1,696 matches
-
sfârâie de durerea neputinței n-o să mai fie nimic nimic nici hrană pentru ochi doar căderea în genunchi... Crengile curiozității mi-am ascuns mugurii în buzunarul sufletului ca să-i feresc de nostalgii ca orice copil mai evadează din trunchiul ce pălește scuturându-și petalele fructelor încep să-i cadă frunzele scrise de rugina amintirilor îl caut și-l găsesc atârnat de crengile curiozității în care am crescut deasupra genunii... Tablou de foc... Stau cu ochii cât roțile Carului Mare în liniștea
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
curaj, chiar dacă acest curaj era o chestiune de viată sau de moarte... Își ațintise privirile asupra mea. Linia obrazului ei se asemuia cu nisipul ud al mării, blîndețea și duritatea contopite Într-un singur chip... Stătea cu spatele la perdeaua lămîiatică ce pălea Încet-Încet. Culoarea pielii se asemuia cu cea a unei piese de mobilă nelăcuită, maturitatea și prospețimea se dizolvau, dulce, una În cealaltă. Se lăsase seara și pistruii nu i se mai distingeau. Poalele chimonoului de doliu făceau front comun cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
auzul... o voce răgușită, consternată, cuprinsă de panică... Am pus receptorul În furcă. Deci era adevărat! Liniștea din jurul meu o confirma. Iarași strada Întunecată... Întunecată. Femeile plecate la cumpărături pentru masa de seară... Bineînțeles, și căruciorul și bicicleta argintie au pălit În Întuneric; navetiștii erau și ei la locul lor, În fișete... Genune pe jumătate abandonată, În care era prea devreme pentru cei ce făceau pe dispăruții să se Întoarcă acasă... M-am oprit... exact În locul În care EL dispăruse. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
e de mirare că acest sentiment a dominat mai ales puștimea, și nu maturii. Mintea oamenilor se concentrează pe strategii de adaptare. Treaba părinților este să-și hrănească pruncii, să-i țină în viață. Când supraviețuirea este amenințată, celelalte valori pălesc. O să-mi replici că supraviețuirea era amenințată fiindcă celelalte valori păliseră. Ei bine, uită-te puțin ce se întâmplă acum. 23% dintre români îl cred pe Ceaușescu, acum, la anul de grație 1999, cel mai mare conducător din secolul XX
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
și nu maturii. Mintea oamenilor se concentrează pe strategii de adaptare. Treaba părinților este să-și hrănească pruncii, să-i țină în viață. Când supraviețuirea este amenințată, celelalte valori pălesc. O să-mi replici că supraviețuirea era amenințată fiindcă celelalte valori păliseră. Ei bine, uită-te puțin ce se întâmplă acum. 23% dintre români îl cred pe Ceaușescu, acum, la anul de grație 1999, cel mai mare conducător din secolul XX. Vin unii ca noi și trimit un fax de la Oxford la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
privesc în spate cu mândrie: da, de la presocratici până la Hegel, am citit marile texte, și nu oricum. Examenul cu Florica l-am amânat pe toamnă. Adrian fiindcă făcuse o tradiție să învețe vara istoria filosofiei, și eu fiindcă m-a pălit o rușine imensă. Femeia avea o părere despre intelectul meu pe care o găseam nejustificat de bună. Mi-a fost jenă să nu o decepționez la examen. Așa că, restanțieri amândoi, ne-am însurat și am plecat în luna de miere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
se întâmplă. 21 septembrie, duminică dimineața Ieri m-am cam dat în stambă. A venit pe aici Christina C. Și se presupunea că ea este mai reactivă emoțional, când colo, am început să-i povestesc despre tata, și m-a pălit un plâns pe care nu am fost capabilă să îl rețin deloc. Mi-am amintit de străbunica, de bunica, de imaginea din Sâncrai cu biserica. Vin dinspre ogradă și în fața mea e ea, biserica, singura așezare pe care ochii o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
a dezumflat, intransigența afirmată în termeni categorici s-a dizolvat și toată lumea s-a declarat de acord, pentru că orientarea era dată de conducător reprezentantul U.R.S.S.; toți i-au mulțumit pentru că i-a îndrumat în direcția bună. Caragiale ar fi pălit la această schimbare de macaz. Față de tonul imperativ al directivelor pe care le aveam, noi, cei din delegația română, îi tot spuneam ambasadorului să intervină și să reafirme poziția noastră, dat fiind mandatul cu care venisem; nici vorbă. Replica a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
de pe frunte, se întoarse și năvăli în crâșmă. Părintele Ștefan se luă după el. Străinul sta întins, nemișcat, pe podele. Horcăia cu greu și o spumă ușoară ieșise la colțurile buzelor; ochii se mișcau crunți în orbitele învinețite. L-a pălit damblaua, zise părintele Ștefan, punându-și iar cu grijă cârja dinainte; da, l-a pălit damblaua, Petrache... de bună-samă! Petrache sta cu mâinile în lungul trupului și se uita prostit la necunoscut. Popa își trecu dreapta prin barba rară, căruntă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sta întins, nemișcat, pe podele. Horcăia cu greu și o spumă ușoară ieșise la colțurile buzelor; ochii se mișcau crunți în orbitele învinețite. L-a pălit damblaua, zise părintele Ștefan, punându-și iar cu grijă cârja dinainte; da, l-a pălit damblaua, Petrache... de bună-samă! Petrache sta cu mâinile în lungul trupului și se uita prostit la necunoscut. Popa își trecu dreapta prin barba rară, căruntă, își scărpină gânditor nasul roș; apoi zise repede, cu limba moale, împroșcând pe crâșmar: —De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și scărpina, cu un deget, ardeiul de deasupra mustăților. Deodată în cadrul ușii răsări un om. Zise intrând: —Bună sara! sărut dreapta, părinte... —Tu ești, Neculai? întrebă popa, răsărind ca din ațipeală. —Eu, părinte. Zice Petrache că pe unul l-a pălit damblaua. —Da-da, de bună-samă! mormăi popa. Alte capete se arătară în cadrul ușii. Sărutăm dreapta, părinte! —Domnul cu voi... Domnul cu voi... împroșcă popa. Oamenii intrară, se strânseră împrejurul celui căzut. Se plecau și se uitau cu luare-aminte la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
chihaiei. Dincolo de poartă, în fund, în tindă, pâlpâia focul pe vatră cu sclipiri vesele de râs. —Gavrile! strigă boierul scurt, cu mânie. Un om nalt, spătos, cărunt, cu plete revărsate pe umeri, ieși îndată, plecându-și grumazul, ca să nu se pălească cu capul de pragul de sus. —Poronciți, cucoane! Cu coada harapnicului, stăpânul își dădu la o parte gluga care-i acoperea capul, și ochii luciră încruntați pe obrazul smead. Ia-ți pușca și vină după mine! grăi el cu hotărâre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
răgușit: —Cucoane Coste! nu mă mai zdrobi și dumneata! Dar boierul întoarse calul și izbi pe om spre roatele carului și spre lobdele încărcate. Dădu de două ori cu harapnicul, apoi se feri o clipă, se dădu alături și-l păli cu boamba de plumb din capătul mănunchiului. Omul căzu peste roată. — De-acu-s gata! gemu el scurt, cu spaimă. Cu mânile prinse de schițe, îngenunche în noroi, ș-o undă de sânge i se sui pe buzele palide. Chiar atunci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
purta de jumătate de zi, ud și flămând, îi era milă. Poate s-ar fi bucurat de focul din vatra chihaiei- dacă n-ar fi avut a veni cel îngenunchiat. Ce are omul acela? se gândea boierul. - Nu l-am pălit așa de rău... Trebuie să aibă de mai nainte ceva... Și mergea la pas prin pădurea plină de apă... De două ori greși drumul și trebui să se întoarcă înapoi. Acu iar începea să se mânie. Dar când ajunse într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
parcă, c-o încrețitură în frunte, deasupra nasului, pe când în el se iezea neliniștea. Omul primi lumânarea și o puse alăturea, pe pământ. Apoi se întinse drept, pe spate. Deodată boierul vorbi: —Bine, omule, dar ce-ai avut? — L-au pălit cu ciomagul niște oameni... mi-a spus... rosti chihaia. S-au luat de la niște pământ. L-au bătut în spate și-n piept. Coșul lui e numai vânătăi... Boierul își aduse privirea iar spre bolnav: îi întâlni ochiul mare, dureros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
la mâneci și la guler, că pieptănătura i-i strânsă și lucie și cosițele groase îs așezate în cunună. Acuma parcă-i părea mai năltuță decât întăia oară, și mijlocul mai strâns de bârneața roșie. Ridică privirile spre obrazul ei pălit de arșița verii; ea îndreptă ochii căprii în altă parte. —Zaharul ista miroase a busuioc... vorbi Niță și umplu ulcica cu apă. Fata începu a râde, ochii i se micșurară și-i luciră. —Hm! așa-i, încuviință moș Tentea. Fetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de se-neacă omul! Măi, de ce-mi stupesc sufletul de necaz? Eu trebuie să mă ușurez și să plesnesc cu harapnicul pe cineva! și eu pe tine, măi Lepădatule, am să te plesnesc cu harapnicul! Faliboga rânjea. Niță își păli gluga lepădând-o pe umeri și se trase înapoi cu sprâncenele încruntate. Aha! nu-ți place? strigă Sandu vătaful. Apoi stăi tu dacă nu-ți place!... Lăsă calul; făcu doi pași și-și desfășură harapnicul negru. — Măi Lepădatule! strigă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nu te gândești să te astâmperi, moșnege? Moș Calistru prinse a râde: — Nu, măi babă; pân’ ce-oi pune mânile pe piept. Am să-ți aduc iar țapu să-l bocești, ca-n anii trecuți. Baba boscorodi ceva neînțeles. Bătrânul păli cu cotul pe flăcău. Cât oi lipsi eu, te duci să-ți mai vezi ginerii și nurorile. De la sara aceea luminată, vreme multă n-a trecut la mijloc. După ce și-a scos paserea alchion puii în singurătatea mării, cătră sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lor de tinereță s-au întâmplat devale, în Laz. De un an și două luni a adus-o sus, în munte. Culi se duce la ușă, ca să iasă. Se înăbușă. Se poticnește întăi la pragul de jos, după aceea se pălește cu fruntea de sus. —Vai, Culi! îl mustră nana Floarea; ești mort de trudă și de somn! — Ba! răspunde el, și se duce. Cățelușa de vânătoare s-a luat după dânsul, ca să-l privegheze. Rămâi aici, dracului! îi poruncește el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
alb, nicicând nu s-a mai văzut. Într-o clipită descălecară și se repeziră la Culi, cuprinzându-l din două părți. Paznicul se încordă și-i respinse în dreapta și în stânga. Ei îl apucară iarăși. Ce-veți cu mine? strigă Ursake, pălindu-i. —Vai, dragul mamei, cum te prăpădești tu! se bocea împrejur nana Floarea. Puneți-l jos și legați-l, creștini dragi și oameni buni! Culi stătu deodată, ca izbit dinlăuntru de ceva. Se întoarse de cătră maică-sa și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
stătu deodată, ca izbit dinlăuntru de ceva. Se întoarse de cătră maică-sa și de cătră oameni, făcându-se cârcel, ca să verse din el veninul. Lasă-l, Trăiane, dă-i pace, zise Badea Toma. Acuma se răcorește; mai nainte a pălit cu securea și pe diavol și l-a alungat în piscul lui... Badea Toma râdea singur, pe jumătate încredințat de adevărul lucrului. — Crezi că nu-i așa? se cruci nana Floarea. Am avut eu asemenea întâmplare cu fie-iertatul Negoiță, omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Toma. Îl văd că e slăbit tare. —D-apoi ce poate ști un cap ca al meu de femeie? Dumneavoastră ce ziceți? Amândoi bărbații urmau să privegheze pe Nicula Ursake, ținându-și mânile pe umerii lui și sprijinindu-l. Era pălit la obraz și cu ochii trudnici. Se aflau într-o împrejurare dintre cele mai grele. Nevasta cea tânără moartă în sanie. Murgu, pierit în mărghilă. Pruncul țipa în covrul din sanie. Înapoi - era singurătatea casei de vânătoare. Înainte, așezări omenești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
bărbile zbârlite și ochii rotunzi, ca să contemple trecerea bărcii noastre. Toată această mișcare se făcea cu o legătură oarecare de ansamblu: căci și cei ce se duceau la pescuit, și cei din căruță, și cei de la vetre, și cei care păleau cu topoarele în trunchiuri, și cei care se holbau spre noi comunicau necontenit, chemându-se, stropșindu-se unii la alții, veselindu-se, în limba aceea rumânească, ce părea totuși străină. Vorbirea lor răsuna răstit în aerul pur; auzeam și cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Acuma sunt tălhar cu faimă. Avea câțiva tovarăși, oameni de prin satele noastre. Veneau la el: Neică Sandule, cârciumarul nostru a adus marfă. Altul: negustorul nostru a scos bani de la bangă. Își puneau obrăzare; ieșeau cu luntrea la un grind. Păleau unde trebuia. Se arătau cu putere și îngrozire. Dacă era nevoie, dădeau cu pușca. Încărcau marfa, încasau banii, erau perceptori. Se întorceau în baltă. Aveau un ascunziș la Călan, între plăvii. Franțuzeasca lui de ascunziș! Căile acolo erau încâlcite ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fiecare zi, câte un membru al familiei mele venea, se așeza pe pat și mă ruga să-i arăt trusa mea de machiaj. Erau uluiți de slujba mea fantastică și nu făceau nici un efort să-și ascundă uimirea că mă pălise norocul tocmai pe mine. Maggie se îndrepta spre trusa de machiaj ca un somnambul cu mâinile întinse. —Pot să mă uit? —Te rog. Iar trusa mea de duș e acolo pe podea. Mai sunt chestii mișto și acolo, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]