KorAP: Find »[drukola/base=nord-vest & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...30 31 32 ...178 >

4,439 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

în locul scaunelor episcopale latine anterioare (secolele IV-VI), precum Durostorum (Dârstor) și Bononia (Vidin), a contribuit mai mult la întărirea legăturilor bisericești cu slavii sud-dunăreni. Pandele Olteanu, slavist, pe baza unor elemente toponimice și lingvistice, a dovedit că Transilvania de nord-vest și Maramureș s-au aflat în sfera de influență cultural-bisericească a Moraviei Mari, zonă din care au pătruns unii termeni în limba română. Prin acești ucenici moravi, ritul bizantino-slav a reușit să pătrundă în regiunile noastre de nord și nord-vest

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
nord-vest și Maramureș s-au aflat în sfera de influență cultural-bisericească a Moraviei Mari, zonă din care au pătruns unii termeni în limba română. Prin acești ucenici moravi, ritul bizantino-slav a reușit să pătrundă în regiunile noastre de nord și nord-vest. Pr. Păcurariu presupune că lipsa cărților de slujbă traduse în limba română a fost un alt motiv care a determinat pe acei episcopi, horepiscopi și preoți să adopte limba slavă în care se traduceau cărțile sfinte. Apoi este interesant de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Pornind de-aici, ei au pus stăpânire pe întinse teritorii aflate la est de Nipru, ajungând până în bazinul Donețului. O altă direcție de înaintare a goților a fost spre sud și sud-est, de-a lungul Nistrului, ajungând pe coasta de nord-vest a Mării Negre, unde se afla orașul Tyras. Prin înaintarea lor în cele două direcții, spre est și sud, goții și-au asigurat dominația asupra unor regiuni întinse din estul Europei, ce se întindea din Volynia (Polonia), la nord, până la Dunărea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
goților. Între cele două ramuri ale goților s-a produs o ciocnire, în urma căreia gepizii au fost înfrânți. Aflați în căutarea unei noi patrii, după ce-au părăsit țărmul Balticei, gepizii s-au stabilit în apropierea Daciei, în regiunile de nord-vest, dar goții s-au opus cu armele și gepizii au pierdut lupta. După înfrângere, gepizii s-au retras (stabilit) pe versantul Carpaților nordici, unde anterior locuiseră costobocii sau vandalii. Participarea lor, în 269 d. H., într-o coaliție a triburilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
supraviețuit, după 567, prin integrarea lor în structura laxă a khaganatului avar, unde au îndeplinit anumite rosturi politico-militare în teritoriile mai greu de controlat de avari. În aceste condiții, este explicabilă extinderea ariei lor de instalare din Câmpia Tisei în nord-vestul Daciei, în interiorul arcului carpatic până la Mureș. Așezările lor de pe teritoriul de azi al României și Ungariei, ca și necropolele descoperite sunt dovezi în acest sens. Nu mai este însă o lume pur germanică, ca înainte de 567, deși s-au păstrat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
înfrângerea lor, nepotul regelui se refugiază cu tezaurul tribului, împreună cu episcopul arian, la Constantinopol. Un număr mic de familii gepide îi însoțesc pe longobarzi, în Italia, în 568, dar majoritatea lor neavând unde să se refugieze, au rămas pe loc (nord-vestul Daciei) și cu timpul vor fi asimilați de populația autohtonă. 23 Această susținere se bazează pe informații culese din surse bizantine. Astfel, în 593, generalul bizantin Priscus organizează o expediție împotriva slavilor din Muntenia răsăriteană, unde este ajutat de un

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
bune, gepizii au coborât pe Valea Tisei și s-au așezat în teritoriile ocupate anterior de vandali, după plecarea lor spre apus, în jurul anului 400. Până la mijlocul secolului al V-lea, gepizii au locuit doar în regiunile de margine, în nord-vestul Daciei, însă după victoria asupra hunilor (454), ei și-au extins stăpânirea (aria de locuire) asupra întregii Dacii romane, conform lui Iordanes. Teritoriul locuit de gepizi era identic cu acela al Daciei romane. Astfel, Iordanes arată că, după lupta de la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
gepizilor în Oltenia, conform lui Iordanes, nu este confirmată de mărturiile arheologice, de aceea nu se poate vorbi nici măcar de o prezență nominală a lor în zonă, de unde rezultă că ei n-au trecut Carpații în sud. Pătrunderea gepizilor dinspre nord-vest în Transilvania propriu-zisă a avut loc la mijlocul secolului al V-lea, după prăbușirea stăpânirii hunilor. Descoperirile gepide din cursul acestui secol, în Transilvania, sunt mormintele principale de la Apahida (Cluj), cu piese bogate de aur, și tezaurul cu obiecte de aur

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
al secolului al VII-lea, când proto-bulgarii s-au așezat în nord-estul Peninsulei Balcanice, această autoritate a încetat cu totul. 31 În schimb, pe de altă parte, avarii au preluat "țara gepizilor", după înfrângerea acestora, adică regiunile din vestul și nord-vestul Daciei, împreună cu anumite zone din Transilvania. Dar condițiile naturale de-aici au dus la organizarea stăpânirii avare la marginea nord-estică a kaganatului. Unii cercetători susțin că imediat după înfrângerea gepizilor, în 567, o parte a oastei avare a pătruns în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pentru a proteja populația avară, rămasă în timpul evenimentelor din 567-568 în așezările (sălașurile) de la Dunărea de Jos, care au pătruns în Transilvania prin defileul Oltului. Dar această susținere este prea puțin verosimilă. În afară de regiunile umede și joase din vest și nord-vest, care au fost integrate efectiv teritoriilor pe care avarii le stăpâneau, fiind adecvate modului de viață al unor păstori nomazi, este cu totul improbabilă o stăpânire efectivă a lor în Transilvania. Însă se poate afirma cu certitudine că a existat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
despre care unii specialiști cred că erau avari sau kutriguri sau alți nomazi răsăriteni. Un fapt semnificativ pentru avari, este că ei nu s-au instalat niciodată efectiv în partea nordică a Transilvaniei pentru asigurarea controlului căilor de acces dinspre nord-vest, deoarece era nepotrivită modului lor de viață de păstori nomazi. Controlul zonei era asigurat de slavi, supuși ai avarilor, care au primit sarcini militare precise în acest sens. Însă în zonele de șes (câmpie) din vestul și nord-vestul Daciei, organic

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
acces dinspre nord-vest, deoarece era nepotrivită modului lor de viață de păstori nomazi. Controlul zonei era asigurat de slavi, supuși ai avarilor, care au primit sarcini militare precise în acest sens. Însă în zonele de șes (câmpie) din vestul și nord-vestul Daciei, organic legate de Câmpia Tisei, situația era foarte diferită comparativ cu Transilvania. Cu toate că descoperirile avare sunt puține aici (Transilvania), este cert că aceste teritorii au fost efectiv integrate stăpânirii avare (kaganat) după instalarea lor în Panonia, în a doua

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
comparativ cu Transilvania. Cu toate că descoperirile avare sunt puține aici (Transilvania), este cert că aceste teritorii au fost efectiv integrate stăpânirii avare (kaganat) după instalarea lor în Panonia, în a doua jumătate a secolului al VI-lea. Extinderea stăpânirii lor în nord-vestul Daciei (Crișana și Banat) s-a produs ceva mai târziu, după anul 720, în cursul secolului al VIII-lea. Morminte avare timpurii s-au aflat la sud de localitatea Valea lui Mihai (jud. Bihor), la Cheșeseu, Săcuieni (jud. Bihor) și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
se infiltrează în Transilvania grupuri de slavi apuseni, ca detașamente militare și de pază, în cadrul alianței lor cu avarii. Astfel, conform descoperirilor arheologice de la Cluj-Cordoș, Dăbâca, Țaga, Noșlac ș.a., grupuri de slavi s-au așezat mai ales în centrul și nord-vestul Transilvaniei. Grupuri mai mici de slavi, legate de avarii dominatori, au pătruns în vestul Transilvaniei, la începutul secolului al IX-lea, ca urmare a înfrângerii avarilor de către franci (796), după cum o arată cimitirele cu morminte tumulare de la Nușfalău, Someșeni și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
păduroase aflate între Vistula și Niprul superior până spre zona de nord-est, în bazinele superioare ale râurilor Volga, Oka și Kama. După prăbușirea confederației tribale hunice, la mijlocul secolului al V-lea, slavii au început să se deplaseze spre vest și nord-vest, ocupând treptat regiunile cuprinse între Niprul mijlociu, Bugul de sud și bazinul superior al Vistulei, până la granița silvostepei cu stepele nord-pontice. Marea migrație a slavilor, limitată de mișcările populațiilor nomade din răsăritul Europei, s-a declanșat pe scară largă în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
se împletesc, în secolul al IX-lea, cu feudalizarea societății bulgare.8 Dominația bulgară în nordul Dunării Avarii erau așezați în pusta panonică, dintre Dunărea mijlocie și Tisa, și primeau dijme (tributuri) de la supușii lor din Panonia și Dacia de nord-vest. Dar, în 796, Carol cel Mare a atacat și a distrus ringul, centrul puterii avarilor, care sunt supuși definitiv, iar rămășițele lor sunt lichidate de bulgari, în anul 803. Marca francă din Panonia se întindea spre răsărit până la Dunăre și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în a doua jumătate a secolului al VIII-lea, statul bulgar a slăbit din cauza luptelor interne. În timpul lui Krum (803-814), țaratul ajunge la o mare întindere teritorială. În relații bune cu Imperiul, el și-a îndreptat atenția spre frontiera de nord-vest, unde după distrugerea ultimelor rămășițe ale avarilor, în 803, și-a întins stăpânirea până la Dunărea mijlocie, la hotarele francilor. Dar întărirea bulgarilor provoca neliniște la Bizanț deoarece ei stăpâneau acum o parte din vechea cale comercială de uscat, care lega

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
stepele ponto-caspice au fost dominate de etniile turcice, în acest spațiu s-au interpus ungurii. Ei făceau parte din ramura ugrică a conglomeratului tribal fino-ugric, care în primele secole ale mileniului I ocupau un teritoriu întins din nord-estul Europei și nord-vestul Asiei. Patria de obârșie a popoarelor fino-ugrice se afla între Volga și Munții Urali sau între acești munți și fluviul siberian Obi. Limba lor se înrudește cu aceea a finlandezilor, estonilor și laponilor. Numele lor național (etnic) așa cum se numeau

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
romanitatea sud-dunăreană, și de pătrunderea dacilor liberi pe teritoriul fostei provincii, împinși de migratorii vremelnici (goți). Ei au pătruns în masă în fosta provincie, practic, a avut loc un proces de reocupare a Daciei romane, vatra autohtonilor, de către dacii din nord-vestul țării și carpii din Moldova. Valuri de daci liberi s-au așezat în regiunile rurale ale Daciei, unde au întâlnit pe dacii romanizați, în rândurile cărora s-au integrat. Se poate spune că tocmai populația rurală din Dacia post-aureliană, alcătuită

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
române, cele comune cu albaneza, cât și întregul conținut arhaic indo-european al limbii albaneze provin din fondul etno-lingvistic al populațiilor preromane ale teritoriului carpato-balcanic și dunărean, fie din grupa traco-moeso-getică, aflată în zona de nord-est, fie din cea iliro-panonică, din nord-vestul Peninsulei Balcanice. Stabilirea elementelor fonetice, morfologice și lexicale neromane este rezultatul comparării limbii române cu limbile romanice din apus și cu albaneza, în care se găsesc forme și cuvinte românești prelatine asemănătoare, uneori identice. Prin confruntarea românei cu idiomurile balcanice

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de pământ și un șanț). O altă mare concentrare de populație se afla pe cursul inferior al Jijiei și pe Bahlui și Prut, în județul Iași, întinsă pe o suprafață cu diametrul de 50 km, iar în partea ei de nord-vest, până la Siret, se afla o grupare de numai zece așezări. În sudul Podișului Central Moldovenesc, între Prut și Bârlad, cuprinzând sudul județului Vaslui (Tutova) și nordul județului Galați (Covurlui), se afla o grupare teritorială cu mare densitate de locuire, alcătuită

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
nuclee demografice importante, situate pe Dunăre, între Orșova și Moldova Nouă, apoi cele înșirate pe Bega, în zona Timișoarei, și cele de pe Timiș. În Transilvania, începând de la vest la est, se constată o mare concentrare de populație în partea de nord-vest a ei, între Criș, Someș și Porțile Meseșului. În sudul ei, între Criș și Mureș, în zona Aradului, s-au aflat așezări pe albia Mureșului. În centrul Transilvaniei, densitatea așezărilor era mai mare decât în vestul provinciei-cea mai mare concentrare

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
oștile triburilor maghiare au cucerit prin luptă teritoriile voievodatelor întâlnite aici. Astfel, spre vest, până în zona bazinului superior al Tisei, între Someș și Mureș, se întindea un voievodat ("terra", conform cronicii), ce corespundea ca teritoriu marii concentrări de așezări din nord-vestul Transilvaniei. Conducărorul acestuia (dux) era Menumorut, cu reședința în cetatea (fortificația) Biharea (in castrum Byhor), mai erau și alte fortificații, la Zotmar și Zyloc. Voievodatul lui Menumorut era locuit de populații diverse, iar armata lui era alcătuită din ostași luați

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
din secolele VIII-XI, având în jur așezări ale unor populații sedentare, cu locuințe de suprafață sau bordeie. Asistăm acum la unificarea unor complexe de așezări în structuri teritoriale mai mari: nucleul (gruparea) de sate din jurul Iașilor s-a extins spre nord-vestul zonei, înglobând teritoriile respective, iar micile grupări de așezări din zona Vaslui au fost înglobate ("înghițite") fie de marea grupare teritorială ieșeană, fie de cea bârlădeană din sud, în urma unui proces de unificare teritorială întâlnit peste tot în spațiul românesc

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a fost ucis într-o conspirație, iar fratele său, Mihai Asan II (1246-1256) a avut aceeași soartă. În acești ani grei, statul Asăneștilor a suferit pierderi teritoriale, Tracia, regiunea Munților Rodopi, țărmul egeean, aproape întreaga Macedonie, Albania și ținuturile din nord-vest. După Mihail Asan, a urcat pe tron vărul său, Căliman II Asan (1256-1257), care, în scurt timp, a fost detronat și ucis. Prin moartea acestuia, în 1257, se stingea linia masculină a dinastiei Asăneștilor, care condusese statul începând din 1185

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]