1,745 matches
-
noțiunii de iertare. Toate se referă la iertarea păcatelor, însă în vreme ce numele coranice spun despre Dumnezeu că iartă păcatele în sensul că nu le dă în vileag sau nu ține seama de ele, cele biblice conotează și vindecarea celui care, păcătuind, s-a rănit, a căpătat tare, handicapuri. De aceea și verbul s"laƒ, de la care sunt derivate, nu-l poate avea ca subiect decât pe Dumnezeu. 4.3. Nume divine din Coran care nu au corespondent în Biblietc "4.3
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
astfel să rezolve probleme autentice, din lumea reală, să dobândească cunoștințe și abilități practice utile. Aplicată pe scară largă În SUA și În alte țări, Începând mai ales din deceniul al doilea al secolului XX, la vremea respectivă această metodă păcătuia prin aceea că era centrată cu precădere pe proces, manifestând tendința de a separa conținutul de latura procesuală. Ca atare, elevii erau determinați să Învețe „procesele”, „deprinderile”, „activitățile”, „obligațiile”, „operațiile principale” folosite În câmpul științei și al tehnicii, izolate oarecum
Metode de învățămînt by Ioan Cerghit () [Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
acolo complet la adăpost. Nu trebuise Aristotel să fugă din Atena în urma unei acuzații de impietate, lăsând Liceul pe seama lui Teofrast, și nu spusese el cu această ocazie că „prin fuga sa voia să-i ferească pe atenieni să mai păcătuiască o dată împotriva filozofiei, așa cum o făcuseră cu Socrate”? Dar, cum spuneam, lucrul poate cel mai serios - care putea genera nu doar neîncredere, dar și o mare ostilitate față de proiectul politic platonician era felul în care Platon se gândea că el
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
În această perspectivă, una dintre problemele care apar este care dintre aspecte este cel care conduce argumentarea, cel politic, sau cel etic? Care dintre tabere are dreptate? Cel mai simplu și poate comod răspuns ar fi: ambele, dar acesta ar păcătui prin naivitate, pentru că Republica este mult mai mult decât atât. Republica are ca teme etica, politica, literatura, arta, metafizica, educația și multe altele și, deși este discutabil dacă se poate susține o îmbinare perfectă a mai multor sau chiar a
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Spun aceasta întrucât nu cred că Platon știa bine să facă distincția între ispită și păcat. În Nomoi el condamnă ispita și pedepsește păcatul, confundă ispita cu păcatul, premisa cu finalul ei - concluzia. Socrate este mereu ispitit și, cu siguranță, păcătuiește. O face însă în relativ. Platon a fost multă vreme păcătos și a făcut-o, tot multă vreme, în absolut. Este motivul pentru care lumea nu s-a grăbit să-l compare pe Platon cu Isus, ci pe Socrate. Erasmus
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Ticălosul are virtuțile lui, după cum omul cinstit are slăbiciunile lui”. Putem considera, prin urmare, că „Viciile intră În compoziția virtuților precum otrăvurile În compoziția leacurilor” (La Rochefoucauld). * „Cei mai mulți se abțin de la ce-i oprit mai mult din rușinea de a păcătui, decît din convingerea morală.” (L.A. Seneca) Dar la fel de adevărată este și următoarea situație: „Ne-am rușina adesea de faptele noastre cele mai frumoase, dacă lumea ar putea vedea toate motivele pentru care le-am săvîrșit” (idem). * „Caracterul oamenilor e Întipărit
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
scotiste. în ochii săi, creștinii au suferit realmente odată cu Hristos supliciul Crucii. Astfel încât prezența lor alături de cel care se prezintă ca mielul lui Dumnezeu, țapul ispășitor sacrificat pentru a șterge păcatele lumii, i-a transfigurat în Perfecți incapabili să mai păcătuiască de-atunci încoace. Ei fiind răscumpărați o dată pentru totdeauna, nu mai există nicio rațiune pentru a transforma existența într-o ocazie de răscumpărare. Viața de penitență nu se mai justifică în niciun fel, este un contrasens, o contradicție. Nu plătești
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
este iertat prin sărăcie, sexualitatea liberă își găsește legitimitatea în starea de sărăcie a libertinului. Lipsit de toate, fiecare dispune de sexualitatea sa și de folosința absolut liberă a trupului. Willem afirmă că o femeie se poate da fără a păcătui dacă nu posedă nimic altceva. Beatitudinile ne învață: sărăcia ajunge în cer prin însăși starea sa - iar cerul se află taman pe pământ... Nu-i deloc de mirare, așadar, că Bisericii nu-i plac năstrușniciile acestui adept al Spiritului Liber
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
relațiilor internaționale prin intermediul războiului (Osiander, 1998, pp. 416-418). b) Rolul naturii umane în propunerile internaționalismului liberal interbelic Descrierea locului ocupat de natura umană în gândirea liberală a începutului de secol XX, așa cum apare ea în textele convenționale ale istoriei disciplinei, păcătuiește nu atât prin eroare, cât printr-o deformare rezultând din parțialitate. Este adevărat că precursorii liberali ai secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea, precum Kant sau Rousseau, acordă un tratament preferențial aspectelor pozitive ale naturii umane, precum capacitatea
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
cu cineva, după expoziție, interlocutorul meu, om de cultură și de gust, mi-a mărturisit o sumă de rezerve și de reticențe. Ion Sava ar fi fost o „legendă”, de fapt, un „autodidact”, iar desenele, caricaturile și picturile lui ar păcătui printr-un caracter anecdotic, „literar” și oarecum „melodramatic”. Ar fi fost un diletant, un touche-à-tout, de o categorie stimabilă mai mult prin intenții decât prin realizare, abordând prea multe domenii și neajungând în fiecare decât cel mult la jumătatea drumului
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
totuși decât la o amplificare a urii și a violenței.) „Iertând te ridici mai presus decât cei ce te-au insultat.” (Napoleon I Bonaparte) „Răzbunarea omului nobil este iertarea și uitarea.” (Fr. Schiller) Cine poate face bine și nu face păcătuiește. (A nu face binele, atunci când ai putea să-l faci, Înseamnă că nu ești Încă pregătit În forul tău interior să acționezi În folosul cuiva: „Cei buni nu sunt buni dacă-i lasă pe cei răi să facă rău”.) „Dacă
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
un alt proverb, „Răul ce și-l face omul singur nu-l poate desface nimeni”. Într-adevăr, de viciul tău nu te poate scăpa nimeni, dacă nu ești pregătit În forul tău interior să lupți cu el.) „Poți să nu păcătuiești de frică. E o treaptă inferioară, bună și ea. Ori din dragoste: cum o fac sfinții și caracterele superioare. Dar și de rușine. O teribilă rușine, asemănătoare cu a fi făcut un lucru necuviincios În fața unei persoane delicate, a fi
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
versificație în stil popular. Încercarea de a scrie roman nu i-a izbutit, cum se observă în Pustiul roșu (1942). Scrierea surprinde un moment dureros din istoria țării, înstrăinarea unei părți a Bucovinei prin ocupația sovietică din anii 1940-1941, dar păcătuiește prin multe și evidente accente antisemite. Ceea ce mai rezistă timpului este, poate, aspectul documentar. SCRIERI: Poeme pentru altă viață, Cernăuți, 1939; Chemarea focului, Cernăuți, 1939; Cântece de piatră, Suceava, 1940; Pustiul roșu, București, 1942; Balade și simfonii, Iași, 1983. Repere
IONASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287577_a_288906]
-
ulterioare. În opinia sa, colectivizarea a fost un fenomen condus din umbră de inși dubioși. Când nu cultivă utopia vocației constructive prin gustul pentru macroepic, autorul surprinde tragismul vieții în tușe puternice. Dovadă stă ampla nuvelă Drumul câinelui (1974). Deși păcătuiește prin armătura tezistă care transformă unele personaje în marionete ideologice, scrierea reprezintă pariul câștigat de a reuni sub același acoperământ tematica politică, filonul tragic și un conflict din zona baladescului. Doi frați, Mihai și Jilu, repetă povestea lui Cain și
LANCRANJAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287743_a_289072]
-
plăti cu ostracizarea la „munca de jos” sau poate și mai rău. Dacă îl va tăinui, conștiința și imperativul estetic al artei îi vor transforma viața în infern. Femeia lui Loth, din romanul cu același titlu, se numește Tisa și păcătuiește, ca și personajul biblic, prin curiozitatea de a ști și a vedea lucruri teribile. Ea sondează drama spirituală a lui Adrian, care începe să-și ascundă tot mai greu ostilitatea față de regimul totalitar și-și asumă afectiv trauma de familie
LOVINESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287854_a_289183]
-
nu este ceva static, dinainte determinat; pe de altă parte, el nu este ceva exterior individului. Este un act al subiectului vorbitor, care resemnifică lumea și se orientează - cum vom vedea de Îndată - către Altul. Lingvistul, sugerează autorul, nu poate păcătui mai mult decât atunci când crede că, listând elemente lexicale și reguli gramaticale, ar fi reușit să caracterizeze limbajul În datele lui fundamentale 2. Aceasta pentru că nu ceea ce este deja fixat reprezintă regula (În raport cu care orice act creativ ar fi deviant
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
limbajul. Entuziasmul deloc ascuns al comentatorilor humboldtieni În privința indiscutabilului pas Înainte săvârșit odată cu răsturnarea și doctrina relativității lingvistice - În direcția eliberării noastre de concepția naiv-obiectivistă asupra realului - trebuie Însă, mai ales cât Îl gândim cu ochii timpului nostru, moderat. Humboldt păcătuiește, desigur, În raport cu așteptările noastre de oameni eliberați de metafizică, fiindcă, spre exemplu, nu se poate nega faptul că el a rămas mereu, chiar mai mult decât un antropolog (ceea ce deja ne pare suspect): și anume, pur și simplu, un umanist
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
literaturii folclorice, publicând materiale culese de pe întreg teritoriul țării: cântece, cimilituri, proverbe, snoave. Preferința pentru literatura populară este exprimată încă din articolul-program, conceput de Leca Morariu și intitulat polemic Poliție literară!: în vreme ce „materialul folcloric e înainte de toate sincer”, „literatura intelectualului” păcătuiește prin artificialitate și falsă cerebralitate. Promovarea tradiției folclorice este văzută ca o acțiune de curaj și justiție, aceasta fiind personificată prin imaginea unui mitic Făt-Frumos, „pe jumătate cioban sălbatic”, chemat „să mai ciuntească din cele capete bălăurești care fojgăie în
FAT-FRUMOS-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286968_a_288297]
-
administra în Africa bunurile Bisericii din Milano; ideile lui Celestius se încadrează în esență în sfera gândirii lui Pelagius pe care o împinge însă spre limite extreme: Adam fusese creat ca muritor, așa că ar fi murit chiar dacă n-ar fi păcătuit; păcatul originar l-a atins doar pe el; copiii sunt în aceeași stare ca Adam înainte de păcat; nici păcatul sau moartea lui Adam și nici învierea lui Cristos nu sunt cauza păcatelor sau a învierii tuturor oamenilor. Celestius a fost
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de acel păcat se nasc toți copiii; cartea a doua neagă că omul ar putea să scape de această condiție. Nu e adevărat că perfecțiunea omului ar deveni imposibilă, așa cum susțin pelagienii, atunci când nu este admisă posibilitatea de a nu păcătui; pur și simplu liberul arbitru nu poate exclude intervenția harului divin. Omul, chiar dacă este botezat, păstrează în sine concupiscența, care a fost iertată ca păcat, dar este încă vie în membrele trupului, ca „lege a păcatului”, conform definiției din Rom
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
pe adevăratul cap al ereziei. De aceea, Augustin reia și sintetizează motivele din cele două cărți precedente referitoare la necesitatea botezului care servește la ștergerea unicului păcat comis de copii, adică cel originar, și la presupusa posibilitate de a nu păcătui, negată și de Scriptură (cf. Iov 14, 4-5; Psalmi 50, 6-7); îl citează, ca pe o autoritate, și pe Ciprian. Urmează imediat un alt tratat, dedicat și acesta lui Marcellinus, ca să-l ajute să depășească unele dificultăți, intitulat Spiritul și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în Noul Testament, într-o carte, lui Honoratus (De gratia Testamenti Novi ad Honoratum liber unus); sau nr. 157, adresată prietenului său Ilarie din Siracuza care în 414-415 îi ceruse să-i clarifice unele probleme referitoare la posibilitatea de a nu păcătui, la soarta copiilor morți fără botez și la alte chestiuni de ordin moral. Din acei ani datează scrierea despre Credință și fapte (De fide et operibus), care totuși nu e dedicat exclusiv combaterii pelagienilor, ci discutării anumitor norme practice pentru
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
cea a adversarului și din care, așa cum obișnuiește să facă în tratatele de bătrânețe, Augustin citează pas cu pas, citarea fiind urmată imediat de confutațiune. Augustin nu acceptă interpretarea reductivă a harului, propusă de Pelagius, ca posibilitate de a nu păcătui dăruită de Dumnezeu omului prin liberul arbitru sau prin lege care indică binele ce trebuie făcut și răul care trebuie evitat. Apoi, pentru că predicile lui Celestius în Sicilia avuseseră succes, el răspândind acolo, printre alte doctrine, și pe aceea conform
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Antichitatea târzie, Quintus Aurelius Symmachus, senatorul cu care a polemizat Ambrozie (pp. 384 sq.), a fost considerat ulterior ca un model pentru acest gen din cauza multitudinii de subiecte și de tonuri, chiar dacă, în urma examen atent, se poate vedea că textul păcătuiește prin vacuitate și superficialitate până și în fragmentele în care Ennodius crede că abordează teme de mare actualitate, cum se întâmplă atunci când îi consolează (dacă se poate spune așa) pe africani pentru că suferă din cauza reluării persecuțiilor din ordinul regelui Trasamundus
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
oamenii încăpățânați și trufași, Dumnezeu aduce pe lume persoane cu calități neobișnuite precum Constantin sau Clovis, îi avertizează prin vise și minuni pe regii care sunt ispitiți să se îndepărteze de El și pedepsește în mod exemplar pe cei care păcătuiesc. Intenția sa declarată este aceea de a compara succesele pe care le-au avut creștinii care credeau în Sfânta Treime cu nenorocirile care s-au abătut asupra ereticilor care o contestau. Grigorie pune accent pe teologia istoriei și crede într-
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]