8,062 matches
-
să facă, unde-l târa după dânsa. Cerboaica reușise s-o înșele pe bătrână, să se furișeze pe lângă veghea sau prin somnul ei, și să vină, cum promisese, cu unul din cele trei costume ale lui Tom, cel bej, cu pantofii ascuțiți cu tocuri... Luă, tremurând, costumul și pantofii din mâinile ei, fugi după casă să se îmbrace, temându-se să nu-i fie prea mare. Se dovedi că haina-i era într-adevăr puțin cam largă, dar nu cine știe ce, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
reușise s-o înșele pe bătrână, să se furișeze pe lângă veghea sau prin somnul ei, și să vină, cum promisese, cu unul din cele trei costume ale lui Tom, cel bej, cu pantofii ascuțiți cu tocuri... Luă, tremurând, costumul și pantofii din mâinile ei, fugi după casă să se îmbrace, temându-se să nu-i fie prea mare. Se dovedi că haina-i era într-adevăr puțin cam largă, dar nu cine știe ce, îl făcea mai bărbat bombându-i umerii și pieptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
din mâinile ei, fugi după casă să se îmbrace, temându-se să nu-i fie prea mare. Se dovedi că haina-i era într-adevăr puțin cam largă, dar nu cine știe ce, îl făcea mai bărbat bombându-i umerii și pieptul. Pantofii aveau tocuri înalte, așa că-l săltară puțin, și-acum, măsurându-se în treacăt, fără ca Cerboaica să-l observe, constată că erau deopotrivă, poate că ea totuși cu un deget mai înaltă. Era înaltă și subțire, numai să te lase s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
ca râma după o fărâmă de pâine. Ocoliră piața cu statuia Eroului Necunoscut. În urma lor apăru o familie de târgoveți, un bărbat slab, cu-o șapcă soioasă, și-o sacoșă în mână, o femeie corpolentă, într-o rochie decolorată, cu pantofi vechi în picioare, cu o altă sacoșă, și-o fată urâtă, bondoacă și târtoșă, în rochie bălțată de mătase, fluturând o sacoșă goală și ea. Luați-o pe lângă bisericuță, le spuse un soldat. Am auzit că se dă mălai, le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
știa, subțirel, cu-o față albă, umbrită de-o mustăcioară scurtă, neagră, nu putea fi decât el. Își lăsase o bărbuță stilizată, de Crist pe Golgota. Se mișca tot timpul, săltându-se pe vârfuri și răsucindu-se, parcă-l strângeau pantofii sau căuta ceva pe deasupra mulțimii. Poate o căuta chiar pe ea. Ce prostie-i mai trece prin cap! Și de ce nu? El exact, își aducea bine aminte îi vorbise odată de credința lui în telepatie, zicea că el, dacă-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Dacă n-o să vii, n-o să-ți fac nici o vină din asta, dar să știi că te voi aștepta mereu... Vorbe mari într-un moment nepotrivit... Adevărat! Adevărat! Burtosul se-ntoarse, urmat de bătrână. S-a făcut, domnule prefect. Purta pantofi negri cu ghetre albe și, la fel cum venise, vioi și agitat, împingându-și burta înainte, se rostogoli țopăind spre soborul alb al doamnelor și domnișoarelor de la Crucea Roșie, care-l primiră cu țipete și triluri vesele. Să v-ajute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
a întâmplat: ambii s-au uns și pe picioare, pentru că i-a durut efectiv și le-a trecut. Iar eu l-am văzut pe tata din nou întreg, îmbrăcat cu un costum foarte elegant, maro, cu pălărie asortată și cu pantofi de lac în picioarele refăcute complet. Când s a întors să plece, am văzut la ceafă o cicatrice în formă de „L” și am alergat după el, să-i spun sau să fac ceva. S-a întors și mi-a
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
că nu m-a dus în situația de a face alegeri în circumstanțe dificile, când mi-ar fi fost greu să optez. Dacă am făcut-o, au fost legate de chestiuni lipsite de importanță, banalități cum ar fi „Cu ce pantofi să merg în seara asta la recepție, cu cei albi sau cei roșii?” ...Mărunțișuri cotidiene. 15 noiembrie Distanța fizică dintre noi a început să doară, sutele de kilometri dintre mine și tine devin, pe zi ce trece, mai greu de
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
Lucia? Nici măcar nu știe toate versurile. Uf! S-a supărat, dar i-a trecut repede. La noapte vine Moșul, ca în fiecare an, în casă e cald și bine, miroase a vanilie și scorțișoară, ea are o rochiță nouă și pantofi de lac aduși de la București, de tata. Precis va găsi sub bradul care strălucește ca poleit cu argint, păpușa dorită, mare și blondă, cu ochi albaștri. Și multe alte jucării. - Primiți cu colindul? - Primim, primim, răspunde mama, din prag. Colindătorii
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
nu avea burtă, era de culoare măslinie și fuma de scotea un fum negru și gros, ca o locomotivă cu cărbuni. Purta pantaloni largi și un sacou cu doi nasturi. Cămașă albă și o cravată pe măsură, în picioare avea pantofi bine lustruiți, încât puteai jura că sunt noi. De meserie era învățător și avea un dar aparte de a lucra cu copiii, poate că și din cauză că nu avea copii. Avea o soție mai înaltă decât el, bine făcută și de
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
vedeai băieți de 5-6 ani îmbrăcați cu pantaloni. Cămașa lungă până la genunchi era la modă pentru copiii mici. Abia pe la șapte ani începea purtatul pantalonilor, adică niște izmene cu nasturi la prohab sau mai bine zis cu bumbi. Cât despre pantofi, nici vorbă, „desculț” ca ai lui Zaharia Stancu. Doar iarna, când venea zăpada, își făceau apariția opincile din piele de porc. Nu ca acum, nici bine nu l a născut mă-sa că are deja costum și papuci, că știe
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
ei, primeau cele rămase mici de la copiii vecinilor care erau mai mari, dar lor li se potriveau. Capul familiei ajuta și pe la Înmormântări și mai primea și de acolo câte ceva de pomană, ba o haină, un pantalon, o pereche de pantofi rămași de la răposatul respectiv. Fiind o vară toridă și strugurii se copseseră devreme, așa că pe tatăl lui Ionuț Îl chemase fermierul și la cules de vie, dar l-a pus la zdrobitorul de boabe, cel așezat pe un butoi mare
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
se Îndura să se scoale. Nu mai mergem...mi-e somn... Și mie ...dar de mers...vom merge, hai sus că nu avem timp, spusese mama În timp ce Începuse deja să se Îmbrace cu un trening alb cu dugi albastre și pantofi ușori de vară fără tocuri, numai buni de mers pe nisipul de pe plajă. Cu greu se hotărâse și Andreea să facă același lucru. Îmbrăcase la repezeală treningul roșu și și pusese o băsmăluță tot roșie cu o broderie minusculă făcută
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
n-o să mai fie nici măcar floarea din fereastră ce așteaptă ploaia s-o mai răcorească. Așa mi-a spus Coca, vecina mea, în spovedania ei firească. Nu mai pot suporta durerea, ori unde ar sta: în haina de catifea, în pantofii de lac, în rochia de voal sau de bumbac, în inima sângerândă, că nu se mai recunoaște în oglindă... Poate ar trebui să mă plâng, ca orice nătâng din mahala! Sinceri, cu sufletul scos din teacă, așteaptă înghețul cu ninsori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
și le chemă a doua zi cu treizeci de lei. Ajunse acasă, fetele puseră toate hainele mamei în dulap și își văzură de treabă. A doua zi au adus rochiile și s-au îmbrăcat cu ele. Și-au pus și pantofi de-ai mamei, ca să fie cu toc înalt, iar pe cap și-au pus șiraguri de mărgele și perle. Se plimbau țanțoșe prin fața oglinzii când ușa se deschise. Era mama. Fața ei se făcu albă, apoi roșie. Cu ochii la
Minunatele aventuri ale lui Lucy și Shelley by Maria Elena Lebădă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1680_a_3079]
-
-o de acolo nu mai știau pe ce să pună ochii. Toate erau extraordinare! Ilinca s-a îmbrăcat ca o zînă, cu rochie de aur, cu o mantie lungă, pe care străluceau mii de diamante, cu coroniță de rubin, cu pantofi de cleștar, cu... ce mai încolo-încoace, mai frumos nici că putea să existe ceva! Un lucru neplăcut însă tot s-a petrecut. În timp ce Virgil se uita fermecat la Ilinca și tocmai voia să se îmbrace și el ca un făt-frumos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
drumurile. Păi nu? Fără deci să se mai gîndească la astfel de fleacuri, începu să fluiere cît putea de tare o melodie veselă, stîrnind toți cîinii de prin ogrăzi. Cînd ajunse în dreptul casei Ilincăi îi sări din piciorul stîng un pantof fără să-și dea nici el seama cum. Ei, se mai întîmplă și la oameni în toată firea chestii de-astea, așa că... ce mai vorbă! Se opri și se așeză pe banca de lîngă poartă pentru a-și lega șiretul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
femei și vin ca roboțelul dimineața într-un birou trist ca al lui Alex (ca al tău, Alex!), în care mă dau intelectuală, interesantă, elegantă în ciorapii mei Adesgo cu un strop de ojă în vârful degetului mic, pitit în pantof, să nu se ducă firul. Mă duc conștiincios la cosmetică și-mi doresc să locuiesc într-un orășel american din alea unde descind milionarii și cenușăresc o poveste cu o girl next door. Living next door to Alice. Am dinții
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
în față, ca de frig, știi? Când stai așa, cu umerii puțin înainte, iarna? Da... Da’ sunt deșteaptă, în snobismul meu de a-mi face mereu un profil cool, jumate copy paste din al fetei ăleia cu pistrui, aia cu pantofi frumoși, de la grafică, pe care-o ia seara cu Nissan-ul argintiu și semnul ăla în spate, în engleză, că sunt copii în mașină... Mă cheamă Ema. Sunt atee. Exist numai pe net. Sunt un conglomerat de opțiuni și chat-uri
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
distant, gomos și permanent inaccesibil, fostă vedetă de ziar fără tiraj, fost fiu renegat de propriul tată, fost posesor de bulldog francez (da, nu știai?), fost. FOST. În sfârșit, bilete de avion. Documentul „alx“ (Alex?) împachetat într-o valiză. Pașaport. Pantofii și cureaua puse pe banda rulantă. — Ai piuit? — Nu. — Nici eu. 11. Eușiel Când eram foarte mici, David și cu mine eram, nici nu știu cum să spun... apropiați, cred. Un corp comun, fascinat de reviste cu Rahan. Tu nu ai cum
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
mi reproșează niciodată că aș fi gelos. Nu sunt. Sunt amar. Și dobitoc, ocazional, dar asta e altă poveste. Într-o marți oarecare, o găsesc răsfoind un album cu poze. Nu știam de el. Îl scosese dintr-o cutie de pantofi, din cămară. Fac urât. Ca un proprietar jefuit de o identitate misterioasă. Bat, marital, cu pumnul în masă. Rememorez fulgurant plânsul ei cu sughițuri de acum câteva luni. Iat-o în culpă, scotocind într-o casă care nu e a
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
aici o listă. Uite: agrișe, coacăze albe, nuci verzi, gutui, zmeură, por to cale... Gândește te la Alexandre! Ai toată livada asta. Și știu că te pricepi atât de bine!... Ochii lui privesc în pământ, pe lângă paharul cu șerbet, dincolo de pantofii ei odată negri. Știe, se gândește Dominique. Știe, se întristează François. Între ei, la masă, rusul își ia, nevăzut, locul, mâncând dul ceață și degustând vinuri. Numai copilul, ocupat să urmă rească un balaur imaginar printre trandafiri, nu-l vede
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
dantelă cu gât înalt. Știam că iar s-a întâmplat ceva. Nu întrebam niciodată. Știam. De cele mai multe ori, îl găseam pe David gata adormit, într-un colț de canapea. Mama venea după noi târziu, cu ochii pierduți undeva printre șireturile pantofilor. Între timp, eram Lea și cu mine. Și o bibliotecă mare. Și grădina. Mai târziu, când nu mai rămăseserăm decât mama și cu mine, mă duceam singur, de câte ori îmi era lehamite să merg acasă. De câteva ori am și rămas
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
de muncă” nu uită nici „elementul-om”, impune peste tot rigori „estetice”. Dactilografei îi recomandă culoarea pentru păr, parfumul care îi priește lui ( că de când la Radio, la secția agrară, a rămas cu o supărătoare rinită alergică de la fân), culoarea pantofilor și a genții, lungimea părului și a unghiilor etc. Într-un cuvânt, un personaj foarte complex tovarășu' Perju, un adevărat uomo universale, care trebuie să-și cunoască oamenii cât mai bine, pentru a putea „lucra” cu ei, dar și pentru
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
lăuda cu nasul lui de vânător, devine adesea „vânat”. Dar și atunci, știe să braveze, să o facă pe sentimentalul, pe omul de suflet care „ajută”, „participă”, compătimește... Surprinzând într-o zi pe paznicul instituției scoțându și o piatră din pantof, își dă seama că se înșelase crezând că acesta poartă ciorapi negri... Aș! Era culoarea lui „naturală”, dobândită în timp (cu câtă demnitate a rasei!), prin ignorarea totală a apei și a săpunului... La care constatare, tovarășu' Perju „participă” printrun
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]