceva care îți lipsește. Era vorba despre el, cel care îmi va lipsi mereu. După un an a murit mama, apoi Nunu. Până la urmă chiar și Simon. Au murit cu toții, deși eu credeam că cei iubiți de mine sunt nemuritori. Nu te poți separa niciodată de ceea ce ai iubit. Așa spun visele în care morții apar unul după altul chiar din acel timp în care nu-i cunoscusem. Nunu și Simon mă fixează în vise ca niște străini. Tata și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
loc în loc cele cerute de oameni și, împreună cu nebunele timpane ale furtunii și casele valurilor, cele care boscorodeau necontenit vorbe și șoapte înțelese numai de ele, desăvârșeau armonia muzicii de care avea nevoie planeta în dimineața aceea. Soseau cu adevărat nemuritoare, vâslind pentru eternitate, născând-se din goana nebună a planetei, uriașul și durul platou al Siberiei Centrale, ce își lăsa trupul străpuns, pentru a câta oară, de Cercul Arctic, bunul său prieten; munții Sayan, Bulnajn Nuru, imensitatea de stâncă Altay
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mult ca înainte, ceea ce avea ca rezultat sporirea enormă a populației din oameni deja morți, astfel că nu se mai știa cine mai era în viață și cine nu, cine avea câteva sute de ani și cine nu, cine devenise nemuritor și cine urma să plece pentru prima dată. Era, deci, un gest de curaj să apari în fața a aproape un miliard de oameni, din care poate jumătate știau că ești român. În tot acest timp mulțimea fremăta, fredonând abia auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Să mă zvârcolesc atât cât pot în paralizia mea blestemată și să văd ce anume nu e în regulă. Poate tăietura de la încheieturile mânilor nu e suficient de adâncă. Poate am mult prea mult sânge și viață. Sau sunt cumva nemuritor? Ce glume serbede își permite mintea mea în aceste clipe pline de groază... Dar nu, simt, este cu totul altceva, ceva ce vine din afara camerei mele, de-afară poate, ceva cu totul și cu totul străin de lumea aceasta. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
îmi zâmbi cu buzele lui arse de vânt. - Ai rămas băiatul frumos pe care-l știu, strigă el în bătaia vântului, și văd - în acest moment vântul îi întoarse din nou borurile pălăriei -, văd în ochii tăi - striga el - dorul nemuritor al disperatului. Și, mormăind ceva, pare-se, nu căuta sau ceva de felul acesta, care se pierdu în vânt -, Iag se încruntă de efort și se lăsă pe spate ca să poată umbla în buzunar. Trase de acolo câteva hârtii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
este să împiedice vâlva să mai ucidă. Acest lucru era clar și incontestabil. Ideal ar fi fost să scape de ea pentru totdeauna, dar Calistrat îi spusese că așa ceva nu se poate înfăptui, după toate celelalte, bestia mai era și nemuritoare. Mă rog, acest aspect urma să-l mai analizeze el, însă deocamdată nu avea încotro, trebuia să o ia ca pe un dat al problemei. Desigur că pentru îndeplinirea acestui scop puteau să acționeze așa cum făcuseră în noaptea precedentă, adică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
fete În vîrstă de cincisprezece ani, cu vinele clocotind de hormoni și cu lumea făcîndu-le cu ochiul de la ferestrele sălii de studiu. În ciuda strădaniilor tutorelui, pînă atunci se dovediseră imune la farmecul clasicilor, la fabulele lui Esop ori la versurile nemuritoare ale lui Dante Alighieri. Temîndu-se să nu i se rezilieze contractul În clipa cînd mama Clarei avea să descopere că travaliul său docent forma două analfabete cu capul umplut de păsărele, Monsieur Roquefort optă pentru a le strecura romanul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
unei domnișoare, pentru valoarea ei documentară În raport cu Întîmplareaă poponăreală merita o Învățătură de minte și că ceea ce Îi trebuia ceasornicarului, adică lui don Federico Flaviá i Pujades, burbal și de obîrșie din localitatea Ripollet, spre binele său și al sufletului nemuritor al țingăilor mongoloizi a căror prezență era accesorie, dar determinantă În cazul respectiv, era să-și petreacă noaptea În temnița comună din subsolul instituției, În compania unei selecte pleiade de haimanale. Cum probabil veți fi știind, pomenita celulă e celebră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
toți vinovați de ceva și se întreabă dacă acel bătrân cu aspect demn de a fi venerat, de exemplu, n-o fi marele maestru al ultimei ceremonii a întunericului, dacă acea fată care-și îmbrățișează iubitul n-o fi întruchiparea nemuritorului șarpe al răului, dacă acel bărbat care înaintează cu capul plecat nu s-o îndrepta spre grota necunoscută unde se distilează filtrele care au otrăvit spiritul orașului. Preocupările agentului, care, prin condiția lui de ultim subaltern, nu are obligația să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
soliditate care-ți dădea în mod extraordinar senzația de materialitate a trupului; mai era și o spiritualitate, tulburătoare și nouă, care-ți călăuzea imaginația pe niște căi nebănuite, și-ți sugera niște spații goale și vagi, luminate doar de stelele nemuritoare, unde sufletul, gol-goluț, se aventura temător spre descoperirea unor noi mistere. Sunt retoric în descrierea mea, pentru că Stroeve era retoric. (Oare nu știm că în momentele de mare emoție omul se exprimă în mod firesc în stilul romanelor ieftine?). Stroeve
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
jur. Văzduhul era Îngreunat de un nor des de praf, ridicat de căruțe, printre strigătele vizitiilor și nechezatul cailor. - În toată Toscana se vorbește cu invidie despre ea. Cea mai mare biserică a lumii creștine. Capodopera care Îl va face nemuritor pe Arnolfo di Cambio. Și acolo unde viața triumfă, domnia ta i te adresezi morții? Dar mă asculți? adăugă, scuturându-i din nou brațul cu și mai multă putere. Abia atunci poetul păru să Își vină În fire. - Iartă-mă, maestre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
îl întreabă pe Maestru, vrea să-i facă o bucurie, dar și să iasă din tensiune. — Păi, da, sunt onorat, deși îmi reproșează că mă irosesc pe cântece populare românești (nu știe că muzica asta îmi dă senzația că sunt nemuritor, de asta cânt, caut ceva, nici eu nu știu ce...), dar tot m-am abonat la Shakespeare bulletin, să fiu la curent cu tot ce e în lume, am trecut de la Hamlet la Regele Lear, trebuie să știu ce e în arta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Olimpului, nu cu filozofi și Homer, te-a prostit tată-tău ăsta. Și nu mai crede tot, nu mai fi așa de pătruns, să știi că nici un zeu din cartea aia n-a supraviețuit, și ei mor, nimeni nu e nemuritor, nici stelele, nici orașele. Nici orașele?, întreba băiatul mirat. Păi, nu, mor și ele, orașele mor ca noi, oamenii. Visezi la oraș, vrei să cucerești orașul? Visez la Teatrul din oraș, orice artist cucerește orașul, vorbesc de un artist genial
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
de student. Amory a aflat că nu ar câștig a nimic dacă ar scrie pentru Nassau Literary Magazine, dar că prezența În caseta redacțională a lui The Daily Princetonian putea fi de mare folos. Vaga dorință de a juca roluri nemuritoare În cadrul Asociației Dramatice Engleze i s-a evaporat când a aflat că talentele cele mai mari și minți, cele mai ascuțite se concentrau la Triangle Club, o asociație pentru comedia muzicală, care Întreprindea anual un lung turneu de Crăciun. Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
o companie de alamă, dar nu cred că are importanță, tu ce părere ai? Probabil că banii făcuți din zinc sunt la fel de murdari ca și ăia făcuți din alamă. Cât despre bine cunoscutul Amory, el ar vrea să scrie chestii nemuritoare dacă ar fi suficient de sigur de ceva ca să riște să le spună și altora. Nu există dar mai otrăvit de lăsat posterității decât câteva platitudini inteligent răsucite. Tom, tu de ce nu treci la catolicism? Firește, ca să devii un bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
altă natură: cu ele, s-a Întors la starea aceea de spirit, poate mai tipică, În care fata devenea oglinda unei predispoziții proprii. Rosalind extrăsese din el ceva ce era mai mult decât admirație pasionată. Amory avea o afecțiune profundă, nemuritoare, pentru Rosalind. Dar spre sfârșit existase atât de multă tragedie dramatică, culminând cu arabescul coșmar al celor trei săptămâni de beție, Încât se simțea secătuit din punct de vedere afectiv. Oamenii și Împrejurările pe care și le amintea ca fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Dar nu credeam deloc că e adevărat. De moartea prematură a propriului meu tată, când nu eram cu mult mai mare decât era Heinrich acum, era legată ca un corolar brutal logica de neevitat că nici eu însumi nu eram nemuritor. În mod obișnuit, nu aș fi fost insensibil la situația lui Heinrich. — Dar de ce trebuie să cânte acest cântec? — I-a intrat în cap că evreii ar avea vreo legătură cu moartea tatălui său. — Asta e absurd, i-am zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
captează atomii detașați ai materiei, simulacrele, totul cere și presupune conjuncția atomistă. Nu univers inteligibil, nici creaturi ideale, zei sau concepte, nici lumi nevăzute, inaccesibile simțurilor și care pot fi doar concepute - în cel mai bun caz - de către suflet, partea nemuritoare și eternă a unui trup muritor: realitatea coincide foarte exact cu ceea ce vedem, simțim și percepem, cu ceea ce ne arată simțurile. Epicurismul combate aproximările teoretice care recurg la explicații mitologice. Nici în această privință nu ne putem împiedica să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
oameni să se ocupe de ei cu cât nici nu le pasă de viitorul și de destinul lor. Asemenea concepții fac imposibilă o religie. Mai rău, ele ruinează credințele grecești ale momentului care, bazate pe frica muritorilor de aceste forțe nemuritoare și capabile de răutate, făceau posibilă existența unui cler sau a unei puteri politice acționând în numele zeilor și legitimând ordinea, opresiunea, supunerea prin invocarea unor divinități înrolate cu forța, împotriva consimțământului lor - și pe bună dreptate... De altfel, planul imanenței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
instanțe ireconciliabile: un trup material, un suflet spiritual. Așa ceva e valabil pentru pitagoricieni și platonicieni, la care, într-adevăr, cele două ordini există separate, distincte, fiecare dintre ele ținând clar de lumea sa. Creată, coruptibilă, constrângătoare pentru primii, necreată, eternă, nemuritoare, necoruptibilă pentru ceilalți. De o parte, o osândă sub formă de mormânt; de cealaltă, o șansă făcând posibilă o eventuală mântuire. Sensibil și inteligibil. Dar ce înseamnă aceste cupluri de opoziții pentru un materialist? Pentru un filosof care afirmă compoziția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
știm deja din finalul Scrisorii către Pythocles, care critică religia populară, forma ei astrală, dar și frica de zei: de natură materială, situați în interlumi, ei nu se sinchisesc deloc de oameni, de destinul sau de activitățile lor. Preafericiți, imuabili, nemuritori, ei ne oferă un arhetip, o idee a rațiunii, un model: totul e să trăiești ca un zeu, și atunci nu mai ai de ce să te temi de moarte. Philodemos completează portretul cerului, cel puțin al zeilor materiali - deși aceștia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
numeroase referințe la o dinamică fără nume, un suflu, o căldură, niște forțe, niște sensibilități precizate de fiecare dată și calificate cu epitetul vital îă). în altă parte, descoperim forțe creatoare, noduri vitale, principii fecundante, o mișcare eternă, o viață nemuritoare, tot atâtea variațiuni pe tema viului, celebrat mai mult ca de obicei. Este lucru știut, Lucrețiu reduce orice realitate la atomi care se grupează și se agregă în mișcare în vid. Dacă ne concentrăm atenția doar asupra particulelor, lăsăm deoparte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
și în spațiu, incapabili să știe totul, suspendați în mod ridicol între două neanturi, pradă slăbiciunilor lor, supuși unei mulțimi de obligații și de necesități, mici, meschini, împotmoliți în mizerie, oamenii învestesc divinitatea cu calități inverse: puternică, eternă, omniprezentă, omniscientă, nemuritoare, puternică, liberă, nesfârșită, mărinimoasă, preafericită, ea reprezintă imposibilul ideal. Slăbiciunea, frica și spaima populează cerul; inteligența, rațiunea și cunoașterea îl golesc. Centaurii? Niște ficțiuni reductibile la o coliziune între simulacre de cal și de om Himerele? Aceeași remarcă, aceeași compoziție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
răul. Faptul de a muri ne scutește așadar, în mod paradoxal, de a mai suferi! Mor, deci nu mai sunt; nu mai sunt, deci nu mai sufăr - dar nici nu mă bucur. Rămân atomii prinși în dansul lor neschimbat și nemuritor. Dar transmigrarea sufletelor? De fapt, teoria materialistă recuză această posibilitate. Amintirea unei existențe anterioare rămâne imposibilă de vreme ce fiecare configurație atomică este proprie unui individ și numai lui. înainte de el și după el, nimic nu există, în afara părților descompuse ale regimului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
text? în spiritul filantropic și cosmopolit manifestat de Diogene în numeroase pasaje din operele care ne-au rămas de la dânsul, el imaginează viața zeilor realizată pe pământ de către și pentru oameni. Ne amintim doctrina: impasibili, fericiți, scutiți de tulburări, eterni, nemuritori, compuși dintr-o materie subtilă, veseli, locatari ai unor interlumi, zeii sunt un model etic, desigur, dar, de data aceasta - prima, mi se pare - și un model politic. De la secesiunea epicuriană ateniană îEpicur și Grădina sa) la practica comunitară campaniană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]