1,950 matches
-
Cardiograful era pornit și mă uitam la el. În momentele acelea nu mă mai durea capul. Nu mai simțeam nici un fel de durere. Treptat am început să-mi recapăt amintirile. Aveam câteva imagini fragmentare: «Așa este. În ziua aceea purtam palton și am plecat devreme de acasă.» Chiar și după ce am fost externat, insomniile au continuat. Timp de o lună de zile nu am putut dormi. În spital nu reușeam să închid un ochi din cauză că aveam emoții. Dar credeam că, după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
nici s-o dorim, nici s-o provocăm noi înșine... Dacă te aflai întâmplător pe stradă la ora aceea din noapte, într-un decembrie friguros, puteai vedea doi insomniaci care străbăteau urbea până n zori, în neștire, purtând pe ei paltoane grele, ude și incomode, gesticulând ca apucații de streche și urlând unul la altul, băgând groaza în animalele noctambule ale orașului. Capitolul VI DUPĂ LUNGI PREUMBLĂRI îI AJUNSE oboseala și frigul pătrunse în măduva oaselor. Undeva în urmă se auzeau
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
nicăieri. Costel spune la un moment dat: - Să știi că nebuna o fi coborât după el în gară săl caute și o fi scăpat trenul! Părea varianta cea mai credibilă. Am chemat conductorul, i-am relatat povestea, i-am predat paltonul și bagajul doamnei, verificat în prezența noastră. Constatând că pe lângă cele două sticle de apă minerală goale mai era și una în care mai era lichid așa cam de vreo trei degete, voind să le arunce, conductorul a deschis sticla
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
o scrisoare am avut curajul să-i spun multe. Îi arătam că nu-i pot promite nimic pentru viitor, că aveam de gând să-mi păstrez toata viața independența. Am găsit-o la scoborârea mea din tren, mititică, înfrigurată în paltonul subțire, neavând curajul să-mi iasă înainte, cerșind cu privirea o vorbă bună. Ce milă am avut de dânsa atunci! Cum mă socoteam o brută pentru toate planurile mele viclene! O luai strâns de mână și merserăm kilometri fără să
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
cu multă artă tartine și prăjituri, le alesesem numai pe cele care știam c-o să-i placă sau îi vor face mai mare efect, samovarul sclipitor nu aștepta decât să-i pun jăratic, iar ea stătea cu brațele moi, cu paltonul pe dânsa, ca gata de plecare, cu privirea absentă. Am încercat să fiu tandru, apoi m-am pornit pe o bucurie factice, cu spirite de diferite calibre, înșirate unele după altele ca mărgelele, cu gesturi brusce și probabil caraghioase, și
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
într-o clipă m-am hotărât să mă întorc în țară. Cum n-aveam bani de drum imediat, m-am dus să cer prietenilor, eu care nu cerusem niciodată. Am fost refuzat politicos. Atunci am căutat Muntele de pietate, cu paltonul de iarnă subțioară. Mi-era rușine să întreb sergenții unde se află. După câteva ceasuri de ezitare, l-am găsit aproape vecin de hotelul meu. Am făcut coadă. Mai erau femei, numai femei, una cu lingurițe de argint, alta cu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ratat. Am sărutat-o ca pe o străină și nu știam ce să ne spunem. O simțeam transformată. Cum prevăzusem altfel întîlnirea noastră, rămăsei deconcertat și-mi simții capul vâjâind. Totuși, făceam reflexia cu oarecare dispreț: "I-a făcut un palton nou, ridicol. Dar pălăria o cunosc." Voii să-mi spun gândul ca un început al pedepselor ce trebuiau să vină, dar atenția îmi fu atrasă de altceva. Începu să-și scoată mănușile cu febrilitate, și știam precis că și le
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
nici s-o dorim, nici s-o provocăm noi înșine... Dacă te aflai întâmplător pe stradă la ora aceea din noapte, într-un decembrie friguros, puteai vedea doi insomniaci care străbăteau urbea până n zori, în neștire, purtând pe ei paltoane grele, ude și incomode, gesticulând ca apucații de streche și urlând unul la altul, băgând groaza în animalele noctambule ale orașului. Capitolul VI DUPĂ LUNGI PREUMBLĂRI îI AJUNSE oboseala și frigul pătrunse în măduva oaselor. Undeva în urmă se auzeau
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
hol, în timp ce eu am făcut o sumară inspecție în apartament. Ferestrele erau toate zăvorâte, cele două aparate de aer condiționat puse pe „Închis“ și prima gură de aer pe care o inhalai îți dădea impresia că respiri în buzunarul unui palton vechi din blană de raton. Singurul sunet din apartament era sfârâitul tremurat al bătrânului frigider pe care eu și Seymour îl cumpărasem de ocazie. Sora mea Boo Boo, în felul ei juvenil, marinăresc, îl lăsase în priză. De fapt, apartamentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
de felul nostru. Dar cea mai mare parte din timp am stat și ne-am uitat. Pe la două noaptea, când musafirii au început să plece, Seymour a rugat-o pe Bessie - mama noastră - să-i dea voie să aducă el paltoanele celor ce plecau și care erau atârnate, împăturite, aruncate, îngrămădite pretutindeni în micul nostru apartament, chiar și pe paturile în care dormeau surorile noastre mai mici. Seymour și cu mine cunoșteam foarte bine vreo doisprezece dintre musafiri, pe vreo zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
necunoscuți. Când sosise lumea, noi eram în pat. Dar pentru că urmărise musafirii timp de vreo trei ore, pentru că le zâmbise și pentru că, așa cred, îi iubea, Seymour - fără să pună vreo întrebare - a adus aproape tuturor musafirilor, fără să greșească, paltoanele care le aparțineau, câte unul sau câte două odată, iar bărbaților toate pălăriile care erau ale lor. (Cu pălăriile femeilor a avut oarecare greutăți.) Nu vreau să spun neapărat că o asemenea performanță e tipică pentru poeții chinezi sau japonezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
chinezi sau japonezi, și sub nici un chip n-aș vrea să sugerez că asemenea lucruri îi fac să fie ceea ce sunt. Dar cred că dacă un alcătuitor de versuri chinezești sau japoneze n-ar ști, din vedere, cui aparține fiecare palton, poezia lui n-ar avea nici o șansă să se maturizeze. Și vârsta de opt ani e limita la care îți poți însuși asemenea mică artă. (Nu, nu, acum nu mă mai pot opri. Mi se pare, în condiția mea, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
numi de acum înainte - a trecut într-o seară pe la noi, în drum spre casă, venind de la o partidă de pinacle. După cum arăta, probabil că avusese toată seara cărți proaste. Oricum, a intrat în apartament, hotărât să nu-și scoată paltonul. S-a așezat. S-a uitat la mobilă, încruntându-se. Mi-a întors mâinile cu palmele în sus ca să inspecteze dacă am pete de nicotină pe degete, pe urmă l-a întrebat pe Seymour câte țigări fumează pe zi. I
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
M-am întors cu totul spre el și, bănuiesc, Ira a făcut la fel. Strălucitoarele lumini globulare erau ascunse de copertina de pânză din fața casei noastre. Seymour stătea pe bordură, cu fața spre noi, în echilibru, cu mâinile în buzunarele paltonului căptușit cu blană de oaie. Luminile arcadei de pânză scânteindu-i în spate, fața îi era cufundată în umbră, eclipsată. Avea zece ani. Din felul în care stătea pe marginea trotuarului, din poziția mâinilor lui, din câtimea x în sine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
pe care Mașa o alinta cu Evlavia, o aștepta behăind nerăbdătoare cu ugerul doldora de lapte. În timp ce laptele țârâia clipocind În găletușă, Mașa se gândea la ale ei. Prin fața ochilor i se perindau chipuri cunoscute: mama ei Îmbrăcată Într-un palton lung, cu pliuri largi, purtând pe umeri șalul de cașmir, tatăl ei, În costum maro cu dungi și pălărie de fetru, stând În cerdac, cu ochii ațintiți În gol, babulea Tatiana, Înveșmântată În cele douăsprezece fuste ale ei, zăcând pomădată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Atena constată. „Nu avem pâine...” Tony Pavone, exclamă. „De necrezut, cum a fost posibil să uit? Dar nu-ți face probleme. Prăvălia cu pâine se află la parterul clădirii.Promit: În doi timpi și trei mișcări am venit Înapoi”. Îmbrăcă paltonul Însă când să plece se opri În loc contrariat. Își aduse aminte, nu avea bani românești. Zâmbi, sărutând-o pe vârful nasului. „Ce să fac? Sunt nevoit să mă reped până În centrul orașului să schimb câțiva dollars. Mă Întorc repede...”. Tony
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Însă Atena speriată și tremurănd de frică, mai ales de Îmbulzeala și strigătele disperate a femeilor,Îl trase după ea repezindu-se la garderopă. Garderopa era goală!! Profitând de Îmbulzeală, de haosul general, uni clienți luaseră drept amintire două trei paltoane În plus...!! Câteva momente Atena privi fără grai garderopa goală, apoi izbucni În plâns exclamând. „Netrebnicii, au furat haina mea de blană...!” Îl apucă de mână pe Tony Pavone agitându-se. „Uite, nici paltonul tău nu mai este, să fugim
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
clienți luaseră drept amintire două trei paltoane În plus...!! Câteva momente Atena privi fără grai garderopa goală, apoi izbucni În plâns exclamând. „Netrebnicii, au furat haina mea de blană...!” Îl apucă de mână pe Tony Pavone agitându-se. „Uite, nici paltonul tău nu mai este, să fugim după ei, poate-i mai prindem...!” Tony Pavone răspunse Încercând s-o liniștească. „Să mulțumim destinului,după cum vezi, deocamdată, mai suntem În viață...! Cât despre paltoane, nu te necăji. Mai avem destule acasă, eventual
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
mână pe Tony Pavone agitându-se. „Uite, nici paltonul tău nu mai este, să fugim după ei, poate-i mai prindem...!” Tony Pavone răspunse Încercând s-o liniștească. „Să mulțumim destinului,după cum vezi, deocamdată, mai suntem În viață...! Cât despre paltoane, nu te necăji. Mai avem destule acasă, eventual mai putem cumpăra dacă va fi nevoie...!” Cu destulă greutate reușiră să pătrundă În stradă unde li se Înfățișă privirilor o imagine Înfricoșetoare, de Apocalism...! La orizont, cât putea-i cuprinde cu
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
tot timpul ocrotindu-și vederea, dar nu putea fi luat drept orb. Nu avea bastonul alb, doar o umbrelă Închisă, englezească. Mai mult, n-avea aer de orb. Și hoțul purta ochelari Închiși la culoare. Era un negru puternic, cu palton din păr de cămilă, Îmbrăcat cu o eleganță extraordinară, ca aranjat de la domnul Fish din West End sau Turnbull și Asser din Jermyn Street. (Domnul Sammler știa Londra ca pe apă.) Cercurile perfecte violet de gențiană ale ochelarilor negrului cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
gît puternic Încins de un guler scrobit și de o cravată de mătase ca cireașa țâșnind din el. Sub nasul african, o mustață tunsă. Înclinându-se infim spre el, lui Sammler i se păru că simte parfum franțuzesc dinspre reverele paltonului de cămilă. Îl observase omul atunci? Îl urmărise oare până acasă? De asta Sammler nu era sigur. Nu dădea doi bani pe eleganța, stilul, arta delincvenților. Nu erau nicidecum eroi sociali pentru el. Avusese niște vorbe În sensul ăsta cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
se lăsa mult așteptat. Luminile palide, dreptunghiulare, care se reflectau În ferestre, lăsau impresia că ar fi abandonat de mult ideea unor astfel de festivaluri. VÎntul mă sufla dintr-o parte, ca pe-o cîrpă udă. Mi-am ridicat gulerul paltonului și mi-am văzut de drum... Dacă era să cred tot ce Îmi Îndrugase ea sau tot ce Își spusese ei Însăși - atunci, pe parcursul acestor treizeci și doi de pași, pe EL Îl așteptase ceva neprevăzut și ciudat, drept care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
pe cîlcîie. Pașii se apropiau și, pentru prima dată, m-am Îndurat să-mi dezlipesc ochii de fereastră. Poc - poc - poc... Pași repezi și mărunți ai unei femei pe tocuri... De, se Întorcea tîrziu. Nici măcar Întunericul nu-i putea ascunde paltonul alb garnisit cu blană la mîneci și guler. Ducea o sacoșă din hîrtie sub braț... S-a prefăcut că nu mă vede, dar să nu-și Închipuie că mă poate duce de nas cu una, cu două. Partea de sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
cu două. Partea de sus a corpului era imobilă, ca o platoșă. Ce-ar fi s-o trîntesc pe iarbă?... Va cădea ușor, fără să scoată nici un sunet... ca o statuie din piatră; cu siguranță va simula pierderea cunoștinței... Deoarece paltonul cel alb va sări În ochi oricui, voi presăra niște iarbă uscată peste ea, o fată nemișcată Îngropată sub iarbă uscată... Și sub iarbă Își va scoate imediat hainele de pe ea și va rămîne goală. Doar mîinile și picioarele i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
brusc În cel al femeii de după perdeaua lămîiatică... Va veni o rafală și mai puternică și o va dezgoli de tot... și În locul trupului gol pe care mă aștept să-l văd, va apărea o cavitate neagră. Silueta Învăluită În palton alb se va transforma chiar sub ochii mei, bombîndu-se exagerat la lumina străzii și apoi se va topi În Întuneric... MÎinile și picioarele vor dispărea și ele, rămînd În urmă-i doar o scobitură adîncă ca o groapă fără fund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]