1,224 matches
-
educație cinematografică acum câțiva ani, iar rezultatul era că acum știam diferența dintre Jane Greer și Greer Garson. A pus prima casetă Înăuntru și a aprins televizorul. Eu am stins luminile, după care ne-am cuibărit la loc, urmărind ecranul pâlpâind. N-are nici un rost să descriu vreunul dintre filme, dar o să vă spun doar atât: dacă nu le-ați văzut, n-ați trăit. Bineînțeles că Tom a devenit foarte sentimental din cauza Virginiei Mayo. Nu se acordă premii dacă ghiciți ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
aceleia a două trupuri aprinse de lacrimi arzătoare. Focul se Întinde, Îi Învăluie, Îi Înfășoară, Îi Îmbată, Îi Înflăcărează, Îi contopește, piele lipită de piele, până la capătul plăcerii. Pe masă, se scurge o clepsidră, bob cu bob, focul se domolește, pâlpâie, se stinge, un zâmbet Întretăiat Întârzie. Își trag sufletul Îndelung. Omar murmură, către ea sau către destinul pe care tocmai l-au sfidat: — Gâlceava noastră nu face decât să Înceapă. Djahane Îl strânge, cu ochii Închiși. — Să nu mă lași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
tâmplele. Se Întunecă, nu-i poate refuza unui musulman adăpostul: — Am o odăiță pe colț, ocupată de un student, cere-i să-ți facă loc. Se Îndreaptă Într-acolo, ușa e Închisă. Hangiul o Întredeschide fără să bată, o lumânare pâlpâie, o carte se Închide În grabă. Acest nobil călător a pornit din Samarkand acum mai bine de trei luni, m-am gândit că puteți Împărți odaia. Dacă tânărul este nedumerit, evită s-o arate și se dovedește politicos, deși fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Îndepărteze toți curioșii, n-o păstrează alături decât pe Djahane, două-trei apropiate, și un medic al curții care ține mâna lui Malik Șah. — Stăpânul Își va mai veni În simțiri?, Întreabă Chinezoaica. — Pulsul slăbește, Dumnezeu a suflat În lumânare, ea pâlpâie Înainte de a se stinge, n-avem altceva de făcut decât să ne rugăm. Dacă aceasta e voința Preaînaltului, ascultați bine ce am să vă spun. Nu este tonul unei viitoare văduve, ci al unei stăpânitoare de imperiu. — Nimeni din afara acestei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
și a început să-și pufăie pipa. „Omul ăsta e mereu singur, nimeni nu-i calcă pragul.” „Ce vrei, e bătrân.” „Nu dă nimănui bună ziua.” Ne-am așezat, rezemându-ne de balustradă. După câtva timp, am privit cerul, unele stele pâlpâiau, altele păreau că-și schimbă culoarea. „Tu știi de ce pâlpâie stelele?” „Nu.” „Nici eu. Dar uneori mi se pare că una din ele se mișcă. Mă uit mai atent și, dacă mărește viteza sau zboară cumva în zig-zag, ei, atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
mereu singur, nimeni nu-i calcă pragul.” „Ce vrei, e bătrân.” „Nu dă nimănui bună ziua.” Ne-am așezat, rezemându-ne de balustradă. După câtva timp, am privit cerul, unele stele pâlpâiau, altele păreau că-și schimbă culoarea. „Tu știi de ce pâlpâie stelele?” „Nu.” „Nici eu. Dar uneori mi se pare că una din ele se mișcă. Mă uit mai atent și, dacă mărește viteza sau zboară cumva în zig-zag, ei, atunci negreșit e un OZN. Sateliții nu pot face așa ceva, știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
săculețul transparent și cateterul cu lichid portocaliu, coborâm astfel până la secția de radiografie, cu camere întunecoase luminate doar de niște neoane fără intensitate, care nu se sting niciodată, mai conștiincioase ca lumina soarelui, dar la capătul coridorului observăm o luminiță pâlpâind intermitent, un copil complet chel, cu brațe slăbuțe, aprinde și stinge un întrerupător, iar eu văd cazna din ochii lui Udi, care încearcă să se ridice, lasă naibii întrerupătorul ăla, strigă el, nu ai altceva mai bun de făcut, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
norul care s-a spart exact deasupra capului său, nu are nici măcar o geacă pe el, doar un pulover cu dungi colorate, ca acela al lui Udi, privește cum cade ploaia, ochii lui mirați pătrund albul sclipitor al goliciunii mele, pâlpâind ca o lumânare de Hanuka, la fereastra ultimului etaj al acelei clădiri, îngheț sub privirile lui, ca și cum aș fi fost electrocutată, o figurină din carton în vizorul diabolic al întâmplării, are o privire la fel de precisă ca mâna unui trăgător de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
o carte care privea și Templierii. „Îl expediez repede”, zise, „dar susține-mă cu niște obiecții acute”. Fusese, bineînțeles, o Întâmplare. Și astfel am fost prins În plasă. 17 Așa au dispărut cavalerii Templului cu secretul lor, În umbra căruia pâlpâia o frumoasă speranță a cetății pământești. Dar Abstracțiunea, de care se lega efortul lor, Își continuă, pe tărâmuri necunoscute, viața-i inaccesibilă... Și nu o dată, În decursul vremurilor, ea și-a lăsat fluidul inspirației În acele spirite capabile să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
care nu vor fi niciodată astfel, din lipsă de temperament, mimează pe față presupusele comportamente ale idolilor lor. Se caută oare lumina pierdută pe la incendii sau mai degrabă prin câte-o pădurice, unde, după ce a ars totul În flăcări, flăcările pâlpâie pe sub tufișuri, putregaiuri, printre frunzele pe jumătate arse? Și unde ar putea să se deghizeze mai bine adevăratul Templier, dacă nu În mulțimea caricaturilor lui?” 62 Considerăm drept societăți druidice prin definiție societățile care afirmă că sunt druidice prin denumire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
cu voce Încordată, Îl rugă să se abțină. În timp ce eram aproape să ieșim din crâng, am auzit voci Îndepărtate. În sfârșit ajunseserăm la marginile rariștii, care acum apărea luminată de luciri slabe, ca niște torțe, sau, poate, de lumânări care pâlpâiau aproape jos, pe pământ, niște scânteieri slabe și argintii, ca și cum o substanță gazoasă ar fi ars cu un fel de răceală chimică În baloane de săpun ce pluteau pe deasupra ierburilor. Agliè ne spuse să ne oprim În locul acela, Încă adăpostit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
orișiunde. Înțelegi tu? Chiar și mâine, frate gardian! Chiar și în Parcul Câinelui! Nu în Valea Megiddo. Nici în Varanasi. Aici, la noi, prietene! În lizieră! Pe miriște și pe izlaz. Aici ... Deodată ca pentru a-i întări spusele Bursucului, pâlpâie o străfulgerare caldă, o rază de lumină subtil primăvăratecă, o irizare intens-albăstruie, familiară și plăcută ochiului! Ca o văpaie darnică, desprinsă dintr-un rozariu nevăzut, o flamă sau o scânteie ce sporește pulsatilă, fără stavilă, inundând vizuina rece, până în cel
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
alți tovarăși, ca la o șezătoare mare. Vorbeau despre aceleași necazuri, ca totdeauna, doar mai cu luare-aminte, ca și când s-ar feri să nu-i audă cineva. Nu se prea priveau în ochi fie de teamă să nu se vadă ce pâlpâie în ochii celorlalți sau să nu vadă ceilalți focul din ochii proprii. Pe toate fețele, însă, juca o întrebare, aceeași, posomorâtă și pătimașă, care aștepta un răspuns. Primarul, de câte ori trecea, striga: ― Da ce, măi oameni, voi n-aveți case, n-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
atârna o uriașă perdea de flăcări. Cu toate că satul se afla la peste trei kilometri, vâlvătaia părea atât de aproape, ca și când ar fi fost la marginea Amarei. Cerul era curat și luminos ca în zorii zorilor, doar câteva stele mari mai pâlpâiau, înfricoșate și mirate, gata parcă și ele să moară. Dintr-o vatră de jăratic în care mâini puternice parcă zvârleau mereu hrană nouă focului, limbile de flăcări țâșneau, se zvârcoleau, se împleteau neîncetat, ca niște șerpi apocaliptici, lingeau și înțepau
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
prin creier gândul care-l frământase toată ziua și pe care-l înlăturase mereu. Te pomenești că țăranii vor crede că mi-a fost frică și..." Ajunsese la marginea grădinii, unde începea ogorul. Conacul rămăsese în urmă. Felinarele din curte pâlpâiau galben de departe, ca niște sfioase candele de veghe. Se opri și se întoarse pe loc să mai vadă cum ardea conacul lui Buruiană. Bătrânul avu subit o strângere de inimă. Privind de aici, focul părea că mistuie chiar propriile
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de onoare simpatică. Adică pe Tanța. Ochii doamnei Ionescu se înduioșară de mulțumire; chiar bătrânul Ionescu se sili să surâdă și reuși. Grigore Iuga sosi la București abia peste trei săptămâni după Titu. Deși avea figura obosită, în ochi îi pâlpâia parcă o nouă încredere. ― S-au întors, firește, toți cei fugiți, răspunse dânsul curiozității tânărului Herdelea. S-a întors și Platamonu, dar fără fiul său, mutilat, care, probabil, bolește undeva, în vreun sanatoriu... Numai morții nu se mai pot întoarce
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
asta și-o mai făcuse înainte de douăzeci de ori și se răzgândise de fiecare dată. De-acum înainte, nu va mai da înapoi! Îndreptă detectorul spre coridorul întunecos care se închidea în fața lor. Nimic! Mirată, îl expuse în sus; imediat pâlpâi lumina, acul luminat înregistră o prezență, foarte clar. ― Bun, să mergem! Ea o luă din loc încrezătoare în micul aparatul pentru că știa că Ash făcuse o treabă serioasă, pentru că nu greșise până acum, și pentru că nu avea încotro. ― În curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
la acel moment: Ludwig Wittgenstein și Karl Popper. Primul era președintele grupului de filosofi de la Cambridge și al doilea venea să țină o conferință în acel grup. S-au reunit într-una din sălile de lucru de la Cambridge. În cămin pâlpâia focul, iar lângă se afla un vătrai. În timp ce făcea o remarcă la adresa lui Popper, Wittgenstein a luat vătraiul și a început să facă vânt cu el împrejur. Deodată, Wittgenstein a aruncat vătraiul și a părăsit camera. Popper nu se aștepta la
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
sală lungă și îngustă, mirosind a chit și a cânepă îmbibată de rugină, unde se vedea o mățărie încîlcită de țevi de diferite mărimi, ieșind din pereți, cotind rotund pe după colțuri, pline de robinete și manometre. Pe jos, cimentul umed pâlpâia stins sub lumina strecurată printr-un gemuleț zăbrelit, aflat foarte sus, aproape de tavan. Priveam fascinați țevile. Unele erau mai groase decât trupul nostru, altele subțiri cât degetul și nesfârșit de lungi. Am străbătut în tăcere sala țevilor și am deschis
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
până la genunchi, înotai, pur și simplu, în ea. Boschetele de tuia și brazii de la colțurile aleii abia mai rezistau, cu crengile curbate de zăpadă. Putea fi Siberia, dacă pe margini n-ar fi licărit sute și sute de dreptunghiuri colorate, pâlpâind în ceață: ferestrele blocurilor cu patru etaje care se înșirau până la construcția, încă ascunsă în ceață, a Circului. Priveam prin ferestre, ca un copil sărac dintr-o povestire sămănătoristă, brazii falnici încărcați cu steluțe colorate, pâlpâitoare, cu jucării și bomboane
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
depășiră linia a cincea. Brusc, una dintre ele se risipi în vânt atât de repede, încît câteva clipe îi mai rămase în picioare scheletul, în pantofi cu toc și atârnând de el zdrențe de mătase. Pe țeastă părul îi mai pâlpâi o vreme, până se făcu scrum. Unghiile de la mână îi căzură, răsucindu-se în aer ca niște petale roșii de trandafir. Cealaltă geamănă o privea uluită, încă nu avusese timp să reacționeze în vreun fel, când scheletul surorii ei se
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
un zeu. Pe țeastă îi crescu părul buclat, auriu. Era complet? Garoafa ceru sexul, și toate am fost silite să lăsăm ochii în jos, orbite ca de-o lumină. Era ceva între pulpe, acolo unde noi nu aveam aproape nimic. Pâlpâi și o ceață de păr auriu pe piept. Unduiră reflexe auriu-roșcate pe obraz, în fine, am înaintat și eu către tălpile lui (creștetul meu îi venea până la gleznă) și-am cerut să i se dea suflet. Atunci pe piept i-
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de pereții căruia erau sprijinite mobile vechi, tăblii metalice de pat, vaze uriașe de ceramică, spâne și dogite, pianine cu claviatura știrbă. De peste tot, cum mergeam din ce în ce mai sigură și mai grăbită, se ridicau în jurul meu fluturași bej și cenușii, care pâlpâiau în cîte-o rază de lumină. Am coborât o scară împăienjenită și m-am afundat în alte culoare interminabile. Mirosea a closet, a clor și aerul era de un verde-negru, nesănătos. Deodată, dând un colț, am văzut ușa întredeschisă și am
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
rotitor al galaxiei, cele mai multe fiind sisteme duble sau chiar multiple, precum Pleiadele sau Hyadele, unele de câteva ori mai mari decât Soarele, ca Regulus, Sirius, Rigel, Arcturus, iar altele de magnitudine pozitivă mergând până la +14 și mai departe, sticleau și pâlpâiau, se concentrau și explodau primind instantaneu valurile ritmice emise de noul sintetizator. După patru miliarde de ani Soarele începu să se dilate, cuprinzând mai întîi orbita lui Mercur, iar apoi pe cea a lui Venus, revăr-sîndu-se ca aluatul până în apropiere
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
o deschise cu multă luare-aminte. Surprins de întunerecul și tăcerea din sală, făcu un pas și strigă: - II Comandante! Atunci se auzi, foarte încet, ca venind de departe, o orchestră, și în sală, în mai multe părți deodată, începură să pâlpâie lumini palide, parcă de luminări și de vetuste lămpi cu gaz. - Cu alte cuvinte, reluă Adrian, apropiindu-se din nou de Orlando, numai unul ca mine, un poet conștient de misiunea politică a poeziei, e susceptibil să înțeleagă mesajul... - Il
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]