KorAP: Find »[drukola/base=nord-est & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...30 31 32 ...180 >

4,483 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

dus la acumularea de bunuri și, apoi, la inegalitatea de avere și la diferențierea socială. Procesul era unul obiectiv. Conform documentului patristic din 374, inegalitatea de avere exista încă de atunci-sfârșitul secolului al IV-lea, în sânul obștei sătești din nord-estul Munteniei. Consolidarea proprietății private (individuale), inclusiv a proprietății funciare sub forma posesiunilor din vatra satului, rezultate din defrișări și desțeleniri individuale, se accentuează. Statutul politic impus de migratori a dus la schimbări în sânul obștei. Astfel, funcția de conducere îndeplinită

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
civilizației (romane creștine), în spațiul carpato-danubiano-pontic, s-au descoperit vestigii creștine, 31 pe teritoriul dacilor liberi și 22 pe cel al fostei provincii romane. În ceea ce privește organizarea instituțională, în secolul al IV-lea, existau episcopii în regiunile din sudul Moldovei și nord-estul Munteniei-nume precum Teofil, Wulfila, Godas, Silvanus-de unde rezultă existența unor centre ecleziastice organizate. În nord-estul Munteniei, existau două orașe cu o viață creștină organizată. În plus, în secolele IV-VII, existau instituții ecleziastice și în restul țării, descoperirea unor biserici la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
liberi și 22 pe cel al fostei provincii romane. În ceea ce privește organizarea instituțională, în secolul al IV-lea, existau episcopii în regiunile din sudul Moldovei și nord-estul Munteniei-nume precum Teofil, Wulfila, Godas, Silvanus-de unde rezultă existența unor centre ecleziastice organizate. În nord-estul Munteniei, existau două orașe cu o viață creștină organizată. În plus, în secolele IV-VII, existau instituții ecleziastice și în restul țării, descoperirea unor biserici la Slava Rusă, Tomis și Histria (Dobrogea), apoi Slăveni, Drobeta, Sucidava, Dierna, Porolissum. Existau apoi două

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
date noi cu privire la pătrunderea și stabilirea slavilor în regiunile carpato-dunărene. Teritoriile de locuire ale slavilor înainte de marile migrații erau vastele spații situate la nord de râul Pripet, în regiunile păduroase aflate între Vistula și Niprul superior până spre zona de nord-est, în bazinele superioare ale râurilor Volga, Oka și Kama. După prăbușirea confederației tribale hunice, la mijlocul secolului al V-lea, slavii au început să se deplaseze spre vest și nord-vest, ocupând treptat regiunile cuprinse între Niprul mijlociu, Bugul de sud și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
între Dunărea de Jos, Prut și Siret-în Bugeac, sudul Basarabiei. Instalați aici, ei s-au revoltat împotriva bizantinilor, cu care au angajat lupta, i-au respins peste Dunăre, apoi, traversând Dobrogea, în 679, ei se instalează în sudul acesteia, în nord-estul Bulgariei.1 Noii veniți în sudul Dunării, bulgarii, sunt tot așa de huni, ca și hunii, și tot așa de avari, ca și avarii (Iorga). Echivalența huno-bulgară a fost semnalată și de alți cercetători, ca și asemănarea cu ciuvașii a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
asediați de bizantini, au reușit să treacă Dunărea pe la Noviodunum (Isaccea) și au înaintat prădând până în sudul Dobrogei, în apropiere de vechiul Odessos (Varna), unde se afla o așezare de slavi. Este vorba despre cele "șapte seminții slave", instalate în nord-estul de azi al Bulgariei, care aveau o înțelegere cu Bizanțul, conform lui Teofan. Coborârea în Sciția Mică i-a adus pe bulgari într-o regiune predominant romanică. Aici, în sudul Sciției (Dobrogei), ei s-au instalat într-un cerc (ring

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Alfabetul chirilic a avut o răspândire foarte largă: adoptat de bulgari, el a fost preluat apoi de sârbi, ruși și români, care l-au folosit timp îndelungat în evul mediu.13 După stabilirea lor în sudul Dunării, mai precis în nord-estul Bulgariei, sub conducerea lui Asparuh, în anul 679, bulgarii i-au supus pe slavi, organizați politic în "Uniunea celor șapte triburi". Simbioza de secole slavo-bulgară a dat naștere unui popor nou, slav, ca structură etnică și lingvistică, dar al cărui

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
alcătuiau pătura dominatoare politică și militară, dar acestora li s-au adăugat greci (bizantini), resturi ale goților și ale altor barbari colonizați anterior pe teritoriul Imperiului. Reședința statului bulgar, a hanului, era Pliska, așezare cu nume slav din câmpia de nord-est a Bulgariei actuale, iar frontierele noului stat nu puteau fi precizate inițial. Se pare că ele se întindeau, spre sud, până la Munții Haemus, la vest, până la hotarele "Avariei", adică râul Isker (Timoc), la est, până la Marea Neagră (dar fără orașele Varna

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
jumătate de mileniu, stepele ponto-caspice au fost dominate de etniile turcice, în acest spațiu s-au interpus ungurii. Ei făceau parte din ramura ugrică a conglomeratului tribal fino-ugric, care în primele secole ale mileniului I ocupau un teritoriu întins din nord-estul Europei și nord-vestul Asiei. Patria de obârșie a popoarelor fino-ugrice se afla între Volga și Munții Urali sau între acești munți și fluviul siberian Obi. Limba lor se înrudește cu aceea a finlandezilor, estonilor și laponilor. Numele lor național (etnic

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în sudul Dunării, zonele de influență latină față de cele elene. Linia de demarcație stabilită de el, confirmată ulterior de Philippide și corectată de Skok, mergea de la Alessio, de-a lungul Adriaticei, până la Prisrend și Skopje, urcând apoi spre nord și nord-est până într-un punct situat între Pirot și Bela Palanka, și ajungând la hotarele cetăților grecești de pe malul pontic. Noile cercetări asupra romanizării sudului Dunării dovedesc că linia aceasta de demarcație este oarecum artificială, deoarece Macedonia și o mare parte

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și neromane ce alcătuiesc substratul limbii române, cele comune cu albaneza, cât și întregul conținut arhaic indo-european al limbii albaneze provin din fondul etno-lingvistic al populațiilor preromane ale teritoriului carpato-balcanic și dunărean, fie din grupa traco-moeso-getică, aflată în zona de nord-est, fie din cea iliro-panonică, din nord-vestul Peninsulei Balcanice. Stabilirea elementelor fonetice, morfologice și lexicale neromane este rezultatul comparării limbii române cu limbile romanice din apus și cu albaneza, în care se găsesc forme și cuvinte românești prelatine asemănătoare, uneori identice

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Româna pare a fi, așadar, o lagună care, spre deosebire de vechea limbă romanică, și-a pierdut din extindere în sudul Dunării.". La toate acestea, să nu omitem a adăuga (menționa) elementele românești aflate în Panonia și în Carpații de nord și nord-est (cf. N. Drăganu, Românii în veacurile IX-XIV pe baza toponimiei și onomasticei, București, 1933, p. 41, 326 și urm.). Sextil Pușcariu, în studiul său consacrat reconstituirii românei primare, consemna: Nu mai rămân decât trei posibilități deja susținute: se poate admite

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Basarabia, între Prut și Nistru, situația demografică era asemănătoare, aici se observă o creștere a locuitorilor față de trecut, concretizată în concentrările de populație din sud (160 de așezări), apoi cele de pe cursul inferior al Răutului-zona Orheii Vechi și cea din nord-estul provinciei.3 Pe teritoriul Dobrogei, între Dunăre și Mare, se constată o aglomerare de așezări, distribuite de-a lungul Văii Carasu, între Cernavodă și Constanța. Apoi, grupări (aglomerări) de sate și orașe (cetăți) pe malul drept al Dunării și pe

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
nu i se supuneau, voiau să fie liberi. Pe un alt plan, românii de la sud și est de Carpați erau dependenți bisericește de patriarhul Constantinopolului, însă, de facto, nu se supuneau acestuia, înclinau să se administreze singuri. În vecinătate, în nord-estul Moldovei, în secolul al XII-lea, își făceau loc noi realități politice, după 1125, statul kievean a slăbit mult, s-a fărâmițat în mai multe cnezate autonome. La începutul secolului al XII-lea, s-a afirmat cnezatul Haliciului, unit ulterior

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în alte părți ale spațiului românesc. Bizantinii au trecut curând la organizarea administrativă și militară a teritoriilor cucerite, au fost înființat theme (unități militare și administrative), precum thema Dobrogei, condusă de un strateg, cu reședința la Dorostolon, iar Bulgaria de nord-est a fost inclusă la thema Traciei. Thema Dobrogei a continuat să existe pe tot timpul stăpânirii bizantine în anii 1000-1001, conducea aici Damian Dobromir, patrikios și anthypatos, după nume, el pare să fie român. La începutul secolului al XI-lea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
frontiera bizantină. Dar ceilalți pecenegi de sub conducerea lui Tyrach au atacat sudul Dunării, în 1046 (1048), în fruntea unei imense mulțimi de năvălitori. Decimați de boli, cei care au supraviețuit s-au predat autorităților imperiale și au fost colonizați în nord-estul Bulgariei, cu toate acestea, au urmat noi lupte între bizantini și pecenegi. Alți guvernatori ai themei Paristrion din cursul secolului al XI-lea confirmă stăpânirea bizantină neîntreruptă la Dunărea de Jos, în momentele grele ale atacurilor pecenege. Unul din guvernatori

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
el constata dorința de sedentarizare a cumanilor. Politica papală își arăta roadele: călugării dominicani din regatul Ungariei au contribuit la înființarea unui "episcopat catolic", în frunte cu Teodoric, în Milcovia, localizarea sa este incertă, undeva în apropierea Țării Bârsei, în nord-estul Munteniei și sud-vestul Moldovei. A fost o înjghebare politică și ecleziastică distrusă de invazia tătară din 1241. Regalitatea ungară și papalitatea urmăreau extinderea prezenței lor în teritoriile românești extracarpatice, adică în ceea ce se numea "Cumania". În 1222, posesiunile cavalerilor se

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-lea, în lupta Asăneștilor cu Bizanțul, ei apelează la românii din nordul Dunării. Acestora li s-au alăturat și cumanii, care dominau această regiune. Un nucleu politic cu alte trăsături s-a constituit în sud-vestul Moldovei, extinzându-se și în nord-estul Munteniei, în zona de curbură a Carpaților, aflat în sfera intereselor cavalerilor teutoni, la începutul secolului al XIII-lea. Concret, este vorba despre intervalul prezenței lor în Țara Bârsei (1211-1225), inclusă din 1228 în Episcopia cumanilor-a se vedea și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
din Kolomna, Moscova, Vladimir și Suzdal au fost silite să capituleze, iar lupta de pe râul Sit, cu cneazul Iurii Vsevolodovici, s-a încheiat cu victoria mongolilor. În mod cu totul neașteptat, ei nu au atacat Novgorodul, centru comercial prosper din nord-estul Europei. Pe parcursul anului 1238, mongolii și-au concentrat forțele în stepele dintre Marea Caspică și Marea Neagră în vederea supunerii populației nord-caucaziene și a cumanilor. Luptele cu alanii și circasienii și cu alte triburi de pe versanții muntelui s-au prelungit până în 1240

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
înăbușirea revoltei cumane. Aceștia s-au refugiat peste Carpați, în teritoriile estice, fiind urmăriți de armata regească în regiunile mărginașe dinspre tătari, unde înaintașii lui Ladislau nu mai pătrunseseră până atunci, adică în teritoriile carpato-nistrene. Pozițiile ungare de la est și nord-est de Carpați au fost pierdute după 1241, dar acestea mai persistau în titlul regilor săi. După recucerirea Constantinopolului, în 1261, bizantinii au încercat să preia controlul regiunilor de la Dunărea de Jos, stăpânite de ei timp de secole. Astfel, într-o

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
așeza în Dobrogea (Paristrion). Însă divergențele izbucnite curând între împărat și turci, ca și alianța acestora cu mongolii Hoardei de Aur au împiedicat transformarea lor în instrumente ale politicii bizantine. Sub protecția hanilor mongoli, o parte a turcilor selgiucizi din nord-estul Peninsulei Balcanice (inclusiv Dobrogea) s-au stabilit temporar în regiunile nord-pontice, de unde au revenit în scurt timp în Dobrogea. (Potrivit tradiției musulmane, la Babadag, în nordul Dobrogei, se află mormântul căpeteniei lor spirituale, Sari Saltig; se presupune că turcii selgiucizi

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
al XIV-lea, este confirmată și de harta nautică a cronicii lui Marino Sanudo. Toate aceste date infirmă o presupusă dominație bulgară în sudul Moldovei, sub țarul Svetoslav, ca și părerea că pozițiile Hoardei de Aur din spațiul est-carpatic și nord-estul Peninsulei Balcanice (Dobrogea) au fost slăbite după moartea lui Nogai. Nu se poate susține că statul mongol de pe Volga (Hoarda de Aur) a intrat, după 1299, la moartea lui Nogai, într-o accentuată stare de decădere, dimpotrivă, pozițiile ei s-

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Odată cu elementele românești din Transilvania (Maramureș), în Moldova s-au stabilit, în grupuri mici, sași, unguri, secui, eventual. Cele mai vechi informații datează din 1234 și se referă la așezarea populației germane (Theutonici) și ungare (Ungari) în sud-vestul Moldovei și nord-estul Munteniei. Anterior, după 1211, au avut loc infiltrări ale cavalerilor teutoni dincolo de curbura Carpaților, dar acestea nu au lăsat urme durabile în structura etnică a zonei. Distrugerea episcopiei, în 1241, și perioada tulbure ce-a urmat ocupării teritoriilor de la nordul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
XIII-lea, ciangăii s-ar fi așezat între Carpați și Siret. În extremitatea nordică a Moldovei, în vecinătatea Haliciului, populația românească a conviețuit vreme îndelungată cu rutenii, ceea ce a lăsat urme în română și ucraineană. Unii istorici admit că în nord-estul Moldovei, grupuri izolate de slavi, neasimilați de români, și-au menținut individualitatea etnică până la întemeierea statului, în 1359. Dar de-aici nu se poate deduce că, înainte de descălecat, în regiunile nord-estice ale Moldovei ar fi predominat o populație slavă. Cele

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Siret și Suceava, localități care aveau doar câțiva coloni germani, pomeniți în "socotelile" (actele) Liovului, armeni, care aveau un mare centru, sub stăpânire genoveză, la Caffa. Avem și câteva știri nesigure ce amintesc despre o viață românească în teritoriile de la nord-est. Astfel, la 1325, Dlugosz arată (evocă) pe români luptând alături de lituanieni și ruși, în părțile Brandenburgului (Prusia). Apoi, la 1334-1335, se amintește într-un act al prințului ruso-lituanian Gh. Troidenovici, ca martor pe lângă palatinul de Liov, un Alexandru "Moldeowicz". Pentru

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]