809 matches
-
implacabilă de fapte cotidiene. Zi-de-zi-ul devenea, pe neobservate, ambasadorul absolutului. Bolile lui Stendhal se identificau cu Însăși Boala, iar neliniștile cotidiene ale lui Camus - cu simptomele metafizicului, zbaterile Virginiei Woolf nu erau decât eșantioane din marea Nevroză a secolului, iar obstinația unui Radu Petrescu de a nu publica nimic - o formă implicită a Rezistenței scriitorului. În vremea din urmă, și mai ales În Europa Centrală și Răsăriteană, accentele s-au modificat. Ele nu mai cad pe viața intimă a scriitorului. Experiențele
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
ignora și posibilele sale antecedente istorice, lunga listă a răzvrătiților cuvântului și a contestatarilor impenitenți, gândirea știe că Își poate permite luxul de a se comporta firesc În Însuși spațiul nefirescului. Soluții parțiale sau non-soluții Statisticile sunt Întotdeauna relative, Însă obstinația lor de a pretinde că spun adevărul nu poate fi ignorată cu desăvârșire. Cifrele arată că bătrânii și tinerii sunt categoriile cele mai expuse gestului extrem. Nici autorii de jurnale nu se sustrag acestei reguli. Matematica sinuciderii spune că marii
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
sinuciderea Într-un text, Într-o realitate validabilă literar? Actul sinuciderii nu e niciodată un act În sine, rupt de personalitatea celui care-l comite. „Persoana globală”29 a sinucigașului nu dispare Înghițită de rețeaua carnivoră a confesiunii practicate cu obstinație. Ea Își dezvoltă o nouă personalitate și ia un chip cu totul nou tocmai În procesul zbaterii, al luptei acerbe pe marginea prăpastiei care desparte viața de moarte. Teatralitatea comportamentului suicidar, amestecul de artificialitate alienantă și de dramă autentică trimite
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Însumare a tuturor acestor eșecuri, viața scriitorului va deveni biografia unui personaj fictiv, greu de recunoscut chiar pentru cel care scrie. După cum se știe, există o expresivitate involuntară a oricărui text, o ieșire de sub control a imaginii pe care, cu obstinație, vrea să o propună. În laborator Pentru o Întreagă categorie de autori, jurnalul intim e locul În care se produce transformarea „reprezentării-idee” În „ființă fictivă”24. Acceptând existența acestei dualități, acceptăm și existența unei tensiuni (greu definibile, altfel) la limita
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
să trăiască mereu În prezent (situație, de altfel, relativă: În chiar momentul scrierii sale, el vorbește despre un trecut), autorul este Întotdeauna legat de o existență anterioară. El nu poate accede la această utopie a jurnalului: de a refuza cu obstinație trecutul și de a ignora cu trufie orice depășire a limitelor zilei. Claustrat Între două date, uitata zi de ieri și inaccesibila zi de mâine, jurnalul intim e istoria punerii Între paranteze a timpului. Eșantioane de real Dincolo de astfel de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
jurnalul intim se debarasează de servituțile câtorva dintre genurile clasice. El e mult mai mult decât „spontaneitate eliberată de orice tehnică, simplă manifestare a nevoii de a scrie”26. El e și un ritual, o mecanizare a procesului creator. Fără obstinația de a scrie au jour le jour, autorul de jurnale intime și-ar trăda vocația. Pentru că există o vocație a autorului de jurnale intime, așa cum există o vocație a poetului ori a romancierului. Eșecul unui Camil Petrescu provine și din
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
în aprecierea provinciei ca factor de cultură. Câteva voci au negat orice merite grupărilor literare sau presei regionale ceea ce a stârnit reacții prompte, mai ales că ancheta s-a desfășurat tocmai în paginile unei publicații departe de faima capitalei. Surprinde obstinația cu care un învățător orădean devine avocat al provinciei - "biata cenușăreasă" - a cărei cauză o pledează contra Bucureștiului - "capitală inexistentă în cadrul culturii române". Continuând argumentația pe același ton acid, învățătorul enumeră nume mari din literatura română provenite de la periferii, concluzionând
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
E vorba de o crimă a ignoranței reciproce. Lumea în care părinții lor au fost parașutați și exploatați îi suportă de la distanță, ținîndu-se dezgustată de nas și tratîndu-i cu aroganța stăpînilor de sclavi, iar ei, la rîndul lor, refuză cu obstinație să joace după regulile pămîntului care i-a găzduit. Fiecare parte are dreptatea ei, fiecare parte greșește fundamental. Dar problema nu se poate rezolva la nivel de înfruntări de periferie. Acești tineri au devenit niște simboluri, instrumente de analiză societală
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
fără a cădea în capcana maniheistă a mitului "bunului sălbatic" vs. "ticălosul occidental", Garde strecoară cîteva scene subtile în urma cărora ajungi să reflec tezi asupra noțiunii de civilizație și a atribuirii ei unei anumite părți a lumii...), Narcisse refuză cu obstinație orice dezvăluire despre traiul său în cei șaptesprezece ani de absență. Și asta nu doar pentru că structura mentală pare să i se fi modificat în sensul înclinației spre reacții concrete, pragmatice, în dauna analizelor teoretice, ci pur și simplu pentru că
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Sau a fost doar un suflet chinuit, vulnerabil, însetat de absolut dar și de o nevoie aproape maladivă de protecție masculină, rătăcind fără voie și rupîndu-și singură propriile repere axiale? Tudor Alexander nu face parte dintre scriitorii care urmăresc cu obstinație deplina satisfacere a cititorului, nu ieși din carte lui cu toate răspunsurile, ci mai degrabă cu o serie suplimentară de între bări și cu o derutantă nevoie de a-ți scruta cu mai mare luciditate propria existență. Faliile și faldurile
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Unul ce a fost în treabă: Dragoman pe Marea Albă. Purtările domnului sunt descrise cu minunare sceptică de cetățean pățit și cu o suspectare ce insinuează scrântirea. Scriitorul umflă, recalcitrant la orice administrație, dând actelor domnului o grasă coloare de obstinație absurdă și țicnită. O sală de arme, indiciu al unui estetism muzeal, devine o încăpere de ospiciu, în mijlocul căreia domnul ni se arată ca o jivină rea, lătrătoare și incontinentă. Totul e înfățișat maniacal, necurat, într-o foarte grotescă litografie
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
la realitățile politice ale vremii și două moduri de înțelegere a limbajului publicistic. Eminescu critică "logosul apocaliptic" al adversarului, coloratura pronunțat eschatologică, excesul de tehnicism retoric, apelul permanent la "sofistică", purtând amprenta utopismului gândirii liberale. Ironia descalificantă este cultivată cu obstinație de jurnalist în demersul de demontare a discursului cultivat de adversar: "Ziarul Românul este desăvârșit întru toate, și chiar în simțimintele sale patriotice. I se rupe inima de biata țară și, într-un strigăt de durere, ne îndeamnă să fim
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
de alte popoare. Subliniind că "naționalismul eminescian" trebuie citit prin grila contextului social-istoric al epocii, Alexandru Sereș notează: "Naționalismul său nu e funciar, ci contextual, folosit aproape exclusiv ca armă împotriva liberalismului, pe care poetul-ziarist îl combate machiavelic, urmărind cu obstinație scopul său apărarea valorilor conservatorismului"273. În măsura în care naționalism înseamnă susținerea ideii naționale, într-o epocă în care câștigarea independenței de stat constituie încă un deziderat, Eminescu se înscrie în această ipostază, dar de aici până la revendicarea lui de către legionari drept
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
vor să vadă, aceștia fiind ipostaziați în principal de colegii de breaslă de la publicațiile adverse, și cititorii ideali, care reușesc să decodeze mesajele jurnalistului potrivit cu sensurile cu care le înzestrează acesta. Și unora și altora Eminescu li se adresează cu obstinație, realizând adevărate paralele între tipurile de lectură pe care le operează. Atitudinea jurnalistului față de potențialul cititor al articolelor se modifică în funcție de competențele discursive ale acestuia: Dar naivul cititor va-ntreba cum un om care "n-are vreo mare învățătură", precum
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
permanent traseu trecut prezent viitor. Manifestând preocupări constante pentru receptarea adecvată a mesajului jurnalistic, Eminescu susține, de la tribuna publicațiilor la care scrie, adevărate prelecțiuni populare pe teme de istorie, economie, politică, demografie ș.a. Dascălul își sprijină demersul pe cultivarea cu obstinație a unei logici a exemplului, menită să îmblânzească caracterul abstract al unora dintre concepțiile și realitățile politice prezentate. Dimensiunea paideică a publicisticii eminesciene este întreținută de dialogul permanent cu cititorii și de comentariul didactic, cu funcție de explicitare: "Este oare un
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
eșua, după caz. În una dintre cele mai consistente lucrări dedicate problemei, Paul Ricoeur sublinia faptul că efortul reamintirii stă la baza oricărei activități intelectuale, care, dusă la bun sfârșit, celebrează starea de jubilație a unei memorii "fericite"18 (oare obstinația lui Lovinescu de a scrie literatură, în ciuda opiniilor descurajante și a piedicilor de tot felul, nu va fi fost tot o formă de căutare a fericirii propriei sale memorii?). Însă memoria și imaginația, zice tot Ricœur, "au drept trăsătură comună
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
dă o idee morală, iar ideea îmbracă numaidecât formele unui limbaj inflamat: „Un purgatoriu pentru trufiile netrebnice... da, printre aceste coloane capabile să susțină fiecare un secol ar trebui pedepsiți să treacă și să facă o cură de umilință toți obstinații ridicoli sau grotești ai suficienței agresive, să se rușineze și să plece smeriți.” Vizitând Sicilia și Sardinia, călătorul face reflecții despre sentimentul insularității: „Singurătatea Siciliei e centrifugă. Cea a Sardiniei, centripetă.” Roma îi pare un oraș cu suflet baroc, statuia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288629_a_289958]
-
își începuseră deja marșul către capitala poloneză. Nu același lucru se poate spune despre Gerő, efemerul conducător al comuniștilor maghiari. Și în Ungaria a existat un lider comunist în care populația avea încredere, Imre Nagy, dar Gerő a refuzat cu obstinație să îi cedeze locul, deși l-a numit în funcția de prim-ministru. Într-un fel, acesta a avut dreptate deoarece, ca urmare a amploarei și violenței manifestațiilor, care se inflamaseră mult mai repede comparativ cu cele din Polonia, partidul
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
aflați încă în funcții de conducere. Revolta muncitorilor polonezi consumată în iunie 1956 la Poznań fusese declanșată datorită unor condiții existente din plin și în societatea maghiară, fapt care a constituit un semnal de alarmă pentru conducerea sovietică, alimentat de obstinația cu care prim-secretarul PMM eluda exhaustiv aplicarea unor relaxări economice și politice, fie și într-o variantă cât mai moderată posibil. Din aceste motive, Rákosi va fi înlocuit cu Gerő (Rainer: 2006, 293-294). Alegerea era cel puțin neinspirată, deoarece
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
trădat misiunea și au dat dovadă de "lașitate" și de o conduită nedemnă pentru conducători comuniști. "Comportarea membrilor Biroului Politic în zilele evenimentelor din octombrie este o pată rușinoasă și marchează falimentul moral al conducerii partidului" va scrie el cu obstinație. Verdictul? "În Ungaria, conducătorii comuniști au contribuit cel mai puțin la apărarea socialismului. Este o catastrofă morală ireparabilă. Și aceste cadavre morale îndrăznesc acum să vorbească despre "trădarea guvernului Nagy Imre"" încheia deosebit de virulent fostul prim-ministru ultimele pagini ale
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
totuși principala direcție a politicii economice românești (Apostol în Probleme...: 1962, 43-89; Să ne cunoaștem...: 1961, 189-232). Un articol scris de fostul vicepreședinte al Consiliului de Miniștri Gheorghe Apostol în 1962, la aproape un deceniu de la demararea noului curs, confirmă obstinația cu care PMR a continuat acest proces care a devenit, după cum urmează să constatăm, unul din principalii factori ai deteriorării raporturilor sovieto-române. Analizând "noua etapă în care a pășit țara noastră", aceea a "desăvârșirii construcției socialismului", Apostol argumenta că "una
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
reușit urmărind o politică semi-independentă, disidența calculată. În plus, "lagărele" erau dominate de mari puteri. RSR nu ar fi avut nici o șansă să ocupe poziția Uniunii Sovietice în mișcarea comunistă internațională; dar, așa cum știm, Ceaușescu se imagina pe sine cu obstinație în postura de lider al unei superputeri, acționând pentru a transforma RSR într-o putere de un respectabil grad doi până în mitizatul an 2000. O lume geopolitic mai fluidă i-ar fi permis deci Bucureștiului un pragmatism economic și politic
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
politica sa externă disidentă, respectiv a doua, cea mai importantă, aceea a decredibilizării sale ideologice și politice deopotrivă de către leninismul post-bolșevic (vezi și Anton: 2003, 935). Cu toate că se afla într-o situație critică, regimul Ceaușescu continua să se cramponeze cu obstinație de obținerea, până în miticul an 2000, a statutului de "țară mediu dezvoltată" (Obreja: 1988). Tineretul, viitorii muncitori chemați să împlinească acest deziderat, erau însă reticenți în fața asaltului propagandistic-mobilizator al PCR. "Generația anului 2000" (Mahler: 1988) nu va reprezenta până la urmă
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
Chiar dacă nu a avut succes în măsura în care și-a propus pentru situația politică și geopolitică a RSR, discutată pe larg în capitolele precedente, detașarea efectivă de Moscova reprezenta un ideal imposibil de pus în practică leninismul romantic a rezistat totuși cu obstinație presiunilor internaționale, mai ales în ultima decadă a existenței sale, anii '80. Ne amintim că Bucureștiul și-a plătit integral datoria externă în 1988, a renunțat la clauza națiunii cele mai favorizate (deși indiscutabil ar fi pierdut-o), a condamnat
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
cu fidelitate năzuințele și interesele vitale ale poporului, îndeplinește rolul conducător în toate domeniile construcției socialiste, îndrumă activitatea organizațiilor de masă și obștești, precum și a organelor de stat”. Așadar, cu consecvență, partidul-stat și-a legiferat prerogativele și a urmărit cu obstinație transpunerea acestora în practică în toate domeniile, dar mai cu seamă în rândul instituțiilor de forță ale statului. Din acest punct de vedere, crearea instituției Președinției, prin legea nr. 1 din 28 martie 1974, a semnificat „momentul culminant al personalizării
Partidul şi securitatea : istoria unei idile eşuate : (1948-1989) by Florian Banu, Luminiţa Banu () [Corola-publishinghouse/Science/100961_a_102253]