3,041 matches
-
Calistrat nu-l mai văzuse, nu reușise să mai dea ochii cu moșneagul, nici atunci și nici după aceea. În toți acești ani care se scurseseră, nici Cristian și nici Ileana nu aduseseră vorba despre ce se petrecuse în micul orășel de munte înainte de căsătoria lor. Un fel de înțelegere tacită domnise între cei doi, ca și cum tot ce făcuse Ileana înainte de măritiș nu exista. Sosise însă vremea ca acest lucru să înceteze. Ce vrei să-ți spun? întrebă ea. Totul. Chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
vremea era frumoasă, urca și aici. Rămânea ceva timp, la umbră, meditând în liniște. Nu mai plecase niciodată din Baia de Sus. După ce Vlad și Boris, împreună cu acoliții lor, fuseseră arestați și trimiși la închi soare, se stabilise în micuțul orășel alături de familia Ilenei. Nici ea și nici socrii nu se arătaseră mirați. Dimpotrivă, cu toții se bucuraseră de hotărârea lui. Cumpărase tot Muntele Rău. Aurul pe care i-l lăsase Moș Calistrat îi fusese de ajuns, ba îi mai și rămăsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
verosimil și ficțional, logica acestei lumi și realitatea lumii de dincolo; între personaje ale lumii de aici minerii disponibilizați din Baia de Sus, inspectorul de poliție Cristian Toma din Iași și familia sa, Simion Pop, șeful secției de poliție din orășelul din Munții Apuseni, mafioții basarabeni Vlad Mihailovici și Boris Godunov, țapinarii de la firma "Pinforest", zlătarii care caută, în fiecare an, câte un grăunte de aur prin pâraiele de munte și misterioasele personaje ale lumii de dincolo, Calistrat, paznicul, Ileana, domnița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
aspect feminin, umblând la miezul nopții pe coame de dealuri, considerată curent un duh nefast multiplicabil". Dan Tomorug își construiește edificiul epic pe acest raport tensional între un "decor" realist, cu repere foarte precise Baia de Sus e un "micuț orășel de munte, undeva, aproape de Deva", la 770 de kilometri de Iași -, un peisaj social cunoscut (o zonă cu mineri șomeri din cauza minelor închise după 1990 și cu polițiști care stau mereu sub zodia logicii și rațiunii) și o realitate a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
jos, În planul al doilea și al treilea -, ca să zic așa, se zăreau armatele, intendența, jandarmii; se auzeau salve de tun și lătratul surd al cîinilor. Tot aici apare și o sinteză cronologică a Primului Război Mondial, uruitul roților de tren din preajma orășelului, muzica de alămuri, gîlgîitura apei de la gura bidonului, geamuri făcute țăndări, fluturarea baticurilor... Fiecărui amănunt Îi era rezervat cîte un paragraf, iar fiecare moment era evocat cu un anume lirism, transpus În metafore, cronologia nu era strictă, unele momente coexistînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Bruges, forța Veneției provine dintr-o deficiență, prestigiul - dintr-o sfidare, iar luxul - din insolență. O lecție pentru viitor: după Veneția, toate celelalte „inimi” vor fi la rândul lor produsele unui efort de autodepășire. în acea epocă, Veneția era un orășel situat tocmai la capătul Mării Adriatice, loc ideal pentru comercializarea argintului recent descoperit în minele germane. Numai că necesitatea nu este suficientă: mai e nevoie și de hazard. Șansa Veneției este întâlnirea ei cu cruciadele, la sfârșitul secolului al XI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
ai fi fost mai înțelept dacă ai fi pocnit-o cu bastonul în cap. Nu te-ar fi disprețuit așa cum te disprețuiește acum. I-am sugerat să se ducă o vreme în orașul său de baștină. Îmi vorbise adeseori despre orășelul liniștit de undeva din nordul Olandei unde mai trăiau încă părinții lui. Erau oameni săraci. Tatăl său era dulgher și stătea într-o căsuță veche de cărămidă roșie, curățică și frumușică, de pe malul unui canal cu apă lenevoasă. Străzile erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
felul lui. Seara citea cu glas tare ziarul în timp ce nevastă-sa și fiică-sa (între timp măritată cu căpitanul unui vas de pescuit), refuzând să piardă măcar o clipă, erau aplecate asupra lucrului de mână. Nimic nu se întâmpla în orășelul acela, lăsat în urmă de progresele civilizației, și anii se înșirau unul după altul până când venea moartea, asemenea unui prieten, să aducă odihnă celor care trudiseră cu atâta hărnicie. — Tata a vrut să mă fac și eu dulgher ca el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
e zâmbitoare și prietenoasă. E ca o femeie frumoasă care se dovedește destul de darnică în împărțirea farmecelor și frumuseții ei. Și nimic nu poate fi mai împăciuitor decât intrarea în portul Papeete. Goeletele ancorate la chei sunt curățele și cochete. Orășelul desfășurat pe malurile golfului este alb și civilizat, iar copacii exotici cu flori stacojii își flutură culorile ca un strigăt pasionat pe azurul cerului. Sunt senzuali cu o violență nerușinată, care-ți taie pur și simplu respirația. Iar mulțimea care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
niciodată. „Mai mult valorează o masă de rege fără rege decât un client cu picioarele pline de bălegar!“ Iată ce mi-a zis Bourrache într-o zi când îl sâcâiam. II Prima zi de luni din decembrie. La noi în orășel. 1917. O vreme siberiană. Pământul trosnea sub tălpi și zgomotul răsuna până în creștetul capului. Îmi amintesc pătura imensă cu care fusese acoperit cadavrul fetiței, și care se udase imediat, și pe cei doi paznici, Berfuche, un ins scund cu urechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
III Trebuie totuși să o spunem, Castelul nu este o nimica toată. El impune și celor mai greu de impresionat cu zidurile sale din cărămidă ce alcătuiesc, împreună cu acoperișurile de ardezie, o bijuterie a cartierului bogat - da, da, are și orășelul nostru unul, precum și o clinică ce nu se golea în acei ani de măcel mondial, două școli, una pentru fete, cealaltă pentru băieți, și o Uzină, enormă, cu hornuri rotunde care împung cerul și aruncă, iarnă sau vară, zi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
inimile îndoite de prevestirea unei nenorociri și de o luciditate care le făcea să vadă dincolo de aceste după-amieze cu răcnete pline de voioșie, cu tunuri și cântece patriotice care răsunau sub frunzișul verde al castanilor, făcându-ți urechile să țiuie. Orășelul nostru auzea războiul dar nu era cu adevărat prins în el. Toți bărbații lucrau la Uzină. Era nevoie de ei. Un ordin veni de sus. Unul bun, de data asta, ceea ce era așa de rar: prin derogarea nu mai știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
parc, cu un carnețel roșu din piele în mâini, iar ochii ei păreau să privească dincolo de orizont, către un punct foarte puțin vizibil sau pe care nu-l puteai vedea decât cu inima, nu cu ochii. Am adoptat-o imediat. Orășelului nostru nu-i place să primească străinii cu brațele deschise, și cu atât mai puțin străinele, dar ea a știut să farmece pe toată lumea, și mai ales pe acelea care i-ar fi putut deveni rivale, vreau să spun pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
un fel, e ca și cum aș vorbi singur. Fac conversație cu mine însumi, o conversație din altă epocă. Intercalez portrete. Sap fără să-mi murdăresc mâinile. Mergeam pe costișă de câteva ore bune în acea duminică faimoasă. Puțin mai jos, era orășelul, adunat la un loc, casă lângă casă și, ceva mai în spate, masa înghesuită a clădirilor Uzinei, cu furnalele sale de cărămidă ce păreau că străpung cerul ca pe-un ochi pe care ar fi vrut să-l spargă. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
patru fire de păr care se duelau, o pată mare de culoarea vinului, care-i împodobea pielea și care arăta ca un nap, imitând contururile continentului american. Primul lucru important pe care l-a făcut Matziev după ce a sosit în orășelul nostru a fost să-și pună ordonanța să-i aducă un fonograf. Îl vedeai petrecând ore întregi la fereastra camerei sale, deschisă în ciuda frigului care nu se mai îmblânzea, fumând trabucuri subțiri ca niște șireturi și punând în funcțiune la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
când știu că s-a terminat de-a binelea în ’18, dar nu cred că mint. Presimțeam acest sfârșit, ceea ce făcea și mai odioase și mai inutile ultimele convoaie de răniți și de morți care treceau pe la noi prin oraș. Orășelul era încă plin de șchiopi și de capete cu răni îngrozitoare, cusute în grabă. Clinica nu se golea, precum prestigioasele hoteluri din stațiunile balneare pe care oamenii de lume și le recomandă unul altuia. Doar că sezonul dura aici de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ținându-se drept pe picioarele terminate cu gheare. Primarul inaugură statuia pe 11 noiembrie 1920. Ținu un discurs cu voce tremurată, rostind cuvinte înălțătoare și dând ochii peste cap, apoi citi numele celor patruzeci și trei de bieți flăcăi din orășel care muriseră pentru patrie, lăsându-i după rostirea fiecărui nume destul timp lui Aimă Lachepot, soldatul de gardă, ca să bată în tobă. Mai multe femei plângeau, îmbrăcate în negru, iar câțiva copii încă mici le luau de mână încercând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
-i voi fi dat la o parte copertele, deschizând-o. O inimă în care, tâlhar de o speță nouă, urma să intru. XXIV 13 decembrie 1914 Dragostea mea, Sunt în sfârșit aproape de tine. Am ajuns astăzi la P..., un mic orășel situat la numai câțiva kilometri de frontul pe care te afli. Primirea pe care mi-au făcut-o a fost încântătoare. Primarul s-a emoționat de parcă aș fi fost Mesia. Școala e abandonată. Îl voi înlocui pe învățător, grav bolnav
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
acest imens câmp de suferințe unde tu trăiești de luni bune. Brusc, am simțit o prezență în spatele meu. Era un bărbat pe care îl cunosc din vedere, un polițist, și m-am întrebat mereu ce-o fi făcând în acest orășel, e mai în vârstă decât tine, dar este încă tânăr. El e de partea bună, de partea lașilor. Mă privea prostește, de parcă ar fi privit o scenă interzisă. Avea în mână o pușcă, dar nu o pușcă precum a ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
1919. Îi luaseră șase ani să ajungă. Șase ani pentru a străbate Franța. Un coleg de-al meu mi-o trimisese. Nu mă cunoștea și nici eu pe el. Trimisese aceeași scrisoare tuturor celor ca mine, tipilor care moțăiau prin orășelele din apropierea a ceea ce fusese frontul în timpul războiului. Ceea ce voia Alfred Vignot - căci așa îl chema - era să dea de urma unui tânăr de care nu mai știa nimic din 1916. Primăriile, familiile și jandarmeria primeau adesea cereri similare. Războiul fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și tihnită și, cum se apropiau de țărm și se făceau simțite brizele sărate, a Început să-și imagineze oceanul și lungile și netedele Întinderi de nisip, precum și acoperișurile roșii atârnând deasupra apelor albastre. Pe urmă au străbătut În viteză orășelul și totul Îi fulgera prin conștiință ca un puternic pean de emoții... — Of, Dumnezeule Doamne! a strigat Amory. Uite! — Ce-i? — Lăsați-mă să cobor, repede! Nu l-am văzut de opt ani! O, oameni buni, opriți mașina! — Ce țânc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
responsabilități. Într-un an, eram într-un turneu prin Germania cu Fata din Andros, venise cu noi și Horea Popescu, că avea niște cunoștințe pe acolo și voia să le vadă. Cam către sfârșitul turneului, eram nu știu în ce orășel și ne duce impresarul la un hotel lângă gară, dar ce fel de hotel, mai mare mirarea, că avea pereții din ceva tablă, era șubred, ce mai. Stăm noi la masă, bem oarece, impresarul mai dă un rând, patronul mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
președinte al Sindicatului Muncitorilor din Industria Construcțiilor și a Lemnului, a contribuit decisiv în 1950 la reprimarea grevelor comuniste. Haufen = grămadă, adunătură, dar și detașament. Feuerzangenbowle = comedie germană foarte populară, realizată în 1944. Adalbert Stifter (1805‑1868), scriitor austriac. Zwettl = orășel situat într‑o regiune cu multe păduri (Waldviertel) din Austria Inferioară, la aproximativ 60 km de Viena. Joc de cuvinte intraductibil: Biedermeier = 1. curent cultural, modă, stil de la începutul secolului al XIX‑lea; 2. om de rând, cumsecade și onest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
doar niște pictoriale destul de insipide, bune numai pentru maniaci. Într-una din reviste am dat peste o scenă de spălături intestinale. Am ezitat Îndelung dacă să cumpăr revista sau nu și În cele din urmă am renunțat, deoarece Într-un orășel mic de provincie ca acela vestea că am cumpărat așa ceva s-ar fi răspândit În câteva clipe. Am dat târcoale de mai multe ori prin fața anticariatului, dar tot n-am avut curajul să cumpăr revista. Ei bine, am regretat asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
fac nimic, doar ascultând muzica divină a lui Benny Morey, un cântăreț de geniu. Un cântec numit Varadero. Varadero era o stațiune balneară la două ore de Havana, unde se afla cea mai frumoasă plajă din lume. Cânta despre acel orășel. Benny Morey are o voce de o sută de ori mai sexy decât a lui José Carreras și cântă de mii de ori mai bine decât Nat King Cole. Cu Varadero am știut ce Înseamnă fericirea. Cu siguranță o vei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]