1,324 matches
-
mititel Pare tras ca prin inel; Glasul ei cel cristalin E un clopoțel divin, Eu o știu. Și tu o știi. Cine este, dragi copii? Numai primăvara vin, Pleacă toamna-n loc străin Și duc doruri mari cu ele Printre nouri, printre stele? Spice coapte i-s sprâncene, Ochii ei ard de lumină, Părul i-i de sânziene, Pare toată o stupină. Prin livezi șl pe ogoare E atotstăpânitoare. Mi-a bătut în zori la ușă, În rochița de brândușă; Mi-
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
ca și în cazul futuriștilor italieni - prin Nietzsche și Georges Sorel. Oricum, la Integral, „comisarul pentru cultură” Lunacearski pare privit cu multă simpatie. Atitudinea „integraliștilor” față de revoluția sovietică lasă totuși loc de multă ambiguitate... estetică. Un articol semnat de Alexis Nour („Un precursor integralist“) îl prezintă en fantfare pe „N.C. Mihalkovski, portdrapelul revoluției sociale omnilaterale (nu de clasă!) din Rusia”, elogiind - în spirit... integralist - „știința pură, constructivă și integrală” și filozofia socială care pledează pentru „o cît mai redusă diviziune a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
zice: "Picurii de rouă-s mari și calzi, cornițele mijesc, iar mugurii sunt plini. - Să fie primăvara?" ÎNFRIGURARE Livada s-a încins în somn. Din genele-i de stufuri strâng lacrimi de văpaie: licurici. Pe-o coastă-n vreji de nouri crește luna. Mâni tomnatice întinde noaptea mea spre tine și din spuma de lumin-a licuricilor verzui ți-adun în inimă surâsul. Gura ta e strugure-nghețat. Numai marginea subțire-a lunii ar mai fi așa de rece - de-aș putea să
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
somnul, plăcut. POEZIA Un fulger nu trăiește singur, în lumina sa, decât o clipă, cât îi ține drumul din nor până-n copacul dorit, cu care se unește. Și poezia este - așa. Singură-n lumina sa ea ține pe cât ține: din nour până la copac, de la mine pîn' la tine. PĂRINȚII Coboară-n lut părinții, rând pe rând, în timp ce-n noi mai cresc grădinile. Ei vor să fie rădăcinile, prin cari ne prelungim pe sub pământ. Se-ntind domol părinții pe subt pietre, în timp ce
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
jos, porumbelul a unit tangent lumea mea cu lumea Lui... Priveam cerul, mare nesecată de suflete și eram uimită de faptul că pot să Îl văd... să Îl ating... Sunt Creația Lui. Cupola zenitului era pictată în culorile asfințitului și nourii formau dreptatea existenței de copil... Dreptul meu, al tău, al nostru... Sunt un copil al cerului Și am drepturi de când m-am născut într-o coajă de divinitate. Pe lângă mine ... rămân în încercarea continuă de a fi pe lângă mine pe lângă
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Aricescu” Câmpulung - Argeș profesor coordonator Zaharia Carmen Ploaia Dacă dragostea era aici, Nu mă mai întrebam De ce ploaia a-nceput Când eu eram încă la geam. A lăsat să văd cum cerul Se întunecă treptat Și cum lacrimi cad din nouri Răsfirându-se pe-un ram. Și plec ochii, îmi vine-a plânge, Tot mai stărui printre perne, Tot privind în `naltul gol Al unei iubiri eterne. Norii plâng, norii suspină... Până și ei simt durerea A acelei mici inimi rănite
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
patimi, În războaie purtate, în sânge și lacrimi. Locul unde odată marii regi dormeau Și o frumoasă fată, regină o numeau Itinerariul luptei, inscripție pe-o clădire, Pe un tărâm aparte, păstrat în nemurire. Stelele Peste cerul negru plin de nouri, Îmi văd trecutul parcă-n stoluri Precum un cârd de porumbei albaștri Care-mi continuă visele în aștri. Iar luna niciodată nu va răsări Fără ele... fără stelele călăuze, Prin bezna nopții, ele-s niște muze Ce o conduc pe-
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
curte, la umbra de alun. Porni luceafărul Drag copil din vremuri duse Ce prin crâng de mic cutreierai Și dormind ades’ lângă izvoare Ai cuprins în versuri al naturii glas. Cu lumina minții tale, Suflet blând, rătăcitor, Ai deschis prin nouri poarta Spre tărâmul viselor. Ai visat prea mult și sincer Spre o dragoste curată. Dar cu moartea-ti timpurie Marea dragoste-i curmată. Tu, luceafăr sfânt și blând, Ai plutit prin lunci și văi Pe tăpșane și liane Peste codri
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
se scaldă, soarele sau oarecari vrednici oameni netemători de răceala apei. Să fim atenți: soarele ne privește, scăpat dintre nori. Singură luna printre norii cerniți - de-av-ați acunselea Apare, dispare luna. Viața-i un joc de-a v-ați ascumnselea printre nouri. Simplitatea poemului cuprinde profunzimi existențiale. Aceeași tematică, altă clipă surprinsă: Licăr pe un ram străfulgerând ceața - scatiu auriu În jurul nostru există minuni. Priviți-le! Străfulgeră ceața scatiul auriu. Fluviul cenușiu sub fuioare de ceață - cerul nicăieri În forma sa perfectă
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
un haijin Doar un buchet de tufănele de vânzare - pâinea bătrânei În nuc doar ciori și un sticlete rebegit - dar câte zarvă Ultima frunză rostogolita de vânt - pe ram tăcerea Stropi de lumină - bordând vălul burniței crizantemele Singură luna printre nouri cerniți - de-a v-ați ascunselea Stropi, clipocit și zloată sub tălpi plescăind azi mă simt brotac Înflorit în zori - gutui uscat cu ramuri pline de chiciură Negura s-a ridicat - tremurător pe frunza doar un strop Chiciură topită - pe
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
goală. Ce este oare infinitul?!... Infinitul, nu-l pot cuprinde cu gândul... O, Doamne, simt că-mi pierd mințile!... Precum în Cer așa și pe pământ... ...Era în ziua de Înălțarea Sf. Cruci, pe la amiază. Zi de toamnă tristă... Din nourii cerului ploua mărunt, liniștit, ca un plâns de mamă îndoliată. Frunzele copacilor se desprind de crengi, parcă ar încerca să zboare... trecând apoi ușor într-o plutire lină până la pământ. Clopotul de la Biserică bate de sfârșit de Liturghie. Astăzi e
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
de 12 ori din limba sa de metal, spre a da lumei, ce nu-l asculta, samă că se scursese a 12-a oară a nopții. Dionis se porni spre casă. Afară ploaia încetase și, prin mrejele și valurile de nouri negri - vineți, luna trecea palidă și rece. În mijlocul unei grădini pustii, unde lobodele și buruienele crescuse mari în tufe negre - verzi, se înalțau ochii de fereastă spartă a unei case veche a cărei streșină de șindrilă era putredă și acoperită
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
revezi în fiecare vânătă stea a dimineței, în fiecare undă albastră, prin fiecare geană de nori. cât era de frumos acest copil și ce tânăr a murit! Frumoși au înmărmurit ochii lui în negurile gândirii mele, precum ar rămănea prin nouri, pe bolta întunecoasă, două, numai două stele vinete... Ș-apoi îl lua în brațele ei, îl dezmierda, îl săruta. Afară de ochii negri, care erau ai ei, era el întreg, el, copilul din portret. Ea îl crescu rău - dar cum se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
tăiau, atât de multe încît părea un ghem de fire roș sau un painjiniș zugrăvit cu sânge. Apoi își ridică ochii și privi visând în fața cea blândă a lunei - ea trecea frumoasă, clară pe un cer limpede, adânc, transparent, prin nouri de un fluid de argint, prin stelele mari de aur topit. Părea că deasupra mai sunt o mie de ceruri, părea că presupusa lor ființă transpare prin albastra-i adâncime... Cine știe - gândi Dionis - dacă în cartea aceasta nu e
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
a unor note dumnezeiești cu glasul ei dulce și moale. Părea că geniul divinului brit Shakespeare espirase asupra pământului un nou înger lunatec, o nouă Ofelia. Închise iar ochii până ce, recăzut în pustiul cel lung, palatul alb se confundă cu nourul de argint și juna fată cu îngerul în genunchi. Apoi, strângând ochii silit și tare, a înecat visul său în întuneric, n-a mai văzut nimic, ci auzea dispărând, ca o suvenire întunecată, rugăciunea unei vergine. Muzica încetase de mult
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
strângea sufletul și... încet, încet painjinișul cel roș se lărgi, se diafaniză și se prefăcu într-un cer rumenit de apunerea soarelui. El era lungit pe o câmpie cosită, fânul clădit mirosea, cerul de înserare era deasupră-i albastru, limpede, adânc, nouri de jăratic și aur umpleau cu oștirile lor cerul, dealurile erau încărcate cu sarcini de purpură, paserile-n aer, oglinzile râurilor rumene, tremurătorul glas al clopotului împlea sara chemând la vecernie, și el? - el - ce îmbrăcăminte ciudată! O rasă de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
picătură trecătoare. Ce adânc e evreul acesta"! - gândi el în sine despre dascalul Ruben. El se sculă din iarbă cu cartea cea veche în mână. Departe, munții cu fruntea încununată de codri, cu poalele pierdute în văi cu izvoare albe. Nouri mari, rotunzi și plini pare-că de vijelie treceau pe cerul adânc albastru; prin ei munții ridicau adâncuri și coaste-n risipă, stanuri negre și trunchete despicau pe ici pe colo negurile și un brad se înalța singur și detunat pe-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
prin ei munții ridicau adâncuri și coaste-n risipă, stanuri negre și trunchete despicau pe ici pe colo negurile și un brad se înalța singur și detunat pe-un vârf de munte în fața soarelui ce apunea. Când soarele intră în nouri, ei părură roșii și vineți, tiviți cu aur ce lumina dinapoia lor. îngropau în grămezi de arcuri înalte, de spelunci adânci, suite una peste alta, lumina cerescului împărat, și numai din când în când, sfîșiindu-se, se revărsa prin negrele lor
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de noapte care strigau, ori grupe de cavaleri care veneau de la vro petrecere nocturnă. Ei rupeau frunze din crengile atârnate și le aruncau în urma călugărului spân și palid.. Stele păzeau tăria, luna trecea ca un scut de argint prin întunericul nourilor, în aer era aur și în grădine miros ș-o umbră adânc - viorie, ruptă de dungi de lumină albă care trecea prin mreje de frunze ca prin strecurători de lumină. El ajunse acasă. El ședea într-o chiliuță din casele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
neagra și strălucita lui mantie peste umerii ei albi, îi încunjură talia strîngînd-o tare la piept, iar cu ceilaltă mână fluturând o parte a mantiei se ridicară încet, încet prin {EminescuOpVII 106} aerul luciu și pătruns de razele lunei, prin nourii negri ai cerului, prin roiurile de stele, până ce ajunseră în lună. Călătoria lor nu fusă decât o sărutare lungă. El puse jos dulcea lui sarcină pe malul mirositor al unui lac albastru ce oglindea în adîncu-i toată cununa de dumbrave
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pe malul mirositor al unui lac albastru ce oglindea în adîncu-i toată cununa de dumbrave ce-l încunjura și deschidea ochilor o lume întreagă în adânc. El își lua calea iar spre pământ. Aproape de pământ, el șezu pe coastele unui nour negru și se uită lung și cugetător pentru ultima oară asupra pământului. Luă cartea lui Zoroastru, deschise unele file și începu a citi județul pământului, și fiecare literă era un an, fiecare șir un secol de adevăr. Era ceva înfricoșat
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lună! Înzestrat cu o închipuire urieșească, el a pus doi sori și trei luni în albastra adâncime a cerului și dintr-un șir de munți au zidit domenicul său palat. Colonade - stânci sure, streșine - un codru antic ce vine în nouri. Scări înalte coborau pintre coaste prăbușite, printre bucăți de pădure ponorâte în fundul râpelor până într-o vale întinsă tăiată de un fluviu măreț care părea a-și purta insulele sale ca pe niște corăbii acoperite de dumbrave. Oglinzile lucii a
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
deschise cartea, aruncă mărgeaua și începu a ceti: mărgeaua cădea luminoasă prin întuneric și se desfășura din ce în ce. Din ce în ce mai mare, mai mare - se lumina - pân o văzu departe asemenea unei lune - și el cobora cu cartea sub mână nourii groși, s-- apropia de pământ, deja vedea culmile strălucite ale unui oraș, lumini presărate, o noapte văratică cu aerul blond, grădini mirositoare și... și își deschise ochii. El se scutură oarecum din somn. Soarele se înalța ca un glob de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Tatăl Mariei se aplecă asupra lui și-l privi cu plăcere, cu intenție. - Aha! gândi doctorul cu șireție. .................................................................................................................................... O negură deasă, cenușie și sclipitoare... apoi un cer de un etern și albastru întuneric, cu stele moi de suflarea nopții, cu nouri încrețiți, cu aerul cald... și iarăși, iarăși orașul vechi cu stradele strâmte, cu casele închircite, cu streșinele mucigăite în lună, și Dan trecea repede prin strade... luna mai arunca câte o dungă prin întunericul lor... el intră în casa lui
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se furișau prin întunecoasa verdeață a copacilor. El șezu pe o bancă, cu mînile unite și lăsate preste genunchi, cu fruntea plecată și părul risipit preste ea, gândea lucruri de cari nu-și da seama și numai luna lunicînd pintre nouri împlea noaptea de vis. S-auzi un foșnet ușor care-l trezi... Era ea. Cum se schimbase acum? Fața ei nu mai era trasă, ci se rotunzea vădit, sânii ei erau mai plini, numai roșața din obraz dispăruse, făcând loc
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]