861 matches
-
de maeștri dirijori organizează cu pasiune și virtuozitate coruri care uimesc țara la concursuri. Sufletul basarabean, rebel la disciplină, sub bagheta acestui magician, produs direct al conștiinței muzicale tradiționale din Basarabia, se lasă Închegat În tact și tonalitate, prezența acestui omuleț... electriza. Nicolae Dunăreanu, venit la Ismail din Vechiul Regat, Întâmpină În 1918 greutăți enorme În deschiderea unei școli românești dat fiind opunerea vechilor cadre rusofone și chiar a elevilor... Dar cu sufletul de adevărat român punând tot sufletul pentru izbânda
Refugiaţi basarabeni apostoli ai neamului românesc by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91599_a_93564]
-
din cadrul coaliției, ar fi trebuit să intre în vigoare în 2003. Încurajați de fostul președinte Haider, majoritatea delegaților FPÖ participanți la congresul național al partidului s-au opus deciziei, argumentând că aceasta eroda imaginea partidului, care luptase întotdeauna în interesul "omulețului de pe stradă". Revolta a dus la demisia președintei partidului (care ocupa și funcția de vicecancelar), a ministrului de finanțe și a președintelui grupului parlamentar al FPÖ (Fallend, 2003: 889-91; Luther, 2003: 139-41; Müller, 2004: 346-7). Acest eveniment a demostrat cu
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
lumină de afară, și, la urma urmelor, o pauză igienică de televizor sau de computer nu putea să ne facă rău. Optimismul meu de la ora 14.00 va cunoaște însă o descreștere înțepătoare în orele care au urmat. Vreo patru omuleți cu un fel de mini excavator au trudit vreme de vreo oră în fața blocului scormonind în van pământul înghețat. După care- s-au plictisit și s-au cărat și ei pe la casele lor. Era deja ora 16.30, se terminase
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
erau înjurăturile (i-a relatat și lui, delicios, cum i-a transmis lui Ceaușescu, prin intermediul lui Noica, care incerca să-l convingă că Ceașcă nu era un om rău, "să îl pupe în cooor") și că, în general, era un omuleț simpatic, de viață, complet diferit de ce ți-ai fi putut imagina când îi citeai cărțile. Astfel încât, în anul cât am stat la Paris (1991-1992), nu m-am dus niciodată să-l văd, deși Leonid Mămăligă, în casa căruia stăteam, în
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
reviste. După o vreme, și-a deschis propria agenție. Oamenii vin și-i cer să „le facă“ ceva. Când termină, sunt probabil la fel de fericiți precum eram eu când vedeam că avioanele tatei chiar zboară. Cel mai mare succes îl au omuleții lui de hârtie, buni deopotrivă pentru colecționat și pentru depozitat pliculețe de ceai sau mărunțișuri. „Cred că asta se întâmplă fiindcă atunci când lucrez cu hârtia încerc să redau o oarecare nostalgie. Cumva ceea ce simțim când găsim o jucărie veche la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2200_a_3525]
-
intitulat chiar așa, „Poezii” (1916): „A fost către toamna anului 1917 când l-am văzut întâia oară în viața mea. Ședea în fața unei gherete din piață, unde se vindeau zarzavaturi și unde mulțimea se înghesuia prinsă de neastâmpărul așteptării. Și omulețul oprit în drum privea cu o expresie așa de sfâșietoare la gloata aceea ce se strivea împinsă de spaimele traiului, că fără voie am stat să-l privesc la rându-mi. Atunci l-am asemuit numai cu Vlahuță, așa cum îi
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
o păstaie. Și pentru că sunt așa de mici, de cele mai multe ori nici nu-i zărim; ba, cei mai nechibzuiți dintre noi ar putea crede că ei nici nu există și că poveștile cu pitici sunt simple scorneli. De unde până unde omuleți cât o păstaie cu două mâini, două picioare, ochișori cât gămălia și glasuri pițigăiate? Ei bine, nu-i minciună. Piticii trăiesc nestingheriți în căsuțele lor din crenguțe uscate. Când vara-i pe sfârșite, fac o sumedenie de treburi. Pisează rădăcini
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]
-
Povești albastre, care tălmăcea câteva dintre basmele lui Laboulaye. De atunci însă - la noi - autorul acesta și poveștile lui au fost date uitării.“ De parcă ai putea să uiți de prichindelul care-ncape-ntr-o ciubotă, Degețel, sau de viteazul cavaler Yvon, sau de Omulețul Cenușiu, sau de Zerbin, tăietorul de lemne... Sau de Perlino, bărbatul din zahăr și flori de portocal. Născut din mâini delicate de Violetă și din duh de zână. N-ar fi imposibilă rețeta: „jumătate de centaro de zahăr de Palermo
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2175_a_3500]
-
textul cehului Petr Zelenka a fost concentrat de regizor - e o felie fierbinte de zminteală cotidiană. E o sticluță în care sângele aiurelilor, perversiunilor și obsesiilor de apartament se scurge încet, dar sigur. Afrim creează o lume de însingurați, de omuleți care au nevoie să se țină de mână ca să simtă că trăiesc, care aleargă după cineva, după oricine numai să nu adoarmă singuri. Manechine, seringi, animale împăiate, chiuvete colorate, accesorii care încearcă să prindă din urmă un timp trecut (Constantin
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2188_a_3513]
-
zăpadă care ning atunci când le scuturi. Și aveam multe, multe bile cu monumențele din astea celebre. Și chestia era că atunci când împușcam pe cineva cu o bilă din aia, omul nu murea, ci biluța îl sugea brusc în interiorul ei și omulețul rămânea închis acolo pentru veșnicie, să-l ningă atunci când o fi scuturat. Eram tare mândru de pistolul meu, nu mai aveam nici o treabă cu nimeni. Și după asta m-am dus să mă întâlnesc cu proprietarul ca să-mi dea banii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2178_a_3503]
-
e strâmtă și plină de piei roșii. Mă strecor cu atenție printre indieni, încetinesc, mai pun piciorul jos ca să nu-mi pierd echilibrul. Bubuitul se aude din ce în ce mai tare. Poteca se lărgește. Pe dreapta apare marea. Câteva mii de oameni și omuleți s-au înghesuit pe toată plaja. Bubuitul e deja asurzitor. Parfumul care se simte în aer e foarte complex. E alcătuit din mai multe miresme îmbietoare. Mici sfârâind pe grătar, cremă autobronzantă cu cocos, șaorma cu de toate, scoici mucegăite
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
femei necăjite și nu te-ar lăsa niciodată în drum. M-am simțit în siguranță de cum l-am văzut. A venit la gară, și, înainte să ne cunoaștem, am văzut de departe deferența cu care era salutat de toți. Un omuleț iubit și respectat. Îmi încredințam viața în mâinile lui. Scrisoarea 67 Poveștile mele nu au un curs al evenimentelor. Răsar în func ție de cum mă simt și de amintiri. Acum mă simt... în clepsi dră. La un moment dat ți-
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
îi cunosc toți și nu pot lua nici o decizie până nu se adună membrii familiei, se simt închiși în canoane. Aici sunt liberi să-și demonstreze calitățile ancestrale: determinarea, puterea și aptitudinile de vânător. Scrisoarea 188 Padre Leonello este un omuleț foarte căutat. Nu face parte din lumea interlopă... Padre nu are legă tură cu mafia. Este preot și slujește într-o bisericuță oarecare. Conduce o mașină ruginită, iar casa lui nu mai e de mult îngrijită. Uneori (des) îl găsești
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
de stânga, dar era foarte patriot. În fine, era un minunat coleg de celulă. La vreo două luni după aceea, studentul a dispărut și cel de-al treilea colocatar al celulei mele n-a fost mai puțin interesant. Era un omuleț care fusese general de cavalerie. De felul lui, era din Drăgășani. Făcuse școala militară și o terminase după Primul Război Mondial. În timpul celui de al Doilea, ajunsese cu trupele lui în Basarabia. Clipa lui de glorie fusese răstimpul când devenise
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
trebui să vrea să formeze oameni. Nu te naști om, ci devii. Este un enunț cunoscut în filosofie. Devii prin strădanie, prin infuzie de valori, prin cunoașterea de sine și implicit de alții. Să formezi un om înseamnă să aduci omulețul în situația de a nu privi în gol și cu derută asemeni bovinei la poarta nouă, ci în sine. Privind în sine, omul ajunge să se înțeleagă, să știe că mersul său în profesie este doar la început ascendent, apoi
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
vine greu să scriu pe hârtie creponată, mai bune sunt foile vechi folosite la toaletă. O mai fi 26 noiembrie? Aproape imposibil să-mi scot din păr colorantul fluorescent, are o aderență extraordinară. Dacă mă vede cineva zice că sunt omulețul de fosfor. Credeam că cei de la Muzeul Național și-au luat catrafusele. Că doar n-or fi vrut să dea oamenii peste fâșiile adezive îmbibate cu colorant? La fel de neplăcute ca panglicile de muște din copilărie. Încerc din nou să-l
by P. C. Jersild [Corola-publishinghouse/Memoirs/1092_a_2600]
-
butoanele hotelurilor de mîna a zecea de pe planul turistic al Florenței. În zadar: beculețele rămîneau stinse nici un pat liber. Exact în clipa aceea, ridicînd ochii de pe harta atît de neprimitoare pentru un pîrlit ca mine, am văzut în fața mea un omuleț ciudat, care mă urmărea cu o privire amuzată. Era o prezență reconfortantă, cu statură măruntă, rotofei, cu chip bălan, surîzător, cu ochi albaștri în spatele unor ochelari cu ramă de aur. Se făcuse ora cinci, abia se crăpa de ziuă, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
ciudat, care mă urmărea cu o privire amuzată. Era o prezență reconfortantă, cu statură măruntă, rotofei, cu chip bălan, surîzător, cu ochi albaștri în spatele unor ochelari cu ramă de aur. Se făcuse ora cinci, abia se crăpa de ziuă, dar omulețul apăruse îmbrăcat ca din cutie, cu un costum cenușiu, proaspăt, cu cămașă sclipitor de albă și cu un nod ireproșabil la cravată. Proaspăt bărbierit, purta în mînă o valiză de mărime mijlocie și de cea mai bună calitate. Singura mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
să nu mă lase iar singură, pradă verbiajului agresiv al bețivului. Și pentru că harta Florenței era unicul subiect de care mă puteam agăța, am exclamat cu disperare în glas: Nu e nici un loc ieftin! Da, nu e nici unul! a răspuns omulețul încercînd să-și compună o figură tristă, în concordanță cu propria mea amărăciune. Îmi dădeam seama că nu este prea afectat de acest lucru, dar trebuia Doamne, cum trebuia! să întrețin conversația cu făptura asta venită de nu știu unde, pînă se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
trebuie să las încă o vreme, măcar cîteva ore, să se depună deasupra clipelor trăite în această lume în care visul se împletise cu realitatea, legenda cu istoria, familia Medici cu Signora Cesca, Angiolino sau Gastonne. Și în care un omuleț ciudat mă dusese de mînă, precum un modern Spărgător de Nuci. A doua zi, de dimineață, la fereastra trenului de Roma, îmi luam rămas bun de la florentinul Bruno Valetti, care se pregătea să-și ia zborul spre depărtatul său continent
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
din drumul viilor, pe șoseaua care duce la Epureni și de unde se auzea de departe scârțâitul unor care pe omătul geruit. Ieșisem la lumină, eram lângă oameni și nu mică le-a fost mirarea când au văzut lângă ei atâta omuleț cu o sanie după el la vremea aceea târzie de noapte. Am lăsat în urmă carele și odată ajuns la începutul văii dinspre sat, lângă morile de vânt, m-am așezat pe săniuță și a mea era lumea, m-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
conducător și să continue. Însă era prea devreme. Viața (sau moartea) nu adusese pe lume acel angajament interior datorită căruia începutul putea conduce povestea până la sfârșitul ei. Ajungând la gară, cu calul lac de nădușeală, locotenentul nu găsi decât un omuleț, purtând uniforma murdară și ponosită a căilor ferate, așezat pe pragul sălii de așteptare, cu capul în mâini. Era acarul, fidelul colaborator al lui Constantin. Trenul tocmai a plecat, spuse el, i se mai vede doar coada." Locotenentul privi în
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
pornind în căutarea propriei iluzii aceea de a intra în legătură cu OZN-urile; în E.T., absența tatălui (despărțit de mamă și plecat în Mexico cu o nouă iubită) apare ca unul din motivele psihologice pentru care băiatul caută afecțiunea și prietenia omulețului E.T.; și, în timp ce Poltergeist prezintă o imagine neobișnuit de puternică a familiei ca instituție viabilă, aici celelalte instituții dominante și în special trusturile private sînt prezentate într-o lumină extrem de critică. Așadar, cu toate că ideologia familiei apare cu claritate în Poltergeist
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
Un drum frumos, pe care-l percep acum că fiind foarte scurt, cu frământări fără care nu aș fi reușit. Ești poet și cunoști cum se naște un poem. "toate acestea nu s-ar fi scris singure / dacă mii de omuleți mu m-ar fi călcat în picioare...". Aș dori să-l citez pe Nicolae Manolescu: Poetul e un dansator pe funie, un jongler de cuvinte, un inventator de rime rare, plin de ingenuitate și de har." Sunt întru totul de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
vorbit la Paris a fost Guillaume Balay, fost șef al fanfarei Gărzii Republicane prin anul 1927, pe atunci pensionar. L-am descoperit într-o casă din fundul unei curți în care locuia singur. Când am trecut pragul, am văzut un omuleț scund, cu o figură inteligentă, cu privirea ageră, cu mustața în furculiță, pe jumătate îngăl- benită de nicotină, iar la gât cu o cravată neagră, gen lavalieră. De la intrare, m-a izbit un miros închis de mucuri râncede de țigară
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]