155,444 matches
-
Beligan - într-un rol care-i vine ca turnat: unde accentul nu cade pe rol, ci pe turnat: Fostul prefect Tarău va fi consolat cu un Consulat. La pagina 10: Rîde și nu cerceta. Și, pentru că tot am ajuns la pagina 14, dăm peste o scurtă replică a dlui Ștefan Agopian care se declară "perfect de acord" cu dl C.T.P. în replica dată directorului României literare. Și Cronicarul se declară "perfect de acord" cu dl Agopian. Ca să nu mai înțeleagă nimeni
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15184_a_16509]
-
declară "perfect de acord" cu dl C.T.P. în replica dată directorului României literare. Și Cronicarul se declară "perfect de acord" cu dl Agopian. Ca să nu mai înțeleagă nimeni nimic. În fine, dl Mircea Toma încheie așa articolul său din ultima pagină intitulat Dezonorată instanță morală: "Peste o sută de procurori au ales prin vot secret cele două staruri ale moralității, Picioruș și Țuculeanu. I-au ales pe cei mai buni dintre ei. Or, dacă Panait s-a eliminat de bună voie
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15184_a_16509]
-
să presupun că pârdalnicul monument nici nu a fost disitrus, în noi... Altă curiozitate a însemnării din Carnetul, întâmplător chiar roșu, este că ea se poate citi flancată de două propoziții complet diferite de evenimentul istoric pe scurt relatat în pagină. Prima e o vorbire auzită într-o ședință a vremii: Sunt multe frecțiuni între salariați. A doua se referă la un prizonier din Iacuția siberiană care purta două coji de nucă înțepate cu acul, la ochi, ca să nu-l orbească
Carnetul roșu by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15197_a_16522]
-
o fi semănând ce văd... ce sens are tot ce contemplu eu, ce operă ar fi în stare să exprime... să ofere vreun înțeles... și, în loc de asta, îmi șoptesc, eu însumi uluit: Guliver în țara piticilor. În același carnet, în paginile următoare, a căror hârtie a căpătat nuanța mierii vitrificate, văd ce-i spune lui Socrate, Kephalos, în Republica (cartea 1, pag. 3, ediția franceză): Află că, în ce mă privește, cu cât plăcerile trupului se ofilesc, cu atât crește în
Carnetul roșu by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15197_a_16522]
-
sau bingoman" (dsclex.ro); "românul autostopist, românul navetist, românul telenovelist și manelist" (noinu.rdscj.ro/nr. 2, 2001). Nu mai puțin peiorative sînt alte sensuri, pur adjectivale, ale derivatului, devenit un sinonim modern și mai concret pentru "patetic", "sentimental", "senzațional": "paginile pline de senzațional și de știri "telenoveliste"" (accept.ong.ro); "ieșirile telenoveliste ale predecesorului cănit" (C 14-20.06.2001); "accentele patetic-telenoveliste" (C 20-26.08.2001); adesea aceste înțelesuri au un uz extins, fiind aplicate retroactiv chiar unor situații anterioare modei
"Telenovelist", "telenovelic", "telenovelistic" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15196_a_16521]
-
poate li se va aplica o grilă textualistă. Sau, de ce nu, una deconstructivistă, deși dl. Mincu nu pare să fi depășit anii '60 în materie de "sistem" critic și să fi auzit de deconstructivism. Nedumerirea Cronicarului începe chiar de la titlul paginii din Luceafărul: Subsidiaritatea criticii. Din context rezultă că dl. Mincu nu cunoaște sensul primului din cele două cuvinte. "Dictatul cultural al subsidiarității" este, de exemplu, o expresie de un desăvîrșit nonsens. Dacă dl. Mincu are vreo îndoială în ce privește absurditatea ei
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15207_a_16532]
-
cel puțin egală măsură cu Proust, în descendența căruia e îndeobște plasată, fără ca exegeza să fi insistat, așa cum se cuvenea, pe factura naturalistă, decisivă, a creației sale. Să menționăm că afectarea științifică, acele fișe sociologice sau clinice care abundă în paginile literaturii de acest tip, nu reprezintă, în pofida aparențelor, un divorț de estetic, ci doar o variantă "eretică" a lui. Pe urmele "poeților damnați" și în legătură cu Nietzsche, naturalismul pune în paranteză morala, pe motivul unei "obiectivități" a reconstituirii minuțioase, glaciale, a
Despre Hortensia Papadat-Bengescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15195_a_16520]
-
poartă și datele la care numele de inspirație sacră pot fi găsite în calendarele religioase (ortodox și catolic). Povestea fiecărui nume este pasionantă și plină de surprize: sînt nume grele de sens, a căror istorie se întinde pe mai multe pagini, ca Ion, Maria, Nicolae, Barbu, Andrei, apoi nume mai recente, efemeride florale care aproape că nu se mai folosesc (Lăcrămioara, Garofița) sau altele, care și-au făcut relativ de curînd intrarea în lumea noastră, indiferent de vechimea lor: Matilda, Violeta
Gogu, Costăchel și Gioconda by Al. Ioani () [Corola-journal/Journalistic/15211_a_16536]
-
întins mîna și după prezentările de rigoare a remarcat "ușorul" meu accent românesc. Încă înainte de a începe dialogul, zărind dosarul de presă, mi-a cerut permisiunea să-l consulte și a descoperit pe loc o inadvertență: reproducerea fotografică a unei pagini manuscrise, indicată ca fiind "ultima pagină" din Proiect pentru o revoluție la New-York. Imaginea permitea deslușirea datei la care manuscrisul fusese încheiat: 3 iunie 1978. Or, lucrarea propriu-zisă văzuse lumina tiparului deja din 1970! Descoperirea acestei erori, însoțită de un
Cît de viu este încă Noul Roman? by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/15180_a_16505]
-
rigoare a remarcat "ușorul" meu accent românesc. Încă înainte de a începe dialogul, zărind dosarul de presă, mi-a cerut permisiunea să-l consulte și a descoperit pe loc o inadvertență: reproducerea fotografică a unei pagini manuscrise, indicată ca fiind "ultima pagină" din Proiect pentru o revoluție la New-York. Imaginea permitea deslușirea datei la care manuscrisul fusese încheiat: 3 iunie 1978. Or, lucrarea propriu-zisă văzuse lumina tiparului deja din 1970! Descoperirea acestei erori, însoțită de un zîmbet sarcastic, m-a plasat în
Cît de viu este încă Noul Roman? by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/15180_a_16505]
-
culturală), că a scris atât de puțin și într-un registru deculturalizat, de-a dreptul școlăresc, iar cititorii își revarsă tot asupra lui indignarea că nu găsesc aproape niciodată în librării, sau pe tarabe, cărțile pe care le semnalează în pagină. Absolut nimeni nu dă nici doi bani pe jurnalistul cultural (sau mai exact, cât pe șoferul unui mijloc de transport în comun, căruia nu-i mulțumește decât foarte rar cineva, dar toată lumea îl înjură), considerat de patroni o povară, tolerată
Singurătatea jurnalistului cultural by Ion Zubașcu () [Corola-journal/Journalistic/15210_a_16535]
-
scrii și tu ceva mai consistent! Să-și facă ziarul lor, dacă vor publicitate gratuită! Îmi amintesc cu neplăcere de mica bătălie pe care am dus-o în ședințele de sumar, cu câțiva ani în urmă, pentru a promova în pagină 15 rânduri despre cartea unui prestigios critic literar. Imaginați-vă 20 de șefi de secții, plus redactorii-șefi adjuncți (nededulciți la cultură, cei mai mulți cu studii politehnice, sau neterminate), strânși de două ori pe zi, între orele 10-11 și după-amiază, între 16-17
Singurătatea jurnalistului cultural by Ion Zubașcu () [Corola-journal/Journalistic/15210_a_16535]
-
la înălțimea așteptărilor. Și asta ca în fiecare zi. Cât o să te mai tolereze șeful? Te întorci zdrobit în secție, răsfoiești cartea, găsești o secvență tare, salvatoare, senzațional, ăsta-i titlul, la concurență cu restul, știrea îți intră pe ultima pagină, stai până la ora 17, după-amiază, anume să vezi dacă rămâne până la capăt, da, se citește în sumarul final, îl suni pe autor și-i dai vestea cea mare, să cumpere ziarul de mâine, neapărat. Apoi pleci fericit acasă. Și imediat
Singurătatea jurnalistului cultural by Ion Zubașcu () [Corola-journal/Journalistic/15210_a_16535]
-
originea întregului efort foucaldian formele jubilatorii explozive, cvasi-extatice. Râsul ca geneză a operei. De Certeau scrie astfel despre Foucault: "străbătea cărțile așa cum cutreiera Parisul pe bicicletă sau San Francisco ori Tokio, cu mare atenție pentru a surprinde, la cotitura unei pagini sau a unei străzi, o ciudățenie ascunsă, nepercepută. Descoperind aceste mărci ale alterității, aceste "hibe minuscule" [...] se prăpădea de râs" (studiul a fost publicat de Luce Giard în Histoire et psychanalyse entre science et fiction, Gallimard, 1987, p. 51). Hohotul
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
mărci ale alterității, aceste "hibe minuscule" [...] se prăpădea de râs" (studiul a fost publicat de Luce Giard în Histoire et psychanalyse entre science et fiction, Gallimard, 1987, p. 51). Hohotul de râs ca moment instaurator al activității filosofice. Pe prima pagină din prefața Cuvintelor și lucrurilor, Foucault precizează: "această carte își are rădăcina într-un text de Borges. în râsul care zdruncină la lectură toate familiaritățile gândirii, ale gândirii noastre: ale acelei gândiri care are vârsta și geografia noastră, făcând să
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
căutător al arhivelor și totodată unul din primii săi istorici, ca autor, dimpotrivă, a păstrat tăcerea despre statutul propriilor sale arhive. Era mai mult decât tăcut, am putea spune chiar mut. Cum să interpretăm acest fapt? Atâtea cărți scrise, atâtea pagini înnegrite față cu o totală indiferență pentru ceea ce le poartă urma! Nu, există la Foucault o neliniște ce nu este dezmințită, ci chiar confirmată, de celebrul și atât de discutatul "nu vreau opere postume" înscris, alături de alte două recomandări, în
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
o festă arhiviștilor? Nu, sînt manuscrisele originale și ar trebui să adaug "din păcate". Reprezintă etapa a II-a din Practica plăcerilor și din Preocuparea de sine scrise de mînă și formează un ansamblu de mai mult de 2000 de pagini în manuscris (numai recto). Explicația existenței acestor manuscrise este în altă parte, în moartea brutală a lui Michel Foucault și în neputința lui, la începutul lui iunie 1984, de a distruge atât aceste manuscrise cât și acela al Arheologiei cunoașterii
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
cadă, ci se prăvălesc cu siguranță. Și mai este semnalat un fapt de inestimabilă importanță, nevoia de verificare a informației, pentru a fi evitată greșeala perpetuării, prin simplă reproducere, a unor afirmații eronate. Un exemplu este semnalat în subsolul de la pagina 7, punctul 1. Cîte un Cuvînt înainte al autorului însoțește fiecare ediție, deopotrivă, puncte de sprijin în orientare, istoric și analiză. Lucrarea este dotată cu tot ceea ce caracterizează o cercetare științifică, demnă de respect dar care, înainte de toate, se respectă
"Niciodată sfîrșit..." by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15220_a_16545]
-
promisiunea că pînă la sfîrșit efortul îi va fi răsplătit. În ce mă privește, comentînd volumul, nu-mi pot îngădui o alternativă similară, adică să risc a pune redacția în situația să-mi arunce la coș dactilograma, rămînînd cu această pagină în aer. Ca atare, renunț din capul locului la ce se cheamă o cronică. Nu din teama de a mă contamina de la frazele adesea cît se poate de dificultuoase ale textului de referință - legitime într-un volum, nu și într-
Filmul în trei proiecții by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/15227_a_16552]
-
urmat impasul prelungit pînă azi al unora dintre cei în care ne pusesem mari speranțe în anii '70. Pintilie, purtătorul ștafetei Nu știu dacă meritul la care vreau să mă refer în primul rînd, după lectura celor peste 300 de pagini dedicate artei filmului de revista Secolul 21, aparține directorului publicației, Ștefan Aug. Doinaș, sau "consilierului de număr", Alex. Leo Șerban. Dar în mod cert, printre performanțele acestuia din urmă, definitorie pentru aptitudinea criticului, este întrunirea, la colocviul introductiv al numărului
Filmul în trei proiecții by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/15227_a_16552]
-
a unor colegi, rutina sufocantă a orelor de serviciu (ca și a vieții de familie) ș.a.m.d. Deși relatate la persoana a treia, toate aceste episoade nu se diferențiază, la prima vedere, aproape cu nimic de secvențele diaristice propriu-zise, pagini extrase din jurnalul elvețian al protagonistului: recunoaștem aceeași voce, aceeași tonalitate chiar, și mai cu seamă aceeași unică obsesie (Ema), cu deosebirea că uneori, prin flash-back-urile inspirate și mai cu seamă prin ritmul alert, pe alocuri chiar antrenant, paginile scrise
Un roman al ratării by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15238_a_16563]
-
propriu-zise, pagini extrase din jurnalul elvețian al protagonistului: recunoaștem aceeași voce, aceeași tonalitate chiar, și mai cu seamă aceeași unică obsesie (Ema), cu deosebirea că uneori, prin flash-back-urile inspirate și mai cu seamă prin ritmul alert, pe alocuri chiar antrenant, paginile scrise la persoana a treia trezesc într-o mai mare măsură interesul cititorilor. În schimb, extrasele din jurnal, în loc să intensifice senzația de autenticitate (căci acest lucru pare să fie aspirația autorului), mai curînd o diminuează: "Duminică, 1 iunie / Meteorologie incertă
Un roman al ratării by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15238_a_16563]
-
nimeni cu amănuntele încurcate ale vieții lui", notează la un moment dat autorul), un roman despre rutină și (in)satisfacții cotidiene, interesant, mai cu seamă prin ceea ce ratează... Mihai Dragolea - De departe spre aproape, Editura Paralela 45, 2001, 170 de pagini, preț nemenționat.
Un roman al ratării by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15238_a_16563]
-
își are puternice rădăcini în discursul lui Luca Pițu. Singurul element nou și demn de luat în serios este afirmarea agresivă a computerului personal, ca unealtă vitală pentru noua generație: "Nu le vei mai oferi cititorilor sastisiți pachetul de celuloză, pagina înțepenită, configuratul definitiv, precipitatul fatal. Aruncă-le discheta! Dă-le prilejul să se aventureze în geografia vie, pulsatorie a poeziei! ș...ț Codifică apoi opțiunile de traseu, ca tot atîtea posibilități stilistice. Nu mai rămîne omul unei singure cărți, unei
Iașiul subteran by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15241_a_16566]
-
au adus unde suntem. Politicienii români sunt într-o continuă goană după imagine, obsedați de-un singur lucru: propria îmbuibare. Cunosc destui reprezentanți ai lui zoon politikon care s-ar lăsa sfâșiați și de-un pitbull, numai s-ajungă pe pagina întâi a ziarelor. Complet dezumanizați, respingătoare bestii pe două picioare, majoritatea politicienilor români ar trebui puși în lesă alături de cele mai fioroase exemplare canine. Mobilizarea fără precedent întru stârpirea (sau măcar izolarea) câinilor ucigași dovedește că suntem un popor ce
O botniță pentru Pit-Bullă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15235_a_16560]