1,105 matches
-
adevăr, la Belle Arte. Apoi văzând pe mutra doctorului câtă plăcere i-au făcut vorbele mele, am înțeles mai limpede că nu puteam trăi ca o fiară neîmblînzită, în conflict cu toată lumea, și că mă purtasem ani în șir fără noimă, răzvrătindu-mă pe față când puteam să obțin ceea ce doream, mult mai ușor și mai sigur, prin viclenie, părând smerit și supus. Am descoperit astfel, singur, ipocrizia; modestia îmi putea fi de folos dacă mă serveam de ea bine, micșorîndu-mă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de respect superstițios, și mi-am dat seama că bătrânii simțeau nevoia să vorbească între ei despre omul enigmatic din sala cu oglinzi. Discutau despre mare, despre ceața care se lăsase în ajun, despre bălăriile care creșteau bolnăvicios, fără nici o noimă, într-un adevărat desfrâu, în spatele azilului, amenințând să înăbușe într-o zi clădirea, despre pasiunea Hingherului pentru câini, una din acele pasiuni unice care devoră până în măruntaie ("Pe ăsta, ricana Mopsul, cum nu-i vorbești de câini, îl înghite noaptea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Bătrânul râse și împreună cu el mii de alți "el" s-au pornit să râdă în sala cu oglinzi. După care a repetat invitația. ― Îndrăznește, domnule sculptor. Nu e nimeni aici în afară de noi doi. ― Noi doi? Cuvintele acestea n-aveau nici o noimă. Din oglinzi reverberau nenumărate chipuri care semănau cu "noi doi". Am înaintat în lumina rece și feerică până la masa de răchită acoperită cu o pânză galbenă. Bătrânul nu mi-a întins mâna. Mi-a făcut semn să mă așed pe
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
că oricum o să mor", după care a îngenuncheat teatral în fața sicriului strigând " Voi îndeplini tot ce mi-ai spus tu", în timp ce afară, fanfara, în mod expres nedorită de răposat, își continua marșul funerar făcând să geamă alămurile. Apoi, fără nici o noimă mi-au venit în minte vrăbiile care se jucau în praful cald de pe uliță în cătun, câinele care se oprise și urina pe trunchiul gutuiului de la poarta Martei. "Îți împute gardul", îi spusesem, iar ea izbucnise în râs. Frânturi de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
urma urmelor destul de dese, când puteau să uite de ciumă, prinși de imaginile revederii lor viitoare. Și astfel, eșuați la jumătatea drumului între aceste prăpăstii și aceste vârfuri, mai mult pluteau decât trăiau, lăsându-se în voia unor zile fără noimă și a unor amintiri sterile, umbre rătăcitoare care n-ar fi putut să capete tărie decât primind să se înrădăcineze în pământul durerii lor. Ei resimțeau astfel suferința adâncă a tuturor prizonierilor și a tuturor exilaților, care înseamnă a trăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
adevăr, la Belle Arte. Apoi văzând pe mutra doctorului câtă plăcere i-au făcut vorbele mele, am înțeles mai limpede că nu puteam trăi ca o fiară neîmblânzită, în conflict cu toată lumea, și că mă purtasem ani în șir fără noimă, răzvrătindu-mă pe față când puteam să obțin ceea ce doream, mult mai ușor și mai sigur, prin viclenie, părând smerit și supus. Am descoperit astfel, singur, ipocrizia; modestia îmi putea fi de folos dacă mă serveam de ea bine, micșorându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de respect superstițios, și mi-am dat seama că bătrânii simțeau nevoia să vorbească între ei despre omul enigmatic din sala cu oglinzi. Discutau despre mare, despre ceața care se lăsase în ajun, despre bălăriile care creșteau bolnăvicios, fără nici o noimă, într-un adevărat desfrâu, în spatele azilului, amenințând să înăbușe într-o zi clădirea, despre pasiunea Hingherului pentru câini, una din acele pasiuni unice care devoră până în măruntaie ( „Pe ăsta, ricana Mopsul, cum nu-i vorbești de câini, îl înghite noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Bătrânul râse și împreună cu el mii de alți „el” s-au pornit să râdă în sala cu oglinzi. După care a repetat invitația. — Îndrăznește, domnule sculptor. Nu e nimeni aici în afară de noi doi. — Noi doi? Cuvintele acestea n-aveau nici o noimă. Din oglinzi reverberau nenumărate chipuri care semănau cu „noi doi”. Am înaintat în lumina rece și feerică până la masa de răchită acoperită cu o pânză galbenă. Bătrânul nu mi-a întins mâna. Mi-a făcut semn să mă așed pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
că oricum o să mor”, după care a îngenuncheat teatral în fața sicriului strigând „Voi îndeplini tot ce mi-ai spus tu”, în timp ce afară, fanfara, în mod expres nedorită de răposat, își continua marșul funerar făcând să geamă alămurile. Apoi, fără nici o noimă mi-au venit în minte vrăbiile care se jucau în praful cald de pe uliță în cătun, câinele care se oprise și urina pe trunchiul gutuiului de la poarta Martei. „Îți impute gardul”, îi spusesem, iar ea izbucnise în râs. Frânturi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
d’une dissimulation rentrée... Elles baisent le serpent... (Jules Bois, Le satanisme et la magie, Paris, Chailley, 1895, p. 12) Uitase de asta, acum Îmi dau seama. Și bineînțeles că din perioada aceea datează următorul file, scurt și fără nici o noimă. FILENAME: Ennoia Tu ai ajuns acasă, pe neașteptate. Aveai iarba aceea. Eu nu voiam, pentru că nu accept ca vreo substanță vegetală să interfereze cu funcționarea creierului meu (ba mint, căci fumez tutun și beau distilate de cereale). Oricum, de puținele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Necunoscuți era rizibil: ei nu există, iar dovada e aceea că nu-i cunoaștem. I s-a obiectat, desigur, că nu-i cunoaștem, altfel n-ar mai fi necunoscuți; vi se pare că modul lui de a raționa are vreo noimă? Curios cum un adept de talia lui era atât de impermeabil la simțul misterului. După care, de Maistre lansa apelul final: să ne Întoarcem la Evanghelie și să abandonăm smintelile de la Memphis. Nu făcea decât să repropună linia milenară a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
gâtuită, ca aceea a unui hidrofob, deoarece când ajunge În faza paroxistică, așa cum bine zice Charcot, această Înspăimântătoare maladie care este satyriasis-ul, pedeapsa desfrâului, imprimă aceleași stigmate ca și turbarea canină. E sfârșitul. Rodin izbucnește Într-un râs lipsit de noimă. Apoi se prăvălește la pământ fără suflare, imagine vie a rigidității cadaverice. Într-o singură clipă a Înnebunit și a murit blestemat. M-am mărginit să-i Împing trupul către trapă, cu băgare de seamă, ca să nu-mi spurc pantofii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
cunoștința. Plângea. Nu știu dacă Belbo s-a hotărât să nu dea, În fața ei, spectacolul fricii sau dacă hotărârea lui a fost mai degrabă singurul mod În care putea să dea greutate disprețului și autorității lui asupra adunăturii aceleia fără noimă. Dar se ținea drept, cu capul sus, cu cămașa descheiată la piept, cu mâinile legate la spate, ca unul care nu cunoscuse niciodată frica. Temperat de calmul lui Belbo, resemnat, În orice caz, În ceea ce privește Întreruperea oscilațiilor, tot mai nerăbdător să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
timp. Ușa s-a deschis brusc, lăsând razele strălucitoare ale soarelui să pătrundă în cameră. Tomoe, îmbrăcată într-un pulover de un alb imaculat, îl privea sfredelitor, cu brațele încrucișate. — Domnul meu, felicitări pentru logodnă! Asaltându-l cu vorbe fără noimă, îl privea cum se străduiește să-și încheie nasturii de la cămașă, pe care nu-i mai nimerea. — Prostule, ai pus-o pe dos. Îl privea cu un zâmbet sarcastic în timp ce el încerca să iasă din încurcătură. — Ai pus-o pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
dreaptă. Șoferul a pus cuminte piciorul pe frână și a oprit mașina. — Sacre flic... va au diable, n’est-ce pas, monsieur? Endō, zâmbitor, se prefăcea că stă de vorbă cu Gaston. Dând drumul la un șuvoi de cuvinte franțuzești fără noimă, el încerca să lase impresia că poartă o conversație plăcută. Dacă era să scape, acum era momentul. Gaston îl privea fix pe polițist, care părea însă cam puștan. Cu pistolul înfipt în coaste nu putea spune nimic, dar încerca, disperat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
nu, răspunse bătrânul timid, în șoaptă. — De aia nu cred eu în prostii de-astea. Ploua din ce în ce mai tare. Au mai mers vreo oră. Gaston stătea cu capul în mâini și vibrația ritmică a mașinii îi răsuna asemenea unor cuvinte fără noimă. Uneori i se părea că aude vocea lui Tomoe și chiar i se făcuse dor de ea. Alteori îl auzea pe Takamori, îndemnându-l să scape de acolo. „Fugi, Gas-san, fugi!“ Apoi i s-a părut subit că aude vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
schimbării de direcție. Înăuntru era un bărbat care părea în vârstă, și asta poate numai fiindcă pătimise mult. Înmuia un penel într-un vas plin cu cerneală roșie și trăgea linii drepte și curbe pe peretele din dreapta, aparent fără nicio noimă. Avea părul cenușiu și lung până la jumătatea spinării, iar barba îi ajungea până pe pântece. Era oacheș la față, nu se știe dacă din pricina stirpei sau a soarelui; pe fața plină de riduri mărunte luminau doi ochi negri și neliniștiți. Purta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pentru orașul Oderzo garanția neatârnării perpetue. După o lungă tăcere, s-a făcut auzit un zumzet de dezaprobare. Cineva a venit mai în față și a izbucnit mânios: - Asta se vrea? Păi asta e capitulare curată și n-are nicio noimă! L-am întrebat pe Gisulf cine era acela. - Teodelapio, duce de Spoleto, consângean de-al meu, dar și de-al ducilor Taso și Kakko. A sosit ieri de la Verona. I-a fost răpit fiul, cel dintâi născut, Autari. Are dreptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a desfășurat pe masă un sul, l-a deschis și ne-a arătat o hartă a exarhatului. A pus arătătorul în locul numit Auxia, la circa zece mile la răsărit de Ravenna. Era însemnat printr-o cometă, și eu știam ce noimă avea. - Caută familia de căruțași și întreabă-l pe meșter dacă poate să-ți facă un car cu trei roți, mi-a spus. Gundo a răbufnit: - Nu poate să existe un car cu trei roți! I-am explicat: - Când un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
uscat, cu fața ascuțită precum botul nevăstuicii, vorbea cu câțiva leproși pe care părtașii îi împingeau în față odată cu rotirea torțelor. Vorbea într-o latină greu de înțeles, dar, deși nu mai auzisem vreodată cuvinte și accente asemănătoare, am înțeles noima vorbelor. Îi ocăra spunând că de curând fuseseră aduși acolo doi frați dintr-o familie bogată, burdușiți cu aur, desigur, ca să cumpere alimente de la contrabandiști, și el voia aurul ăsta, altfel îi ardea de vii în colibele lor. Ca să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
dacă Rotari era și el de acord, dorința lui avea să se împlinească. A binevoit să mă îmbrățișeze și, în timp ce o făcea, mi-a murmurat la ureche: - Cred că am întrezărit în sufletul tău o gelozie care nu-și avea noima. Știi ce spunea în fiecare zi Rotari la despărțire? „Prietenul Stiliano va fi mândru de mine.“ Te iubește ca pe un frate. Mare rușine am simțit în clipele acelea. De-atunci n-am avut pentru Garibaldo decât un mare respect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cea care te însoțește“. Umbra mi-a răspuns: - Oare cu mama ta vorbești în genunchi sau cu fruntea lipită la pământ? Cu regina ta vorbești stând jos? Aș fi putut să-i răspund că da, dacă n-aș fi priceput noima cuvintelor sale. - Ai dreptate, când vorbesc cu regina mea, rămân în picioare. Tot fără să se clintească din loc a spus: - Eu sunt Bino de la Masada. Numele tău care e? I-am răspuns cam arogant: - Eu sunt Stiliano, diacul de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mi s-a învârtit în jurul fiului meu. Gândurile mele au fost legate de fericirea lui, iar inima mi-a bătut o dată cu a sa. Plăcerile lui erau și plăcerile mele și pentru că era așa un băiat de aur, zilele mele aveau noimă și curgeau pline de drăgălășenii. Când a plecat, am fost încă și mai singură decât fusesem când am ajuns prima dată în Egipt. Shalem fusese soțul meu doar câteva săptămâini foarte scurte, iar amintirea lui se ștersese și rămăsese în locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
halucinație totală, nu se poate așa ceva, nu se poate! A dispărut! Asta e magie, nu e ceva normal, la fel ca sîngele care iese din menhiri... Lucas Îi ordonă ferm să-și țină pliscul, ce zicea el n-avea nici o noimă. - Cineva a intrat În post, a deschis celula, l-a scos pe Pérec și după aia a Închis-o la loc, asta e tot. - Nu se poate! Cheile sînt la mine! strigă Morineau cu glas strident, strecurîndu-și mîna În buzunar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
unul dintre ai noștri ne-a pus pe lista lui de specii pe cale de dispariție? La asta te-ai gîndit? Eu numai asta fac de cînd Gildas a primit scrisoarea aia. Nimeni nu putea ști. Nimeni. - Dar n-are nici o noimă! replică ea, cu vocea mai puțin sigură, totuși. Fiecare ar pierde totul dacă ne-ar da pe față secretul. - Totul? Oare așa să fie? Și dacă, dimpotrivă, ar fi vorba să cîștige totul? Ia gîndește-te, Gwen. Întreabă-te care dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]