3,617 matches
-
iar centura cu explozibil și-o asigurase ca pe ochii din cap, încuind-o în dulap. A doua zi, bineînțeles că uitându-se la ceilalți Moș Crăciuni din Marks & Spencer, Abdulah observă că el era singurul mai tuciuriu. Nu-i păsa însă. În curând totul avea să fie praf și pulbere. Numai că deodată se întâmplă ceva absolut neașteptat pentru el, ceva ce n-ar fi crezut posibil în veci, și anume faptul că se trezi cuprins de îndoieli. Nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
superbe care păreau să-l aștepte pe nimeni altul decât el nu puteau să aibă nici un sens. Probabil că era penibil cu zdrențele de costum de Moș Crăciun care îi mai rămăseseră, dar acum, văzând fetele, nici că-i mai păsa. Își potrivi capul rupt de explozie la loc, după care se îndreptă spre ele, cu ea deja sculată. Nu apucă însă să facă mai mult de cinci pași, că o voce care nu se știe de unde îi suna extrem de cunoscut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
apoi Luca bucuros, cu un accent țigănesc. Sau, mă rog, du-te-n pula ta, continuă el, aruncând pula lui Cioran în fața acestuia. Apoi înșfăcă actul și fugi pe ușă, lăsând în urmă doi oameni distruși. Dar nici că-i păsa. Peste câteva zile numai, Luca Dinulescu ajunsese la apogeul carierei sale. Asta pentru că, plimbându-se agale prin marile orașe ale lumii, Londra, Paris, New York, Milano sau Madrid, el era adulat și asaltat de mii și mii de oameni. - O, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
bagă de seamă întreruperea lui Cristi. Se spune că înainte să-și dea ultima suflare, i-au blestemat pe străinii ce veniseră acolo și, după ce l-au ucis pe Negru, și-au luat lumea în cap fără să le mai pese de ei. Sufletele celor înecați își caută liniștea rătăcind peste lac și, dacă dau de vreun străin îl duc după ele în adânc. Atât? întrebă Cristi văzând că Ileana se oprește. Ce vrei mai mult? Ți-am spus, legenda lacului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
acasă nici nu se atingea de băutura fierbinte dar la serviciu, departe de privirea ei, situația era cu totul alta. Te-aș îmbia și cu o guriță de pălincă dar e cam dimineață pentru o tărie. Nu că mi-ar păsa mie de asta dar te știu pe tine cât de simandicos ești. No, hai, că am glumit! Nu mai așteptă răspunsul lui Cristi. Se ridică pe jumătate, cât să se aplece peste interfonul de pe birou și zbieră în microfon: Ildiko
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se ghideze după sunetul vocii. De aceea, îi tot cerea fiului său să vorbească. Copilul se încăpățâna însă să nu mai scoată nici un cuvânt. Habar n-avea unde se află acum, nu mai știa din ce direcție venise. Nu-i păsa, important era să dea de Rândunel. Ce va face după aceea nu-l interesa în momentul acela. Se va orienta și își vor găsi ei drumul împreună înapoi spre tabără. Oare de ce puștiul nu voia să-l asculte? De ce nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
probleme, mergea mai departe fără să scoată o vorbă. Fără îndoială că observase și el negura care începea să se întindă în jurul lor, dar nu se plângea. Cred și eu, se gândi Cristian, în locul lui nici mie nu mi-ar păsa prea mult. Toiagul este la el și, pe deasupra, îl și ajută să vadă în bezna asta. Începea să-i pară rău că se oferise să rămână jos ca să atragă vâlva spre el. Dacă nu s-ar fi rușinat, i-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
lor miniere. Îi vorbiseră de un munte unde nimeni nu îndrăznise să sape niciodată. Era apărat de un blestem pe care nu reușise să îl înțeleagă. Fără discuție că lui Vlad și lui Godunov, cu atât mai puțin, nu le păsa de superstițiile locale. Plecaseră împreună în pădure, în locul unde spuneau cei doi mineri că se află comoara. Rămăseseră impresionați. Într-adevăr, zona se arăta promițătoare. Nimeni nu părea a fi trecut pe acolo de multă vreme. Cu excepția unei cabane putrezite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
bărbieri și își puse un rând de haine curate. Ieși apoi din cameră, îndreptându-se spre apartamentul lui Mihailovici. Intră fără să mai aștepte vreun răspuns la bătaia sa formală în ușă. Știa că Vlad încă doarme dar nu-i păsa. Din acest moment, era decis să nu mai țină seama de nimic. Vlad Mihailovici era încă șeful, însă această situație nu va mai dura mult. Miza pe faptul că, auzind ce are de gând, acestuia îi va trece repede supărarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mult până să ajungă la ei. Pe bătrân probabil că îl va mistui în mai puțin de un minut, după care se va repezi la vale. Dacă îi găsea acolo unde se aflau acum, soarta lor era pecetluită. Nu-i păsa de Pohoață, el n-avea decât să rămână afară, ba chiar ar fi fost ideal să stea acolo, însă el trebuia neapărat să se pună la adăpost. Auzi, spuse Boris cu o voce chinuită, mi-au amorțit picioarele, nu vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
În lumina distilată de cupola din Înalt. Am Înaintat pînă la ea și am dezmierdat literele cu buricul degetelor, citind În tăcere. Umbra VÎntului Julián Carax Nu auzisem niciodată de acest titlu ori de autor, Însă prea puțin mi-a păsat. Hotărîrea era luată. De ambele părți. Am luat cartea cu cea mai mare grijă și am răsfoit-o, lăsîndu-i paginile să fîlfîie. Eliberată din celula ei de pe etajeră, cartea a exhalat un nor de praf aurit. Satisfăcut de alegere, ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Daniel, iar magia e un lucru rar. Cartea aceea m-a Învățat că cititul mă putea face să trăiesc tot mai intens, că Îmi putea Înapoia vederea pe care o pierdusem. Numai pentru asta, cartea aceea de care nu-i păsa nimănui mi-a schimbat viața. Rămăsesem năucit, la bunul plac al acelei creaturi, la ale cărei cuvinte și farmece nu aveam nici cum și nici chef să mă Împotrivesc. Mi-am dorit ca vorbele ei să nu se mai sfîrșească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ridică de jos și mi-o aruncă În față Înfuriat. — Dacă te mai văd pe-aici ori dacă aflu că te-ai apropiat de Clara pe stradă, Îți jur că te bat pînă te bag În spital, fără să-mi pese nici un căcat ce vîrstă oi fi avînd, spuse el cu răceală. Ne-am Înțeles? M-am ridicat În picioare anevoie și am descoperit că, În sforțarea lui, Neri Îmi ferfenițise jacheta și mîndria. — Cum ai intrat? N-am răspuns. Neri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ar fi urît. Poate că ar fi fost mai bine așa. Impresia mea e că Își pierduse complet respectul față de pălărier ca urmare a bîlciului repetat la nesfîrșit. Julián vorbea despre toate astea ca și cînd nu i-ar fi păsat, ca și cînd ar fi făcut parte dintr-un trecut pe care Îl lăsase În urmă, Însă asemenea lucruri nu se uită niciodată. Cuvintele cu care se otrăvește inima unui copil, din meschinărie sau din ignoranță, rămîn Închistate În memorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
transformării lumii în marfă. Guvernele mediocre, sprijinite pe puținii funcționari și parlamentari discreditați, manipulați de grupuri de presiune, vor continua să ofere un spectacol tot mai puțin gustat, tot mai puțin luat în serios. Opiniei publice nu-i va mai păsa prea mult de faptele și de gesturile lor, așa cum nici astăzi nu se mai interesează de cele ale ultimilor monarhi de pe continentul european. Națiunile nu vor mai fi decât niște oaze antrenate în competiția pentru atragerea caravanelor aflate în trecere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
decât a solicitudinii materne. Îl mai iubești? — Nu știu. Vreau să se întoarcă. Dacă o face, atunci am să dau uitării trecutul. La urma urmei, suntem căsătoriți de șaptesprezece ani. Sunt o femeie deschisă la minte. Nu mi-ar fi păsat prea tare de ceea ce-a făcut dacă n-aș fi aflat nimic. Și el trebuie să fie conștient de faptul că pasiunea asta nebunească n-o să dureze mult. Dacă se întoarce acum, putem să ștergem ușor urmele trecutului, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
care l-am găsit când l-am vizitat prima dată. N-avea nevoie de fotolii în care să șadă comod, se simțea mult mai în largul lui pe un scăunel de bucătărie. Mânca într-adevăr cu poftă, dar nu-i păsa ce mănâncă; pentru el era doar o hrană pe care o devora pentru a-și potoli chinurile foamei; și când n-avea ce să mănânce părea perfect capabil să flămânzească. Am aflat șase luni trăise doar cu o pâine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
uitând de orice în efortul de a picta ceea ce vedea cu ochii minții; iar apoi, după ce termina, nu atât tabloul, (căci aveam impresia că rareori ducea vreun lucru la bun sfârșit), ci patima care-l ardea, înceta să-i mai pese de el. Nu era niciodată mulțumit de ceea ce făcuse; i se părea fără importanță în comparație cu viziunea care-i obseda mintea. — De ce nu-ți trimiți niciodată lucrările pe la expoziții? l-am întrebat. Credeam că te-ar interesa să știi ce părere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pe tine te-ar interesa? Nici nu pot descrie disprețul nemărginit cu care și-a încărcat aceste vorbe. Dar nu ești dornic de faimă? E lucrul la care mai nici un artist n-a fost indiferent. — Copilării! Cum poate să-ți pese de părerea gloatei când nu dai doi bani pe cea a unui om? — Păi nu toți suntem ființe raționale, am râs eu. Dar cine creează faima? Criticii, scriitorii, agenții de bursă, femeile. Și nu ți-ar da o senzație destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
când era bine dispus, vorbea în felul său greoi, cu multe întreruperi. Niciodată nu spunea vreun lucru inteligent, avea o vână de sarcasm brutal care nu era lipsit de efect și întotdeauna spunea numai ceea ce gândea cu adevărat. Nu-i păsa de susceptibilitățile altora, iar când izbutea să-i rănească, se amuza. Mereu îl jignea pe Stroeve, atât de dureros încât acesta pleca jurând că n-o să-i mai vorbească în viața lui. Dar era la Strickland o forță solidă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
cap nu mi-ar trece una ca asta, i-am răspuns. — De ce nu? — Nu m-ar amuza. — Te rog să mă crezi că sunt groaznic de strâmtorat. — Puțin îmi pasă. — Nu-ți pasă dacă mor de foame? De ce mi-ar păsa? l-am întrebat la rândul meu. S-a uitat lung la mine trăgându-se de barba nețesălată. I-am zâmbit. — Ce te distrează atât de tare? m-a întrebat cu un fulger de mânie în ochi. Ești un om atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
să plece. „Unde te duci?“ îi spuse el în grabă. „Nici nu știi în ce hal e locuința lui Strickland. N-ai să poți să trăiești acolo, o să fie îngrozitor.“ „Dacă mie nu-mi pasă, nu văd de ce ți-ar păsa ție?!“ „Mai zăbovește o clipă. Trebuie să-ți vorbesc. La urma urmei, măcar atât poți să-mi acorzi.“ „Dar ce rost are? Hotărârea mea e luată. Nimic din ceea ce mi-ai putea spune n-o să mă facă să mi-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
afară ceasuri întregi ca să-i las singuri. Voiam să mă pedepsesc pentru suspiciunile care erau nedemne de mine. Și când mă întorceam constatam că ei n-aveau nevoie de mine - nu mă refer la Strickland, căci lui nici nu-i păsa dacă eram sau nu acolo, cât la Blanche. O treceau fiori când voiam s-o sărut. Când în cele din urmă am fost sigur, n-am știut ce să fac. Știam că dacă aș stârni o scenă n-ar face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
trăseseră perdelele peste fereastra mare, dar el le dădu la o parte. Îi țâșni din piept un suspin când dintr-o privire cuprinse locul în care fuseseră atât de fericiți. Nici aici nu se schimbase nimic. Lui Strickland nu-i păsase niciodată unde stă și ce-l înconjoară, și folosise atelierul celuilalt fără să-i treacă măcar prin cap să schimbe ceva. Înfățișarea atelierului era voit artistică. El întruchipa ideea lui Stroeve despre mediul propriu pentru un artist. Erau bucăți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
nevastă-mea? Am văzut-o pe Blanche cum, încetul cu încetul, încearcă toate șmecheriile ăleilalte. Cu o răbdare infinită se pregătea să mă prindă în plasă și să mă lege. Voia să mă coboare la nivelul ei. Nici nu-i păsa de mine, voia doar să fiu al ei. Era dispusă să facă orice pentru mine, afară de singurul lucru pe care-l doream eu: să mă lase în pace. O vreme am tăcut. — Și ce te-ai așteptat că va face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]