1,547 matches
-
din secolele V-VI î.Hr. se statornicise la atenieni obiceiul ca „societatea bună” să se adune seara pentru a lua masa în comun. Această cină - devipnon (déipnon) - era, în sine, una cât se poate de obișnuită; era urmată, imediat după ospăț, de o ceremonie religioasă și, apoi, de băutură. Se bea vin împreună, de unde expresia sun-pinein (syn-pinein = „a bea”). Nu era o simplă bețivăneală de cheflii, ci un ritual, probabil cu origini dionisiace. Petrecerea bahică era condusă de o căpetenie a
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
creștinism a fost ruptă. Mai mult, orice relație între viața laică și viața religioasă a fost suspendată. Canonul din Statuta ecclesiae le interzicea slujitorilor credinței aproape tot ce era permis vieții profane. Episcopii s-au văzut obligați să renunțe la ospețele pline de fast, la relațiile cu femeile și viața îmbelșugată 25. A fost aproape un cataclism, deoarece mai toți episcopii din secolul al V-lea proveneau din bogate familii aristocratice 26. În secolul al VI-lea deja ei nu puteau
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Într-o ambianță de Ev Mediu moldav, reconstituită cu dichis cărturăresc, se urzesc în jurul tronului, la care boieri vicleni râvnesc, trădări, comploturi și alte mișelii. Altfel decât în nuvela lui C. Negruzzi, cel ce regizează sinistrul masacru din sala de ospețe nu este voievodul, ci armașul Bogdan, care prin sângeroasa faptă chitește să-și expună stăpânul hulei tuturor. Își va primi pedeapsa, Lăpușneanu tranșând decis conflictul cu hainii, vinovați și pentru că prin ambițiile lor piezișe primejduiesc țara, și așa încolțită de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286939_a_288268]
-
sînt, pentru trăitorii în tradiția reiterată a carnavalescului, repere ale vieții înseși . Ch(i)eful, în varianta lui balcanică, este o bornă a entuziasmului popular, trăit individual cu voluptatea pierderii în lume, prin ea, o formă a convivialității la care ospățul este negreșit completat de bucuria colectivă, împărtășită, de o gregaritate veselă și lipsită de conștiința diurnă, socotitoare. "Cheful" face să tacă, în oameni, neliniștea diferenței, interogația gravă, orice alt discurs... Sărbătoarea devine o pasageră pierdere a conturului social, ca să vorbim
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
veselia și bucuria înțelepților, în-seamnă clarviziune. Ipocrizia a făcut bucuria colectivă, deși ea este o trăire solitară. De aceea, a te lipsi de o bu-curie pentru a-i face pe alții să se împărtășească din ea constituie dovada omeniei. Imaginea ospățului apare de-a lungul întregii Scripturi și este finalul, încoronarea ei: "Ca să mâncați și să beți la masa Mea, în împărăția Mea". Numai la ospăț se bucură omul de bucuria altuia. Ospățul este cu atât mai izbutit cu cât toți
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
pentru a-i face pe alții să se împărtășească din ea constituie dovada omeniei. Imaginea ospățului apare de-a lungul întregii Scripturi și este finalul, încoronarea ei: "Ca să mâncați și să beți la masa Mea, în împărăția Mea". Numai la ospăț se bucură omul de bucuria altuia. Ospățul este cu atât mai izbutit cu cât toți cei de față sunt mai veseli. Ospățul este, poate, singurul loc în care bucuria celuilalt nu este pizmuită. Ospățul presupune capacitatea de a te bucura
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
se împărtășească din ea constituie dovada omeniei. Imaginea ospățului apare de-a lungul întregii Scripturi și este finalul, încoronarea ei: "Ca să mâncați și să beți la masa Mea, în împărăția Mea". Numai la ospăț se bucură omul de bucuria altuia. Ospățul este cu atât mai izbutit cu cât toți cei de față sunt mai veseli. Ospățul este, poate, singurul loc în care bucuria celuilalt nu este pizmuită. Ospățul presupune capacitatea de a te bucura de bucuria altuia. Exagerând, se afirmă că
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
și este finalul, încoronarea ei: "Ca să mâncați și să beți la masa Mea, în împărăția Mea". Numai la ospăț se bucură omul de bucuria altuia. Ospățul este cu atât mai izbutit cu cât toți cei de față sunt mai veseli. Ospățul este, poate, singurul loc în care bucuria celuilalt nu este pizmuită. Ospățul presupune capacitatea de a te bucura de bucuria altuia. Exagerând, se afirmă că singura bucurie a oamenilor căsătoriți este să participe la căsătoria altora... O bucurie diabolică, mai
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
Mea, în împărăția Mea". Numai la ospăț se bucură omul de bucuria altuia. Ospățul este cu atât mai izbutit cu cât toți cei de față sunt mai veseli. Ospățul este, poate, singurul loc în care bucuria celuilalt nu este pizmuită. Ospățul presupune capacitatea de a te bucura de bucuria altuia. Exagerând, se afirmă că singura bucurie a oamenilor căsătoriți este să participe la căsătoria altora... O bucurie diabolică, mai ales când o căsătorie este o comunitate alcătuită dintr-un stăpân, o
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
încă din primele momente ale dezvoltării sale (James G. Frazer, Smith W. Robertson, Alfred Radcliffe- Brown), preocupându-se de problemele alimentare abordate din punct de vedere religios (Sabban, 210 : 807). și etnografia românească a acordat atenție hranei rituale a poporului, ospețelor funerare sau celor ocazionate de alte momente-cheie ale existenței. Teodor T. Burada, Simeon Florea Marian, Elena NiculițăVoronca și Tudor Pamfile sunt câteva nume care pot fi men ționate în context (Lefter, 2010 : 488). Ion Chelcea analizează la rândul său hrana
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
formulele rituale consacrate : „Bogdaproste, să fie de sufletul morților”. Încă din primele cercetări de teren, mi-am pus întrebarea de ce alimentul (felul de mâncare) cel mai răspândit în acest moment pentru a fi distribuit pelerinilor este sarmaua. Prezența sarmalelor în ospețele funerare a fost mereu o constantă în rețetele culinare din provinciile românești, sub numele de sarmale (Valahia) sau găluște (Moldova) (Lefter, 2010 : 495). Pentru antropologul Vintilă Mihăilescu, „sarmaua este reală pentru că este simbolică. Standardizată, este promovată drept mâncare națională. Ea
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
își va fi însușit jumătate din suma, doar de el știută, ce i s-a oferit. O inspecție înfățișează păcăleala trasă de un inspector de la centru funcționarilor unei preturi și altor slujbași, care, derutați de amabilitatea lui simulată, improvizează un ospăț de pomină. Inspectorul intră în rol doar după ce indivizii, potlogari și cheflii, își dau arama pe față. Definită drept „comedie într-un act”, Lacrima e mai curând o dramoletă superficială. Frivola Lelia Mihăilescu îl reîntâlnește pe procurorul Teodor Enescu, ce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290417_a_291746]
-
orientate spre răsărit, marcând intenția de a lega soarta sufletului de traiectoria soarelui, deci speranța unei "re-nasteri", i.e. a unei postexistențe într-o altă lume; credința în continurea activității specifice; anumite rituri funerare, indicate de podoabele-ofrande și de resturile de ospățuri. Dar e de ajuns să examinăm înhumarea la un popor arhaic din zilele noastre, pentru ca să ne dăm seama de bogăția și profunzimea simbolismului religios implicat într-o ceremonie aparent atât de simplă. C. Reichel-Dolmatoff a dat o descriere destul de detaliată
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
zarea depărtată Spre lacul trist se pun pe drum. Și cum se duc,acum ș-acum Se mai zăresc încă o dată, Ca rămășița unui fum." (Duiliu Zamfirescu) Pe miriștea cu bunătăți diversificate și apetisante pentru papilele ei gustative, asemenea unui ospăț îmbelșugat, vaca se simțea ca în al nouălea cer... Numai el, Serioja, rusnacul ăsta frumos și talentat din Riazani cu sufletul nobil și pur, imaculat ca roua virgină a dimineții, se gândea cu tristețe și adâncă durere la sfârșitul iminent
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
care aveau lopeți și stingeau jarul căzut de sus. Totul era ars, ars, ars! Era un crematoriu în aer liber care te înfiora de groază. Toată păduricea mirosea a carne rumenită, de parcă mii de grătare invizibile pregăteau fripturi pentru un ospăț de proporții sardanapalice. Plutea prin aer mirosul irespirabil de pene arse și de carne făcută scrum. Jos, puii care printr-un miracol nu muriseră încă erau lichidați fără milă într-o nepăsare de-a dreptul criminală. În stânga și în dreapta mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
serii am putut vizita mica localitate, Plaza de Armas, catedrala colorată, Muzeul regional și Mercado, cu a sa Feria de artesania Târgul de artizanat, admirând minunatele obiecte din lână, piele, lemn, piatră și metal. Seara am participat la un inedit ospăț, unde ni s-a servit "curanto", specialitate pe bază de carne de vită, porc și pasăre și fructe de mare, puse într-o groapă acoperită cu pietre încinse în foc. Am savurat-o acompaniați de "milcao" turte din cartofi și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
un "capitalist" icre negre, icre roșii, icre de știucă, morun, calcan, salam de Sibiu, afumături, brânzeturi în coajă de brad, mesteacăn, tei și ce-o mai fi, vinuri de Valea Călugăreasca, Murfatlar, Târnave, țuică bătrână... Cred că nici la vestitul ospăț al lui Sardanapal nu erau atâtea produse. Pe vas a mai fost îmbarcată orchestra Pană, inclusiv bătrânul maestru al viorii și o echipă de dansuri folclorice. În ziua Z, pe motonavă, pentru supervizare, se aflau subsemnatul și șeful serviciului transporturi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
de o jumătate de veac), dintre care doar câteva au fost deschise și folosite. Și după toate aparențele vor rămâne, rezistând cu succes timpului, ca și până acum: invincibilă falangă a precarității astuțioase; încât n-ar fi exclus ca la ospățul de înviere să ne servim tot de scobitorile „Sun”! * Pe la sfârșitul anilor ’70 am scris și am publicat o carte (la care țin) intitulată Spațiul în literatură. O carte despre spațiul deschis, dar mai ales despre spațiul închis, de care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cu ușurință trudirilor sfinte ale slujirii și pentru a evita crizele de epuizare, atât de frecvente astăzi. Să evităm pe cât posibil invitațiile la masă pentru a nu ne lua angajamente și să nu uităm niciodată îndemnul Evangheliei: Atunci când faci un ospăț, să-i chemi pe cei săraci, șchiopi, ologi și orbi» (Lc 14,13). Haina să fie decentă, dar lipsită de orice eleganță studiată. Nimic în persoana proprie să nu denote înfățișări mondene, ori ceva anume care să ofenseze sărăcia celui
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
meditez profund la gestul meu, dar de-acum am decis. Sunt la fel de senin ca oricare dintre geți. Aștept doar semnalul marelui preot. Poet al geților Ospitalitatea e aici fundamentală. Străinii sunt primiți cu prietenie, fiind invitați în case și la ospețe. Nu înțeleg acest sentiment de altruism care lipsește la alte seminții. Toți sunt extrem de binevoitori și nimeni nu aduce nici o ofensă celui care e considerat oaspete. De la început și mie mi-au fost rezervate aceste înalte onoruri; apoi m-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
semnificativ (1919-1928). și cu vedetele sale, Emanoil Bucuța și Cora Irineu, uniți În aceeași semnificație și Într-același destin. De pe când oamenii se căutau, se pofteau, se chemau, se solicitau, se trăgeau de mânecă unii pe alții la ma rele ospăț al vieții. Dificil și absurd complex de inferioritate, În care o origine modestă și o infirmitate fizică sunt Întrecute de talentul scriitorului și de personalitatea omului. Rigorisme și abstinențe afișate sau practicate; senzualități și erotisme ocolite sau disimulate; conflicte cu
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
ca să-ți plasezi În redac ție ciracii dumitale favoriți! Asta Înseamnă că ne ai mâncat banii! Ne-ai tras pe sfoară! Dar Bogdan-Pitești - care cu banii nemților cumpărase tablouri plătite galantonește lui Luchian, Pătrașcu, Ressu, Iser, sau Îi cheltuise În ospățuri princiare, sau trimisese lui Ale xandru Macedonski, poet famelic, Împovărat cu o casă de copii, curcani fripți plini cu napoleoni de aur! - [replică]: — V-am mâncat banii, e adevărat, dar nu v-am tras pe sfoară! Căci cum v-ați
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
de vestalele amorului, oferindu-și farmecele lor profesionale, după care atâția bărbați serioși jinduiesc pe aceste vremuri de raționalizare. și ce mai Încolo? când toată lumea se poftea, se solicita, se chema, se trăgea de mânecă, unul pe altul, la marele ospăț al vieții, unde fiecare Își avea partea sau bucățica lui, mare-mică, dar și-o avea. Numele de Bucuța cu care avea să semneze Emanoil Popescu era al mamei sale, latinizat În actul ei de botez În Bocutia, după obiceiul popilor
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
imbecil stăruitor cu ele și insensibil la pudoarea lor na tivă) l-am atribuit, În bună parte, În cea mai mare parte, Însu șirilor mele de admirabil maître d’hôtel. Iubitele mele de odinioară vor trece cu vederea, sunt sigur, ospățuri poate mai copioase și-și vor vedea trecând anii lor grei peste prânzul lor de astăzi, cu nasul soțului vârât În lectura zia rului, dar nu vor pleca de pe această lume fără a gândi pe furiș la mesele noastre de
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
a se asemăna și potrivi (fugiți de cei sau de cele cu care vă asemă nați „ca două picături de apă“ În gusturi, sentimente și vederi!), se completează cu necesitate. [...] șugubățul de Aristofan povestește filozofilor bețivani și homosexuali tolăniți, la ospățul celebrat de Platon, pe paturile lor din jurul mesei În potcoavă despre acel neam de oameni dispărut, al hermafrodiților, bărbat și femeie la un loc [...]. Le genda nu este chiar atât de neverosimilă. Noțiunea și expresia vagă de „soț“ și „soție
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]